Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
- Jurnalul: M-a emoționat Ohridul povestit de tine, Kapka Kassabova, m-a captivat și m-a făcut să-mi doresc să văd lacurile și izvoarele, munții și cerurile Macedoniei, să-i cunosc oamenii și să încerc să le pătrund poveștile și misterele. Te felicit din inimă pentru aceste evocări prinse într-unul - „Către lac” - dintre cele patru volume care alcătuiesc cvartetul tău balcanic, rădăcinile tale. Și-acum, prima mirare: din ce nevoi ai întreprins aceste călătorii tămăduitoare, Kapka? Ce aveai nevoie să vindeci, ori să previi?
- Kapka Kassabova: Mă bucur să aflu că romanul te-a impresionat. Totul începe şi se termină cu lacul, practic. Este un loc unde se reunesc sufletele, după cum mi-a spus un călugăr cȃndva. Ştiam că lacul poartă multe taine şi poveşti. Şi aveam o grămadă de întrebări: de unde vine toată durerea asta? Şi: ce înseamnă istoria, ce înseamnă geografia, ce înseamnă familia, ce înseamnă pacea? Precum şi: cum ne putem găsi vindecarea?
Seninătate, generozitate, încrâncenare
- Ai aflat răspunsuri la toate aceste nedumeriri?
- La unele da, la altele, nu.
- Ai fost născută și ai crescut în Sofia, Bulgaria, ai petrecut apoi 12 ani cu familia în Noua Zeelandă (chiar așa, de ce ați emigrat atât de departe, erau șanse mai bune pentru un nou început?), după care tu te-ai stabilit în Scoția, pentru ca, pentru nevoile sufletului, să cobori înapoi la origini, în sud. Crezi că ai mai putea să te integrezi în lumea de azi a Ohridului, să trăiești în locul unde au viețuit generații la rând de strămoși din partea mamei?
- Da, mă simt în largul meu în Ohrid pentru că vorbesc limba, cunosc istoria locului şi ştiu să „citesc printre rȃnduri”. Şi pentru că am nişte rude minunate acolo, dar mai ales datorită lacului în sine. Iar oamenii care trăiesc pe lȃngă lac au preluat calităţile lacului: seninătate, generozitate şi puterea de a rezista. Cred sincer că mulţi oameni se simt în largul lor acolo. E acel gen de loc.
Vorbele înțelepte ale bunicii
- Care apreciezi că au fost și încă mai sunt emblemele Ohridului, Kapka? S-a mai păstrat ceva din vechile simbioze, din multiculturalismul pașnic, ospitalier, prietenos, sau politicile și ideologiile găunoase ale statelor-națiune de secol XX au șters mare parte din acea moștenire, risipind inclusiv oamenii, purtătorii acelei moșteniri, în patru zări? Bine, nici astăzi - când derapajele de dreapta, ultranaționalismul și manipularea trecutului s-au resuscitat, ori au fost revitalizate agresiv în toată Europa - n-aș zice c-am devenit mai înțelepți...
- Emigraţia este o problemă majoră. Locul cel mai grav afectat este partea grecească a Prespei - zona şi-a pierdut 90% din populaţie în timpul războiului civil din Grecia şi în perioada imediat următoare. Dar, în cazul ambelor lacuri, corupţia din sfera politică şi gestionarea defectuoasă a resurselor naturale (două probleme strȃns legate) au dus la depopulare şi la reducerea faunei. Şi totuşi, identitatea hibridă dăinuie - iar după mine, această complexitate sincretică şi toleranţa înnăscută a popoarelor din vestul Balcanilor sunt calităţi preţioase şi foarte atrăgătoare. Ȋn ultimul capitol, petrec o săptămȃnă la Mănăstirea Sf. Naum. Ȋn decursul acelei săptămȃni, am văzut oameni din Balcani de diverse naţionalităţi şi aparţinȃnd tuturor cultelor care veneau să se roage pentru o minune. Treaba asta în sine e o minune la care asistăm zi de zi. Balcanii sunt, prin definiţie, un spaţiu polifonic. După cum spunea bunica, „Balcanii suntem noi”.
