x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Ileana Constantinescu, vocea care l-a fascinat pe Mihail Sadoveanu

Ileana Constantinescu, vocea care l-a fascinat pe Mihail Sadoveanu

de Luminita Ciobanu    |    20 Dec 2011   •   21:00
Ileana Constantinescu, vocea care l-a fascinat pe Mihail Sadoveanu

A aparut brusc si impresionant pe scena cantecului popular, asa cum infloresc pomii primavara, incar­candu-se, peste noapte, cu mii si mii de flori. Astazi, la aproape 83 de ani, canta cu aceeasi pasiune si asta pentru ca a ramas aceeasi, dintotdeauna. M-a intam­pinat in prag cu bucurie, apoi ne-am asezat la masa, unde artista a adus albumul cu fotografii. Dupa ce l-am rasfoit, am cutreierat prin amintirile ei de-o viata.

Ileana Constantinescu a cantat de copila. Canta cu drag, de le tre­sa­reau inimile de bucurie celor care o as­cultau in satul Comani, unde s-a nas­cut la sfarsit de mai in anul 1929. Cum glasul sau cald era balsam pentru suflete, in zilele de sarbatoare era chemata sa le cante consatenilor, la Caminul cultural. "Toata copilaria mea s-a petrecut cantand. Cantam cand pasteam o gasca cu bobocei si a trecut o invatatoare, doamna Vica Du­mitrescu, iar eu cantam, tavalita-n iarba. «Ai o voce foarte frumoasa!, mi-s zis, pacat ca n-are cine sa te in­dru­me!» Asta se intampla prin 1947.

Incepe cariera
In 1951, cand a implinit 22 de ani, viata i s-a schimbat total. Prin Co­mani a trecut folcloristul Constantin Prichici, cercetator stiintific la Ins­titutul de Folclor "Constantin Bra­i­loiu". De cum a auzit-o, i-a spus: "Fata, hai, tu ai sa ajungi departe!". Si vorbele aveau sa i se adevereasca in scurt timp. La sugestia folcloristului a participat la un concurs al ca­mi­nelor culturale, unde a castigat locul intai pe regiune, apoi locul al doilea pe tara. Mihai Pop, director adjunct al Institutului de Folclor, a propus-o apoi pentru inregistrari la Radio dupa ce o ascultase la "Sap­tamana muzicii romanesti", incheiata de caminele culturale. Asa a imprimat Ileana Constantinescu primul disc pe care s-au regasit nu o piesa si nici doua, cum se obisnuia, ci cinci cantece, toate indragite pe data de public: "Busuioc, floare catata", "Dunare, Dunare", "Plin e codrul de voinici", "Auzi, nei­ca, pitigoiul", "Marioara de la mun­te". Despre aceasta perioada, interpreta po­vesteste amuzata intamplari haz­lii: "Daca le povestesc, radeti cu ho­hote. «Saptamana muzicii ro­ma­nesti» au inchis-o caminele culturale. Draga, si eu nu stiam ce inseamna acela bis! Lumea: «Bis!, Bis!», iar eu ma gandeam: Ce vor astia de la mine, dom’le! Din culise ma impingeau sa cant, iar eu am traversat scena si le-am facut asa, cu mana! Nici nu m-am oprit! Seara a fost receptie la Athenee Palace. Atunci am vazut-o eu pentru prima data pe Maria Lataretu. Cu gura cascata am asistat. Atunci Eduard Mezincescu, ministrul Culturii, mi-a facut semn sa cant si eu o doina. La masa, toata lumea manca icre negre! Habar n-aveam eu ce-nseamna asta! Masa era aranjata frumos, erau doua chifle in partea dreapta... Eu am mancat sarmalele cu chifle, iar dupa ce am terminat, am inceput sa gust ceva, ce gandeam eu ca ar fi o garnitura. Iar Laurentiu Profeta, directorul Muzicii de la Radio din acea vreme, m-a vazut si mi-a zis: «Ileana, ce faci?» «Ce sa fac, i-am raspuns, mananc si eu garnitura asta!» «Pai asta nu-i garnitura! Asta e mamaliga!»

Scoala de canto
Anii de scoala au fost dificili pentru Ileana Constantinescu. Indiferent de greutati, nu s-a dat batuta. S-a re­inscris in fiecare an la cursuri, pentru ca institutia nu avea clasa specia­la de canto popular.
Norocul i-a suras din nou in ul­ti­mul an de studii. Unul dintre compo­zi­torii de marca ai Romaniei postbe­li­ce, caracalea­nul Radu Serban, func­tio­nar de con­du­cere in cadrul Minis­te­rului Cultu­rii, care o cunostea de mi­ca, inca din vre­mea in care canta la Comani, a in­fiintat special pentru Ileana Constantinescu, la Scoala de Mu­zica nr. 1, sectia de canto popular. Acolo a avut doua pro­fesoare de ex­cep­tie: Maria Ta­nase si Elisabeta Mol­do­veanu. "Dupa ce am inregistrat discul cu cinci piese, in sase luni m-au trecut de la amatori la profesio­nisti. Se in­tam­pla in 1952, pe 3 au­gust. In sep­tem­brie, am primit acasa o adresa, sa ma prezint la Liceul nr. 1 de Mu­zi­ca din Bucuresti, ca Institutul de Fol­clor mi-a obtinut dispensa de vars­ta. Apoi, sase ani am stat in acest liceu."

