Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
'Sunteti ingrijorat in privinta viitorului Europei?'- iata intrebarea, mai degraba provocarea, pe care i-a adresat-o revista 'Der Spiegel' lui Andre Gluccksmann, cunoscutul si deopotriva controversatul filosof francez. Raspunsul a fost la fel de categoric:' Da, la ora actuala evolutia (Europei) este extrem de tulbure.'Acestea ar fi coorodonatele definitorii ale incitantului interviu aparut in prestigioasa publicatie si preluat de Presseurop.
''Europa nu este de fapt un stat sau o comunitate care creste impreuna in mod organic'
Recunoscut pentru spiritul sa analitic, aplicat si, in mod deosebit pentru faptul ca este un intelectual cu declarata viziune antitotalitara, "ingrijorat in privinta viitorului Europei', Andre Glucksmann transeaza, din start, temele majore ale discursului sau:' N-am crezut niciodata ca pericolele au disparut cu desavarsire odata cu incheierea fascismului si a comunismului. Istoria nu sta niciodata pe loc. Ea nu s-a oprit in Europa atunci cand s-a prabusit Cortina de Fier, chiar daca ni se pare uneori ca ar vrea sa faca acest lucru.' De aici, radicalitatea tonului cu care filosoful reproseaza democratiilor europene ca 'au tendinta de a ignora sau de a uita dimensiunile tragice ale istoriei.' Si, tot de aici si raspunsul categoric:' Da, la ora actuala evolutia (Europei) este extrem de tulbure.'
In sprijinul afirmatiilor sale, nu o data socante, Andre Glucksmann aduce argumente desprinse din evolutia de sase decenii a comunitatii europene, confruntata continuu cu fenomene de criza, pe care le numeste, fara menajamente, 'poticneli', considerandu-le 'parte a modului ei normal de functionare': 'Era europeana moderna se caracterizeaza printr-o tendinta de criza. (sublinierea lui A G). De aici, oricine ajunge la concluzia generala ca Europa nu este de fapt un stat sau o comunitate care creste impreuna in mod organic.' Afirmatie care, in logica ganditorului, consoneaza cu un anume scepticism in ceea ce priveste prevalenta asa-numitului'spirit european'. 'Natiunile europene- crede Glucksmann- nu sunt la fel. acesta fiind motivul pentru care nu pot fi imbinate. Nu este comunitatea ceea ce le uneste, ci un model. 'Model ale carui caracteristici le defineste, pe urmele lui Socrates, Platon si Aristotel prin doua principii fundamentale:' omul nu este masura tuturor lucrurilor si nu este imun in fata esecului si a raului.'
'In termeni istorici, Uniunea Europeana este o reactie defensiva in fata ororii'
Aventura si avatarurile spiritului european, asa dupa cum sunt reconstituite de catre Andre Glucksmann, ajung, inevitabil, la proiectul unei uniuni politice permanente, proiect care, ganditorului francez i se pare a avea putine sanse: 'Europa nu a fost niciodata o entitate nationala, nici macar in Evul Mediu crestin.(…) Un stat european federal sau o confederatie europeana este un tel foarte indepartat, inghetat in caracterul abstract al acestor notiuni.' Dupa care, discursul se radicalizeaza: 'Cred ca urmarirea acestui scop este un obiectiv gresit.'
Tinta unor asemenea rationamente este insusi proiectul Uniunii Europene, abordat in ambele sale variante – fi ca este vorba despre un stat european federal, fie ca este vorba despre o confederatie europeana. Un proiect pe care ganditorul francez il considera a fi mai degraba o utopie: 'Este clar ca Europa nu este o comunitate in termeni de religie, limba sau morala', mai degraba fiind vorba despre o Europa vazuta ca 'o unitate in diviziunea sa si o fractiune in omogenitatea sa.'