Tezaurul de pe malurile lacurilor
- Frumos spunea bunica - bine că are cine să ducă mai departe gândurile ei. Acum, să despicăm firul în patru: Lacul Ohrid - că doar despre acest spațiu mitic e vorba cel puțin în prima parte a istoriei (în varianta inițiată de Herodot) „Spre lac” - e împărțit în prezent între Albania și Macedonia de Nord, regiunea în sine fiind un creuzet al civilizațiilor. „Balcanii suntem noi!”, spunea bunica ta, dar care noi? Urmașii vechilor iliri, ai vechilor macedoneni, ai vechilor traci, romani, macedoromâni, greci, ori ai celor veniți mai târziu - bulgari/bolgari/volgari (dinspre Volga), sârbi (slavi), turci otomani etc.? Ori ai tuturor luați laolaltă? Identitatea are multe chipuri pe malurile și-n munții Ohridului, nu-i așa Kapka? Poate de aici și tensiunile, vibrațiile neîncetate, frământarea aceasta continuă între armonie și haos, pace și război, toleranță și respingere a celuilalt.
- Da, şi asta e partea cea mai interesantă! Fiecare familie poartă cu ea o poveste incredibilă, dar adevărată. Iniţial mi-am propus să aflu mai multe despre rădăcinile familiei mele din Ohrid, dar pȃnă la urmă totul s-a transformat într-un fel de experienţă simfonică - în care şi-au găsit loc multe alte poveşti de familie, precum afluenţii care se varsă în lac. Ecosistemul Ohrid-Prespa este un tezaur al umanităţii şi din acest motiv - pe lȃngă valoarea sa ecologică.
Spiritualitate versus consumerism
- Mulți oameni diferiți în același loc, multe credințe! Ce rol apreciezi că a jucat religia în formarea omului ohridian/prespan - mă refer atât la religia creștin-ortodoxă, cât și la credințele musulmanilor? Ce rol mai joacă astăzi religia, Kapka? Mai este ea un catalizator cultural, ori s-a estompat în vârtejul turismului și al profitului?
- Ȋn fond, goana după profit a contaminat Biserica Ortodoxă şi Moscheea deopotrivă. Există exemple de corupţie pretutindeni în aceste poveşti, dar eu am fost mai interesată de experienţa umană individuală, de cum supravieţuim spiritual. Religia încă mai joacă un rol în viaţa cotidiană, şi în sensul bun. Tradiţional şi istoric, religia a avut un rol foarte benefic aici. Lacul Ohrid era un centru spiritual pentru creştinism şi islamism deopotrivă. Şi să nu uităm că, de-a lungul secolelor, creştinismul şi islamismul s-au întrepătruns. Ordinul Bektași oferă un studiu de caz excelent. Toată lumea putea să viziteze biserici, mănăstiri şi tekke (moschei) sufiste - acestea au fost dintotdeauna locuri unde merg oamenii în momente când au ceva de sărbătorit sau în momente de criză şi pentru a socializa. Descriu acest lucru în capitolele Paznicul Fecioarei Negre, Cum să vindeci nebunia şi melancolia, Drumuri, precum şi în capitolele care se petrec în Albania, care este cea mai tolerantă societate din regiune. Chiar şi acum, când practicile religioase au fost înlocuite de mersul la shopping, iar spiritualitatea este înlocuită de consumerism - chiar şi acum, cele mai interesante locuri de vizitat în zona Lacurilor sunt mănăstirile, tekkele dervişilor şi bisericile din stâncă, deoarece aici rezidă patrimoniul nostru cultural, memoria noastră colectivă şi legătura cu divinităţile străvechi.
Subterane
- Revenind la izvorul cărții: i-ai dat titlul „Către lac”. Și totuși povestești despre două lacuri (trei, cu Micul Prespa) - Ohrid și Prespa. De ce Către lac și nu Către lacuri? Doar călătoria la Ohrid, în vatra familiei mamei, te-a interesat inițial? Cum ai ales titlul cărții? L-ai avut de la început, ori s-a impus pe parcurs?
- Lacul este o entitate. Nu e doar un loc, ci şi o stare de spirit. Dar alegerea poetică a titlului mi-a fost impusă şi de lacuri în sine: Ohridul şi Prespa alcătuiesc un singur organism. Unul nu poate exista în lipsa celuilalt. Un munte le desparte şi sunt separate de graniţe, dar sunt unite de râuri şi izvoare subterane. Întocmai ca popoarele din Balcani.
- Minunată piruetă!
- Mulțumesc.
