x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

VERDE-N FAŢĂ / Gica Dobrin: "Acum îmi dau seama că Dobrin nu a fost numai al meu, ci al tuturor"

0
Autor: Marius Tucă 03 Noi 2008 - 00:00
VERDE-N FAŢĂ / Gica Dobrin:


Am făcut acest interviu cu lacrimi în ochi de la prima întrebare până la ultimul răspuns. Gica Dobrin i-a fost lui Nicolae Dobrin soţie, dar şi mamă protectoare, iubită şi prietenă. De aceea, povestea ei, povestea lor emoţionează şi impresionează. Dar mai ales te copleşeşte personalitatea acestei femei care s-a dăruit marelui fotbalist cu o abnegaţie şi o frumuseţe de necrezut. Asta face şi astăzi, când marele fotbalist nu mai e printre noi, dăruirea ei continuând ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic, ca şi când Gicu Dobrin ar juca şi astăzi pentru toată lumea, dar mai ales pentru ea, Gica Dobrin. Tocmai acum, când Gica Dobrin şi-a dat seama că Gicu al ei n-a fost numai al ei, ci al tuturor.



Gica Dobrin, văduva marelui fotbalist Nicolae Dobrin, de la moartea căruia s-a împlinit un an, e convinsă că s-a născut sub o stea norocoasă. Şi-a întâlnit marea iubire la 14 ani, iar la 16 ani era deja căsătorită cu Gicu. Au fost un cuplu de aur, de nedespărţit, timp de 41 de ani, până când el s-a urcat la Ceruri.
  • Marius Tucă: Cum a trecut anul acesta, pentru că s-a împli­nit un an de când s-a stins Nicolae Dobrin?
Gica Dobrin: A trecut un an greu, foarte greu pentru mine, pentru că aşa cum viaţa noastră a fost deosebită, şi căsnicia mea a fost deosebită. Ne-am iubit enorm. Ne-am luat de copii. A fost o căsnicie sinceră.

  • Câţi ani aveaţi amândoi când v-aţi căsătorit?
Eu aveam 16 ani şi jumătate, iar Gicu avea 19 ani.

  • L-aţi cunoscut cu mult timp înainte?
Cu vreo doi ani înainte. În '63. Murise atunci tatăl meu. Gicu avea 16 ani. Stăteam pe străzi paralele. Recunosc că am avut o stea norocoasă, pentru că şi Gicu a fost un om deosebit. În căsnicie mai sunt şi probleme. Dar întotdeauna am ştiut şi eu, şi el să trăim. Şi o prostie dacă făcea, imediat o compensa cu ceva. Îmi spunea ce-a făcut, îmi cumpăra ceva, îmi cumpăra flori... De-asta şi sunt mereu flori la el, la cimitir, pentru că, întotdeauna, când intra în casă, se uita să vadă dacă sunt flori şi dacă nu erau se ducea şi cumpăra. Pentru mine, acum, viaţa nu mai e întreagă. Poate că am exagerat şi eu cu dragostea, după cum mi-a spus un psiholog, care m-a sfătuit să încep să mă iubesc şi eu pe mine însămi... Eu nu m-am iubit niciodată pe mine. Am zis că mai întâi e el. El şi copilul nostru. Dacă aş fi putut să nu las pe umerii lui nici o greutate... făceam tot ce puteam pentru el. Poate că şi Dumnezeu m-a dat pe mine, aşa, lui.

  • Aţi vrut să îl răsfăţaţi.
Şi-am primit în schimb răsfăţul, şi bucuria, şi dragostea, ca recompensă. Cu toate că eu nu văd că asta ar trebui să fie o recompensă, ci cred că e normal ca, o dată ce te-ai căsătorit, să împarţi toate astea, ăsta să fie rostul unei căsnicii.

  • Eraţi copii când v-aţi căsătorit. Apropo de asta. Îmi spunea cineva care vă cunoştea că "Gica a fost pentru Dobrin şi ma­mă, şi iubită, şi soţie, şi jandarm"... Adică, aţi jucat toate rolurile.
Da, exact. Jandarm nu pot să spun că am fost. Aşa m-a poreclit lumea. Dar eu am avut întotdeauna tact, aşa m-a lăsat Dumnezeu, şi ştiam cum să-l iau. Mi-aduc aminte că am mers odată în vizită la un preot şi-mi spunea că fata lui s-a despărţit după trei ani de bărbatul ei, pentru că el voia să ia o pauză. Gicu nu a făcut nici o pauză. Niciodată. Până când a murit, tot timpul a avut în cap că, dacă nu eram eu, nu ar fi fost tratat aşa cum a fost.

