x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Interviuri Avocatul Poporului: CSM, complice la încălcarea dreptului la un proces echitabil

Avocatul Poporului: CSM, complice la încălcarea dreptului la un proces echitabil

de Iulia Barbu    |    27 Iun 2012   •   20:45
Avocatul Poporului: CSM, complice la încălcarea dreptului la un proces echitabil

Avocatul Poporului, Gheorghe Iancu, a explicat pentru Jurnalul National care este motivul pentru care a declarat razboi Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). El a anuntat ca va cere Senatului sa verifice daca unii membrii sau membrii CSM au transferat persoane din functiile de procurori in functii de judecatori. Daca au luat aceasta masura, atunci au incalcat Constitutia, ceea ce este un element de revocare din functie, mai spune Gheorghe Iancu.

● Jurnalul National: Ce anume v-a deranjat la pozitia CSM de ati avut o atitudine atat de vehementa impotriva acesteia?
● Gheorghe Iancu: Pe mine personal nu ma deranjeaza nimic, pentru ca eu ma simt foarte bine, vad meciurile la televizor, vad Campionatul European. Problema este cu totul alta. Problema este ca in Romania exista judecatori numiti prin decret prezidential, asa cum spune Constitutia, in articolul 134, alineatul 1, si exista judecatori care sunt mutati sau transferati din procurori in judecatori de catre CSM, cu toate ca, potrivit Constitutiei, asemenea judecatori trebuie numiti numai prin decret prezidential, si nu transferati sau mutati din alte functii. Ca urmare, fata de prevederile Constitutiei, numai judecatorii care sunt numiti de presedintele Romaniei au inamovibilitate, restul nu. Consecinta este foarte grava, pentru ca, in situatia in care un judecator nu are inamovibilitate, in primul rand se pune la indoiala independenta sa. De ce? Pentru simplul motiv ca, daca el nu are inamovilibitate, el este la indemana CSM-ului sa fie mutat sau transferat oricand si oriunde si pentru orice alte motive. Are o anumita dependenta fata de CSM, care are posibilitatea de a transfera si muta sau lua alte masuri de acest tip fata de judecatorii neinamovibili.
Insa, intr-o asemenea situatie, sigur ca judecatorul trebuie sa aiba o anumita gratitudine fata de cel care il numeste, care il transfera sau il muta, motiv pentru care independenta judecatorului devine oarecum instabila, ca sa nu spun altfel. De aceea, trebuie sa existe inamovibilitate, inamovibilitatea constituind una dintre garantiile independentei judecatorului. El trebuie sa aiba stabilitate, adica inamovibilitate, si in acest mod independenta pentru solutia respectiva.
Ca urmare, eu nu am intervenit in domeniul solutiilor, problema este in domeniul administrativ, adica a numirii judecatorilor. Ce inseamna un judecator care nu este numit asa cum spune Constitutia? Inseamna ca unul dintr elementele procesului de drept si anume – echitabil, care este unul dintre drepturile cetateanului roman, si nu numai roman, ci si european, este pus sub semnul indoileii. Unul dintre aceste elemente insemna chiar competenta pe care o dobandeste, capacitatea pe care o dobandeste o persoana numita judecator, dar numita prin decret prezidential, asa cum spune Constitutia. Nenumirea prin decret prezidential face ca acest element, de competenta, de capacitate, sa nu se fi realizat. Si ca urmare se incalca dreptul la un proces echitabil, un drept al cetateanului roman.

● Este o reactie strict la dosarul Nastase?
● Nu. Stiu problema justitiei, problema lui Adrian Nastase. Cum vor solutiona ei, este problema lor, nu ma intereseaza. Problema este ca solutionarea respectiva sa fie facuta de un judecator competent, care sa fie numit de un judecator care a fost numit de presedintele Romaniei, asa cum spune Constitutia.