- La o zi după ce am terminat de citit „Către lac” (în România s-a mai tradus doar „Frontiera”, Editura Trei, 2021; vor urma probabil/sper „Elixir” și „Anima”) și emoțiile s-au așezat, am avut convingerea că am citit două povești diferite: cartea Lacului Ohrid și cartea Lacului Prespa. Prima - narată în corzi sensibile, depănată pe îndelete, ca un cocon de mătase deșirat în lumini și culori calde, atrăgătoare, frumoase - și a doua - mai tragică, mai nenorocită, mai repezită, mai gri. Până și geografic - apele celui de-al doilea lac scad periculos de repede - Prespa pare mai mic și mai prăpădit decât Ohridul. Mai mult: în vreme ce pe malurile Ohridului oamenii încearcă să-și încropească din nou o viață prin exploatarea darurilor lacului (fac turism, pescuiesc, țin restaurante și cafenele etc.), să reînsuflețească locul, pe malurile triste ale Prespei putrezesc hoteluri din epoca iugoslavă, pe insule mor țestoasele și șerpii, satele sunt goale de oameni și vite, doar câțiva occidentali/olandezi hoinărind pe lângă Prespa cea curată. Este, poate, doar o impresie, și totuși din impresii cresc convingerile. Tu ce alte diferențe frapante ai sesizat, Kapka, pe teren, în timpul cercetărilor? Și de ce crezi că zonele respective au evoluat/involuat atât de diferit?
Tragedia Prespei
- Da, ai sesizat bine! Sunt foarte diferite, ca două chipuri pe un singur corp. E o treabă ciudată. Parţial, e din cauză că Prespa e un loc mai greu accesibil. Pur şi simplu e mai izolat. Dar e şi din cauza istoriei moderne. Graniţele între statele-naţiune - între Grecia şi Macedonia şi, respectiv, între Macedonia şi Albania - au fost trasate prea brutal. Au ucis ceva. Grecia poartă bună parte din responsabilitate pentru asta.
- Se simte această, cum să-i spun?, nemulțumire/frustrare a ta în paginile despre Prespa, să știi...
- Să fim sinceri: din punct de vedere ecologic, ambele lacuri sunt în mare pericol. Ohridul din cauza corupţiei generalizate din interiorul guvernului macedonean - malurile au fost supuse unei urbanizări excesive, lacul este poluat, cultul profitului ucide zona. Iar Prespa este în scădere de la an la an. Fizic! Nivelul apei s-a redus dramatic în ultimele decenii, în principal ca urmare a exploatării agricole pe scară largă (livezi de meri). Nu s-au luat suficiente măsuri spre a proteja lacul. După cum spun ecologiştii, cadavrul unui lac este un deșert. Și în direcţia asta se îndreaptă Prespa. Este o tragedie.
- Mă întristează aceste cuvinte ale tale, par un verdict, ceva imposibil de întors, ireparabil...
- Dar așa e.
- Înțeleg, de aici tristețea. Să ne concentrăm mai bine pe autoarea Kapka Kassabova, de acord?
- Sigur.
Libertate și iubire
- Privind în urmă și trăind astăzi, acum, cine ești tu, Kapka Kassabova? Ai aflat cine ești cu adevărat?
- Cred că răspunsul se găseşte în cartea în sine. Chiar este o călătorie de descoperire, deopotrivă a propriei mele identităţi, a strămoşilor mei, a lacurilor şi a spectrului extraordinar de experienţe umane pe care le găzduiesc lacurile. Am descoperit că, în fond, călătoria fiecăruia dintre noi este o călătorie menită să ne elibereze: de tiranie, de trecut, de durere - şi, în sfârşit, de iluzia cumplită a separării. Aceasta este tragedia umană: faptul că ni s-a spus că am fi separaţi unul de celălalt. Nu e aşa. Suntem un întreg. Lacul te învaţă treaba asta prin simpla sa prezenţă.
- Ce-i libertatea, Kapka?
- Libertatea supremă este aceea de a iubi necondiţionat. Deoarece suntem aici, pe planeta aceasta, spre a trăi iubirea în toate formele sale. Orice sau oricine ne împiedică să iubim viaţa nu ne doreşte binele. Natura ne este cel mai bun maestru în privinţa asta.
Creativitatea este esența
- De ce scrii, Kapka?
- Pentru că iubesc.
