Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Unde mai găseşti pe cineva care să aibă grijă de un pacient timp de patru-cinci ore pe zi, fără întrerupere, vreme de opt luni, lucrând într-un ritm monoton, infernal? Un cadru medical, oricât de bine ar fi plătit cedează nervos dacă ar fi să insiste fără succes de 100 de ori ca cineva să întindă un braţ. Sau să ridice o cană cu ceai, fie şi numai de zece ori, la gura unui bătrân suferind de Alzheimer. Ori să administreze medicamentele precis, oferind medicului principal şi un feedback generos al evoluţiei pacientului! Ei bine, robotul medical poate face acest lucru. Un compatriot a rezolvat toate acestea punând pe “picioare” cu ajutorul colegilor săi cercetători roboţii medicali.
Viitorul roboticii mondiale, creionat şi cu ajutorul unei românce
E româncă şi o cheamă Ţăpuş. Adriana Ţăpuş. Nu a tras în ţeapă încă pe nimeni, doar boli nemiloase, maladii aproape incurabile, obiceiuri proaste. Este creatoarea asistentei universale, al medicului ideal. Un fel de stăpână a roboţilor, roboţi care în medicină fac pur şi simplu minuni. Cum altfel poate fi numit procesul prin care, cu ajutorul tratamentului supertehnologizat făcut cu ajutorul roboţilor, este recuperat un bolnav paralizat în urma unui accident vascular grav. Ori un copil care nu vorbeşte - nu socializează mai deloc, e făcut să reacţioneze ca un puşti obişnuit. Roboţii pe care îi are în grijă cercetătorul român Adriana Ţăpuş reprezintă viitorul medicinei peste tot în lume. În cazul acestora există şi avantajul că există o interacţiune unu la unu, maşină-pacient; robotul îl corectează pe bolnav arătând cum trebuie să facă corect, ori mai bine. Mai mult, el întocmeşte şi un raport pe care poate să îl trimită medicului aflat la distanţă, prin intermediul e-mail-ului. Şi multe altele. Despre toate acestea am stat de vorbă la Iaşi cu Adriana Ţăpuş.
Înainte de a prezenta dialogul purtat cu ea îi prezentăm un scurt portret academic. Din iulie 2011 este profesor asociat la renumita ENSTA-ParisTech (Ecole National Superieure de Techniques Avancees) în Franţa, ocupându-se în special de echipamentele robotice. A absolvit Universitatea Politehnică din Bucureşti în 2002, urmând apoi un master la Universitatea Joseph Fourier în Franţa. În 2005 şi-a luat doctoratul în robotică în Elveţia la Ecole Polytechnique Federale de Lausanne (EPFL). Între 2005 şi 2007 urmează Postdoctoral Fellow la University of Southern California, după care încă doi ani lucrează aici ca cercetător. Din 2009 şi până în 2011 activează ca cercetor asociat la UPMC-ISIR, Franţa, asistent asociat la ENSTA-ParisTech şi apoi profesor adjunct la Universitatea Pierre et Marie Curie, Franţa. A dezvoltat o nouă metodologie pentru direcţionarea şi deplasarea roboţilor bazată pe “amprentarea”, cartografierea locurilor, a locaţiilor. Este membră a numeroase foruri importante în domeniu. A fost consilier tehnic pe probleme de roboţi la celebra Caltech. Predă cursuri de robotică şi a luat numeroase premii. De altfel, din 2005 a luat an de an câte un premiu în domeniul roboticii. Înalta sa calificare ştiinţifică este recunoscută la nivel internaţional peste tot în lume.
■ Jurnalul Naţional: Din nou în România?
■ Adriana Ţăpuş: Am plecat şi m-am întors. Însă îmi desfăşor activitatea la Paris. Sunt de aproape patru ani şi cadru didactic, şi cercetător, la Şcoala superioară de tehnică avansată. E o şcoală politehnică, o unitate de învăţământ de elită, pentru ingineri. Am în preajmă somităţi în domeniul roboticii, cercetări de foarte bună calitate, chiar în laboratorul meu.
Terapeutul universal
■ Fac minuni roboţii pe care îi tot perfecţionaţi dvs?
■ Cineva care a avut un accident vascular cerebral şi are un braţ sau altă parte a corpului paralizată le trebuie îngrijire şi terapie de recuperare cel puţin patru ore pe zi timp de 6-8 luni sau un an de zile. Zi de zi trebuie făcut acest lucru. Ori nu există terapeut care să stea atât de mult timp cu cineva. Şi asta zi de zi, să facă exerciţiile fizice care duc la recuperare. Robotul are această răbdare nelimitată, ca să zic aşa. Atuurile sale sunt timpul, toleranţa, perseverenţa, dar foarte importantă este acea interacţiune unu la la unu. În plus, robotul monitorizează şi parametrii pacientului, ce exerciţii a făcut, dacă le-a făcut bine sau nu, şi mai ales, cum. Şi robotul, în funcţie de toate acestea poate să dea un feedback, un răspuns şi să-l corecteze pe pacient în ceea ce face. Şi mai mult decât atât, poate să aibă un fel de catalog sau un fel de raport pe care îl dă terapeutului seara, sau poate să-l imprime şi să-l trimită prin e-mail doctorului. Aceştia, în funcţie de informaţiile prezentate poate să schimbe schema de terapie a persoanei respective. Sau să o adapteze în aşa fel încât să devină mai eficientă.
