Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Filosoful Mihai Sora s-a nascut in 1916, pe 7 noiembrie. A studiat Filosofia la Bucuresti, iar in 1939 a plecat la Paris cu o bursa a guvernului francez. A publicat cartea de debut, Du Dialogue intérieur. Fragment d’une Anthropologie Métaphysique, la Editura Gallimard, in anul 1947, volum in care se afla in nuce intreaga sa filosofie ulterioara. Domnia Sa celebreaza fiecare secunda printr-o indicibila caldura umana. Sa te apropii de Domnul Mihai Sora este intotdeauna un act de implinire si de smerenie. Se spune ca, in apropierea unor personalitati uriase si stralucitoare, te poti simti mai bun, mai frumos, mai destept... In preajma domnului Sora te simti, pur si simplu, om. Si nu-ti mai este frica de asta. Pentru ca tot ce exprima, tot ce transmite este un semn omenesc al dragostei de viata.
● Jurnalul National: La multi ani, Domnule Mihai Sora! Impliniti 95 de ani, sunteti sanatos si energic, de aceea va intreb: exista un secret, o explicatie a acestei vitalitati? Imi amintesc ca, intr-un dialog mai vechi, ati spus chiar asa: "Intelectul nu este separat de puterea vitala"...
Mihai Sora: N-am vreun secret al longevitatii. Stiu doar atat: ca bunicul meu patern implinise 99 de ani cand a adormit intru Domnul – in sensul propriu al cuvantului, caci a murit in timp ce dormea. Sigur, genetica nu explica chiar totul, dar poate fi o buna "scuza". Adevarul este ca nu m-a locuit niciodata obsesia timpului imediat, nici placiditatea proiectiilor in trecut; am trait toata viata uitandu-ma inainte, iar modul acesta de a exista este, el insusi, organic: nu-ti propui sa fii deschis spre ceilalti, cum nu-ti propui sa fii melancolic... Ceea ce poti face, insa, este sa eviti scoriile lumii, sa te extragi din isteria mediatica, sa te inconjuri de oameni frumosi: adica tocmai acei oameni care te tin in viata, pe care ii iubesti si care iti intorc aceasta iubire.
● Sarbatoriti onomastica, la o zi dupa ziua de nastere. Sunteti pretuit, celebrat, omagiat...
Daca ati avea posibilitatea sa va alegeti un dar, care ar fi acela?
Sunt multumit cu darurile primite – de la Dumnezeu, fireste. Daca as avea posibilitatea sa-mi aleg unul anume, dintr-o tolba mai mare, ar fi acela de a putea imblanzi dezbinarile dintre oameni, de a-i aduce pe acelasi fagas: pe cel bun. Stiu ca cer cam mult... Dar stiu si ca vointa aduce putinta.
● In ce rezida puterea dumneavoastra de a va bucura, de a ierta si de a va impaca cu tot si cu toate? Seninatatea de pe chip si din atitudine, calmul cu care ati inaintat in viata tin de destin sau de optiune inteleapta?
Nu mi-am pus vreodata problema in felul acesta. Imi ajunge faptul de a ma putea bucura. De fapt, nici nu cred sa-mi apartina mie meritul acestei putinte: un dar al Celui-de-Sus. Bucuria este o stare de gratie, nu este o "optiune". Este un anumit fel de a te deplasa in timp si printre fiinte. Mi-a fost dat sa intalnesc, de-a lungul vietii, oameni care stiau sa se bucure de lucrurile cele mai simple, fara emfaza, fara contorsiuni mentale, desi istoria si ritmul trepidant al vietii lor i-ar fi predispus la alte stari psihice. Mircea Vulcanescu era un astfel de om: o natura cu har, un om de o caldura nemaipomenita, a carui aura si al carui destin tragic ma urmaresc si astazi.
● Ati traversat, de-a lungul timpului, mai multe Romanii, cu sisteme de valori diferite. Ati cunoscut Bucurestiul interbelic... Credeti ca au rezistat, in adancuri, semintele acelui timp, ar mai putea rodi acestea intr-o tara europeana demna si constienta de frumusetea trecutului sau?
