Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În România, piața apelor îmbuteliate a înregistrat un salt extraordinar în ultimii ani, pentru 2016 fiind estimată o cifră de afaceri de circa 5 miliarde de lei. Oferta e tot mai variată, iar noi, consumatorii, tot mai bulversaţi. Marea dilemă apare în faţa raftului, când avem în faţă 20 - 30 de tipuri de apă. Foarte mulţi români aleg apa cea mai ieftină, fără să ia în calcul că diferenţa de preţ față de una mai scumpă nu înseamnă neapărat cheltuieli de marketing. Însă, după câte un scandal legat de germenii găsiţi în apă, ne întrebăm cum să nu tragem “lozul necâştigător”. Ce criterii trebuie să avem în vedere atunci când alegem o anumită marcă de apă, cum au “răsărit”, ca ciupercile după ploaie, sute de producători de apă, deşi România are doar 68 de mărci recunoscute, şi, mai ales, ce îmbuteliază aceştia - sunt doar câteva dintre întrebările la care Jurnalul Naţional şi-a propus să găsească răspunsuri, într-un dialog purtat cu directorul general al Societății Naționale a Apelor Minerale (SNAM), Radu Dumitru.
Maximum 30 de producători de apă minerală
Monica Cosac: - O analiză economică recentă arată că sunt peste 400 de producători din domeniul apelor. Cu toate acestea, România are doar 68 de mărci de ape minerale recunoscute. Ce este cu această diferenţă? Şi ce îmbuteliază toţi aceşti producători?
Radu Dumitru: - Aceasta este una dintre marile mele problemele ca manager al Societății Naţionale a Apelor Minerale. Ați descoperit un lucru extraordinar: 400 de producători, doar 68 de mărci de apă minerală licenţiate. Iar mari producători de apă minerală sunt maximum 30. Deci, cam două branduri are fiecare producător de apă minerală. Diferența de la 30 la 400 este reprezentată de acele mici firmulițe-bombă, care au apărut pe piață și care nu știm ce îmbuteliază. Spun ei: apă de masă, apă de izvor, apă de băut, apa cea mai bună, cu PH-ul cel mai ridicat... Dacă stai să asculți poveștile lor, ai băut o sticlă de apă și te-ai vindecat de orice!
Marea problemă a României în momentul acesta este o lipsă a legislației pe această temă a apelor îmbuteliate.
Cei care exploatează apa minerală, cei care o îmbuteliază, plătesc redevență statului român. Restul nu plătesc nimic! De aici și diferența de preț. Iar omul când se duce în magazin, cumpără apa cea mai ieftină. Nu am nimic cu supermarketurile, dar să ajungă ca fiecare brand din România să aibă marca lui proprie de apă, pe care nu știm unde o îmbuteliază și nici ce calitate are apa respectivă, este strigător la cer!
Citește pe Antena3.ro
M.C.: - Pe eticheta unei sticle de apă minerală este detaliată compoziția bio-chimică, conform unui buletin de analize făcut cu câțiva ani urmă: 2012, 2011 sau chiar 2008. Practic, în acest moment există ape îmbuteliate pe piață care sunt comercializate pe baza analizei din 2008! Între timp, nu mai este verificată apa respectivă? Compoziția chimică și microbiologică se poate schimba între timp și mă gândesc în primul rând la nitrați, la germeni.
R.D.: - Conform legilor de siguranță alimentară – la apa minerală, noi mergem pe Hotărârea 1020/2005, care se referă strict la calitatea apei și la analizele care trebuie făcute – sunt analize care se fac lunar, trimestrial, de două ori pe an și anual. În fiecare lună se recoltează probe pentru a testa apa din punct de vedere microbiologic: e-coli, pseudomonas și alte bacterii, sau “carcalaci”, cum le spun eu. Cei care nu au apă minerală nu sunt obligați de nicio lege să facă aceste analize. Ei depun un dosar de analiză a apelor când iau avizul de Sănătate Publică și gata. În rest nu-i verifică nimeni, nu știe nimeni despre ce este vorba.
Eu mă bat de trei ani și tot țip că este imperios necesar, în acest moment, să apară o lege a apelor în România, să știe omul ce se pune în sticlă și ce bea, iar pe fiecare sticlă să apară analizele unui laborator de referință națională. Unul dintre proiectele pentru care am să mă zbat cât stau pe această funcție este tocmai apariția acestui laborator de referință națională.
