Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
- Jurnalul: Muzică și filosofie - iată două refugii, două vizuini, matrici, utere ale existenței care pot constitui totodată punct de pornire pentru dialogul nostru, prilejuit, s-o spunem, de apariția volumului Androginul. Despre suflet și cetate la Editura Trei (2025). Felicitări sincere pentru această carte! Și-acum, prima mirare: cine a fost, cine mai este muzicianul Cătălin Partenie? Mai cântă el la chitară?
- Cătălin Partenie: Mulțumesc, mai ales pentru mirare! Am să revin asupra acestei teme a mirării, care este o temă centrală în filosofia lui Platon. Dar să răspund la întrebări. Eu muzicianul... Câți dintre noi mai știm azi, pe de rost, numere de telefon? Eu știu unul singur: 796292. Când eram în clasa a IX-a am mers la un concert cu Roșu și Negru, la Sala Palatului. Liviu Tudan, voce și bas; Dorel Vintilă Zaharia, baterie; Florin Ochescu, chitară. A power trio. La bis au cântat Going Home, piesa formației Ten Years After. Florin a făcut un solo incredibil. Absolut incredibil. Avea o chitară Fender Stratocaster și un amplificator Marshall. După concert m-am dus în culise. Le spuneam la toți că trebuie să vorbesc neapărat cu domnu’ Ochescu. M-au lăsat și când am ajuns în fața lui n-am știut ce să-i spun. S-a uitat la mine și mi-a zis: „Fă game“. Apoi a scos din tocul chitarei un caiet de muzică și un pix, a rupt din caiet o bucată de hârtie și a scris pe ea numărul lui de telefon. Repetau la Ateneul Tineretului, unde este acum sediul ICR. Chiuleam de la liceu - Caragiale, era aproape - și mergeam la repetițiile lor. Visez acum să mă reîntorc acasă. Adică să mă reapuc de game.
Vibrează aerul
- Ce vis ispititor! Ai cântat cu mai multe formații: Sonophon, Grafitti, Krypton. Povestește-mi o întâmplare din acele vremuri.
- După ce l-am cunoscut pe Florin Ochescu, mama mi-a dat bani și mi-am cumpărat de la un chitarist care cânta în Olimp - vreau să spun, la un restaurant din stațiunea Olimp - o chitară electrică. Un Ibanez, copie de Gibson LesPaul. Într-a X-a am mers să dau o probă cu formația Sonophon. Era condusă de Ștefan Brandes, care pe atunci era student la Arte Plastice, la pictură. Avea propriul lui atelier, chiar la Arte Plastice, pe Griviței, și acolo era și sala de repetiții. Într-o seară, am deschis ușa atelierului și am intrat cu Ibanez-ul meu sub braț.
- Ce imagine!
- Înăuntru erau Ștefan, care avea o orgă Vermona, și Sandu Moldoveanu, bateristul, care avea un set, albastru, de Trowa. Mărci redegiste. Basistul încă nu venise. Mi-am scos chitara, am conectat-o la singurul amplificator care era acolo, un combo, tot Vermona, și m-am uitat la Ștefan. Dar Ștefan nu-mi spunea nimic. Și atunci Sandu, bateristul, mi-a zis să cântăm doar noi doi, chitară și tobe, un rock. „Trei, și!“. Nu mai cântasem niciodată cu un baterist. Am început să cântăm și absolut totul a început să vibreze - aerul, atelierul, noi. De la acel rock s-a născut romanul meu, Vizuina de Aur, care a apărut la Polirom, în martie 2020, când am început cu toții să intrăm în vizuini. Naratorul are paisprezece ani și cântă la chitară, prietenul lui are douăzeci și cântă la tobe. Povestea începe la București, la sfârșitul anilor ‘80.
Mătușa Julia și condeierul
- Cum se împleteau atunci muzica și cărțile? Chiar, ce lecturi abordai la acea vreme?