■ Rezultate deosebite înregistrate?
■ O pacientă a fost recuperată cu un joc muzical oferit cu ajutorul robotului. Avem roboţi special folosiţi la bolnavii cu Alzheimer. I-am utilizat pentru un anumit număr de persoane timp de un an şi s-au observat rezultate deosebite. Vom realiza din nou pentru un număr mai mare de pacienţi, colaborarea e făcută cu Asociaţia de Alzheimer. Ne focalizăm pe diferite metode de stimulare cognitivă şi fizică pentru aceste persoane în vârstă. Se ştie că declinul acestor persoane începe odată ce intră în azilele de bătrâni. În cazul în care încep să fie afectaţi de boală fac exerciţii…
■ Implică mari costuri punerea la punct şi folosirea lor?
■ Eu de regulă vin cu robotul din Franţa şi aici creăm colaborarea şi încercăm să vedem dacă merge sau nu merge. Dacă nu testăm, nu putem ajunge la rezultate mai bune. Roboţii acum sunt foarte scumpi, depinde şi de robot, de la 2000 de euro la 500.000 de euro. Bătrănii cu Alzheimer vor avea astfel suport cognitiv, ceea ce se urmăreşte este să se evite declinul accentuat declanşat în momentul în care pleacă de acasă şi schimbă mediul înconjurător, care este casa lor, apartamentul, lucrurile pe care le cunosc şi intră într-o casă de bătrâni sau într-un centru specializat, nu are importanţă. Se ştie că în astfel de momente declinul este foarte rapid. Nu putem opri boala, dar dorim să oprim accentuarea progresivă a declinului. S-a observat că aceste studii, aceste stimulări cognitive şi fizice ale persoanelor încurajează şi sunt la fel de bune ca şi metodele farmaceutice. Am făcut mai multe studii cu roboţi şi la copii, atât în Franţa, cât şi în România. Copii cu autism. Unii se ataşează de maşină, alţii nu, la fiecare copil este o terapie diferită.
■ În cazurile de Alzheimer progresele în ce priveşte recuperarea sunt la fel de mari?
■ Jocuri muzicale derulate cu ajutorul robotului, la diferite niveluri de boală, inclusiv la demenţă. Noi mergem pe implicarea pozitivă, încercăm să-i încurajăm, să nu ştie că sunt bolnavi de Alzheimer, pentru că acest lucru înrăutăţeşte gravitatea afecţiunii. Am avut în derulare un studiu pe care îl publicăm într-un jurnal de specialitate. E vorba de utilizarea unui studio longitudinal de lungă durată cu piese muzicale, aceeaşi terapie e utilizată şi la persoane cu accident vascular cerebral cărora le facem prin jocuri muzicale stimularea cognitivă şi fizică. Robotul încearcă astfel să-I ajute să facă exerciţiile, să-I motiveze.
■ Cum vedeţi viitorul în acest domeniu, vor fi din ce în ce mai mulţi roboţi implicaţi în viaţa noastră?
■ Noi cei care lucrăm în cercetare în robotică suntem în colaborare cu societăţile care produc roboţii şi încercăm să avem o colaborare tot mai strânsă, tocmai ca noi cercetătorii să avansăm pe parte de idei, de implementare a diferitelor studii.
■ Roboţii ar putea să apară şi în spitalele de rând? Va dispărea asistenta medicală?
■ Nu, complet nu! Tocmai pentru că rolul robotului nu este să substituie, el e unul complementar. E clar că pe partea sa, maşina este redutabilă. Cum spuneam, nu există terapeut care să stea zi de zi patru ore cu acelaşi pacient. Nu are nimeni atâta răbdare să stea numai cu un singur bolnav. Mai ales că sunt atâţia oameni cu afecţiuni, nu există atâţia terapeuţi câţi ar fi nevoie. Doar în SUA şi în Europa erau aproape două milioane de cazuri pe an de persoane care au suferit un accident vascular cerebral. Hipertensiunea este o boală a vieţii moderne ce induce tot mai mult stresul în viaţa de zi cu zi, unul din doi români este hipertensiv. Nu sunt medic, poate să fie şi alimentaţia sau alţi factori.
■ Proiecte de viitor?
■ Să perfecţionăm şi să implementăm utilizarea a cât mai mulţi astfel de roboţi. Avem proiecte de recuperare a copiilor cu autism atât la Paris, cât şi la Bucureşti şi Cluj. La Cluj am avut cinci copii care veneau de două ori pe săptămână la asociaţie şi beneficiau de terapie, fără costuri, noi facem acest lucru cu cea mai mare plăcere. Eu când m-am apucat să lucrez de robotică m-am dirijat special spre robotica de asistenţă, către persoane care au nevoie.
