Între rigoare şi talent

VOCAŢIE  •  OCTAVIAN BELLU, CAMPIONUL TIMPULUI.
Trebuia să fie medic, dar a ajuns un antrenor de succes. Destinul său a însemnat în cea mai mare parte un... "cantonament al medaliilor de aur"!

Când vorbim despre sport ne vin în minte câteva nume celebre. Pentru fiecare disciplină sportivă, fie că este vorba de fotbal, tenis, patinaj, volei şi aşa mai departe, găsim cel puţin două nume mari cu care să le asociem. Dar dacă spunem gimnastică spunem... Octavian Bellu. Pare că între acest nume şi gimnastica românească a fost întotdeauna semnul egal. Un egal de aur. Un om dăruit profesiei sale. A fost mereu în formă, perseverent şi performant, dornic să fie pe prima treaptă a podiumului. Şi a reuşit. 

PERIOADA EFERVESCENTĂ. Ca întotdeauna, vorbeşte cu bucurie în glas atunci când vine vorba de dragostea sa, sportul, şi mai ales de proiectele în care este implicat: "Este o perioadă în care încercăm să găsim soluţii până la apariţia bugetului! Competiţiile sunt în ritmul normal şi la data la care au fost stabilite de federaţiile internaţionale la fiecare ramură sportivă. Suntem într-o perioadă efervescentă şi datorită schimbării structurii acestui for care conduce sportul românesc – din Agenţie Naţională pentru Sport s-a revenit la Ministerul Tineretului şi Sportului. Evident, cu responsabilităţi la fel de mari în zona sportului, cât şi a tineretului, dar cu o necesară reaşezare pentru ca lucrurile să funcţioneze normal în continuare. Suntem în anul preolimpic, dacă ne gândim la Jocurile Olimpice de la Vancouver din iarna anului viitor. Suntem, aşa cum spunem de fiecare dată, în cel mai dificil an, anul I din noul Ciclu Olimpic. În funcţie de cum organizăm lucrurile anul acesta, vom fi mai mult sau mai puţin performanţi la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012. Este foarte important modul în care administrăm bugetul, dar şi modul în care ne vom organiza activitatea, atât la nivel central, cât şi la nivel local.

DETURNAT DE LA MEDICINĂ! Dacă ar fi să fixeze în timp momentul în care a realizat că sportul înseamnă destinul său, Octavian Bellu mărturiseşte că prin clasa a X-a era hotărât să meargă în paralel şi cu sportul şi cu şcoala: "Mi-am dorit foarte mult să devin medic, dar şi să continuu să practic sportul respectiv sau gama de sporturi de care eram atras. Îmi plăceau gimnastica, dar şi alte jocuri sportive: volei, baschet şi aşa mai departe. Nu am jucat în divizii superioare, dar oricum am încercat să aduc la echipă tot ce puteam să aduc. Mi-a plăcut! Am considerat că a sta în mijlocul sportivilor, fie ca practicant, fie ca antrenor, este o şansă pe care o ai şi pe care ţi-o oferă viaţa. Când am ajuns în Bucureşti am fost «deturnat de la medicină» şi colegii m-au convins că este bine să aleg cariera de profesor de educaţie fizică".

SĂ ÎNVĂŢĂM SĂ TRĂIM DEMN. Destinul lui Octavian Bellu a fost un drum presărat cu medalii de aur. În urmă se vede performanţa, ce se vede înainte? "Ce vă pot spune este că cel mai mult sper la o stare de echilibru, care ne va duce pas cu pas către direcţia în care ne îndreptăm cu toţii. Sunt şi eu la fel de curios ca toţi ceilalţi... Ce se va întâmpla în momentul acesta de criză, dincolo de criză, ce perspective avem să edificăm nişte structuri funcţionale la toate nivelurile şi în special în sport, pentru că mă aflu în mijlocul acestui fenomen. Cred că trebuie să învăţăm să trăim demn într-o societate care te provoacă să performezi, dar care îţi provoacă şi dezamăgiri care te-ar putea descuraja."