Ca o dovada in plus a temeiniciei asertiunilor sale categorice, Andre Glucksmann aduce insasi 'criza Uniunii Europene', in care vede 'doar un simptom al propriei civilizatii' si asta tocmai pentru ca'o civilizatie nu este in mod necesar bazata pe dorinta comuna de a realiza tot ce este mai bun , cat, mai curand, pe a exclude si pe a face raul un tabu.' 'In termeni istorici- apreciaza Glucksmann-, Uniunea Europeana este o reactie defensiva in fata ororii.'Oroare care, in zilele noastre, s-a numit pe rand, razboiul din fosta Iugoslaviei, actiunile ucigase ale rusilor in Caucaz, dar care isi are durerosul precedent in hitlerism, in holocaust, rasism sau in nationalismul extrem,in comunismul sovietic din timpul Razboiului Rece si in colonialismul pe care (avertizeaza fara menajamente Andre Glucksmann) 'unele tari din Uniunea Europeana au trebuit, cu mult efort, sa-l abandoneze.'
Or, tocmai aceste 'trei nenorociri' ale unor timpuri atat de apropiate de noi 'au condus la o intelegere – comuna tuturor natiunilor- a democratiei'. Intelegere care, considera filosoful,' constituie un subiect central, civilizator, al Europei.'
Pe buna dreptate, se pune intrebarea daca , Europei zilelor noastre ii lipseste 'o noua provocare unificatoare'? Intrebare la care Glucksmann raspunde facand apel la istoricul acestei constructii ambitioase care se numeste comunitatea europeana, incepand de la European Coal and Steel Community(ECSC)- 'prima alianta economica, in domeniul industriei grele care a depasit granitele unei natiuni in scopul prevenirii razboiului' si ajungand la ceea ce tot el numeste 'omologul acestei uniunii in zilele noastre' - o alianta europeana in domeniul energiei. Numai ca, tine sa remarce in aceiasi terrneni categorici Glucksmann in actualele conditii actiunile, de fapt interesele unora dintre principalii actori ai constructiei europene sunt mult prea divergente:' Germania a hotarat sa porneasca de una singura in tranzitia catre o energie regenerabila, ignorand parteneriatul european.' In suita acestor tendinte si practici divergente fiind enumerate si negocierile separate pe care le poarta, in mod individual, cu Rusia pentru petrol si gaze mai multi parteneri din cadrul constructiei comunitare, faptul ca, de exemplu, Germania, in pofida opozitiei Poloniei si Ucrainei, are deja un contract pentru construirea unei conducte de petrol in Marea Baltica sau faptul ca Italia este implicata in proiectul South Streem al gazoductului care va traversa Marea Neagra.
'Daca batranele natiuni ale Europei nu se unesc si nu conlucreaza in crearea unui plan comun, ele vor pieri'
Urmand logica stransa a demonstratiei, putem intelege de ce discutia ajunge, explicit, la aceasta situatie paradoxala: pe de o parte, Uniunea Europeana nu si-a pierdut din atractie, dovada fiind faptul ca nimeni nu vrea sa iasa, in chip voluntar, din zona euro, dar, pe de alta, desi liderii europeni par sa gaseasca solutii, acestea nu fiinteaza decat pe termen scurt. Inainte de a raspunde direct la intrebare, Andre Glucksmann il citeaza pe Socrate('nimeni nu greseste in mod voit')pentru ca, plecand de aici, sa dea o interpretare proprie: 'Nu mi se pare ca gasirea solutiilor si cailor de iesire din criza financiara actuala ar fi un act supraomenesc'. Interpretare a carei concluzie categorica ramane:' Ceea ce lipseste este o viziune globala' si careia ii urmeaza un diagnostic sever:'Se pare ca Uniunea Europeana a uitat scopul pentru care exista', cu urmatoarea expunere de argumente: 'Vor exista mereu solutii pentru imbunatatirea institutiilor UE si de la ajusta la nevoile situatiei' , continuata in aceeasi nota:' Provocarea apare la un alt nivel si este in mod evident o chestiune de supravietuire: daca batranele natiuni ale Europei nu se unesc si nu conlucreaza in creare unui plan comun, ele vor pieri.'
Avertisment pe care, crede filosoful, chiar daca l-au inteles, liderii europeni nu ii dau si raspunsuri pe masura, atata vreme cat reactiile lor sunt lipsite de unitate.