- Un prieten îmi împrumutase romanul lui Vargas Llossa, Mătușa Julia și condeierul. L-am citit dintr-o suflare și apoi am auzit că o să mai apară un roman de Llossa la Editura Cartea Românească - Conversație la catedrală. Editura avea un mic magazin la demisol și mergeam acolo de două ori pe săptămână să întreb dacă a apărut Conversația lui Llossa. După nu știu câte săptămâni, tipul care se ocupa de magazin mi-a spus să nu mai vin așa des că acum mă știe și o să-mi păstreze el un exemplar.
- Ha, ha, ha! Au fost vremuri de aur, cu adevărat autentice, în care îți alegeai singur libertățile. Cântai, citeai, potoleai curiozități alese cu inima și cu mintea proprii. S-a întâmplat, poate, să te și îndrăgostești, să trăiești iubirea pură... Cu ce te-ai ales până astăzi de pe urma acelei vârste de aur, ce anume ți-a rămas pentru totdeauna? Ce n-ai pierdut? Ce s-a consolidat ca fibră intimă a omului Cătălin Partenie?
La Păltiniș: verticala lui Noica
- Platon spune în dialogul Theaitetos că uimirea este începutul filosofării. A fi uimit este o stare pe care o simți. Și din ea, din această stare, apare filozofia. Ca să începi să filosofezi, trebuie așadar să fii uimit de ceea ce vezi. Ca un copil. Era o vreme în care ne minunam de tot ce trăiam. Acea trăire nu a dispărut, dar cu vremea, intensitatea ei a scăzut. Încerc acum să o revigorez.
- Cum s-a întâmplat s-o cotești dinspre Led Zeppelin, Deep Purple, Dire Straits, către Socrate, Platon, Aristotel? L-ai cunoscut pe Constantin Noica, ce amintiri păstrezi de la această întâlnire? Cum s-a petrecut? Erai student la filosofie, sau greșesc?
- Eram student în anul doi. Am luat trenul până la Sibiu, apoi un autobuz până la Păltiniș. Acolo, am întrebat la oficiul poștal unde locuiește domnul Noica, am găsit cabana și am urcat la etaj. Erau două uși. Am bătut la ambele uși, dar niciuna nu s-a deschis. Abia când am revenit la Păltiniș a treia oară, una din cele două uși s-a deschis. Noica era îmbrăcat în costum, cu cravată, pe umeri avea un palton, purta ghetre și într-o mână ținea o pipă stinsă. Da, ghetre. Era prima oară când vedeam pe cineva purtând ghetre. „Intră”, mi-a spus. Am vorbit și apoi a scos un carnețel în care mi-a scris numele pe o pagină. Sub nume a tras o linie verticală. În stânga a scris: „Ce știe: engleză, franceză, chitară”; iar în dreapta: „Ce-i trebuie: greacă, germană, lecturi“. I-am spus că ar fi mai bine dacă în stânga ar lăsa doar engleza, iar el a râs. M-a invitat la masă la unul din restaurantele din Păltiniș și apoi m-a condus la autobuz. „Nu știu cum să-ți scot chitara din cap”, mi-a spus la despărțire. „Lasă-mi numărul tău de telefon, am să i-l dau lui Petru Creția. Poate că el va reuși, dacă vei lua ore de greacă cu el”.
Greacă, poezie și jazz-rock cu Petru Creția
- Și, a reușit?
- Petru venea acasă la mine pentru lecțiile de greacă. La a treia întâlnire mi-a propus să ne spunem pe nume. La a zecea, mi-a spus că nu mai poate accepta niciun fel de onorariu pentru orele noastre de greacă, căci între prieteni lecțiile nu pot fi pe bani. Am început să citim din dialogul Timaios, al lui Platon. Am pus atunci chitara în cui. Dar ea a rămas, undeva, în capul meu. După ce citeam din Platon, fumam, Petru îmi recita din poemul la care scria atunci, Pasărea Phoenix, eu îi puneam la picapul meu Belcanto câte o piesă din discurile care treceau pe la mine. Odată, i-am pus o piesă cu Frank Zappa. I-a plăcut. Am fost și la un concert împreună. Un concert cu Randy Brecker, la Sala Radio. Făcusem rost de două bilete și l-am invitat. A venit, spunându-mi că nu mai fusese niciodată la un concert de jazz-rock. Și aș mai adăuga ceva. În primăvara lui 1989, Petru a reușit să plece la Paris și Oxford pentru mai multe săptămâni. Când s-a întors, mi-a oferit un cadou pe care îl cumpărase, la Oxford, pentru mine: o casetă audio cu un album al lui Frank Zappa, You Can’t Do That on Stage Anymore, o antologie de piese înregistrate live. În vara lui 1990, când am ajuns și eu la Oxford, ca bursier la New College, tocmai apăruse o carte a lui Frank Zappa, The Real Frank Zappa Book, care era în vitrinele tuturor librăriilor din Oxford.