  • Calitatea de jandarm a fost strict legată de episodul cât a stat în spital, când a fost operat atunci la picior şi făcea efort, se mişca, nu stătea locului. Şi spunea "trebuie să stau cuminte, că dacă vine şi mă vede Gica..."
El îmi dăduse rolul ăsta, dar eu căutam să-l protejez. Şi cu fumatul făceam la fel. Se mai ducea la Bingo, fuma, dar se ascundea de mine. Le spunea prietenilor: "Ascundeţi repede, că vine Gica!". Eu îl certam mereu pentru că fuma enorm şi bea cafea foarte multă. Şi atunci... căsnicia mea nu a fost niciodată în pericol. Că mai făcea prostii, era normal. Preferam să facă şi acum, dar să fi fost lângă mine. Dar toate au trecut frumos...

  • Care este, pentru dumneavoastră, imaginea lui de la prima întâlnire? Era un copil, iar dumneavoastră, o fetiţă, aş putea spune.
E cea din copilărie. Atunci, noi toţi ne strângeam într-un colţ. Gicu era curtat de foarte multe fete. Nici nu mă gândeam eu atunci... dar el mă plăcea pe mine. El venea mai rar cu noi, că era deja în activitate. Atunci, nu aveam mentalitatea fetelor de astăzi. Eram nişte copii simpli. În acei doi ani, el pleca de multe ori. Când se întorcea, ne întâlneam. În ’66 a fost numit ca fiind cel mai bun fotbalist. Şi aici cred eu că am avut o stea norocoasă, pentru că toată lumea care îl vedea pe Gicu nu-l vedea fără mine. Mi-aduc aminte că naşii noştri, care ne-au cununat, în special naşul, Ştefan Vasile, i-a spus aşa, când m-a văzut cu el: "Tu pe fata asta s-o iei! Şi dacă o iei, eu te cunun"... Aşa m-au văzut ei, că eu voi fi pentru Gicu aşa cum aţi spus şi dumnea­voastră: şi prietenă, şi mamă, şi soţie. Şi el m-a ajutat să fiu aşa.

  • Cum arăta atunci? Cum a rămas în mintea dumneavoastră când l-aţi cunoscut?
N-am acum o poză, să v-o arăt! ... Era foarte frumos şi bine făcut. Noi toţi ne uitam după el cum mergea... Dar eu l-am iubit, şi-l iubesc, şi-o să-l iubesc până când mă voi stinge şi eu. L-am văzut întotdeauna ca pe soţul meu, ca pe bunul meu. Dar acum îmi dau seama că nu a fost numai al meu, ci al tuturor. Prima dată am fost cu el la meci în '67, după ce născusem. Chiar dacă mă căsătorisem cu el, n-am vorbit niciodată despre fotbal, pentru că nu ăsta era rolul meu. Dar îmi trimitea un taxi ca să vin la stadion, la el, pentru că îi plăcea să fiu mereu în preajma lui.

  • Îmi povesteau cei care v-au cunoscut mai bine că eraţi nelipsită de la meciuri. Ideea de fotbal v-a plăcut la început?
Nu ştiam atunci, dar apoi normal că am intrat în jocul ăsta. Vedeam ce se întâmplă pe stadion, cum era Gicu aclamat... mă hrăneam cu bucuriile lui. După un meci ca al lui, le-aş dori tuturor să trăiască, aşa cum am trăit eu, o victorie de-a lui Gicu.

  • Cum v-aţi dat seama că el va deveni un mare jucător?
Vă spun cinstit că nici până acum nu mi-am dat seama. Atunci îl vedeam pe Gicu, nu pe fotbalistul Dobrin. Acum abia, prin ce văd, după tot ce se spune – la noi, aproape zilnic, programele de televiziune locale încep cu el, dau secvenţe cu el... Când s-a împlinit un an de la moartea lui, m-au invitat şi în studio, ca să mai povestesc câte ceva. Erau ziarişti tineri şi m-a impresionat lucrul ăsta. Am asistat şi la o licitaţie, când s-a vândut un tricou de-al lui. Mihaela Rădulescu a condus licitaţia. S-a licitat tricoul cu 500 de milioane, exact cât ne-ar fi trebuit pentru căsuţa pe care ne-o doream. De două ori a strigat Mihaela la licitaţie, pornind de la 150 de milioane. Apoi a spus cineva că oferă 250 de milioane, iar altcineva s-a ridicat şi a spus că oferă 500 de mili­oane de lei vechi. Erau doi tineri de 40 de ani, o familie.

