Dezvaluiri - Spovedanie despre familia Ceausescu

In ce circumstante ati intrat in lumea culturii si civilizatiei ruse?

Mihaela Moraru: Primul meu contact cu limba rusa, cu oamenii rusi, l-am avut la varsta de 3 ani, pentru ca tatal meu a fost in misiune la Praga in 1956, era reprezentantul Romexportului. Si, deoarece parintii lucrau amandoi, am fost data la gradinita de pe langa ambasada sovietica din Praga, unde erau copii din foarte multe tari. Nu era deci alegerea mea. Prin urmare, de mica eu am perceput altfel lumea internationala. Ulterior, cand am implinit 7 ani, ca o continuitate absolut logica, m-au dat la scoala sovietica: limba rusa a fost totusi prima mea limba (…)

I-am oferit flori lui Iuri Gagarin, care a venit sa viziteze scoala sovietica, i-am oferit flori lui Maresiev (Alexei Maresiev, pilot, erou al Uniunii Sovietice, si-a pierdut ambele picioare, dar a continuat sa zboare si sa se lupte cu fascistii germani, a devenit prototipul pentru eroul romanului "Povestea unui om adevarat" de Boris Polevoi - n.r.).

Am inteles ca se intampla ceva cu mine si eu nu sunt precum Kolea Borisov, Kostenko, Natasa si prietenele mele, Lena, Vita, in clipa in care pe mine in clasa a VII-a nu m-au primit in comsomol. Atunci mi-au spus: "Mihaelocika, a tebe nelizia..." ("Mihaelocika, dar tu n-ai voie" - n.r.). Chestie care pe mine m-a bulversat foarte tare si atunci am avut o discutie foarte lunga cu parintii mei, care mi-au explicat ca eu, de fapt, sunt romanca-romanca. Cand ne-am intors in clasa IX-a, in 1968, in Romania, aveam in primul rand foarte multe lacune de limba romana, nu stiam de Creanga, de Eminescu, de Caragiale (...). Dar pasiunea pentru limba rusa a ramas. Sunt romanca get-beget, dar prima limba a fost totusi rusa, peste care s-a suprapus limba romana.

Si pasul urmator?

De cand m-am intors am stiut ca imi voi face meseria din acest specific al vietii mele. (...) 24 de ani am fost si am ramas la catedra de filologie rusa din universitate. Pana in 1989, ca asistenta, pentru ca nu erau avansari in acea perioada. Imediat dupa evenimentele din 1989 am avut mici probleme la facultate, au fost cateva voci care au cerut sa plec de la catedra, dar majoritatea colegilor mei si, mai ales, studentii s-au opus. Asa am constatat ca sunt totusi un profesor iubit, pentru ca in acele vremuri, din ianuarie 1990, cand mintile erau infierbantate si tulburi, 98 din 104 de studenti ai sectiei de limba rusa au facut memorii la Ministerul Invatamantului si au semnat si au facut greva: "Pana nu va reintra la ore doamna Moraru...". Si mi-am dat seama ca, daca niste copii de 20 de ani, in acea perioada atat de tulbure, au vrut ca eu sa raman la catedra, inseamna ca locul meu acolo este (...)

Si n-ati abandonat nici preocuparile legate de literatura rusa?

Dupa casatoria mea - de fapt, recasatoria cu un actor, Petre Moraru - am intrat in lumea teatrului, pe care oricum o adoram, iar in mintea mea a incoltit ideea sa traduc piese, poate, cu gandul ascuns ca sa joace chiar propriul meu sot, dar nu s-a intamplat asa. Am tradus cateva piese, una dintre ele s-a jucat la teatrul din Iasi, una - la Bucuresti. Asta mi-a adus satisfactie. Am vrut sa traduc literatura rusa, pe Suksin, dar m-am lovit la edituri, pana in 1989, de un dezinteres pentru literatura rusa. Cu toate ca eram nepoata presedintelui, n-am spart editurile si culegerea mea de piese ruse n-a fost publicata intr-un volum asa cum am dorit eu (…)

De ce ati scris aceasta carte de memorii, care se lanseaza in aceste zile?

In primul rand, nu sunt memoriile legate de viata mea. Ce m-a determinat pe mine… Au aparut foarte multe carti despre familia Ceausescu, scrise de oameni mai mult sau mai putin avizati. Prea multe carti cu prea multe amanunte, unele neadevarate - s-au facut multe speculatii, multe minciuni, multe inventii. A fost foarte mult folclor despre familia Ceausescu. Incepand cu faptul ca Elena Ceausescu era cu un an mai mare decat sotul ei, dar a fost, de fapt, cu un an mai mica. Ca arata mai mare - asa arata toate femeile, mai rau. Ca Valentin a fost infiat - alt folclor despre familie. Mama mea a asistat la nasterea lui. Toti copiii sunt ai lor. Am considerat ca este cazul sa scriu o carte despre aceasta familie din interiorul ei. Asadar, nu este o carte autobiografica. Este o carte despre ce a insemnat sa fii nepoata presedintelui. Am vrut sa fie sub forma de spovedanie. Si nu trebuia sa astept sa imbatranesc ca s-o scriu, pentru ca toate evenimentele respective s-au petrecut si am fost si am trait acele evenimente chiar atunci. Eu am un capitol in care spun: "Am fost si raman mereu nepoata lui Nicolae Ceausescu", nu m-am dezis niciodata. (…) Despre tatal meu am scris foarte multe lucruri care sper sa fi clarificat o dilema - atat cat se poate clarifica, pentru ca semnul intrebarii asupra mortii lui va ramane.