- Ai avut noroc de întâlniri revelatoare, pentru care te invidiez. Acum, cine este filosoful Cătălin Partenie?
- Philosophia vine din sophia, care înseamnă „înțelepciune“, și philia, care înseamnă „iubire“. Filosofia înseamnă așadar, etimologic vorbind, iubire de înțelepciune. Tot ce pot spune este că sunt un filosof în sensul etimologic al cuvântului.
„Caietele Dragomir”
- În priza mirării anterioare: cine apreciezi că este cel mai important gânditor român? Și ce cărți te-au extras din zona de confort intelectual?
- Pot spune cine este cel mai important gânditor român pentru mine: Alexandru Dragomir. Iar prelegerile lui despre ce este intelectul m-au făcut să-mi pun foarte multe întrebări. Pe Alexandru Dragomir l-am cunoscut în 1985. Până la moartea sa, în 2002, l-am vizitat de multe ori în micul său apartament de pe strada Arcului, lângă Biserica Armenească din București. Am petrecut acolo împreună multe ceasuri discutând despre Socrate, Platon, Aristotel, precum și despre tot felul de lucruri filozofice sau mai puțin filozofice. După ce îl vizitam, mă întorceam acasă pe jos și pe drum mă opream și notam ceea ce îmi aminteam din discuțiile avute cu el. Nu îndrăzneam să fac acest lucru de față cu el. Era singurul filozof pe care îl cunoșteam care nu voia să publice nimic. Dar oare chiar nu scria? Nimeni nu știa. După moartea sa, a ieșit la iveală o arhivă de proporții: peste 100 de caiete, carnete și carnețele. Note, însemnări, eseuri, comentarii și studii despre o mulțime de filozofi și probleme filozofice. Prelegerile la care m-am referit au apărut cu titlul „Despre lumea în care trăim“ în volumul postum Crase banalități metafizice (publicat de Humanitas).
Ediții ale operelor lui Platon
- Ai îngrijit, în colaborare, două volume ce poartă semnătura lui Alexandru Dragomir, demers onorabil. Și dacă tot ne-am aplecat asupra trudei editorului, gânditorului și traducătorului Cătălin Partenie: la începutul acestui an, cercetând personajul Andrei Cornea (în proximitatea unui interviu ocazionat de apariția volumului IV din Operele lui Platon, Humanitas), am rămas cu o nelămurire (de fapt, cu mai multe, doar că una se leagă aici): în anii 2000 ai început să îngrijești (tot la Humanitas) principalele tălmăciri din Platon - Platon. Opere complete. Au apărut însă doar trei din cele șase volume proiectate. De ce? Ce (nu) s-a întâmplat?