Indiferent dacă se importă sau dacă se produc și se îmbuteliază în România, apele ar trebui să treacă printr-un laborator, să se facă analize la produsul finit, care ajunge pe raft, pe loturi, pentru tot ce se vinde în România, și trebuie văzut de unde provine apa. Pentru că, în acest moment, nu se știe de unde vine apa și de unde apare în sticlă.
Mai bună apa de la chiuvetă decât ce găsim uneori în sticlă, la vânzare
M.C.: - De unde ar putea să provină?
R.D.: - Nu m-ar mira să fie apă de la chiuvetă! Nu că n-ar fi bună apa de la chiuvetă, pentru că sunt convins că uneori poate fi mai bună apa de la chiuvetă decât ce găsim în sticlă, la vânzare. Sunt 400 de producători. Eu chiar nu ştiu de unde au apărut atâţia, cifra e imensă. Păi noi avem, în medie, câte 10 producători în fiecare judeţ?!
Într-adevăr, suntem în primele cinci ţări ale lumii ca potenţial de vânzare apă minerală, dar când spun asta mă refer la apa minerală care respectă legislaţia în vigoare, care e recunoscută şi are licenţă dată de Agenţia Naţională de Resurse Minerale (ANRM), nu toată apa. Păi aşa putem bea din Olt, din Dunăre.. o filtrăm şi o bem.
M.C.: - Cine verifică toţi aceşti producători? Şi mă gândesc la situaţii ca cea din această primăvară, când la un singur control în magazine, au fost găsite cinci tipuri de apă îmbuteliată, pline de germeni.
R.D.:- Nu ştiu cine îi poate verifica, pentru că nu cred că există o structură de control pe această temă, la nivel naţional. De exemplu, ANRM, care dă licenţa pe apă minerală, are structuri teritoriale care monitorizează calitatea apei, verifică foarte des analizele, deci există un sistem de control din partea statului pe calitatea apei minerale. Pe când, la celelalte ape nu există un sistem de control. De-asta au şi fost tot felul de scandaluri legat de apele care s-au găsit pe rafturile magazinelor.
Prin contractul pe care-l facem cu orice fabrică, noi facem analizele la sursă. De la noi nu pleacă fără să ne asigurăm că apa este de calitate, conform buletinului de analize pe care-l dăm. Pleacă bună de la noi de la sursă şi fiecare îmbuteliator de apă minerală mai face un set de analize. Şi atunci avem analize şi la produsul finit. Pe când la celelalte ape nu se ştie cum şi din ce izvor vin.
„Vă dau un exemplu: Se îmbuteliază apă din forajele industriale”
Toate platformele industriale din România au avut foraje pentru a face curățenie. Marea majoritate a celor 400 de producători îmbuteliază din acele foraje de apă de pe platformele industriale: în jurul Bucureștiului sunt o grămadă, în jurul Ploieștiului, al Timișoarei, sunt o grămadă. În jurul fiecărui mare oraș sunt fostele platforme industriale, cu forajele de care ei zic că sunt de mare adâncime, de 200 – 300 de metri. Dar dacă a fost platformă industrială, solul este infestat până la 400-500 de metri. Indiferent cât s-ar duce cu forajul, apa este infestată.
M.C.: - Și atunci cum ajung pe piață?
R.D.: - Nu știu cum fac analizele și în ce condiții le fac. De exemplu, de unde să știu eu, ca laborator, că apa pe care mi-o aduce o firmă de genul acesta nu este luată de la o apă minerală? O duce la analiză, rezultatele sunt false – pentru că sunt de la altă apă – și respectivul își pune pe sticlă acel rezultat.
La apele minerale, sunt reguli foarte clare: doar cei de la DSP vin să recolteze proba pentru microbiologie şi ei fac analiza. La analizele fizico-chimice, la fel, au nişte condiții acreditate de RENAR. Vin ei la tine şi-ţi fac analiza apei şi apoi îţi dau buletinul. Pe când la ceilalţi, firma X trimite pe cineva cu sticla de apă la laborator şi cere să i se facă analiza. Dar cine ştie de unde e apa?
M.C.: - Ați pomenit de analizele făcute la sursă, adică unde izvorăște apa minerală. Dar, în foarte multe cazuri, fabrica de îmbuteliere este la zeci de kilometri de izvor. Care sunt riscurile asociate transportului, din punct de vedere al calităţii apei?