  • Cu ce v-a cucerit în tinereţe?
Cu dragostea pe care o avea pentru mine. Mereu au fost momente frumoase. Nu pot să vă povestesc acum despre unul anume, pentru că au fost foarte multe... Mi-amintesc de ziua când a venit doctorul Tomescu să-l ducă la spital, la Bucureşti. Avea probleme cu spatele. Pe mine nu m-a luat cu el. Abia a doua zi l-a internat la Brâncovenesc, iar în prima seară a stat la "23 August". Atunci m-a sunat imediat. Altul ca el, băiat frumos, cu bani în buzunar, singur, fără mine... putea să nu-mi spună. Dar el mi-a zis: "Vino repede, că nu m-a internat încă. Sunt la 23 August!"... Şi m-am dus imediat după el. Câteva zile am făcut naveta Piteşti-Bucureşti. Atunci nu aveam la cine să stau.

  • Câţi ani aveaţi atunci?
20 de ani. Îmi luasem deja carnet. Maşina ne-o luserăm în '70 şi veneam la el cu maşina. Îi plăcea să fiu tot timpul cu el.

  • Eraţi, într-un fel, steaua lui norocoasă.
Exact.

  • A încercat vreodată, la începuturi, să vă cucerească prin fotbal, prin felul lui de-a juca, să va cheme la stadion?
Nu. Lui îi plăcea recompensa spectatorului. Noi nu vorbeam despre fotbal. Şi când veneam de la meciuri, acasă, stătea puţin, vreo jumătate de oră, liniştit, întins în pat, şi apoi începea, un pic câte-un pic, să vorbească despre meci. Dar puţin. Povestea el singur, dar nu mi-am permis niciodată să-i pun întrebări. Aş fi avut, poate, câteva întrebări să-i pun, dar era şi boala... Şi dacă tot nu i le pusesem niciodată, nu voiam să-i dau de bănuit, prin asta, că ar fi fost ceva cu el, că ar avea probleme. L-am lăsat să se ducă aşa, liniştit. El răsfăţa publicul, scorul pe care îl obţinea echipa lui era avantajul lui. Şi, cu asta, răsfăţa publicul. Iar eu nu-l vedeam decât ca pe soţul meu.

  • Nu v-a spus niciodată "Gica, vezi că meciul ăsta am să-l joc pentru tine!" sau "Golul ăsta e pentru tine!"?
Nu, niciodată. Mi-aduc aminte că, într-un an, am avut nişte probleme şi mergeam cu cârje. Şi atunci mă lua cu el, mă punea în maşină, în spate şi plecam pe stadion. Mergeam la Cluj sau la Oradea... la toate meciurile. Eram singura care mergea cu el peste tot. Alţi colegi de-ai lui nu veneau niciodată cu soţia sau cu o aceeaşi persoană... nu vreau să supăr pe nimeni, dar aşa era... numai eu eram "aceeaşi persoană". Uneori îi mai spuneam: "Gicule, dar nu vreau să merg eu", iar el zicea imediat: "Haide, dragă!"... Îi plăcea să mă răsfeţe. Şi la restaurant, întotdeauna comanda ce ştia că mănânc eu, ce-mi plăcea mie.

  • Ştiu că mergeaţi la fotbal cu el. Cum era publicul în vremea aceea, cum erau fotbaliştii, cum era lumea în care vă învârteaţi?
Nu se compară cu ce e astăzi. Când mergeam la un meci în vremea aceea, ne întâlneam cu suporterii şi mergeam în coloană. Ne încadrau şi ne însoţeau. Iar când ajungeam şi începeau să strige "Dobrin, Dobrin!", ţi se făcea pielea de găină. Era o perioadă când, dacă echipa era invitată la meciuri amicale, i se punea condiţia să nu vină fără Gicu. Sau se punea o sumă, iar Gicu o împărţea cu colegii lui. Avea parte de foarte multă dragoste, de la oameni din toată ţara. Şi acum, când Gicu se lăsase şi mai mergea doar ca observator la unele meciuri. Am mers odată la Constanţa. Dacă aţi fi văzut cum l-au primit conducătorii şi toată lumea de-acolo...