- Operele complete ale lui Platon există, în traducere, în mai multe tipuri de ediții. La un pol se află edițiile care nu cuprind decât textele lui Platon însoțite de extrem de puține note. Este cazul edițiilor într-un singur volum apărute la Princeton University Press (E. Hamilton şi H. Cairns, editori), Hackett (J.M. Cooper şi D.S. Hutchinson) și Flammarion (Luc Brisson). La polul opus se află edițiile în care textele lui Platon sunt însoțite de ample introduceri, comentarii, note și bibliografii, cum ar fi ediția apărută la Les Belles Lettres. La Editura Științifică și Enciclopedică au apărut, între 1974 și 1993, șapte volume din opera lui Platon îngrijite de Constantin Noica și Petru Creția. În primul volum (1974) fiecare dialog este însoțit de o notă introductivă, de o bibliografie și de note, toate fiind relativ scurte. În cel de-al doilea volum, nota introductivă dispare și este înlocuită cu o interpretare, fiecare dialog fiind acum însoțit de o interpretare, note și bibliografie. În cel de-al treilea, fiecare dialog este însoțit de o interpretare mult mai substanțială, de lămuriri preliminare, de note mult mai consistente şi de o bibliografie mult mai bogată. Acest nou format se păstrează doar în trei din următoarele patru volume, în speţă în volumele patru (1983), cinci (1986) și șapte (1993). În cel de-al șaselea volum (1989), cele patru dialoguri care îl compun nu mai beneficiază, fiecare, de o interpretare, ci de un studiu introductiv comun de dimensiuni mai mari. Această ediție a rămas neterminată. Dar ea ne-a ajutat, pe mulți, să intrăm în acei ani în lumea lui Platon. Aș face o paranteză.
Republica și Casa Republicii
- Ar fi binevenită.
- În 1986 a apărut volumul cinci al acestei ediții, volum ce conținea Republica, în traducerea lui Andrei Cornea. L-am luat, am început să-l citesc și pe urmă, într-o zi, am trecut pe lângă imensul șantier al Casei Republicii. Munți de moloz, tractoare, camioane, câini rămași fără stăpân. Dintr-odată, tot ce citisem din Republica lui Platon mi-a apărut într-o altă lumină... Eu am fost foarte atașat de ediția apărută la Editura Științifică și Enciclopedică și la sfârșitul anilor ‘90 am propus Editurii Humanitas să o reluăm și să o completăm. Noua ediție ar fi urmat să aibă șase volume. Primele cinci ar fi conținut traducerile dialogurilor, însoțite doar de un număr mic de note, în general trimiteri la autorii antici citați în text. Al șaselea volum ar fi conținut comentarii și interpretări ale dialogurilor, multe dintre acestea provenind din ediția apărută la Editura Științifică și Enciclopedică. Editura Humanitas a fost de acord și din noua ediție au apărut trei volume - I (2001), II (2002) și IV (2004). După ce am predat volumul VI, Editura mi-a transmis însă că nu mai dorește continuarea acestei ediții pentru că cititorul nu va putea înțelege dialogurile lui Platon dacă ele nu sunt însoțite, în fiecare volum, de comentarii și note. Da, sunt de acord, cititorul are nevoie să fie îndrumat. Mă bucur foarte mult că o nouă ediție Platon este acum în curs de apariție și îi urez lui Andrei Cornea să o ducă la bun sfârșit. Andrei este un traducător cu foarte mare experiență, iar comentariile și notele lui sunt foarte bune. Aș mai adăuga însă un lucru.
Natura sufletului nostru
- Anume?
- Dacă cititorului îi oferi prea multe explicații, e posibil ca el să nu mai fie tentat să intre el însuși în dialog cu Platon. Or, asta e, cred, ce și-a dorit Platon. L-aș cita aici pe Myles Burnyeat, a great scholar, care a spus așa: „Pentru a-l înțelege pe Platon avem nevoie de o angajare filosofică mai activă cu textul lui, ceea ce ar putea duce la ridicarea de obiecții și la argumente îndreptate împotriva concluziilor din text sau, dimpotrivă, la dezvoltarea ideilor lui Platon într-un fel în care el nu a făcut-o niciodată, sau chiar într-un fel în care nici nu ar fi putut să o facă”.
- Să revenim la cartea care a prilejuit șueta noastră. Așadar, întrebarea: ai scormonit/revitalizat/evidențiat în Androginul idei și gânduri vechi. Cât de actuale mai sunt ele în era digitalizării? Este, astăzi, omul mai drept și mai empatic decât era în urmă cu două milenii și jumătate în cetățile grecești?