■ Există şi alte domenii în care sunt utilizaţi aceşti roboţi?
■ Boala de Parkinson sau alte boli unde tehnologia trebuie să monitorizeze cu multă precizie şi regularitate diferite mişcări şi diferiţi parametri ai pacientului, ori ale afecţiunii.
■ Colaboraţi şi cu Ministerul Apărării francez?
■ Eu personal, nu, dar alţi colegi, da.
■ Sunteţi membru fondator al Asociaţiei Române pentru Inteligenţă Artificială? Ce activităţi are asociaţia, la ce proiecte aţi participat?
■ La mai multe, e destul de nouă, în 2011 a apărut, încercăm să facem diferite conferinţe pe tematica inteligenţei artificale. Mai sunt şi în Franţa câţiva români, dar încercăm să avem relaţii direct cu România. Şi am făcut şi un program Erasmus între Politehnica din Bucureşti şi şcoală politehnică franceză la care sunt, e vorba de schimb de idei, de experienţă, de studenţi, astfel încât toată lumea să beneficieze.
■ Care sunt realizările dvs. cele mai importante?
■ Am reuşit să iau Premiul Academiei pentru cercetările pe care le-am avut în robotica de asistenţă la persoane. În primul rând am fost un fel de pionier al roboticii de asistenţă socială la noi şi am făcut mai multe studii cu persoane cu dizabilităţi.
■ Ce motivaţii profesionale, umane aveţi să faceţi ceea ce faceţi?
■ Trebuie să gândim şi să fim pozitivi. Să ajutăm pe cei care nu pot să beficieze de tratament . Ca să facem lucruri bune e un lucru extraordinar, ar trebuie toţi să facem şi să gândim aşa, să avem acest sentiment de ajutor către ceilalţi, de binefacere, ar trebui să fie ceva natural, nu să fie tema unei întrebări. Avem o satisfacţie, pot să vă spun acest lucru, când reuşim să ajutăm puţinele perrsoane pe care am reuşit să le recuperăm.
■ Mai aveţi “rădăcini” în România?
■ Da, părinţii sunt aici, în România, eu vin acasă în măsura timpului disponibil. Însă când am posibilitatea să fac ceva cu oameni din România, nu ezit, şcoli de vară, să aduc specialişti, orice, pe studenţii, pe cercetătorii din ţară care nu au posibilităţi îi ajut să poată intra în contact cu oamenii de ştiinţă importanţi.
■ Cum arată o zi din viaţa dvs?
■ Plecarea la serviciu, stat, lucrat, încercat de făcut colaborări, citit lucrări din domeniu, de documentare, de cercetare, interacţionat cu studenţii, acest lucru este foarte important. Susţin cursurile când sunt şi încerct cât mai multe proiecte şi colaborări…
■ Aţi luat mai multe premii în ani consecutivi în domeniile ingineriei şi al roboticii. De ce v-au ales tocmai pe dvs?
■ Pentru realizări (râde). Sunt foarte puţine femei care sunt în inginerie şi atunci se încearcă promovarea lor, atragerea lor încă din şcoli şi licee spre inginerie şi tehnologie…Colegii mei au şi ei premii, unul dintre ei tocmai a primit o distincţie de la preşedintele Obama. Am o gramadă de somităţi cu care colaborez, profesorul Henrik Christiansen, de exemplu care e e la Georgia Tech, o somitate în domeniu şi mulţi alţii foarte cunoscuţi la nivel mondial…
■ Ce-ar trebui să facă oamenii de ştiinţă ca şi ţara noastră să se dezvolte mai mult în domeniul roboticii sau în alte domenii? În Franţa lucrurile sunt organizate altfel?
■ Ceea ce lipsteşte în România este finanţarea mai uşoară a unor proiecte, cel puţin la început, tocmai ca să dea un elan cercetătorilor. Şi odată ce roţile s-au pus în mişcare, e mult mai uşor, faptul că nu există prea multe platforme de testare şi totul e mai mult simulare pentru cercetători iarăşi este un dezavantaj pentru a pune în aplicare mai uşor descoperirile făcute. Însă avem studenţi foarte buni la Bucureşti, la Iaşi, la Cluj, vin chiar la master la mine la şcoală.
■ Care e cheia succesului dvs?
■ Munca în primul rând. Pasiune şi muncă, fără muncă nu se poate face nimic… Foarte mulţi ani, sacrificii. Cei care stau acasă şi cred că pot să obţină luna de pe cer fără trudă greşesc, nimic nu e posibil fără eforturi.
■ Un exerciţiu de imaginaţie. Cum va arăta lumea peste 50 de ani?
■ Până şi acum zece ani lucrurile nu erau ca acum, inclusiv din punct de vedere tehnologic. E greu de cuantificat…
Citește pe Antena3.ro