  • Practic, el reprezenta fotbalul.
În toată ţara.

  • Mai povestiţi-ne despre vremurile acelea.
Era altfel, cu totul altfel. Şi conducătorii erau altfel. Nu erau înjurături, ca astăzi, sau bătăi pe stadioane. Mergeam şi soţii, şi copii, femeile se îmbrăcau frumos, elegant, ca la teatru. Îmi aduc aminte că mă îmbrăcam pentru un meci cum mă îmbrăcam pentru un spectacol. Aveam locuri rezervate la tribuna oficială. Bărbaţii îşi luau soţiile cu ei, copiii şi, aşa, era linişte şi în familii. Acum, parcă ţi-e şi frică să te duci. Mai ales dacă mai ai şi un copil, ţi-e frică să nu i se întâmple ceva.

  • Lumea mergea pe stadion ca la spectacol, existau alte relaţii între jucători...
Atunci, şi jucătorii erau altfel. Ne-am făcut mulţi prieteni. Acum, când vorbesc cu ei – au şi ei copii, la rândul lor – îmi spun: "Gica, nu mai e ca în vremea noastră!"... Acum se fac prietenii pe bani, se fac prietenii numai dacă există vreun avantaj... Noi ne-am făcut prieteni nu pentru că era Gicu Dobrin. Mergeam la o bere după meciuri, cu toată echipa. Ne întâlneam şi mergeam la petreceri, la onomastici, am cununat...

  • Practic, echipa era o familie nu numai pe teren.
Da, aşa era. Fotbaliştii nu se certau ei. Era o altă atmosferă, parcă mai frumoasă. Viaţa de astăzi este un haos, în toate domeniile. A noastră a fost frumoasă. Nu câştigam aşa de mult, dar am atâtea amintiri de-atunci. Poate că, dacă am fi câştigat mult, n-aveam atâtea amintiri de povestit.

  • Amintirile acelea sunt mai importante decât orice. În toată această perioadă extraordinară a dumneavoastră şi a lui Gicu, aţi simţit vreodată povara gloriei lui? Sau a popularităţii lui?
Nu. Cine nu l-a cunoscut, când intra în legătură cu el, îi spunea: "Domnule, dar nu m-am gândit că puteţi să fiţi aşa, un om..." El era un timid. Şi când mergeam la naşii noştri, dacă eu nu îi puneam în farfurie, el nu mânca.

  • Răsfăţ pân’ la Dumnezeu...
Poate că şi eu am greşit, că l-am răsfăţat prea mult. Şi când mergeam în ţară, toată lumea îl răsfăţa sau când mergeam pe stradă, toţi îl înconjurau. Dacă mergeam la mare, în concediu, şi îi spuneam să mai rămânem acolo, el voia să se întoarcă acasă, la oamenii lui, la prietenii lui. Şi când a fost bolnav şi îl duceam la tratament, la spital, ne vedea lumea, iar oamenii veneau la el, să-l vadă. Nu-i era indiferent nimănui. Unii îi aduceau câte ceva, ce credeau ei că-i trebuie. Mi-aduc aminte că mi-a spus cineva odată: "Mă duc să-i aduc un borcănel de miere, că îi va face bine". Altcineva s-a oferit să îi aducă mir de la o biserică, iar altul, o cărticică. Nu-i cunoşteam, dar fiecare voia să-i aducă ceva care să-i facă bine şi să-l bucure. Îmi amintesc când a mers, odată, ca observator, la un meci, la Bacău. Eu conduceam întotdeauna maşina, când plecam din oraş. Şi ne-a prins radarul, la Bacău. L-au văzut pe Gicu. Ne-a oprit Poliţia. A luat mai întâi maşina din faţa noastră şi apoi pe mine. Ne-a tras pe dreapta. Gicu a stat liniştit, pe locul lui. I-a luat carnetul domnului din faţa noastră. Ce m-a surprins a fost că ceilalţi, care erau în maşină cu el, s-au îngrijorat mai mult pentru noi. Nouă însă poliţistul nu ne-a făcut nimic. Apoi, au venit să îl vadă pe Gicu şi să ne invite la o crescătorie de curcani, să ne dea un curcan la întoarcere. M-au impresionat foarte mult. Lor le luaseră carnetul şi ei ne purtau de grijă nouă, care nu păţiserăm nimic.

