Zvonul lansat marti seara conform caruia cei trei jurnalisti ar fi fost eliberati de catre rapitori a ajuns si la urechile familiilor acestora. Cei mai afectati de aceste zvonuri sunt parintii si rudele ziaristilor, care nu mai stiu ce sa creada.
CONFUZIE. Familiile celor trei ziaristi nu mai cred nici un zvon legat de posibila eliberare
|
PRESIUNE. De asemenea, mama si sora cameramanului de la Prima TV sunt din ce in ce mai confuze dupa aflarea zvonului. "Nu mai stim ce sa credem. Presiunea asupra noastra este uriasa. Pana cand nu-i vedem in carne si oase, nu mai dam crezare nici unui zvon", ne-a spus si sora ziaristului de la Prima. Am contactat-o telefonic ieri si pe Anne-Marie Ohanesian, sora ziaristului Eduard Ohanesian de la Romania libera, pentru a afla reactia pe care a avut-o la aflarea posibilei eliberari. Anne-Marie ne-a declarat ca este optimista, desi vestea eliberarii fratelui sau nu a fost confirmata oficial de autoritatile statului. "Eu mi-am facut in primul moment idei de bine cand am vazut ca stirea este transmisa de Antena 1 si Pro TV", ne-a spus sora ziaristului. Anne-Marie ne-a mai spus ca nu a primit nici o veste din partea autoritatilor statului. "Nu am fost contactata de nimeni din partea autoritatilor. Pe mine nu ma intereseaza declaratiile. Dumnealor sa-si faca treaba si sa-i vedem teferi acasa".
DESPRE OMAR. In legatura cu posibila implicare a omului de afaceri sirian Omar Hayssam in scenariul rapirii, sora ziaristului de la Romania libera ne-a spus ca orice lucru este posibil. "In Romania orice e posibil, din pacate. Posibil sa fie implicat, dar e posibil si sa nu fie". (Radu Crivat, Dan Tomozei)
Citește pe Antena3.ro