● Veti merge pana la revocarea membrilor CSM?
● Nu, eu voi face altceva. Voi ruga Senatul sa verifice daca unii membrii sau membrii CSM care au transferat persoane din functiile de procurori in functii de judecatori au luat aceasta masura, pentru ca, daca o asemenea masura a fost luata, persoanele respective au incalcat Constitutia. Iar acest element este un element de revocare din functie.

● Ce proceduri veti urma?
● Eu am sesizat Curtea Constitutionala (CC) in primul rand. Si CC sigur se va pronunta in scurt timp. Am sesizat CC, pentru ca exista riscul ca acesti judecatori sa solutioneze cauze in continuare si dreptul cetateanului la proces echitabil sa fie incalcat in continuare fata de eu stiu cine, nu stiu fata de cine. Eu discut pe probleme de principii. Eu stiu numai ca este un fapt real. Asa cum am inteles ca si ieri s-a recunoscut ca exista judecatori numiti de CSM fara ca CSM sa propuna numirea lor prin decret prezidential presedintelui Romaniei. Si ei judeca in continuare.

● Veti actiona si pe plan extern?
● Pe plan extern, daca totusi situatia se mentine, iar cei de la CSM nu isi vor cere scuzele de rigoare, exact asa cum am fost atacat, ca institutie absolut independenta in tara asta, noi nu avem o ierarhie aici in tara, suntem o institutie constitutionala si independenta, asa cum spunea si domnul ministru al Justitiei, daca acestia vor continua cu asemenea atitudini si nu isi vor cere scuze, atunci va trebui sa sesizez Ombudsmanul european, care sigur ca va putea sa intervina pe langa Comisia Europeana, pe langa Consiliu de ministri sau pe langa Parlamentul European, care vor decide daca eventual se va face un infrigement datorita presiunilor care le face o autoritate a statului impotriva unei autoritati independente a statului, care suntem noi. Vreau sa va spun ca in Constitutie – referitor la faptul ca eu am sesizat si CC, si CSM pentru a analiza situatia si a lua masuri, d-aia au intervenit ei si m-au jignit in public – scrie ca toate autoritatile publice, inclusiv CSM, sunt obligate sa imi acorde sprijinul pentru a-mi realiza atributiile. Mai mult, Legea 35/1997 obliga autoritatile publice sa raspunda la solicitarile pe care le face Avocatul Poporului, in acest caz, incalcarea dreptului la un proces echitabil.

Cum justifica CSM acuzatiile aduse Avocatului Poporului
Judecatorul Cristian Danilet, membru CSM, a justificat acuzatiile fata de comportamentul nepotrivit al avocatilor lui Adrian Nastase si al Avocatului Poporului in dosarul fostului premier prin faptul ca toti acestia au adus acuzatii grave atat judecatorilor, cat si procurorilor care au anchetat cazul. "CSM-ul nu a facut decat sa reactioneze la atacul pe care l-a receptat din partea avocatilor din cazul «Trofeul Calitatii» la adresa judecatorilor, a procurorilor si a justitiei in general si la modul inoportun in care a intervenit Avocatul Poporului in aceasta cauza. Bineinteles ca CSM-ul nu poate sanctiona nici avocatii, nici pe Avocatul Poporului, noi doar am consemnat asupra modului in care acestia au ales sa aduca acuzatii la adresa judecatorilor si procurorilor. In consecinta, cu privire la avocatul in cauza, acestia au facut in cadrul pledoariilor lor in sala de judecata afirmatii jignitoare la adresa colegilor care au anchetat cazul, inclusiv acuzandu-i ca ar fi instrumentat politic acest dosar, inoculand opiniei publice convingerea sau ideea ca procurorii sau judecatoriilor li s-ar putea da telefoane, ar putea fi influentati din afara sistemului judiciar despre cine sa urmareasca, sa condamne. Am sesizat Baroul, care poate lua masuri. Noi, CSM-ul, nu putem sa luam masuri nici cu privire la avocati, nici la Avocatul Poporului", a declarat Danilet, citat de transilvanialive.ro.

×