'Problema marimii- isi dezvolta Andre Glucksmann rationamentul –a devenit o absoluta necesitate in contextul globalizarii. Doamna Merkel si-a dat seama, fara dubiu, ca soarta Germaniei va fi decisa de asemenea in ograda Europei. De aceea, dupa ceva ezitari , domnia sa a ales solidaritatea, e drept intr-o masura mai moderata.' Ajuns la acest punct, filosoful, pana acum doar un observator detasat al evenimentelor, lasa locul analistului sagace al fenomenului politic si diplomatic, dar care se exprima, si de aceasta data, la fel de direct: 'Fara indoiala, Merkel, de asemenea, permite Germaniei, Frantei, Italiei si Spaniei sa se divizeze in aceasta perioada de criza.' Fapt care provoaca un alt avertisment categoric, din partea lui Glucksmann: 'Daca tarilor noastre li se permite sa se divizeze sub presiunea fortei pietelor economice, natiunile vor pieri, atat in mod individual , cat si ca uniune.'
Nu este greu sa descifram in aceste mesaje o critica dura a unui anumit model economic si politic: fie ca el se numeste neoliberalism sau neoconservatorism: 'Globalizarea- declara fara mari retineri Andre Glucksmann- provoaca haos global si de mult nu mai exista o forta politieneasca globala- rol care a fost jucat de Statele Unite timp indelungat.' Conditii in care, apreciaza Glucksmann 'Europa trebuie sa se analizeze pe sine insasi si sa faca fata amenintarilor in mod activ.' Cat priveste amenintarile presante despre care vorbeste ganditorul, acestea constau, in urmatoarele date: Rusia lui Putin vrea sa isi recastige din puterea pierduta, iar China, desi considerata 'un stat sclavagist birocratic' ramane in continuare o amenintare. In fine, militantii islamisti sunt si ei cuprinsi in aceeasi enumerare. De aceea, se impune ca Europa ' sa invete din nou sa gandeasca in termeni ostili.'
Or, apreciaza Andre Glucksmann, Europa nu pare a fi dornica sa-si confrunte propria soarta pentru a –si rezolva presantele probleme. Explicatiile acestei deloc imbucuratoare situatii consta in ceea ce s-ar putea numi'esecul intelectualilor'. Mai direct spus in indiferenta acestora fata de opinia publica.
'Daca Europa nu conlucreaza, va cadea in secolul al XIX-lea'
Punct de la care criticile directe ale filosofului revin la una dintre temele sale predilecte: Uniunea Europeana versus provocarile acestui agitat si contorsionat inceput de secol si de mileniu. De data aceasta, atentia este focalizata pe prezenta sau mai degraba absenta Europei in jocul de forte si de interese la scara mondiala. Are chiar un subiect-tinta asumat si declarat si anume pe Catherine Ashton, Inaltul reprezentant pentru politica externa si politica de securitate al Uniunii Europene. Andre Glucksmann se intreaba fara menajamente: 'Unde este ea acum, ce face si cine o baga in seama?' Si, cum raspunsul este lesne de banuit, revine la sfera abstracta a principiilor generale, enuntand aceasta previziune categorica:' Secolul XXI va fi secolul marilor continente care vor avea optiunea de a se intelege si a inainta impreuna sau nu.' 'Daca Europa nu conlucreaza- isi intareste Glucksmann avertismentul-, va cadea in secolul al XIX-lea; apoi, toata activitatea noastra politica va fi bazata pe memorii vechi;Europa , continentul nevoilor si al nostalgiei.'
La capatul acestor severe analize, al caror corolar il reprezinta somatiile transante adresate intelectualitatii, era de la sine inteles sa se ajunga la un apel deschis catre elitele spiritului. Apel care, in consonanta cu logica imanenta a discursului filosofului, nu este lipsit de o pronuntata tenta polemica, ca si de o provocare transanta: 'Europa este inca un teren de joaca al ideilor, dar gandirea este atat de fragmentata, atat de infranata de scrupule, incat se indeparteaza de miezul problemei . In acest context este doar o imagine a politicii.'
Analiza radicala si, deopotriva, incitanta trimitere la imperativul categoric al actiunii, demersul lui Andre Glucksmann are toate necesare si suficiente pentru a genera reactii pro sau contra. Dincolo, insa,de aceste considerente, el trebuie citit in cheia unui act de constiinta, al nevoii irepresibile a intelectualului autentic de a se intreba, de a se pronunta si de a se angaja 'pro' sau'contra'. Cat priveste posibilele sale rezonante in spatiul nostru carpato – pontico - dambovitean, ramane, inca,de asteptat si de sperat…