- Ești liberă/eliberată, așadar, iar cercul, închis. Dar pe oamenii lacurilor Ohrid și Prespa ce crezi că i-a făcut să meargă înainte, să rabde, să răzbată în ciuda tuturor vicisitudinilor care s-au abătut asupra lor de-a lungul istoriei? Speranța, credința, încăpățânarea... - ce?
- Asta facem noi, oamenii. Răbdăm şi plătim preţul. Despre asta e vorba în carte - despre preţul cumplit pe care l-au plătit familiile din jurul lacului ca urmare a jocurilor de putere dintre imperiile europene. Şi, totodată, despre forţa creatoare care ne dă avânt, în ciuda a toate. După mine, creativitatea este esenţa. Şi, în fond, iubirea. Cred că Lacul este o prezenţă plină de iubire care le aminteşte zilnic oamenilor de adevărurile perene. Lacul este o alinare şi o izbăvire. Din acest motiv regăsim pretutindeni tema suferinţei şi a vindecării - în biserici şi în tekke, în fresce, de-a lungul istoriei.
- Mai rămâne să știm, ori să vrem să citim aceste semne. Tot despre citit: scrii undeva, la începutul volumului „Spre lac”, că la vârsta de cinci ani ai citit prima ta carte, în apartamentul din Sofia al bunicilor... Ce cărți ți-au modelat în timp modul de a gândi, de a trăi, de a iubi?
- Citeam cu patimă. Citeam orice îmi pica în mână. În Bulgaria anilor ’70-’80, se traducea literatură europeană la greu şi am citit de la o vârstă fragedă autori francezi, italieni, ruşi, spanioli, cehi şi englezi. În copilărie îi adoram pe Jack London, Jules Verne, Alexander Greene, André Maurois, precum şi pe maeştrii bulgari ai nuvelei rurale, Iordan Iovkov şi Elin Pelin, poate primii scriitori de la care am învăţat că fiinţa umană vine în completarea mediului său natural. Nu deprindem acest adevăr din scrierile urbane. Gusturile mele literare s-au schimbat cu timpul, dar un lucru rămâne constant: îmi plac cărţile în care oamenii au o relaţie profundă cu locul în care trăiesc.
Vlahii înveşmântaţi în piei de animale
- Amintești de câteva ori în povestea lacurilor Ohrid și Prespa și despre macedo-români/aromâni/vlahi (cum mai sunt numiți), ba chiar și despre români o dată, în finalul cărții, când la mănăstirea Sf. Naum poposește un grup de măicuțe române care cântă cu „voci de miere, ca niște arhangheli”. Întrebarea: ai prins în peregrinările tale vreo poveste, vreo istorioară despre macedoromâni, vreun personaj cu fibre românești pe care n-ai mai avut loc să le evoci în carte? Ți-am fi recunoscători dacă ne-ai împărtăși aici o astfel de întâmplare.
- Aşa este. Pomenesc de asta în capitolul intitulat Drumuri - Slavche, care este văduva ultimului şeic al Tekkei Halveti este de origine valahă. Mulţi oameni din regiune au rădăcini valahe. Pomenesc şi de valahii care au luptat în armata ţarului Samuil, în confruntările cu Imperiul Bizantin, întotdeauna înveşmântaţi în piei de animale.
- Erau ciobani, oieri, crescători de animale, cutreierau munții din Pind și Balcani, până-n Carpați. Dar și negustori vestiți.
- Așa e.
Acasă, în România (la Iași)
- În ce relații ești cu România culturală, Kapka? Ai citit vreo carte a unui scriitor român, ai ascultat muzică creată de compozitori români, ai apreciat opere de artă ale unor sculptori români, ai vizionat vreo peliculă cinematografică produsă de un regizor român? Ce-ți vine în minte când auzi cuvintele „România”, „român”, „românește”?
- Am vizitat pentru prima dată România acum câţiva ani, când am fost la Iaşi. M-am simţit ca şi cum mă întorceam acasă. Totul mi se părea familiar: chipurile oamenilor, arhitectura, peisajele rurale, modul cum vorbesc şi se poartă oamenii, precum şi durerea nevăzută care pluteşte în aer. România, ca şi Bulgaria, a trecut prin enorm de multă suferinţă colectivă, care ne bântuie ţările ca o fantomă... Cred că am venit prima dată în contact cu un scriitor român în anii ’80, la Sofia, când am văzut câteva piese de Eugène Ionesco. În studenţie l-am citit pe Emil Cioran. M-au captivat The Encounter de Petru Popescu şi scrierile Hertei Müller. Dar cei mai mulţi dintre aceştia nu s-au afirmat ca scriitori în limba română. Îmi poţi recomanda câteva scriitoare române contemporane?