R.D.: - Așa este. Avem cazuri în care îmbutelierea se face și la 30 de km de la izvor până la fabrică, dar distanța dintre sursă și fabrică nu are nicio legătură cu calitatea apei. Depinde doar de cât de sigur este transportul. Dacă-l faci în condiții extraordinare, cu materiale foarte bune, n-are cum să fie nu fie bună apa. Un exemplu: un producător din partea de vest a orașului, ca să nu dau nume, are 28 de km de conductă de inox - și prin Bucovina, la fel, au vreo 7-8 km – conductă care respectă toate normele de sănătate și siguranță alimentară.
M.C.: - Ați propus introducerea în şcoli a unui program după modelul “Cornul și laptele”, astfel încât fiecare copil din şcoală să primească o sticlă de apă. Ce s-a mai întâmplat cu propunerea dvs.?
R.D.: - „Apă sănătoasă, elev sănătos” este un proiect de-al meu de suflet și sper să se implementeze. A plecat de la putința de a face și niște fabrici ale statului. Pe surplusul de apă, care curge fără să se îmbutelieze, pe anumite izvoare care nu sunt exploatate la capacitate maximă sau pe izvoare noi, să facă și statul 2-3 fabrici, pe regiuni. Și, potrivit unui program social bine gestionat la nivel de țară, fiecare elev să primească la școală cel puțin o jumătate de litru de apă minerală îmbuteliată. Și avem două obiective: 1. Îl obișnuim pe copil să bea o apă sănătoasă și putem să facem și o educație, să știe cum să aleagă o apă sănătoasă; 2. Îl protejăm pe copil de apa proastă.
Cred că statul roman și-ar putea asuma o astfel de responsabilitate, ca fiecare copil să aibă acces la apa sănătoasă, și aș vrea ca statul să se implice mai mult pe partea asta de siguranță alimentară, mai ales plecând de la apă.
M.C.: - Un alt proiect al Societății Apelor Minerale este de a exporta apă. Unde va ajunge apa minerală din România?
R.D.: - Suntem destul de avansați cu acest proiect, suntem în negocieri cu Emiratele Arabe Unite, cu cei din Qatar și cu China. China, de exemplu, are o calitate a apei foarte proastă și atunci sunt interesați de apa noastră. Acum se discută posibilitățile de export pe volume și forma mai ieftină de dus în țările respective.
Qatarul, spre exemplu, vrea sticlă de sticlă, iar în România fabricile produc din ce în ce mai puțin. Suntem pe final de negocieri, strict pe chestiuni tehnice, și cred că în câteva luni se va încheia contractul. Este tot unul dintre proiectele în care cred și în care m-am implicat foarte mult, iar România va avea numai de câştigat.
M.C.: - Se vorbește de ceva timp de o criză mondială de apă potabilă, care se va declanşa în viitorul apropiat.
R.D.: - Eu sunt convins de acest lucru. Dacă ne uităm puțin la mișcările acestea ale migranților, o să vedem că au plecat din zonele în care nu e apă, iar o criză este iminentă. Și mai sunt și alte jocuri, și îmi asum ce spun acum: La nivel mondial, s-a pus stăpânire pe aceste resurse de câteva mari companii. Nu știm cât de bine și cât de mult gestionează aceste companii. De-asta mă și bat ca statul să se implice mai mult. Noi suntem printre puținele țări în care încă nu a fost vândută această resursă: apa.
M.C.: - Cum alegem când suntem la raftul magazinului și avem zeci de tipuri de apă în faţa? După ce criterii?
R.D.: - Primul: trebuie să scrie apă minerală. Dacă nu scrie minerală, ci apă de masă, apă de izvor, apă plată sau orice altceva, uităm de ea! În loc să dau 1 leu pe o sticlă și să nu știu ce beau, mai bine dau 1,5 lei pe o sticlă de apă minerală. Restul sunt amănunte, e foarte greu să pui un om să citească eticheta și nimeni nu știe ce înseamnă fiecare element și care ar fi bune și în ce cantitate. Important e să știi că bei o apă bună, iar eu nu pot să garantez decât pentru apa minerală.
M.C.: - Mai este un aspect: în ce este îmbuteliată apa. Spuneați că cei din Qatar vor doar apă îmbuteliată în sticlă, nu în plastic.
R.D.: - Corect, eu sunt de acord cu ei și susțin că apa trebuie pusă și păstrată în sticlă de sticlă, cum se spune, nu în PET. Pentru că nu se știe proveniența materialelor refolosibile din PET, cât stă în soare și ce se întâmplă când stă în soare, dar aici nu este de competența mea.
Pe vremuri, pe la 1700 -1800, România avea premii peste tot, era în top 5 tot timpul pe ape minerale. Transportau apă la Viena în butoaie de lemn, cu căruța, nu cu avionul sau mașina, și nu se întâmpla să aibă depuneri.
