x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Interviuri Bal Britanic în Parcul Mogoşoaia

Bal Britanic în Parcul Mogoşoaia

de Dana Andronie    |    31 Mai 2013   •   12:32
Bal Britanic în Parcul Mogoşoaia

International House Romania organizează, pe 14 iunie, cea de-a doua ediţie a Balului Britanic, care va avea loc într-un cadru deosebit ce ne aminteşte de parcurile din Londra: Parcul Mogoşoaia. Mihai Ganj, director în Boardul de conducere al International House World Organization Ltd din Londra, ne-a mărturisit că Balul Britanic este evenimentul culminant al anului şcolar 2012 – 2013. “Anul trecut am organizat pentru prima dată acest eveniment sub patronajul Ambasadorului Marii Britanii, în Parcul Herăstrău, şi întrucât a fost un real success am decis extinderea sa într-o formulă nouă, în care toţi copiii din English Kids Academy, cu vârstele curpinse între 7 şi 14 ani, sunt oaspeţi de onoare. Vor fi prezenţi aproximativ 350 de copii cu 350 de părinţi”.

Citiţi programul evenimentului din 14 iunie

Jurnalul Naţional: “Intelectualii din prima generaţie obosesc curând şi se istovesc”, spunea Titu Maiorescu. Prin ceea ce realizaţi cu International House Romania aveţi o contribuţie importantă la “creşterea” unei generaţii mintoase. Este o afacere profitabilă în România?

Mihai Ganj: Pe noi ne interesează, în primul rând, cum pot să profite clienţii noştri. Mai exact, ce au ei de câştigat de pe urma a ceee ce noi le propunem. Cunosc din dialogurile cu ei faptul că principalul “profit” pe care ei îl urmăresc atunci când vin la cursurile noastre este să ajungă să vorbească engleza corect, fluent şi convingător. Faptul că, în fiecare an, peste 1.200 de angajaţi ai companiilor multinaţionale aleg să se pregatească cu noi şi că 800 de copii învaţă cu noi an de an, poate să fie un semn că este o afacere profitabilă, în primul rând pentru ei, clienţii noştri. Cred ca profitabilitatea unei organizaţii este unul din indicatorii care arată că procesele şi sistemele sale sunt eficiente. Dacă acestea generează un plus de valoare pentru client faţă de resursele pe care le consumă, atunci se ajunge şi la profit. Din această perspectivă, da, International House şi divizia sa specializată de cursuri pentru copii - English Kids Academy - reuşeşte să fie profitabilă. În consecinţă, ce facem noi? Folosim o expertiză de ultima oră din Londra, unde este sediul nostru central, şi investim consistent şi permanent în trainingul pentru profesorii noştri, care sunt unul dintre procesele cheie care asigură “profitul” maxim pentru client, care îi garantează clientului că obţine ce îşi doreşte în urma unui curs de engleză. Weekendul trecut, profesorii noştri au participat la o conferinţă internaţională a profesorilor International House din întreaga lume (150 de şcoli în 50 de ţări) în care timp de două zile, cei mai buni formatori de profesori (Teacher Trainers) au susţinut 60 de ateliere, prin care se poate spori eficientizarea tehnicilor de predare pe care le folosim la cursurile noastre pentru adulţi sau pentru copii. În toamna aceasta, 12 profesori vor urma un alt training de două săptămâni cu un formator de profesori din Marea Britanie, pentru a învăţa cele mai noi şi eficiente tehnici pentru predarea englezei la copii. Aceste investiţii permanente în pregătirea profesorilor conduc la rezultate excelente pentru clienţii noştri: 97% din copiii de 8-12 ani care au susţinut examenele Cambridge, în iunie 2012, au obţinut maximum de punctaj la proba orală (Speaking). Aceste rezultate se pare că sunt apreciate de clienţi, iar investiţia lor în aceste cursuri este foarte profitabilă. Raportat la preţul pe care îl plătesc, saltul calitativ pe care îl obţin în dezvoltarea abilităţilor de comunicare în limba engleză este semnificativ, fie că vorbim despre angajaţii companiilor multinaţionale, care se pregătesc pentru a comunica mai bine cu şefii, clienţii, acţionarii, colegii de grup sau furnizorii lor, fie că vorbim de copiii care se pregătesc pentru a comunica eficient în viaţa de zi cu zi.

Cunoaşteţi foarte bine proverbul “clientul nostru, stăpânul nostru” şi îi oferiţi  anticipat ceea ce îşi doreşte chiar înainte de a şti ce-şi doreşte. 

