Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Osul, elementul de susţinere a corpului omenesc, este un organ viu, cu o spectaculoasă înnoire a substanţei osoase, dar şi cu pierdere a structurii osoase după o anumită vârstă, prin osteoporoză. În domeniul fracturilor s-a schimbat abordarea. Interviu cu medic primar doctor Mihai Negruşoiu, Clinica de Ortopedie a Spitalului Colentina
Florin Condurăţeanu: - Domnule doctor Mihai Negruşoiu, îi auzi pe unii oameni oftând când se aşază pe scaun sau pe pat: „Am avut o zi grea, simt oboseala şi în oase, le-am solicitat prea mult”. Are adevăr în el vaietul omului privind sistemul osos?
Dr. Mihai Negruşoiu: - Osul se simte bine atunci când lucrează, când suportă forţe care îl încarcă. Cosmonauţii din spaţiu care au stat sub absenţa gravitaţiei, deci oasele nu au lucrat la capacitate, au avut probleme la oase. Legat de nedorita lenevire a oaselor, dacă nu lucrează, ele pierd şi din rezistenţă. Din acest punct de vedere. trebuie să subliniem că, după 1-2 ani de la o fractură, când ortopedul a aplicat reducerea fracturii, trebuie scoase piesele metalice care au participat la susţinerea osului în zona de fractură. Tocmai îndepărtarea plăcuţelor, tijelor, şuruburilor, agrafelor, scoabelor din metal când osul s-a consolidat vizează evitarea lenevirii osului, obişnuit ca elementele metalice să suporte forţele de solicitare. Este indicată a doua intervenţie a ortopedului de scoatere a elementelor metalice sprijinitoare ale osului. În cazul oaselor lungi – femurul, de exemplu –, piesele metalice se scot după 2 ani de la fractură, la tibie se îndepărtează piesele metalice după 1,5 ani, iar la brat, timpul de extragere a elementelor metalice este de un an de la reducerea fracturii. A doua intervenţie de scoatere a pieselor metalice este mai uşoară decât prima intervenţie chirurgicală de rearanjare a oaselor fracturate.
F. C: - Apropo, care este fractura cea mai grea?
Citește pe Antena3.ro
Dr. M. Negruşoiu: - Fractura la bazin este dificilă. Este complicată şi o fractură la claviculă, nu se poate realiza o imobilizare, o aplicare de ghips în acea zonă a toracelui. Norocul este că zona claviculei este puternic vascularizată şi irigarea intensă cu sânge favorizează repararea osului claviculei fracturate. Şi fractura la coaste este destul de complicată, pieptul nu se poate pune în ghips şi orice tuse, sughiţ, râs aduce dureri. Zona se îmbracă uneori în bandaj cu tifon, se dau antialgice.
F.C.: - Acum o vreme, se apela cel mai des la imobilizarea în ghips şi luni, era un nor de praf de ghips în secţiile de ortopedie. Acum, au apărut intervenţiile chirurgicale de rearanjare a oaselor, reducerea fracturii. Când se aplică?
Dr. M. Negruşoiu: - Azi, 95% dintre fracturi se rezolvă prin reducere, prin rearanjarea oaselor de către ortoped sub anestezie şi, în operaţie, se montează şi elementele metalice de susţinere a osului fracturat, tije metalice, plăcuţe, şuruburi, agrafe, scoabe. Această intervenţie chirurgicală scade perioada de luni cu ghipsul montat. După câteva zile, cel cu intervenţie de rearanjare a oaselor poate să păşească ajutându-se de cadrul metalic, apoi de cârje, de baston. Se trece repede şi la programul de recuperare. Ghipsul se aplică la fracturile mai uşoare, la oasele de lângă articulaţii, la pumn, la gleznă, la fracturile cu nedeplasarea oaselor, la fisuri.
Când un om cade pe stradă şi suferă un traumatism, cei din jur îl sfătuiesc: „Pune piciorul în pământ, încearcă să păşeşti, dacă poţi, nu ţi-ai rupt osul”. Este un îndemn greşit de la nespecialişti. Dacă forţezi piciorul prin ridicarea de jos şi mergi, rişti să agravezi fractura, să devină chiar fractură deschisă, o simplă fisură prin forţare se transformă şi ea în fractură.
