Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
A aparut brusc si impresionant pe scena cantecului popular, asa cum infloresc pomii primavara, incarcandu-se, peste noapte, cu mii si mii de flori. Astazi, la aproape 83 de ani, canta cu aceeasi pasiune si asta pentru ca a ramas aceeasi, dintotdeauna. M-a intampinat in prag cu bucurie, apoi ne-am asezat la masa, unde artista a adus albumul cu fotografii. Dupa ce l-am rasfoit, am cutreierat prin amintirile ei de-o viata.
Ileana Constantinescu a cantat de copila. Canta cu drag, de le tresareau inimile de bucurie celor care o ascultau in satul Comani, unde s-a nascut la sfarsit de mai in anul 1929. Cum glasul sau cald era balsam pentru suflete, in zilele de sarbatoare era chemata sa le cante consatenilor, la Caminul cultural. "Toata copilaria mea s-a petrecut cantand. Cantam cand pasteam o gasca cu bobocei si a trecut o invatatoare, doamna Vica Dumitrescu, iar eu cantam, tavalita-n iarba. «Ai o voce foarte frumoasa!, mi-s zis, pacat ca n-are cine sa te indrume!» Asta se intampla prin 1947.
Incepe cariera
In 1951, cand a implinit 22 de ani, viata i s-a schimbat total. Prin Comani a trecut folcloristul Constantin Prichici, cercetator stiintific la Institutul de Folclor "Constantin Brailoiu". De cum a auzit-o, i-a spus: "Fata, hai, tu ai sa ajungi departe!". Si vorbele aveau sa i se adevereasca in scurt timp. La sugestia folcloristului a participat la un concurs al caminelor culturale, unde a castigat locul intai pe regiune, apoi locul al doilea pe tara. Mihai Pop, director adjunct al Institutului de Folclor, a propus-o apoi pentru inregistrari la Radio dupa ce o ascultase la "Saptamana muzicii romanesti", incheiata de caminele culturale. Asa a imprimat Ileana Constantinescu primul disc pe care s-au regasit nu o piesa si nici doua, cum se obisnuia, ci cinci cantece, toate indragite pe data de public: "Busuioc, floare catata", "Dunare, Dunare", "Plin e codrul de voinici", "Auzi, neica, pitigoiul", "Marioara de la munte". Despre aceasta perioada, interpreta povesteste amuzata intamplari hazlii: "Daca le povestesc, radeti cu hohote. «Saptamana muzicii romanesti» au inchis-o caminele culturale. Draga, si eu nu stiam ce inseamna acela bis! Lumea: «Bis!, Bis!», iar eu ma gandeam: Ce vor astia de la mine, dom’le! Din culise ma impingeau sa cant, iar eu am traversat scena si le-am facut asa, cu mana! Nici nu m-am oprit! Seara a fost receptie la Athenee Palace. Atunci am vazut-o eu pentru prima data pe Maria Lataretu. Cu gura cascata am asistat. Atunci Eduard Mezincescu, ministrul Culturii, mi-a facut semn sa cant si eu o doina. La masa, toata lumea manca icre negre! Habar n-aveam eu ce-nseamna asta! Masa era aranjata frumos, erau doua chifle in partea dreapta... Eu am mancat sarmalele cu chifle, iar dupa ce am terminat, am inceput sa gust ceva, ce gandeam eu ca ar fi o garnitura. Iar Laurentiu Profeta, directorul Muzicii de la Radio din acea vreme, m-a vazut si mi-a zis: «Ileana, ce faci?» «Ce sa fac, i-am raspuns, mananc si eu garnitura asta!» «Pai asta nu-i garnitura! Asta e mamaliga!»
Scoala de canto
Anii de scoala au fost dificili pentru Ileana Constantinescu. Indiferent de greutati, nu s-a dat batuta. S-a reinscris in fiecare an la cursuri, pentru ca institutia nu avea clasa speciala de canto popular.