Vocea catifelata a Ilenei Constantinescu il fascina pe scriitorul Mihail Sadoveanu care, dupa Maria Tanase, o aseza pe fata de la Comani: "Un mare talent! Canta limpede si cu deplina intelegere, parca e insusi glasul vremei, asa proaspat, din codri (…) Cantecul ei, «Dunare, Dunare, drum fara pulbere», apare ca un fragment de balada si vine de foarte departe. Un cantec popular trist, simplu si sfasietor, ca un tipat de pasare calatoare…".

Doamna cantecelor muntenesti
Artista a revenit apoi la anii de inceput, cand, in scurt timp de la debut, a devenit cap de afis, facand planul celor mai multe orchestre din tara. Nici nu stie cu ce orchestre n-a cantat! Isi aduce aminte de toate, din fiecare oras in care a poposit, asa cum isi aminteste de fiecare coleg de scena despre care povesteste zambind fel de fel de intamplari. Alaturi de Ion Dolanescu a avut numeroase turnee. Dupa ce i-a devenit vecin, i-a legat o frumoasa prietenie, care a durat pana la plecarea artistului din lume. Ileana Constantinescu lacrimeaza si-i poarta o mare recunostinta artistului, care o numea pe buna dreptate "Doamna cantecelor muntenesti" si a condus-o de mana tot timpul dupa ce miopia i s-a accentuat si a suferit si o desprindere de retina la ochiul drept. Se intristeaza cand cauta prin tolba cu amintiri si desco­pera ca multi dintre colegii de scena au pornit pe drumul fara de intoarcere, mai ales in ultima perioada, asemeni altei voci deosebite, Florentina Vlad.

Sonoritati de caval
Ileana Constantinescu canta si astazi cu aceeasi bucurie. La 83 de ani are aceeasi voce stralucitoare, duioasa, cu sonoritati de caval, iar cantecele sale isi pas­treaza prospetimea de altadata, autentice, asa cum au fost ele da­­ruite publicului larg prin in­ter­­­mediul radioului si apoi al dis­curilor de vinil. Ileana Constantinescu le-a pastrat asa cum le-a invatat pe meleagurile na­ta­le, la Comani, acolo unde Tara Oltului se imbratiseaza cu tinuturile Teleormanului si ale Ar­ge­sului. Le canta si azi, cum le can­ta in tinerete pe la sezatori, si im­­presioneaza auditoriul prin versurile profun­de care contu­rea­za imagini poe­tice de mare slefuire: balade, doi­­ne, cantece de ascultare pe care putini interpreti le mai abor­­deaza. In anale­le Institutului de Folclor au fost adu­nate peste 200 de cantece au­ten­tice interpretate in stil inconfun­dabil de Ileana Constantinescu. Sunt piese culese de la batranii satelor. Interpreta a avut grija sa nu fie stirbita fru­mu­setea versului de demult, sa nu se adauge si sa nu se inlature nimic. In garsoniera modesta in care s-a mu­tat dupa ce i-a murit sotul, in 1978, Ileana Constantinescu isi du­ce viata asa simplu, fara fa­soa­ne, asa cum a fost dintot­deau­na. Traieste dintr-o pensie modesta, iar din cand in cand mai da curs invitatiilor la cate o petrecere, la cate o inregistrare la Televiziu­nea Romana sau la radio. Si, chiar daca nu iese din casa decat rareori, mio­pia fortissimo im­piedicand-o dintotdeauna sa-si vada publicul si sa mear­ga cu si­guranta pe stra­da, Ileana Cons­tan­tinescu pa­s­trea­za lega­tura cu toti cei care o iu­besc si o sti­mea­za. Vorbeste la te­lefon cu toti din familie, cu co­legii de sce­na si, de cateva ori pe zi, cu prietena de o viata Lu­cretia Cioba­nu. In apar­tamentul sau mic, Ileana Constantinescu asteapta Craciu­nul singura, asa cum s-a obisnuit de multi ani. Dar, stie ca tele­fo­nul va suna negre­sit, si astfel nu se va simti deloc singura in sfanta seara a Nasterii Domnului.

×
Subiecte în articol: singur de crăciun