x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Interviuri Catalina Ponor se destainuie

Catalina Ponor se destainuie

25 Aug 2004   •   00:00

INTERVIU

Corespondentul nostru la Atena, Florin Gongu, a vorbit cu gimnasta Catalina Ponor, tripla campioana olimpica, despre trairile si emotiile din timpul Olimpiadei.

"M-am implinit destul de tarziu"

Inca de la concursul preliminar, publicul s-a indragostit de ea. A regasit-o luni seara si a aplaudat-o cu frenezie, pentru aurul de la barna si sol. La miez de noapte, nu se mai gaseau cuvinte care sa i se potriveasca. "Regina", "Printesa", "Zeita". Devenise adevarata stea a concursului de gimnastica din cadrul Olimpiadei. Si cea mai titrata sportiva a Romaniei la aceasta editie, cu 3 medalii de aur. Nici ca se putea mai frumos pentru gimnasta Catalina Ponor. Sambata, ea a implinit 17 ani.
FLORIN GONGU - Atena

  • Jurnalul National: Ce sentimente te cuprind acum, la 24 de ore de la obtinerea ultimelor doua medalii de aur?

    Catalina Ponor: Si acum am emotii. Ma bucur foarte mult pentru aceste rezultate. Mi-am dorit foarte mult sa castig. Era un vis de-al meu, care acum s-a implinit. Traiesc cele mai frumoase clipe din viata mea.

  • Te asteptai sa obtii aceste performante?

    Inca de la inceput am fost foarte optimista. Simt ca mai am inca foarte multa energie. Parca as mai vrea un concurs. Vreau sa le multumesc antrenorilor pentru curajul pe care mi l-au insuflat si pentru modul in care m-au pregatit.

  • Te consideri lidera echipei?

    In nici un caz! Asta o hotaraste domnul Belu. Mai ales ca inca nu am exercitiu la paralele.

  • Ce vei face in acest sens?

    Sper ca pana la anul sa rezolv si aceasta problema, pentru a putea concura in competitiile de individual compus.

  • Inseamna ca-ti vei continua cariera...

    Eu asa imi doresc. Ma simt foarte bine. Sper sa prind si Olimpiada de peste patru ani, de la Beijing. Mie mi se pare ca sunt la inceput de cariera, chiar daca m-am implinit pe plan international destul de tarziu.

  • Ai avut emotii dupa exercitiul Danei Sofronie, de la sol, ca te-ar putea depasi?

    Nu mi-a fost teama. Mi-am dat seama ca nu are cum sa ma depaseasca. Tot ce imi doream era ca ea sa primeasca o nota care sa-i permita sa ia medalia de argint, sa o intreaca pe gimnasta din Spania.

  • Cum te intelegi cu Dana?

    Foarte bine. Suntem prietene, colege la acelasi club, suntem din acelasi oras.

  • Pentru cele 3 medalii de aur vei primi 150.000 de euro. Ce vei face cu banii?

    Nu stiu ce voi face cu ei. Nici o clipa nu m-am gandit la banii pe care-i voi primi. Gandul mi-a stat doar la concurs.

  • Ce urmeaza pentru tine acum?

    Probabil ca-mi voi lua cateva zile de vacanta.

  • Cum crezi ca vei fi asteptata acasa?

    Cu multa bucurie. Abia astept sa ma intorc sa-i vad pe cei dragi. Cred ca ai mei topaie de fericire, o tin numai intr-o petrecere.

  • Cum ai petrecut dupa terminarea concursului de luni?

    Am fost foarte obosita. Am plecat foarte tarziu de la sala, asa ca am ajuns in satul olimpic dupa ora 3:00. M-am culcat la ora 4:00 si m-am trezit la 8:00, pentru gala de inchidere.

  • Cum ti s-a parut gala?

    Si festivitatea de deschidere, si aceasta gala au fost foarte frumoase, emotionante.

  • Ce vei face pana la plecarea spre tara?

    Mai intai ne intoarcem in sat, dupa care iesim in oras. De cand am venit, nu am apucat sa vizitam Atena. Poate ajungem si la Acropole.

  • O sa-ti faci si cumparaturi?

    Cred ca da. Mai intai o sa ma uit la haine, dupa care o sa caut jucarii. In special papusi.

    MULTUMIRI

    "Doresc sa-mi continuu cariera. Ma simt foarte bine. Sper sa prind si Olimpiada de peste patru ani, de la Beijing. Mie mi se pare ca sunt inca la inceput de cariera, chiar daca m-am implinit pe plan international destul de tarziu. Vreau sa le multumesc antrenorilor. Medaliile mele sunt si rezultatul muncii lor" - Catalina Ponor, tripla campioana olimpica

    TIRIAC DESPRE CATALINA

    Presedintele COR, Ion Tiriac, a avut mare incredere in echipa de gimnastica, atat in cea feminina, cat si in cea masculina. Insa maniera de arbitraj in competitia rezervata baietilor i-a lasat un gust amar, spunand ca sala vuieste din pricina arbitrajului. "Eroarea umana exista, dar nu e in regula cand ea este intentionata. In gimnastica nici macar nu exista contestatie", a spus Tiriac.

    Confirmare

    "Sunt rezultate pe care, practic, le asteptam. Nu conteaza ce simtim noi aici, dupa realizarile acestor micute gimnaste. Important este ce traiesc oamenii acasa" - Ion Tiriac

    NADIA DESPRE CATALINA

    Catalina a pasit pe urmele Nadiei. Cotidianul grec Goal News o numeste pe Catalina Ponor, tripla campioana olimpica la Atena, la echipe, sol si barna, "noua muza a gimnasticii", considerand ca nu va mai dura mult pana cand se va stinge mitul Svetlanei Horkina. Presa americana o compara pe Ponor cu Nadia Comaneci, in timp ce ziarele din Franta titreaza: "Ponor de aur" (Le Figaro).

    Mandrie

    "Ponor este febletea mea. Are suflet de campioana olimpica. Sunt mandra de ea si de ceea ce au realizat aceste fete. Au fost cu adevarat la inaltime" - Nadia Comaneci

    ANTRENORI

    Slefuitorii de talente si oamenii care a contribuit in mare masura la performantele Catalinei Ponor sunt antrenorii Octavian Belu si Mariana Bitang. Au fost rezervati inainte de inceperea Olimpiadei, iar acum culeg roadele. Au dat nastere unei noi generatii de aur, transformand cateva copile in campioane olimpice.

    Recunoastere

    "Sper ca aceasta campioana sa-si doreasca sa fie o lidera la individual compus, sa faca si paralele. Fara indoiala este lidera mondiala la barna si la sol. Chiar daca este cel mai important pion din echipa Romaniei, trebuie sa vrea mai mult" - Octavian Belu

    GALERIE FOTO

  • TRIPLU AUR. La cei 17 ani impliniti sambata, Catalina Ponor a devenit cea mai titrata sportiva a Romaniei de la aceasta Olimpiada

  • ECHIPA. Antrenorii Mariana Bitang si Octavian Belu traiesc o noua clipa de bucurie alaturi de Catalina

  • LIDER. Catalina Ponor poate fi considerata noul "capitan" de echipa al gimnastelor campioane olimpice

  • SATISFACTIE. Final la sol, la capatul caruia Ponor a auzit Imnul Romaniei intonat a doua oara, doar pentru ea /modules/pnCPG/coppermine/albums/userpics/10001/thumb_GYM101-110738-pih%7E0.jpg
  • ×
    Subiecte în articol: interviu ponor