Aproape în fiecare zi a lunii martie au fost aprobate noi decrete sau hotărâri ale guvernului. În ziua de 16, atenţia s-a îndreptat spre Administraţia Locală şi modul de funcţionare a primăriilor din teritoriu. În hotărârea guvernului României, semnată de prim-ministrul de la acea vreme, Petre Roman, erau trasate principalele atribuţii ale organelor de conducere din Oficiul pentru Administraţia Locală. Redăm în continuare conţinutul Hotărârii guvernului României. (A.Z.)
Hotărâre privind atribuţiile şi modul de funcţionare a Oficiului pentru Administraţia Locală
Guvernul României hotărăşte:
Art. 1 - Oficiul pentru Administraţia Locală, organ central în subordinea guvernului, în colaborare cu ministerele şi alte organe centrale ale administraţiei de stat, acţionează pentru soluţionarea problemelor specifice din unităţile administrativ-teritoriale, în care scop îndeplineşte următoarele atribuţii principale:
a) analizează modul în care primăriile îşi realizează atribuţiile ce le revin în domeniile de activitate prevăzute de lege şi, după caz, propune guvernului să ia măsuri pentru lărgirea autonomiei şi democratizarea continuă a întregii activităţi a organelor locale ale administraţiei de stat, modernizarea sistemului informaţional şi de evidenţă a formularisticii, circulaţia actelor, organizarea expertizării şi arhivării mijloacelor moderne de prelucrare a informaţiilor, perfecţionarea pregătirii profesionale a salariaţilor din sistemul organelor locale ale administraţiei de stat, potrivit specificului său de activitate;
b) pe baza consultării organelor locale, prezintă propuneri cu privire la organizarea administrativ-teritorială a ţării cu structura aparatului propriu al primăriilor; propune guvernului suspendarea sau anularea actelor emise de primării, când acestea contravin legilor; prezintă guvernului proiecte de acte normative propuse de primăriile judeţene şi a municipiului Bucureşti, pentru soluţionarea unor probleme din sfera sa de activitate;
c) elaborează împreună cu alte organe centrale ale administraţiei de stat, norme metodologice referitoare la organizarea de către primării a relaţiilor cu publicul, exercitarea de către primării a relaţiilor cu publicul, exercitarea atribuţiilor de stare civilă şi activitatea notarială, autoritatea tutelară şi asistenţă socială, avizează regulamentele elaborate de ministere şi alte organe centrale ale administraţiei de stat;
d) avizează editarea hărţilor care conţin elemente ale organizării administrativ-teritoriale a ţării, precum şi propunerile pentru stemele judeţelor, municipiului Bucureşti şi ale celorlalte municipii;
e) sprijină activitatea primăriilor în legătură cu efectuarea lucrărilor tehnice privind alegerea pentru organele de stat;
f) avizează propunerile primăriilor judeţene şi a municipiului Bucureşti în legătură cu trecerea în categoria superioară a unităţilor administrativ-teritoriale;
g) avizează numirea şi schimbarea din funcţie a secretarilor primăriilor judeţene şi a municipiului Bucureşti;
h) sprijină activitatea de colaborare a primăriilor cu organele similare ale unor localităţi din alte ţări, precum şi de amplificare şi lărgire a cooperării în cadrul acţiunilor de înfrăţire şi de legături directe cu aceste localităţi;
i) conlucrează cu Ministerul de Interne în legătură cu stabilirea de măsuri pentru buna desfăşurare a activităţii de stare civilă, organizarea pazei obşteşti, precum şi cu alte probleme care, potrivit legii, intră în competenţa primăriilor; colaborează cu ministerele şi celelalte organe centrale de stat în probleme din sfera de activitate a primăriilor.
Art. 2. - Oficiul pentru Administraţia Locală are în conducerea sa un preşedinte şi un vicepreşedinte.
Art. 3. - Preşedintele reprezintă Oficiul pentru Administraţia Locală în raporturile cu celelalte organe de stat şi alte organizaţii din ţară, precum şi în relaţiile din ţară, precum şi în relaţiile internaţionale.
Art. 4. - În exercitarea atribuţiilor ce revin Oficiului pentru Administraţia Locală, preşedintele emite, potrivit legii, ordine, instrucţiuni şi alte acte prevăzute de lege.
Art. 5. - Oficiul pentru Administraţia Locală are în subordinea sa Centrul de perfecţionare a cadrelor din aparatul primăriilor.
Art. 6. - Oficiul pentru Administraţia Locală se dotează cu două autoturisme de transport persoane pentru parcul comun propriu.
Prim-ministru
Petre Roman
Bucureşti, 16 martie 1990.
Nr. 277.
Citește pe Antena3.ro