Dacă vorbim de engleza pentru copii, viziunea pe care o propunem părinţilor este ca cel mai târziu la finalul clasei a XI-a, fiecare elev al English Kids Academy să fi absolvit Certificate of Advanced English (CAE) de la Cambridge (nivelul C1 pe scara Commun European Framework). Pentru a avea idee ce înseamnă acest lucru, conform rezultatelor unui studiu unic în Romănia realizat de International House, nivelul mediu de engleză al managerilor din România, masurat cu un un test de limba engleză de afaceri tot de la Cambridge, este de început al nivelului Advanced (C1). Elevii noştri, la vârsta de 17 ani, vor avea nivelul C1 însuşit şi absolvit. Adică un nivel care este peste nivelul actual al managerului român, care are în jur de 30-45 de ani, o experienţă de 5-15 ani în management şi este beneficiar a sute de ore de training în companiile multinaţionale. Aceşti elevi cu un astfel de nivel de engleză vor avea bifat un capitol foarte important pentru cariera lor. Indiferent de talentul lor, unii dintre ei vor deveni poate avocaţi, ingineri, profesori, alţii vor deveni probabil medici, antreprenori, oameni de afaceri, economişti etc, ei vor avea nevoie să comunice în limba engleză şi vor fi la ani lumină distanţă faţă de alţi copii care se bazează doar pe ceea ce obţin în învăţământul tradiţional.

Din păcate, astăzi societatea poate fi comparată cu un fast-food. Se caută produse care să fie consumate repede, fără să se pună accent şi pe calitate. Cum reuşiţi să supravietuiţi acestor vremuri nesănătoase?

Răspunsul se află în rezultate. Dacă vrei un curs de engleză în urma căruia să vorbeşti, nu să te bâlbâi, dacă vrei în plus să vorbeşti engleza corect, fluent, convingător şi să ajungi acolo într-o manieră plăcută, motivantă, inspirantă, atunci alegi un curs de la International House pentru compania ta şi unul de la English Kids Academy pentru copiii tăi. Este plin internetul de reclame pentru cursuri de engleză care fac minuni în două săptămâni, în 30 de ore, care propun superscurtături la infrapreţ. Avem clienţi care ajung la noi după ce un timp l-au petrecut cu astfel de soluţii “miraculoase” şi, după spusele lor, se pare că au fost pierderi de timp şi de bani. Alegerea este la îndemâna clientului: noi le oferim două sesiuni de curs gratuite pentru a încerca metoda International House şi pentru a se convinge singuri că le place şi că fac progres consistent. Investiţia în calitate, după părerea mea, este singura care pe termen lung îşi dovedeşte viabilitatea şi consistenţa.

Cum s-a născut ideea organizării balului?

De cinci ani sunt director în Boardul de conducere al International House World Organization Ltd din Londra. Alături de alţi cinci directori, mă ocup de deciziile privind strategia la nivel mondial a întregii organizaţii care cuprinde 150 de şcoli în 50 de ţări. În acest rol, merg des în Londra şi într-una din plimbările mele pe lângă Buckingham Palace m-am gândit: “ce am putea să facem în Bucureşti, motivant pentru copiii noştri, care să fie o punte între Regina Marii Britanii şi ei, să fie o experienţă de învăţare unică şi deplin formatoare, o experienţă în care ce are mai bun cultura şi civilizaţia britanică să se întâlnească cu noile generaţii de copii din România pentru mai buna lor crestere şi dezvoltare?” Întors acasă, am discutat timp de o lună cu colegii mei diferite opţiuni strategice şi astfel s-a născut ideea programului Your British Break – cursuri de engleză cu profesori nativi aduşi din Marea Britanie, calificaţi special să predea engleza pentru copii. În acest program, anul trecut elevii  au scris scrisori de felicitare adresate Reginei Marii Britanii şi mare a fost surpriza când, după o vreme, fiecare copil a primit răspuns personalizat din partea Majestăţii Sale! În plus, acest program are un moment culminant la sfârşitul fiecărui an de studiu: Balul Britanic, un eveniment care anul trecut a avut patronajul ambasadorului Marii Britanii, iar anul acesta se bucură din nou de prezenţa Excelenţei Sale, d-l Martin Harris. Este un eveniment gândit să stimuleze şi să motiveze copiii. Anul trecut ei au pregătit scurte piese de teatru în engleză, pe care le-au jucat pe scenă, au venit îmbrăcaţi în costume de epocă, au cântat în engleză, au dansat, s-au simţit bine. Cu cât procesul de învăţare este mai plăcut, cu atât rezultatele obţinute de cei implicaţi în el sunt mai consistente. “Happy learners are effective learners” este motto-ul care ne călăuzeşte activitatea în International House şi English Kids Academy.

Primul bal, primul succes. La cel de-al doilea eveniment, de pe 14 iunie, aveţi foarte mulţi invitaţi de onoare. Sunt convinsă că toţi copiii din English Kids Academy merită o “recreaţie” de basm... Să nu-i uităm şi pe părinţi..., dar totuşi este un bal în toată regula ce implică investiţii. V-aţi propus un buget pentru un asemenea eveniment în fiecare an?

