Impresii... fizice - D’ale Summit-ului NATO

Impresia mea despre summit? Hmm... grea încercare... sau poate uşoară. Că doar nu am făcut mare lucru. Sau am făcut. În prima zi a istoricului eveniment, am stat în faţa Hotelului Hilton s-o aştept pe madam Merkel, cancelarul Germaniei, care urma să se cazeze aici. Speram şi io să iasă d’un reportăjel, ceva. Şi am tot stat... vreo opt ore în total. În frig.

Impresia mea despre summit? Hmm... grea încercare... sau poate uşoară. Că doar nu am făcut mare lucru. Sau am făcut. În prima zi a istoricului eveniment, am stat în faţa Hotelului Hilton s-o aştept pe madam Merkel, cancelarul Germaniei, care urma să se cazeze aici. Speram şi io să iasă d’un reportăjel, ceva. Şi am tot stat... vreo opt ore în total. În frig. Io şi cu alţi câţiva ciumpalaci din presă, vorba lu’ Badea. Nici nu mai are rost să spun că am stat degeaba. Căci după opt ore de aşteptare, doamna cancelar nici măcar nu s-a oprit la hotel. S-o văd şi io la faţă. Avea întîlnire cu Băsescu la Palatul Cotroceni şi deja era în întîrziere. Dar ce-mi păsa mie de chestia asta? Aveam şi eu aşteptările mele, nu? În plus, în multele ore de aşteptare nu s-a întîmplat nimic spectaculos care să merite dat la ziar. Nu tu gunoaie, nu tu maidanezi pe culoarul unic, nu tu anarhişti. Nu tu nimic. Doar panseluţe, sirene, coloane oficiale, pietoni care circulau doar pe unde aveau voie, poliţişti şi jandarmi superamabili. Ce să mai, nimic savuros. Toată ziua m-am zgîit să văd şi io un lunetist, doi. Dar nici măcar bucuria asta mică nu mi-a fost dat s-o experimentez. În concluzie, sarcina mea de serviciu a fost pe deplin compromisă. Nu m-am ales decît cu nişte picioare îngheţate, mîini vineţii şi, ulterior, cu o răceală de toată frumuseţea. Cam asta a însemnat prima zi a summitului pentru mine. Cît despre impresia mea despre summit, în general, nu-mi pare rău decît de un singur lucru. Că nici o delegaţie nu a vrut să ajungă în Sălăjan sau prin Vatra Luminoasă. Prietenii ştiu de ce.