  • Din ce-mi spuneţi, el era mândru că mergeaţi cu el peste tot.
Da. Dacă, de pildă, trebuia să mergem la o petrecere, îmi spu­nea să mă duc să îmi cumpăr o rochie. Şi după aceea îmi spunea: "Gica, tu ai fost cea mai frumoasă!". Nu ştiu dacă eu fusesem cea mai frumoasă, dar pentru el eram cea mai frumoasă... El nu mă vedea decât pe mine.

  • S-au bucurat mulţi de prietenia lui Dobrin? A avut mulţi prieteni în jurul lui, care au stat cu el?
Da, a avut mulţi prieteni şi prieteni adevăraţi, cum e Victor Jigman, care a rămas acelaşi om şi astăzi. Întotdeauna, când era ziua lui Gicu, făcea o masă numai cu noi. Prima şcoală s-a făcut cu el, numele stadionului s-a dat în momentul în care Victor de­ve­nise preşedinte şi a pornit şcoala de fotbal. Relaţiile au fost foarte bune. Aşa, sunt mulţi prieteni, dar mulţi dintre ei au profitat şi de situaţia asta, cum am mai spus eu şi în carte, dar nu vreau să supăr pe nimeni... Faptele sunt consumate. Omul şi-a luat un rol pe care nu l-a avut. Dar eu sunt bună, iar Gicu ar fi făcut la fel ca mine.

  • Când şi de ce a primit porecla "Gâscanul"?
A explicat Cornel Dinu la înmormântare. Pentru că Gicu era întotdeauna înfoiat şi niciodată nu se uita la picioare. El ţinea privirea sus.

  • Îi plăcea porecla?
Da. Nu-l deranja. Chiar la meciurile mari, la meciurile-cheie din ţară, era o pancartă cu un gâscan, cu care se mergea în faţa coloanei.

  • Dar ştiţi povestea cu ţuica?
Povestea cu ţuica nu ştiu să v-o spun prea bine. Gicu, în primul rând, niciodată nu a băut ţuică. Doar bere şi vin. Niciodată n-a băut tării sau ţuică.

  • Cred că ăsta a fost primul semn mare al popularităţii pe care a avut-o un jucător de fotbal în România, apropo de ţuica aceea cu două prune pe etichetă.
Da, erau două prune, iar Gică avea ochii albaştri şi s-a zis că ăia sunt ochii lui Dobrin.

  • Ştiţi ceva despre asta?
Nu ştiu cine a scornit-o, dar aşa s-a spus, că sunt "Ochii lui Dobrin".

  • Asculta muzică?
Da, dar melodii de suflet, cum erau cele ale lui Dan Spătaru. Dar n-a dansat niciodată. Nu ştia să danseze. Când mai era câte o melodie, la Revelion, îi plăcea să dansez cu el. Nu prea ştia, dar eu zâmbeam şi făceam noi într-un fel...

  • De ce nu l-aţi învăţat să danseze?
O fi fost el un mare jucător, dar nu a avut şi ureche muzicală. Că, ştiţi cum e, muzica te mai duce când o asculţi... Îi mai plăceau Cătălin Crişan, Andrea Bocelli... Nu a dansat şi nici eu nu am dansat, pentru că ştiam că nu-i place.

  • Se simţea stânjenit că nu ştie?
Nu, că nu dansăm, dar dacă aş fi dansat numai eu... Câteodată mai zicea: "Ia să mă-nveţi şi pe mine!". Dar era prea târziu. Gicu mai avea ceva, nu-i plăcea să mă atingă nici copilul meu.

  • Dar era mai mult decât gelozie...
Eram numai a lui. Mi-a spus şi pe patul de moarte să nu plâng, pentru că nu o să mă lase singură.

  • L-aţi minţit până în ultima clipă în legătură cu boala pe care o avea.
Da, dar tot spre binele lui.

  • N-a simţit nici o clipă?
N-a simţit. Nici nu am cum să-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru că nu i-a dat boala aceasta grea, nenorocită, cu dureri. Mulţi au scornit că Gicu lua nu ştiu ce... Nu lua. Eu îi dădeam, pentru că el nu lua nimic dacă nu îi dădeam eu. El nu lua decât Piafen. La un cancer cu tumori de gradul IV, mă pregătisem cu calmante puternice. Dar nu lua decât Piafen. Două pastile pe zi. Singurele dureri mari le-a avut în noaptea în care s-a prăpădit. Atunci a fost foarte greu pentru el. Atunci a zis că nu crede că mai scapă până dimineaţa. Se sufoca, paralizase.