Unele dintre semintele acelui timp au rodit la vremea lor, in anii ’30: fie in libertate, in chiar tara de obarsie – atat varfurile generatiei "adulte": Parvan, Iorga, Blaga, Rebreanu..., cat si cele ale generatiei "tinere" (Eliade, Cioran...); fie in exil. Acestora trebuie neaparat sa li se adauge numele unui ganditor si traitor de mare statura spirituala: Benjamin Fondane, alias B. Fundoianu. Este greu de spus in ce masura valorile din interbelic pot sa rodeasca in spiritele de azi. Ar trebui ca aceste spirite sa fie nu doar luminate, ci sa aiba o temeinicie a gestului lor intelectual, mai cu seama daca acel gest este unul public. Nu vad prea des aceasta lumina si aceasta temeinicie printre cei carora li se spune "intelectuali".
Ei sunt mult prea prezenti, invadatori ai spatiului public, suspect de vorbareti. Imi par, mai curand, niste activisti: au o frenezie a debitului de locuri comune, in toate disciplinele: dau lectii, mustruluiesc masele, sunt prinsi intr-o forma de autism locvace. Consecinta este mai degraba tragi-comica: pe de o parte, nu poti sa nu surazi cand ii vezi atat de plini de ei, cu argumente "tari" care frizeaza simtul comun ori anecdotica: o forma de infantilism, in definitiv. Dar nici nu poti sa nu fii ingrijorat: caci introduc un efect de anamorfoza in spatiul public: cultiva monologul incrancenat, revendicativ, tantos; iar asemenea monologuri paralele nu sunt, in agora, decat balast mental ori efemere jocuri de artificii. Intelectualul si activistul nu intra, nu pot – de facto – intra in aceeasi categorie. Nu sunt din aceeasi familie de spirite. Lucrurile cu adevarat valoroase, care – trag nadejde – vor rezista in timp, vin dinspre oameni onesti, luminosi, darnici: onesti fara austeritate, luminosi fara paiete, darnici fara naivitate. Oameni care, pentru a exista si pentru a cladi ceva temeinic, nu au nevoie nici de sprijin politic, nici de afilieri dubioase, nici de presa guraliva: sunt intelectuali.
● In 1985, ati publicat volumul A fi, a face, a avea. Un studiu amplu si explicit despre creativitate, etica, morala. Stiu ca nu dati sfaturi, va rog doar sa ne spuneti ce este cu adevarat important in orice timp istoric, dar mai cu seama in zilele noastre? Sa fii, sa faci, sa ai?
Sa ai pe masura a ceea ce faci. Sa faci pe masura a ceea ce esti. Sa fii – de-adevaratelea! – ceea ce ti-e dat sa fii. Sa-ti valorifici – dandu-le, pe cat se poate, la iveala – toate putintele si sa daruiesti semenilor tai ceea ce vei fi izbutit sa aduci la lumina. Sa fii om intreg in fata Istoriei, cum ar fi spus Fondane.
● Jurnalul National: La multi ani, Domnule Mihai Sora! Impliniti 95 de ani, sunteti sanatos si energic, de aceea va intreb: exista un secret, o explicatie a acestei vitalitati? Imi amintesc ca, intr-un dialog mai vechi, ati spus chiar asa: "Intelectul nu este separat de puterea vitala"...
Mihai Sora: N-am vreun secret al longevitatii. Stiu doar atat: ca bunicul meu patern implinise 99 de ani cand a adormit intru Domnul – in sensul propriu al cuvantului, caci a murit in timp ce dormea. Sigur, genetica nu explica chiar totul, dar poate fi o buna "scuza". Adevarul este ca nu m-a locuit niciodata obsesia timpului imediat, nici placiditatea proiectiilor in trecut; am trait toata viata uitandu-ma inainte, iar modul acesta de a exista este, el insusi, organic: nu-ti propui sa fii deschis spre ceilalti, cum nu-ti propui sa fii melancolic... Ceea ce poti face, insa, este sa eviti scoriile lumii, sa te extragi din isteria mediatica, sa te inconjuri de oameni frumosi: adica tocmai acei oameni care te tin in viata, pe care ii iubesti si care iti intorc aceasta iubire.
● Sarbatoriti onomastica, la o zi dupa ziua de nastere. Sunteti pretuit, celebrat, omagiat...
Daca ati avea posibilitatea sa va alegeti un dar, care ar fi acela?
Sunt multumit cu darurile primite – de la Dumnezeu, fireste. Daca as avea posibilitatea sa-mi aleg unul anume, dintr-o tolba mai mare, ar fi acela de a putea imblanzi dezbinarile dintre oameni, de a-i aduce pe acelasi fagas: pe cel bun. Stiu ca cer cam mult... Dar stiu si ca vointa aduce putinta.
