Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
De această dată, scena este eliberată de Elias Charalambous, iar spectacolul începe instantaneu. În tribunele comentariilor, în studiourile televiziunilor și pe rețelele sociale au apărut deja două nume care aprind imaginația: Mirel Rădoi și Marius Șumudică.
Charalambous nu a fost nici cel mai zgomotos antrenor și nici cel mai revoluționar. A fost, mai degrabă, un tehnician discret, care a încercat să țină echipa pe linia de plutire într-un club unde liniștea este un concept mai degrabă teoretic. Pentru că, la FCSB, antrenorul nu este niciodată singur. Deasupra lui există întotdeauna o instanță supremă: patronul. Iar când vorbim despre patronul FCSB, vorbim inevitabil despre Gigi Becali, probabil singurul finanțator din Europa care poate discuta simultan și despre tactica 4-3-3, și despre mântuire, și despre transferuri.
Charalambous a fost longeviv pentru că a fost ascultător
Pentru standardele FCSB, mandatul lui Charalambous poate fi considerat chiar o mare performanță de rezistență. Într-un club unde banca tehnică este uneori mai rotativă decât ușa unui hotel din stațiune, cipriotul a reușit să rămână surprinzător de mult. Nu a fost lipsit de rezultate. Au existat perioade bune, jocuri solide și momente în care echipa a părut să aibă direcție, mai ales în cupele europene. Dar la FCSB antrenorul trebuie să îndeplinească simultan mai multe condiții: să fie ortodox, să facă ce zice Gigi Becali, să câștige meciurile, să joace spectaculos, să convingă publicul, și, mai ales, să reziste la criticile patronului. Când una dintre aceste verigi slăbește, mecanismul începe să scârțâie. Iar când scârțâitul se aude până în loja oficială, schimbarea devine inevitabilă.
Oficial Charalambous a plecat singur, nu a fost demis. Suporterii îl ironizează spunând: „I-a expirat de mult termenul de garanție”. Una peste alta, antrenorul cipriot a îndeplinit criteriile patronului: a fost diplomat, a suportat cu stoicism avalanșele de critici ale lui Gigi Becali, a suportat, de asemenea, avalanșele de ironii venite din tribună cum că este „doar un sclav al lui Gigi”. Însă și-a făcut un CV interesant. A avut rezultate în Europa, a luat titluri în România și dacă chiar a căpătat experiență și s-a dezvoltat profesional o poate demonstra la un alt club unde va avea mai multă libertate de mișcare.
Suporterii se întreabă cine a avut cel mai mare merit în pregătirea echipei în mandatul lui. El, Mihai Pintilii sau preparatorul fizic Thomas Neubert. Pentru că, la începutul mandatului la FCSB, Charalambous, conform declarațiilor patronului, a fost doar paravanul cu licență din acte pentru Mihai Pintilii, care nu are patalama de antrenor. Nu se știe de când a început să aibă un cuvânt de spus, însă până la acest sezon ratat, FCSB a dominat Liga 1 aproape 3 ani, iar în actele oficiale Charalambous a fost antrenorul principal.
Mirel Rădoi - mandatul doi
Primul nume vehiculat este cel al lui Mirel Rădoi. Pentru suporterii FCSB, el rămâne imaginea căpitanului care conducea echipa în anii de glorie europeană. Are ADN-ul clubului, a trăit vestiarul și înțelege mentalitatea acestui loc. În plus, există mereu tentația romantismului fotbalistic: fostul lider al echipei revine să o pună pe linia de plutire.
Numai că experiența precedentă a lui Rădoi ca antrenor la club a fost uneori spectaculoasă, alteori haotică. Rădoi trăiește fotbalul cu o intensitate aproape dramatică. Fiecare meci devine o finală, fiecare fază o chestiune de viață și de moarte. Pentru suporteri, asta este fascinant. Pentru conducerea unui club, poate fi obositor. Totuși, ideea revenirii sale are o logică sentimentală care nu poate fi ignorată, mai ales că există o relație naș-fin cu Gigi Becali.
Problemele apar în momentul în care cineva va încerca să se bage în deciziile lui, iar la FCSB, indiferent ce antrenor va veni, Gigi Becali se va băga peste el. Iar aici Mirel Rădoi face pistrui de nervi. Așa s-a întâmplat și la națională, când a izbucnit la sfaturile din tribună ale lui Mihai Stoichiță, la fel și la Universitatea Craiova, unde a avut conflicte și cu Sorin Cîrțu, și cu Mihai Rotaru, tot din cauza sfaturilor și a ingerințelor în vestiar. În condițiile astea, cu orgoliul lui, Rădoi ar avea o viață extrem de scurtă la FCSB, care s-ar încheia brusc la primele critici ale patronului.
Cu Șumudică, liniștea nu ar mai fi o problemă, pentru că nu ar exista
Dacă Rădoi ar aduce nostalgia, Șumudică ar aduce spectacolul și circul. În fotbalul românesc există puțini antrenori care pot transforma o conferință de presă într-un moment de entertainment. Șumudică este unul dintre ei. Are replici, gesturi teatrale, ironii și un instinct mediatic extraordinar, îi place la nebunie caterinca de tribună, are izbucniri teatrale. Este într-o bună relație cu Gigi Becali. „Suntem pe aceeași linie. Vorbim des. Noi vedem fotbalul la fel”, descria Șumi relația cu patronul FCSB. De altfel, el a mai fost în cărți să antreneze FCSB, însă la acea vreme visa să ajungă pe banca Rapidului, așa că o pactizare cu rivalii i-ar fi făcut viața imposibilă în Giulești. Acum însă, după ce s-au închis toate ușile la Rapid, ar avea toate motivele să antreneze echipa din Berceni, măcar cu intenții de răzbunare. Să ne imaginăm momentul în care FCSB ar cuceri titlul cu Șumudică antrenor.
Una peste alta, venirea lui Șumudică la FCSB ar avea câteva consecințe imediate. Conferințele de presă ar deveni virale, titlurile din presă ar fi garantate, liniștea ar deveni un concept teoretic. Circul va fi asigurat. Va vorbi despre el la persoana a treia: „Dacă era Șumudică de la începutul sezonului, eram deja campioni”. Din punct de vedere profesional, Șumudică are rezultate în carieră și experiență internațională. Întrebarea este dacă două personalități puternice pot funcționa armonios în același club. „Doar eu știu să vorbesc cu Gigi și să-l conving că ce spun eu este corect”, se laudă Șumudică. Însă dacă va alege să vină la FCSB, va mai avea de trecut un prag teribil de greu, acceptarea suporterilor, care nu uită de câte ori Șumi și galeria Rapidului înjurau cu patos FCSB-ul.
Cel mai complicat job din fotbalul românesc
Indiferent cine va fi ales, banca tehnică a FCSB rămâne probabil cel mai dificil loc de muncă din fotbalul românesc. Antrenorul trebuie să fie simultan: strateg, psiholog, diplomat, interpret al ideilor venite din loja oficială, să se adapteze la schimbările de ultim moment ale patronului și, mai ales, ascultător.
Puțini rezistă mult timp într-un asemenea ecosistem. Tocmai de aceea fiecare schimbare de antrenor la FCSB devine un eveniment național, spectacol, declarație, dramă și comedie. Pentru că, în fond, la acest club fotbalul nu este doar sport. Este și spectacol, și politică, și televiziune. Iar când începe discuția despre noul antrenor, fotbalul românesc știe că se deschide un nou sezon al sitcomul preferat.
Citește pe Antena3.ro