Si care este motivul sinuciderii sale, dupa parerea dumneavoastra?

In primul rand, cunoscandu-l bine pe tata, in al doilea rand, avand scrisoarea lui de 28 de pagini pe care eu in aceasta carte o public pentru prima data - cateva pagini, evident - parerea mea este ca el a fost impins sa se sinucida de cei din jurul lui, de fostii lui colaboratori, dupa ce a fost arestat la domiciliu, incuiat in propriul apartament si nu a avut televizor, nu a avut radio, nu a avut ziare. Si atunci toate datele l-au dus pe el la ideea ca mama mea este moarta - asa spune in scrisoare: "Nu are rost sa mai traiasca un batran de 75 de ani atata timp cand sotia lui este impuscata, iar fetele lui sunt arestate pe viata". Lucruri total neadevarate. Tot comportamentul celor din jur... In seara zilei de 25 decembrie i s-a adus televizorul, pomeneste el in scrisoare, el scrie pe zile: 22, 23, 24... "Nu stiu ce este in tara..." Pe 26 scrie: "Acuma stiu de ce au adus televizorul, ca sa vad executia...".

Cand ati primit scrisoarea?

In 1992, dupa ce autoritatile austriece au finalizat ancheta al carei verdict a fost: sinucidere. La aceeasi concluzie au ajuns si organele de procuratura din Romania, dupa care l-au scos de sub urmarire penala. Si eu am fost cercetata de procuratura si chiar mi s-a spus ca tatal meu a fost cercetat penal. Iar eu m-am mirat: "Bine, dar tatal meu este mort si ingropat". Zice: "Da, dar daca va fi gasit vinovat, vei fi fiica unui tradator". Pana la urma, s-a demonstrat ca tata nu a fost.

S-a speculat mult ca Marin Ceausescu a avut acces la asa-zisele "conturi ale lui Ceausescu", le-a gestionat...

In general, s-a vorbit mult despre conturile lui Ceausescu si toata lumea care are putina carte stie foarte bine ca nu sunt conturile lui Ceausescu, pentru ca, daca erau conturile lui, in statul acesta democratic ar fi trebuit sa le mostenim noi, familia. Nu erau, deci, conturile lui Ceausescu, erau niste conturi pentru anumite operatiuni speciale, cum are orice stat, nu? Ca tatal meu ar fi avut acces la aceste conturi este posibil. Tatal meu era fratele presedintelui. Nu stiu daca cineva ar putea crede ca tata se ducea personal la banca si opera la aceste conturi. Conducea misiunea economica a Romaniei, era intr-o pozitie prea inalta ca sa se duca personal, sa completeze ordine de plata. Era bine urmarit in Austria, era fratele lui Nicolae Ceausescu. La conturile propriu-zise avea acces cineva mai putin vizat si mai putin cunoscut, si banuiesc cine, n-are importanta, nu vreau sa am probleme... La fel, e gresit sa se spuna ca tatal meu a facut spionaj. El a fost o persoana foarte vizibila si foarte cunoscuta in Austria, era urmarit. Ca tata dirija oarecum o retea de spionaj sau stia de existenta ei - este posibil.

Cu cine din familia Ceausescu ati avut relatii mai apropiate?

Cele mai apropiate relatii le-am avut cu varul meu Nicu Ceausescu. Asta scriu si in carte. Vorbind de generatia mea. Dar din generatia batranilor, cel mai bine m-am inteles si ma inteleg si acum cu fratele cel mai mic, Ion Ceausescu, care a fost inainte ministru-adjunct la Agricultura.

Au circulat zvonuri ca Nicu Ceausescu ar fi putut sa-l inlocuiasca pe tatal sau in functia suprema in stat…

La fel de insistent a circulat zvonul ca dupa Ceausescu vine Iliescu - 7 ani a circulat! Toti stiam ca vine Iliescu! Dar despre asta nu vorbeste nimeni, se vorbeste despre Nicu ca un posibil succesor. Dar era imposibil, pentru ca Nicu a fost intr-un permanent conflict cu parintii. La un moment dat, au fost indepartati brutal toti prietenii lui. S-a facut vid in jurul lui si el a fost trimis la Sibiu. Era de fapt un exil pentru el, dar a luat-o in serios. Parintii au fost foarte dezamagiti de el. Si conflictul a fost permanent - si cu casatoria cu Poliana, de atunci a inceput. Relatiile au fost rele-rele, asa cum au fost relatiile mele cu tatal meu. Si Nicu, si eu am fost cu parintii intr-un vesnic razboi.