- Ieri, Socrate a coborât din Atena în Pireu pentru a privi procesiunea închinată zeiței Bendis și acolo, în Pireu, în casa unui prieten, a purtat un dialog despre dreptate. Azi, Socrate s-a întâlnit cu cineva, nu știm cine, căruia îi povestește dialogul de ieri. Așa începe Republica. Citind-o, te gândești că ce a spus Platon acolo ieri e important și azi. Există dreptate și în om, și în cetate, spune Socrate. O cetate are părți și într-o cetate dreaptă fiecare parte a ei face doar ce îi este propriu prin natură și educație. Sufletul are și el părți. Într-un suflet drept fiecare parte a lui face doar ce îi este propriu și rațiunea cârmuiește. Aceasta este, potrivit lui Platon, natura sufletului nostru. Care nu s-a schimbat.
Androginul - alegeri și înțelegeri
- Ce limpede sună totul! Totuși, ce rol (mai) joacă astăzi filosofia în viața cetății?
- Aparent, astă-seară, relache, ca să folosesc titlul unui roman de pe vremuri. Filosofia e însă și în noi, și în cetate. Doar că nu ne dăm seama.
- „Dacă tăceai, filosof rămâneai!” - iată o zicere pe care o folosesc și românii, cei mai mulți dintre ei fără să știe de unde (pro)vine. Chiar așa, cum ne-om fi ales cu această expresie? Să aibă vreo legătură cu lucrarea De consolatione philosophiae a lui Boethius?
- Nu știu, nu m-am gândit. Mă gândesc însă - dat fiind tot acest vacarm planetar - că tăcerea are frumusețea ei. Privește un câmp, un lac și încearcă să nu spui nimic. Nu comenta, nu explica. A devenit foarte greu.
- Din ce nevoi ai scris Androginul?
- În scris descoperi. Scrii, recitești, ștergi, modifici, adaugi - totul ca să înțelegi mai bine lucrul despre care scrii.
Eros
- Cum ai ales titlul Androginul? S-a impus de la început, ori l-ai stabilit pe parcurs?
- În Banchetul lui Platon, unul din oaspeții lui Agathon, autorul de tragedii, propune ca fiecare să țină un discurs pentru cinstirea lui Eros. Aristofan, autorul de comedii, este și el acolo și când îi vine rândul să vorbească spune că oamenii nu știu cât de mare e puterea lui Eros. Dintre toți zeii, el ne iubește cel mai mult și el ne poate lecui de bolile de care am fi atât de bucuroși să scăpăm. Dacă am ști, i-am ridica cele mai mari temple. Dar nu știm. După care spune o poveste ce a fost apoi numită mitul androginului. Acest cuvânt, androginul, l-am avut de la bun început în minte. Androginul este despre Republica, dar ultimul capitol este un dialog care pleacă de la Banchetul. Androginul este despre Platon, dar și despre lumea noastră.
- Ce-i sufletul, Cătălin Partenie?
- În Republica, Socrate spune așa: sufletul nostru își dorește lucruri extrem de diferite, dintre care unele sunt complet opuse. Ceea ce înseamnă că el are părți, căci ar fi cu neputință ca sufletul, dacă ar fi un întreg fără părți, să-și dorească lucruri complet opuse. O parte a lui își dorește să învețe, alta își dorește plăceri. Ce este un suflet depinde de ce parte a lui ajunge să-l cârmuiască.
Inteligență naturală, inteligență nenaturală
- Ești profesor, predai filosofia. Cum arată miezul educației românilor, domnule profesor Cătălin Partenie?