UN PARADOX AL TIMPULUI. Sigur că, în funcţie de mediu, cultură, educaţie, viaţa trece altfel. Ne dorim adesea să ne întoarcem în timp, să avem o altă vârstă sau să oprim timpul în loc... Ce-şi doreşte Octavian Bellu? Ştiu că sunt fel de fel de poveşti, satire de îndulcit situaţia: "hai să îmbătrânim frumos", "să privim bucuriile vârstei a treia"... Cred că este foarte important să ai satisfacţia că eşti încă util, capabil să contribui cu ceva la un anumit fenomen, că eşti înconjurat de prieteni, că ţi se cere sfatul, că ai o anumită capacitate de expertiză. Asta îţi poate crea o stare de spirit care te mai îndepărtează de la gândul că îmbătrâneşti. Sper că nu voi ajunge în situaţia în care să mi se aştepte plecarea către "câmpiile" acelea de care se tot vorbeşte, şi să văd în ochii celor din jur plictiseala şi starea de nelinişte...! E o stare groaznică. Încet, încet ajungi să te izolezi şi dacă se mai iveşte şi o situaţie financiară dezastruoasă şi nu ai un sprijin... sau starea de sănătate se agravează, vă daţi seama că nu te mai poţi gândi la frumuseţea bătrâneţii sau la bucuriile vârstei. Îmi doresc să am, aşa cum am mai spus de multe ori, sănătatea obligatorie sau esenţial necesară pentru a putea realiza şi finaliza proiectele pe care mi le-am propus. Vedem cum trăiesc vârstnicii din alte ţări. Sunt state în care cei mai grozavi turişti sunt cei de vârsta a treia. Au restaurante special amenajate pentru ei, au posibilitatea să se plimbe dintr-un colţ în altul al Pământului. E un mod de a trăi bătrâneţea şi de a te bucura de ceea ce singur ai strâns de-a lungul vieţii. Aici este un paradox: să te bucuri că ai împlinit o vârstă sau să începi să-ţi faci griji?"

Şi totuşi viaţa nu e la fel... Şi dacă în urmă se vede gloria ce-ar mai fi de spus despre cel care a urcat toate "treptele în cariera sa?" "Mi-am dorit întotdeauna să-mi satisfac nişte dorinţe normale, dar care solicitau şi timp, şi energie. Am vrut să învăţ cât mai multe limbi străine, să am cunoştinţe de nivel mediu în toate domeniile pentru a putea face faţă oricărei discuţii. Nu-mi place să fiu surprins de vreo întrebare. Am căutat să găsesc întotdeauna răspunsurile", încheie Octavian Bellu.

"Am considerat că a sta în mijlocul sportivilor, fie ca practicant, fie ca antrenor, este o şansă pe care ţi-o oferă viaţa... Este o şansă de a fi înconjurat de oameni, poate mai puţin sofisticaţi, mai puţin aplecaţi către diplomaţie ori dialog, direcţi şi pragmatici. Oameni pentru care efortul reprezintă şi o satisfacţie personală, dar şi un mod de a-şi dovedi rezistenţa la acea «durere» pe care ţi-o provoacă efortul... indiferent că vorbim despre durerea musculară sau despre durerea unui insucces"
Octavian Bellu

"Sunt şi eu la fel de curios ca toţi ceilalţi... Ce se va întâmpla în momentul acesta de criză, dincolo de criză, ce perspective avem să edificăm nişte structuri funcţionale la toate nivelurile şi în special în sport, pentru că mă aflu în mijlocul acestui fenomen. Cred că trebuie să învăţăm să trăim demn într-o societate care te provoacă să performezi, dar care îţi provoacă şi dezamăgiri care te-ar putea descuraja"
Octavian Bellu

"Mă felicit că am avut răbdare şi perseverenţă. Chiar dacă am fost de multe ori tentat să ies din joc, nu am făcut-o. Cred că fiecare antrenor este, la un moment dat, dezamăgit de ceea ce se întâmplă în jurul lui, de lipsa performanţei sau de conjunctura în care se află. Sunt numeroase momente prin care treci şi pe care trebuie să le depăşeşti. Eu am privit mai departe de mâine sau de poimâine..."
Octavian Bellu