Până prin anii 2000, în România nici nu exista noțiunea de apă de masă sau de izvor la cele îmbuteliate. Dacă este apă de masă, o dai gratuit, nu iei bani pe ea. N-o să vedeți nicăieri în supermarketurile din Europa apă de masă la vânzare. E doar apă minerală!
M.C.: - Ieftin înseamnă implicit prost, iar scump înseamnă musai bun?
R.D.: - Nu, astea sunt vorbe de marketing și strict speculative în business. Ieftin nu înseamnă prost. O apă minerală bună îmbuteliată la PET, la poarta fabricii ar putea costa 50 de bani, la jumătate de litru. De la 50 de bani și până la 1 leu și ceva, cât ajunge la raft, sunt taxele de rigoare. Noi plătim de trei ori mai mult distribuție, transport și raftul din supermarketuri, decât apa în sine. Dacă noi, ca stat ne gândim să protejăm aceste resurse de ape minerale, trebuie să găsim niște formule legislative și să-l determinăm pe îmbuteliator să-și vândă cât mai bine apa la raft, fără să plătească niște taxe, ca să poată fi vândute ieftin. Şi atunci am ajuta şi statul român, şi producţia din România pentru că s-ar dezvolta şi fabricile de apă minerală.
M.C.: - Din punctul dvs. de vedere, care este cea mai bună apă minerală?
R.D.: - Toate apele minerale care sunt licenţiate în România, deci cele 68 de branduri trecute pe lista Apelor Minerale, pot să spun că sunt bune. Fiecare are o componenţă de minerale, e mai mult sau mai bogată în ceva: una în sulf, alta în magneziu, alta în fier sau alte săruri. România este o ţară bogată. Noi avem o mină de aur în apa minerală, dar nu ştim s-o folosim. Am putea să ieşim pe piaţa internaţională, cu fiecare dintre cele 68 de ape licenţiate, ca apă terapeutică. Multe ţări şi-ar dori să aibă o componenţă de minerale în apă, cum avem noi, pentru că din apă organismul asimilează cel mai uşor nevoia de minerale.
M.C.: - Dumneavoastră ce apă beţi în mod obişnuit?
R.D.: - Carpatina şi Bucovina, ca ape plate. Şi Dorna e o apă bună. Iar ca minerală, şi-mi asum ce spun, apă minerală naturală îmbuteliată aşa cum iese din pământ sunt doar vreo 3-4 în România: Perla Harghitei (F8), Poiana Negri, Borsec şi Lipova. Erau şi Bodoc şi Buziaş, Biborţeni, dar au dispărut.
Noi, de la apele minerale, suntem obligați să facem de cel puțin trei ori analize de radioactivitate, de cel puțin două ori pe an analizele fizico-chimice, ca să nu-și schimbe componența, conductivitatea, PH-ul ș.a.m.d. și sunt câteva componente care se verifică zilnic. Aceasta este diferența între apa minerală și apa care nu știm de unde vine.
În România, cu licenţă clară şi atestată pe apă minerală, sunt 30 de îmbuteliatori. Restul au doar nişte avize că apa este potabilă, avize de la Direcţia de Sănătate Publică. Mai mult nu au!
“Avem şi o apă extraordinară pentru aparatul digestiv, singura apă terapeutică recunoscută din România, apa de la Vâlcele. Eu am testat-o pe propria piele. Nu există medicament mai bun pentru aparatul digestiv, ca apa de la Vâlcele. Am băut timp de o lună şi vă spun garantat: face minuni!”
“Pe vremuri, aveam patru branduri, cele patru B-uri: Biborţeni, Bodoc, Buziaş şi Borsec. În prezent, a rămas doar Borsec, celelalte s-au închis. Sunt branduri istorice şi fiecare avea o componenţă extraordinară, fiecare avea ceva anume. Se tratau oamenii, pe vremuri, bând aceste ape minerale”
„Societatea Națională a Apelor Minerale este printre ultimele societăți ale României, în care statul este 100% acționar. Ceea ce este extraordinar„
„Unul dintre obiectivele noastre este să folosim la maximum această cantitate de apă minerală pe care ne-a dat-o Dumnezeu și care curge natural în toate zonele din România. Iar noi folosim undeva la 30% din potențialul ăsta, cam atât se vinde în România. Iar în condițiile în care apar o mie de tipuri de apă, care nu știm de unde vin, dar se vând prin toate magazinele, iar statul nu ia nicio măsură pe tema asta, înseamnă că avem o problemă de funcționalitate”