● In ce rezida puterea dumneavoastra de a va bucura, de a ierta si de a va impaca cu tot si cu toate? Seninatatea de pe chip si din atitudine, calmul cu care ati inaintat in viata tin de destin sau de optiune inteleapta?
Nu mi-am pus vreodata problema in felul acesta. Imi ajunge faptul de a ma putea bucura. De fapt, nici nu cred sa-mi apartina mie meritul acestei putinte: un dar al Celui-de-Sus. Bucuria este o stare de gratie, nu este o "optiune". Este un anumit fel de a te deplasa in timp si printre fiinte. Mi-a fost dat sa intalnesc, de-a lungul vietii, oameni care stiau sa se bucure de lucrurile cele mai simple, fara emfaza, fara contorsiuni mentale, desi istoria si ritmul trepidant al vietii lor i-ar fi predispus la alte stari psihice. Mircea Vulcanescu era un astfel de om: o natura cu har, un om de o caldura nemaipomenita, a carui aura si al carui destin tragic ma urmaresc si astazi.
● Ati traversat, de-a lungul timpului, mai multe Romanii, cu sisteme de valori diferite. Ati cunoscut Bucurestiul interbelic... Credeti ca au rezistat, in adancuri, semintele acelui timp, ar mai putea rodi acestea intr-o tara europeana demna si constienta de frumusetea trecutului sau?
Unele dintre semintele acelui timp au rodit la vremea lor, in anii ’30: fie in libertate, in chiar tara de obarsie – atat varfurile generatiei "adulte": Parvan, Iorga, Blaga, Rebreanu..., cat si cele ale generatiei "tinere" (Eliade, Cioran...); fie in exil. Acestora trebuie neaparat sa li se adauge numele unui ganditor si traitor de mare statura spirituala: Benjamin Fondane, alias B. Fundoianu. Este greu de spus in ce masura valorile din interbelic pot sa rodeasca in spiritele de azi. Ar trebui ca aceste spirite sa fie nu doar luminate, ci sa aiba o temeinicie a gestului lor intelectual, mai cu seama daca acel gest este unul public. Nu vad prea des aceasta lumina si aceasta temeinicie printre cei carora li se spune "intelectuali".
Ei sunt mult prea prezenti, invadatori ai spatiului public, suspect de vorbareti. Imi par, mai curand, niste activisti: au o frenezie a debitului de locuri comune, in toate disciplinele: dau lectii, mustruluiesc masele, sunt prinsi intr-o forma de autism locvace. Consecinta este mai degraba tragi-comica: pe de o parte, nu poti sa nu surazi cand ii vezi atat de plini de ei, cu argumente "tari" care frizeaza simtul comun ori anecdotica: o forma de infantilism, in definitiv. Dar nici nu poti sa nu fii ingrijorat: caci introduc un efect de anamorfoza in spatiul public: cultiva monologul incrancenat, revendicativ, tantos; iar asemenea monologuri paralele nu sunt, in agora, decat balast mental ori efemere jocuri de artificii. Intelectualul si activistul nu intra, nu pot – de facto – intra in aceeasi categorie. Nu sunt din aceeasi familie de spirite. Lucrurile cu adevarat valoroase, care – trag nadejde – vor rezista in timp, vin dinspre oameni onesti, luminosi, darnici: onesti fara austeritate, luminosi fara paiete, darnici fara naivitate. Oameni care, pentru a exista si pentru a cladi ceva temeinic, nu au nevoie nici de sprijin politic, nici de afilieri dubioase, nici de presa guraliva: sunt intelectuali.
● In 1985, ati publicat volumul A fi, a face, a avea. Un studiu amplu si explicit despre creativitate, etica, morala. Stiu ca nu dati sfaturi, va rog doar sa ne spuneti ce este cu adevarat important in orice timp istoric, dar mai cu seama in zilele noastre? Sa fii, sa faci, sa ai?
Sa ai pe masura a ceea ce faci. Sa faci pe masura a ceea ce esti. Sa fii – de-adevaratelea! – ceea ce ti-e dat sa fii. Sa-ti valorifici – dandu-le, pe cat se poate, la iveala – toate putintele si sa daruiesti semenilor tai ceea ce vei fi izbutit sa aduci la lumina. Sa fii om intreg in fata Istoriei, cum ar fi spus Fondane.