- Astăzi, miezul educației arată la fel în toată lumea. Cu toții ne confruntăm acum cu inteligența artificială. Îmi vin în minte prelegerile lui Alexandru Dragomir despre ce este intelectul. Iată un citat dintr-una din aceste prelegeri: „În intelect există, latent, posibilitatea ca el să devieze de la menirea lui de călăuzitor al acestui întreg care este ființa umană și să-și proclame supremația absolută. Această posibilitate s-a actualizat încă din antichitatea greacă. Încă din antichitatea greacă intelectul a început să se rupă de întregul ființei umane. Rupându-se, esența lui s-a transformat: din călăuzitor el a ajuns producător. Când intelectul devine independent, el nu mai guvernează, ci produce, iar producția lui devine măsura lui. Intelectul a produs multe lucruri; două însă s-au impus: știința și tehnica la care a dus știința. În timp, tehnica și-a căpătat o anumită autonomie în raport cu cel care a produs-o, în speță intelectul, și a instituit și ea o ruptură și o deviere, de data aceasta nu în om, ci în lume. După secolele XVII și XVIII (care au fost două secole de contemplație, de teorie) apare un primat al tehnicii, care marchează o schimbare fundamentală în existența umană. O dată cu acest primat lumea se frânge într-o lume a tehnicii și o lume a naturii” (p. 211). Atrasă de lucrurile grele, inteligența a realizat ceva ce părea imposibil: a adus pe lume o inteligență nenaturală. Care e acum pe cale să-i ia locul. Dar atunci cu noi ce se va întâmpla?
Iubirea acum
- Mare mirare!
- Ce se va întâmpla dacă nu ne vom mai exersa memoria? Dacă inteligența noastră va fi ca într-un sejur all-inclusive? Oare în viitor vom ajunge să simțim, vorba lui Kundera, insuportabila ușurătate a ființei? Când suntem mici ne atrag lucrurile grele. Vrem să învățăm să mergem, să vorbim, să scriem, să citim. Aceasta bucurie de a învăța lucruri grele ar trebui apoi cultivată.
- Ultima tușă: ce iubești cel mai mult acum?
- Mă mir și eu de ce am să-ți răspund. Acum, cel mai mult iubesc teatrul și filmul. Când pictezi și când scrii, ești singur. Poți și cânta de unul singur. Pe când atunci când lucrezi la o piesă de teatru sau la un film ești mereu o parte dintr-un întreg.
Despre Cătălin Partenie
Cătălin Partenie predă filosofie la Facultatea de Științe Politice, București. A studiat filosofia la universitățile din București, Oxford, Heidelberg și Glasgow. Colaborator al Stanford Encyclopedia of Philosophy și The Bloomsbury Handbook of Plato, a editat mai multe volume, printre care: Plato. Selected Myths (Oxford World’s Classics) și Plato's Myths (Cambridge University Press). Primul său roman, Vizuina de Aur, pe care l-a scris în limba engleză, a luat două premii și a fost tradus în română, spaniolă, portugheza braziliană și germană.
„Câți dintre noi mai știm azi, pe de rost, numere de telefon? Eu știu unul singur: 796292”, Cătălin Partenie, filosof
„Am început să cântăm și absolut totul a început să vibreze - aerul, atelierul, noi. De la acel rock s-a născut romanul meu, Vizuina de Aur.”, Cătălin Partenie, muzician și filosof
„Ca să începi să filosofezi, ne spune Platon, trebuie să fii uimit de ceea ce vezi. Ca un copil”, Cătălin Partenie, profesor de filosofie
„Noica era îmbrăcat în costum, cu cravată, pe umeri avea un palton, purta ghetre și într-o mână ținea o pipă stinsă”, Cătălin Partenie, filosof
„Când suntem mici ne atrag lucrurile grele. Vrem să învățăm să mergem, să vorbim, să scriem, să citim. Aceasta bucurie de a învăța lucruri grele ar trebui apoi cultivată”, Cătălin Partenie, filosof
„Androginul este despre Platon, dar și despre lumea noastră”, Cătălin Partenie, filosof
„Acum, cel mai mult iubesc teatrul și filmul. Atunci când lucrezi la o piesă de teatru sau la un film ești mereu o parte dintr-un întreg”, Cătălin Partenie, filosof
Explicații foto:
1. Cătălin Partenie, la lucru.
2. Cartea care a prilejuit șueta cu filosoful Cătălin Partenie.
3. Formația Sonophon, cu chitaristul Cătălin Partenie și chitara sa Ibanez.
4. și 5. Cătălin Partenie în formația Krypton.
6. La descântat autografe.
7., 8., 9. și 10. Romanul Vizuina de aur, scris în limba engleză, a fost tradus în română, spaniolă, portugheza braziliană și germană.
Citește pe Antena3.ro