Aşa este, Balul Britanic de anul trecut a fost foarte bine primit atât de copii, cât şi de părinţi. Acest lucru ne-a determinat să continuăm şi anul acesta şi în fiecare an care va urma, God’s willing, cum ar spune englezul. Avem un buget alocat în fiecare an şi promitem “recreaţii” inedite, în stil britanic, pentru toţi invitaţii noştri...

Balul Britanic este şi caritabil. Caţi bani speraţi că o stângeţi pentru o cauză nobilă?

Sperăm ca prin tombolă şi licitaţii să strângem cel puţin 15.000 de lei pentru copiii din România aflaţi în dificultate. Cunosc de mult organizaţia “Copii în dificultate” (fondată în anul 1990), activităţile sale, seriozitatea şi angajamentul oamenilor implicaţi în ea, impactul pe care programele sale îl are în favoarea copiilor pe care îi susţine în fiecare zi. În plus este o organizaţie caritabilă româno-britanică. Ştim cu toţii că în Marea Britanie există o cultură în ceea ce priveşte ajutorarea celui în nevoie. De aceea, indiferent de vârstă, cetăţenii britanici au învăţat că întotdeauna trebuie să le pese de cei care au nevoie disperată de ajutor. Balul Britanic 2013 va fi o seară în care este premiată excelenţa, dar în acelaşi timp va fi o seară în care putem ajuta copiii care nu vor putea merge niciodată şi nici nu vor putea învăţa limba engleză. De-a lungul anilor, aceşti copii au fost şi sunt susţinuţi de copii din Marea Britanie. De aceea ne-am gândit că la evenimentul din 14 iunie, asemenea celor din Marea Britanie, putem demonstra şi noi că ne pasă şi că putem susţine cauza unor copii mai puţin favorizaţi de soartă. Este vorba de copii infectaţi cu HIV/SIDA, copii cu autism, copii ce suferă de boli incurabile sau aflate în fază terminală. Ei au nevoie de ajutor specializat în fiecare zi. Noi credem că îi putem ajuta.

Decernaţi şi premii?

Da, vom anunţa câştigătorii concursului de engleză Fonix, organizat în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) în câteva dintre cele mai bune şcoli din Bucureşti. Va exista un premiu I care va consta într-o tabără de engleză la Oxford, alte premii I care constau în tabere de engleză cu profesori nativi la noi în ţară şi premii II şi III, costând în cursuri intensive sau online de limba engleză.

L-am văzut invitat şi pe Florin Chilian. Cum de l-aţi ales să cânte la Balul Britanic?

Cei care îl ştiu pe Florin Chilian îndeaproape cunosc faptul că este un suflet mare, un atlet al cauzelor caritabile, un artist sensibil şi implicat în ajutorarea şi alinarea celor în nevoie.

Invitaţii vor fi costumaţi? Cine va deschide balul?

Va fi o seară a prinţilor şi prinţeselor, a ducilor şi duceselor. Costumaţia va fi în consecinţă pe măsură! Vom deschide balul cu o suită de piese internaţionale celebre interpretate la mandolină, chitară şi violoncel de grupul Trubadurii, va urma apoi o interacţiune cu instrumente de percuţie în stilul unic al celor de la Drum Cafe, vom avea şi un recital al unei trupe de rock - Rock Incorporation - formată din copii de 13-14 ani. Ţin în mod special să mulţumesc de pe acum tuturor artiştilor mentionaţi care au decis să susţină cauza caritabilă a Balului Britanic de anul acesta.

G.B. Shaw spunea că nimic nu e mai comic ca seriozitatea unui englez. Formula lui se aplică şi la Balul Englezesc de la Mogoşoaia?

Umorul şi buna-dispoziţie sunt ingredientele unui Bal Britanic adevărat! Îi vom întreţine pe invitaţi şi cu astfel de delicatese britanice...

Credeţi că inspiraţi o generaţie sau creaţi o generaţie?

Valorile noastre sunt comunicarea, sprijnul, înţelegerea, imaginaţia şi ... inspiraţia! Credem că învăţând o limbă straină la International House sau English Kids Academy îţi poti deschide orizonturile şi îţi poţi realiza aspiraţiile într-un mod plăcut şi eficient. Credem că ne putem ajuta clienţii să îşi atingă potenţialul maxim în comunicare atunci când reuşim să îi atragem într-un proces modern de învăţare, să îi provocăm, să îi motivăm şi să îi inspirăm! Prezentul ne arată că o nouă generaţie se construieşte acum sub ochii noştri, de o manieră complet diferită faţă de generaţiile anterioare. Sperăm că alături de celelalte forme de învăţământ, să ne punem şi noi o amprentă pozitivă la formarea unei noi generaţii de copii români!

×