Carmen Avram: „Se aprinde o lumină în mine, la Învierea Domnului”

Fire discretă, Carmen Avram şi-a deschis sufletul special pentru cititorii Jurnalului. Realizatoarea emisiunii „În Premieră”, de la Antena 3, ne-a dezvăluit cum simte sărbătoarea Paştelui prin toţi porii, ce mâncăruri preferate are, şi-a amintit de copilărie, dar ne-a spus şi care este cea mai mare dorinţă a ei de Paşte: Carmen speră ca iepuraşul să-i aducă un premiu la New York Festivals, unde reportajele prezentate la „În Premieră” au primit trei nominalizări.

Ce înseamnă Paştele pentru tine?

Sentimentul pe care îl am de Paşte, dintotdeauna, e foarte puternic. E o sărbătoare care are multă forţă, care, cumva, te umple, te întoarce în tine şi la ceea ce ai - sau ar trebui să ai - mai sfânt: credinţa. De câte ori stau la biserică, aşteptând să iau Lumina sau cântând „Hristos a înviat!”, am un fior. Şi un regret, în acelaşi timp, că nu reuşesc mai des să intru în starea asta, de credinţă totală, de recunoştinţă, de iubire. E frumos şi înălţător, e momentul în care mă simt cel mai aproape de cel mai bun om care pot eu fi. Şi, apoi, vine o linişte, o împăcare, pe care nu le regăsesc niciodată peste an. Nici măcar de Crăciun. Se aprinde, cu adevărat, o lumină în mine, la Învierea Domnului. Dacă aş reuşi s-o păstrez mai mult sau s-o reaprind mai des, aş fi un om tare fericit. Ştiu astfel de oameni. Şi îi admir.

Ce planuri ai de Sărbători?

Anul acesta, în premieră absolută, nu voi fi în ţară de Paşte. Colegii mei şi cu mine plecăm în Vinerea Mare în SUA, unde vom participa la Gala New York Festivals, competiţie în care suntem nominalizaţi cu trei reportaje: „Datori pe viaţă”, a lui Alex Nedea şi Liviu Dochiţa, „Graalul romilor”, al Yevgheniei Kironaki şi Mihai Buzduga, şi „România paralela”, de Magda Bucur şi Mihai Buzduga. Plecăm, deci, în grup, cei numiţi plus editorul nostru de montaj, Zsolt Lenard, plus Mihai Gâdea şi Adi Ursu, aşa că vom face sărbătorile tot în familie, într-un fel. O să fie interesant, cred. Chiar aş vrea să văd cum se simte şi trăiește Paştele pe la alţii. O să căutam şi o biserică ortodoxă, de Înviere.

Citește pe Antena3.ro

După ce s-a trezit din anestezie, un bărbat și-a dat seama că medicii i-au amputat piciorul sănătos și a rămas cu cel bolnav

Faci cozonaci?

Nu fac şi nici nu sunt foarte sigură că ar trebui să încerc. Toată copilăria mea, le-am văzut pe mama şi pe mătuşa mea frământându-se din cauza făinei şi a drojdiei şi, când una sau alta sau ambele ingrediente dădeau rateuri, în casă era o adevărată tragedie. Mătuşa mea, cel puţin, nu mai contenea să-şi ceară scuze - că n-a crescut cozonacul, că nu e culoarea frumoasă, că umplutura s-a împrăştiat... Practic, discuţia de la masă era monopolizată de aluat. Deci, pare atât de complicat, încât nu ştiu dacă un om ca mine, agitat şi cu mintea mereu la lucru, ar putea avea răbdarea necesară. Mă las în grija soacrei mele, care e mare maestră. Şi în cozonac, şi în dulciuri, şi în meniu.

Care e mâncarea ta preferată de Paşte?

Pe vremuri, preferatele mele - la mare distanţă de orice altceva - erau răcitura de porc, limba de vită cu maioneză şi salata de cartofi. Iar la dulciuri, o prăjitură care mă face să salivez şi-acum. Fraţii mei şi cu mine îi spuneam „tunel”, pentru că era un fel de tort lung şi negru: era un amestec ordonat de felii de chec obişnuit şi chec din cacao, lipite între ele cu o cremă de vanilie şi, când toată structura era gata, se turna peste el glazură de ciocolată cu rom. După care se tăia în felii oblice. Doamne, îmi amintesc perfect nu numai gustul acestor mâncăruri, ci şi platourile pe care le aşeza mama, în noaptea de Înviere. La mine acasă, masa de după Lumină e o tradiţie neîntreruptă de decenii. De 7 ani însă, nu  mai mănânc carne şi, atunci, mama Paula, soacra mea, draga de ea, îmi face meniu special din peşte. Până şi răcitură de peşte îmi face! Şi, pentru că mama, din păcate, nu mai e, mama Paula s-a specializat chiar şi în „tunel”.

Ce speri să-ţi aducă iepuraşul?

Îl aştept cu un premiu cât de mic la NY Festivals şi cu o frumoasă minivacanţă americană. E şi asta un soi de tradiţie. Anul acesta este al şaselea consecutiv cu nominalizari în SUA. În rest, nu vreau nimic. Oricum, la exact o lună după Paşte e ziua mea şi mi-am pregătit o listă foarte lungă.