Norocul i-a suras din nou in ultimul an de studii. Unul dintre compozitorii de marca ai Romaniei postbelice, caracaleanul Radu Serban, functionar de conducere in cadrul Ministerului Culturii, care o cunostea de mica, inca din vremea in care canta la Comani, a infiintat special pentru Ileana Constantinescu, la Scoala de Muzica nr. 1, sectia de canto popular. Acolo a avut doua profesoare de exceptie: Maria Tanase si Elisabeta Moldoveanu. "Dupa ce am inregistrat discul cu cinci piese, in sase luni m-au trecut de la amatori la profesionisti. Se intampla in 1952, pe 3 august. In septembrie, am primit acasa o adresa, sa ma prezint la Liceul nr. 1 de Muzica din Bucuresti, ca Institutul de Folclor mi-a obtinut dispensa de varsta. Apoi, sase ani am stat in acest liceu."
Vocea catifelata a Ilenei Constantinescu il fascina pe scriitorul Mihail Sadoveanu care, dupa Maria Tanase, o aseza pe fata de la Comani: "Un mare talent! Canta limpede si cu deplina intelegere, parca e insusi glasul vremei, asa proaspat, din codri (…) Cantecul ei, «Dunare, Dunare, drum fara pulbere», apare ca un fragment de balada si vine de foarte departe. Un cantec popular trist, simplu si sfasietor, ca un tipat de pasare calatoare…".
Doamna cantecelor muntenesti
Artista a revenit apoi la anii de inceput, cand, in scurt timp de la debut, a devenit cap de afis, facand planul celor mai multe orchestre din tara. Nici nu stie cu ce orchestre n-a cantat! Isi aduce aminte de toate, din fiecare oras in care a poposit, asa cum isi aminteste de fiecare coleg de scena despre care povesteste zambind fel de fel de intamplari. Alaturi de Ion Dolanescu a avut numeroase turnee. Dupa ce i-a devenit vecin, i-a legat o frumoasa prietenie, care a durat pana la plecarea artistului din lume. Ileana Constantinescu lacrimeaza si-i poarta o mare recunostinta artistului, care o numea pe buna dreptate "Doamna cantecelor muntenesti" si a condus-o de mana tot timpul dupa ce miopia i s-a accentuat si a suferit si o desprindere de retina la ochiul drept. Se intristeaza cand cauta prin tolba cu amintiri si descopera ca multi dintre colegii de scena au pornit pe drumul fara de intoarcere, mai ales in ultima perioada, asemeni altei voci deosebite, Florentina Vlad.
Sonoritati de caval
Ileana Constantinescu canta si astazi cu aceeasi bucurie. La 83 de ani are aceeasi voce stralucitoare, duioasa, cu sonoritati de caval, iar cantecele sale isi pastreaza prospetimea de altadata, autentice, asa cum au fost ele daruite publicului larg prin intermediul radioului si apoi al discurilor de vinil. Ileana Constantinescu le-a pastrat asa cum le-a invatat pe meleagurile natale, la Comani, acolo unde Tara Oltului se imbratiseaza cu tinuturile Teleormanului si ale Argesului. Le canta si azi, cum le canta in tinerete pe la sezatori, si impresioneaza auditoriul prin versurile profunde care contureaza imagini poetice de mare slefuire: balade, doine, cantece de ascultare pe care putini interpreti le mai abordeaza. In analele Institutului de Folclor au fost adunate peste 200 de cantece autentice interpretate in stil inconfundabil de Ileana Constantinescu. Sunt piese culese de la batranii satelor. Interpreta a avut grija sa nu fie stirbita frumusetea versului de demult, sa nu se adauge si sa nu se inlature nimic. In garsoniera modesta in care s-a mutat dupa ce i-a murit sotul, in 1978, Ileana Constantinescu isi duce viata asa simplu, fara fasoane, asa cum a fost dintotdeauna. Traieste dintr-o pensie modesta, iar din cand in cand mai da curs invitatiilor la cate o petrecere, la cate o inregistrare la Televiziunea Romana sau la radio. Si, chiar daca nu iese din casa decat rareori, miopia fortissimo impiedicand-o dintotdeauna sa-si vada publicul si sa mearga cu siguranta pe strada, Ileana Constantinescu pastreaza legatura cu toti cei care o iubesc si o stimeaza. Vorbeste la telefon cu toti din familie, cu colegii de scena si, de cateva ori pe zi, cu prietena de o viata Lucretia Ciobanu. In apartamentul sau mic, Ileana Constantinescu asteapta Craciunul singura, asa cum s-a obisnuit de multi ani. Dar, stie ca telefonul va suna negresit, si astfel nu se va simti deloc singura in sfanta seara a Nasterii Domnului.
Citește pe Antena3.ro
