Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nichita Stanescu spunea ca muzica este un raspuns caruia nu i s-a pus nicio intrebare. "De drag de Nichita am vrut sa fac o alta fraza, macar pe jumatate la fel de buna. Nu exista muzica fara iubire si nu exista iubire fara iertare. Iar iertarea nu poate fi decat intr-un sens: vertical, asa cum e revelatia, asa cum sunt brazii. Si asa cum este zborul ciocarliei', spune Adrian Naidin. Desi are o structura si o educatie orientate spre clasic, Naidin a experimentat cu aceeasi bucurie, de-a lungul timpului, si etno-jazz (in grandiosul spectacol "Damian’s Fire' - montat de Damian Draghici in 2001 la Bucuresti), a colaborat cu compania de teatru Alekton din Atena, a conlucrat si cu Lucas Molina pentru un spectacol de flamenco. Si asta nu e tot. Printr-o vorba bine pusa de Ion Caramitru, producatorul filmului "The Necessary Death of Charlie Countryman' a ajuns la un concert de-al lui Naidin si uite asa apare romanul nostru pe coloana sonora, realizata de Moby. Pelicula este regizata de Fredrik Bond, iar scenariul este semnat de Matt Drake, responsabil si pentru filmul "Project X'.
Jurnalul National: De unde ai rasarit?
Adrian Naidin: Din Cluj-Napoca, in 1974. Cand am venit in Bucuresti, sufeream de complexul superioritatii. Credeam ca daca vin din Cluj, eu sunt cel mai tare. Dar n-a fost chiar asa. Am fost primit in Bucuresti asa cum nu am fost niciodata primit acasa. Chiar am fost alungat de la Filarmonica din Cluj. In schimb, oamenii de la Orchestra Nationala Radio m-au primit extraordinar...
Jurnalul National: Esti suta la suta clujean? Dupa numele Naidin, n-as zice.
Adrian Naidin: M-am nascut si am trait 30 de ani in Cluj. Tatal meu este din Oltenia, deci 50% sunt oltean. Mama mea este din Basarabia, deci 50% sunt moldovean si 50% sunt ardelean, caci acolo am crescut. Deci sunt 150% roman. Numele Naidin vine, din partea tatalui, bineinteles, si este de origine sarb. Si inseamna, in toate cele sapte limbi slave, cautatorul. Sper ca voi si gasi ceea ce-mi doresc. Cautarea in sine presupune mult efort, multa munca...
Jurnalul National: Esti un aventurier in muzica?
Adrian Naidin: Da. Aluatul meu este facut din muzica clasica... Am inceput din clasa a III-a sa studiez. Nu voiam sa fac muzica, ci doar sa ma joc. Eram la Scoala Generala nr. 15, de la noi din cartier, si se trimiteau comisii de la scoala de muzica pentru a cauta copii care sunt talentati... Imi aduc aminte si acum ce am cantat: "E ziua ta, mamico/ In dar ti-am adus inima...'... Si m-am oprit, mai departe nu stiam. M-au chemat sa dau examen la scoala de muzica. Eu nu voiam, parintii - nici ei, numai matusa-mea a zis, "da-ti-l, poate iese ceva din el!' Si m-au dat la muzica... M-am speriat cand am vazut prima oara o pianina... Chestia aia neagra cu clapele albe... (rade)
Citește pe Antena3.ro
Jurnalul National: Cand ai avut primul tau concert?
Adrian Naidin: In clasa a X-a, cu orchestra liceului, in Sala Filarmonicii. Aveam o energie si o putere extraordinara. Dupa doua nopti de nesomn, ma puteam concentra sa cant...
Jurnalul National: Intre timp, te-ai facut mare si te-au gonit de la Filarmonica din Cluj. De ce?
Adrian Naidin: Nu puteam sa ma angajez, tot picam la examene. Imi spuneau ca pot sa raman colaborator, inca un an... Dupa cinci ani de colaborare, tot picam examenul. M-am intrebat cum pot sa-l bage sa cante in orchestra pe unul care pica tot timpul? Si m-am hotarat sa nu mai accept! Din 2001 sunt la Orchestra Radio, din Bucuresti. Si mi-e bine.