- Iată-le: Ana Blandiana, Gabriela Adameșteanu, Marta Petreu, Ioana Pârvulescu, Tatiana Tîbuleac.
- Mulțumesc. Am să le caut cărțile.
Orez cu lapte
- Ce crezi că-i leagă, ce crezi că-i dezleagă pe români și pe bulgari, Kapka? (în afara Dunării)
- Doar Dunărea ne desparte (şi ignoranţa). Ar trebui să ne vizităm mai des şi să ne citim reciproc mai des. Să te îndrăgosteşti de vecinul tău e un lucru minunat şi firesc!
- Ultima mirare: ce prăjitură îți aduce pe cerul gurii aromele copilăriei?
- Mlyako s oriz (orez cu lapte).
- Mulțumesc pentru disponibilitate, Kapka, abia aștept să apară în limba română și celelalte două volume ale cvartetului balcanic: Elixir și Anima. Să ai parte de poteci luminoase!
- Mulţumesc. A fost o plăcere să purtăm această conversaţie.
Despre Kapka Kassabova
Supranumită „poeta laureată a frontierelor”, Kapka Kassabova este o scriitoare recunoscută mai ales pentru „Cvartetul balcanic”, care explorează relația dintre oameni și locuri. Acesta cuprinde Border (Frontiera, Pandora M, 2021), To the Lake (Către lac, Trei, 2025), Elixir și Anima și creează propria formă literară într-un melanj de memorii, antropologie, geografie și ecologie care explorează experiența umană în comunități rurale și marginalizate. Kapka Kassabova (n. 1973) și-a petrecut copilăria în Sofia, Bulgaria, iar în adolescență a emigrat alături de familie în Noua Zeelandă, unde a studiat lingvistica și literatura franceză și a început să publice poezie și proză în limba engleză. Revenită în Europa la maturitate, locuiește de 20 de ani în Scoția. Cărțile sale sunt traduse în multe limbi europene și au fost recompensate cu numeroase premii literare, printre care British Academy Book Prize for Global Cultural Understanding și Prix Nicholas Bouvier.
„Am descoperit că, în fond, călătoria fiecăruia dintre noi este o călătorie menită să ne elibereze: de tiranie, de trecut, de durere - şi, în sfârşit, de iluzia cumplită a separării”, Kapka Kassabova
„Libertatea supremă este aceea de a iubi necondiţionat”, Kapka Kassabova
„Îmi plac cărţile în care oamenii au o relaţie profundă cu locul în care trăiesc”, Kapka Kassabova
„În cazul ambelor lacuri (n.r. - Ohrid și Prespa), corupţia din sfera politică şi gestionarea defectuoasă a resurselor naturale (două probleme strȃns legate) au dus la depopulare şi la reducerea faunei”, Kapka Kassabova
„Goana după profit a contaminat Biserica Ortodoxă şi Moscheea deopotrivă”, Kapka Kassabova
„Chiar şi acum, când practicile religioase au fost înlocuite de mersul la shopping, iar spiritualitatea de consumerism, cele mai interesante locuri de vizitat în zona Lacurilor sunt mănăstirile, tekkele dervişilor şi bisericile din stâncă”, Kapka Kassabova
„Graniţele între statele-naţiune - între Grecia şi Macedonia şi, respectiv, între Macedonia şi Albania - au fost trasate prea brutal. Au ucis ceva. Grecia poartă bună parte din responsabilitate pentru asta”, Kapka Kassabova
„Citeam cu patimă. Citeam orice îmi pica în mână. În Bulgaria anilor ’70-’80, se traducea literatură europeană la greu şi am citit de la o vârstă fragedă autori francezi, italieni, ruşi, spanioli, cehi şi englezi”, Kapka Kassabova
„Cred că am venit prima dată în contact cu un scriitor român în anii ’80, la Sofia, când am văzut câteva piese de Eugène Ionesco”, Kapka Kassabova
„În studenţie l-am citit pe Emil Cioran. M-au captivat apoi The Encounter de Petru Popescu şi scrierile Hertei Müller”, Kapka Kassabova
Citește pe Antena3.ro