Jurnalul National: Cand l-ai descoperit pe Naidin, cel care face jumbuslucurile cu violoncelul?
Adrian Naidin: (rade). Inca nu l-am descoperit. Inca nu cant cum vreau eu sa cant. Acum vreo 15 ani, m-am vazut pe mine in vis cum cant. Cantam fantastic! Un sunet scoteam si lumea era innebunita. Trebuie sa ajung la acea putere de a atrage publicul de partea mea doar dupa un sunet, nu dupa ce stau o jumatate de ora sa cant.
Jurnalul National: Ti-e cunoscuta magia cantatului?
Adrian Naidin: Da, am prins acea stare de gratie, cateva secunde. Din pacate, sublimul se pierde foarte repede. Nichita Stanescu spunea ca nu se poate permanentiza sublimul. El a si spus, de altfel, ca se tinea de copacul lui, Gica, cand era cutremurul, si nu stia daca el se tinea de copac sau copacul de el. Dar a venit seara, a adormit si a pierdut starea sublimului. Nu trebuie sa bei sau sa te droghezi ca sa ajungi in acea stare. Totul vine din interior.
Jurnalul National: Care-i stilul lui Naidin?
Adrian Naidin: Imi place sa imbin si rockul, si clasicul, si jazz-ul...Vreau sa si dirijez. Am senzatia ca-mi curge ceva prin vene... Daca pot sa fiu "one man show', doar eu cu violoncelul, fara ajutorul tehnologiei, atunci pot sa fiu orice imi doresc.
Jurnalul National: Esti un vrajitor?
Adrian Naidin: Da. Vrajeala asta a mea, abureala, este consistenta (rade). Sunt un cuceritor, recunosc. Cand nu reusesc sa cuceresc publicul, ma doare inima. Mesajul meu este totusi adanc, nu cant doar de dragul de a scoate cateva sunete. Vreau sa le aduc speranta oamenilor. Nu suntem doar un popor de hoti, de prosti sau de criminali. Suntem si frumosi, avem si o cultura, il avem pe Nichita Stanescu nominalizat la Premiul Nobel pentru literatura, il avem si pe Eminescu, il mai avem si pe George Enescu... Omul trebuie sa se bucure, sa traiasca... Uite, acum, tu esti muza mea... (rade)
Jurnalul National: Incerci cumva sa ma cuceresti?
Adrian Naidin: Da. Ce sa fac, nu ma pot abtine (rade).
Jurnalul National: Ce pacat, nu ai violoncelul cu tine!
Adrian Naidin: Asa e... Am uitat ce voiam sa-ti spun...
Jurnalul National: Voiai sa-mi spui cumva de unde vine muzica?
Adrian Naidin: Exact! Chiar asa de unde vine, ca nu vine din cot?! Vine de undeva, de sus, de deasupra mea. Nimeni nu o sa ne explice stiintific de unde vine muzica. Dar eu, ca artist, trebuie sa fiu constient ca vine... Culmea, lacrima putea sa curga din cot... Nichita are o chestie foarte interesanta, in dialogurile lui imaginare cu Vasile Parvan: "Ai mai vazut ceva care sa se intoarca inapoi la izvor?' Si raspunsul meu: numai cand plangem. Am stat si m-am tot gandit ca este vorba despre lacrima. E doar o conventie ca ea curge din ochi. Putea, la fel de bine, sa curga din cot sau din picior. Nu conteaza de unde curge lacrima, ea tot in pamant se intoarce... Dar de unde vine muzica, nu stiu... Stiu doar ca e datoria mea sa o dau mai departe. Eu am constiinta unui Dumnezeu imperfect. A facut cat a facut. El ne-a facut cu suflet tocmai pentru a pune umarul sa facem si mai fain ceea ce a inceput El. De curand, l-am visat pe Dumnezeu, dar asta nu inseamna ca voi ajunge in Rai. Cand ma mai opresc calugarii si mai contribui pentru biserica si vor sa noteze, le spun ca nu au nevoie de numele meu, ca doar nu am cum sa-mi cumpar locul in Rai.