  • Şi nici o secundă nu a...
Eu îl minţeam, dar aveam şi "sprijinul" bolii. El paralizase, dar nu total, încât să nu se mai mişte. Toată viaţa a dormit cu un pi­cior drept şi cu celălalt îndoit. Când paralizase, mă chema pe mi­ne să îi trag picioarele. Eu îl puteam minţi şi l-am ferit tot timpul să intre în contact cu cineva care i-ar fi putut spune ce boală are.

  • Avea încredere totală în dumneavoastră.
Dacă venea un medic să-l vadă, îi spunea să-mi zică mie despre ce e vorba. Când a trebuit să plecăm în Germania, m-a întrebat de ce plecăm. "Nu sunt bine?", m-a întrebat atunci, dar eu i-am spus că e bine şi că trebuie să plecăm doar ca să-l mai vadă şi un alt medic, să-şi spună părerea.


URMEAZĂ
Despre boala necruţătoare a lui Gicu, despre lacrimile vărsate pe furiş de Gica, care i-a ascuns ani la rând necruţătorul diagnostic şi despre cum femeia care l-a iubit o viaţă se luptă să ducă mai departe şcoala de fotbal înfiinţată de soţul ei.

Citeşte mai multe despre:   să-l,   interviu,   gicu,   dobrin,   gica,   mergeam,   niciodată,   fotbal,   să-i,   lumea,   spunea,   intotdeauna,   plăcea,   gica dobrin

 



Mai multe titluri din categorie

Românii, virusul și dinozaurii

Românii, virusul și dinozaurii
Unul din trei români crede că oamenii au fost contemporani cu dinozaurii, potrivit unui barometru european, în timp ce mai puțin de jumătate dintre participanții la sondaj spun că această afirmație este falsă....

85% din țară ar putea rămâne fără polițiști

85% din țară ar putea rămâne fără polițiști
Galerie Foto Legea care impune obligativitatea certificatului verde la locul de muncă poate crea o problemă gravă de securitate națională, dacă polițiștii, jandarmii, pompierii, militarii și cadrele medicale refuză să se...

ANSVSA a transformat România în focarul Europei de pestă porcină africană

ANSVSA a transformat România în focarul Europei de pestă porcină africană
Virusul pestei porcine africane (PPA) continuă să facă ravagii în România, iar situația este scăpată de sub control la aproape patru ani de când a fost depistat primul caz. Dacă în 2019 erau confirmate 1.728...

Între ciuma lui Caragea și gripa lui Iohannis; la moaște

Între ciuma lui Caragea și gripa lui Iohannis; la moaște
Galerie Foto „Cum nu existau tratamente eficiente (...) s-au impus interdicții și cârciumile vindeau doar prin niște ferestruici. Tot atunci au apărut și vracii, care promiteau că îi pot salva pe bolnavi cu ajutorul...

Facerea Guvernului de criză. PNL vrea armistițiu politic. USR vrea refacerea Coaliției. PSD oscilează

Facerea Guvernului de criză. PNL vrea armistițiu politic. USR vrea refacerea Coaliției. PSD oscilează
După ce, luni seară, premierul desemnat, Nicolae Ciucă, a fost convocat, împreună cu liderul PNL, Florin Cîțu, la o întâlnire cu președintele României, liberalii cer PSD și USR un armistițiu, pentru...

Aberațiile impunerii certificatului verde în România. Cum era Guvernul să interzică reținerea infractorilor nevaccinați sau netestați

Aberațiile impunerii certificatului verde în România. Cum era Guvernul să interzică reținerea infractorilor nevaccinați sau netestați
Galerie Foto Hotărârea de Guvern 1130/2021, care a modificat un alt act similar prin care a fost prelungită, pe 10 octombrie, starea de alertă, a implementat obligația prezentării dovezii vaccinării pentru a putea avea acces...

Generalul în rezervă Nicolae Ciucă, premier al unui Guvern în retragere

Generalul în rezervă Nicolae Ciucă, premier al unui Guvern în retragere
Galerie Foto PNL îi arată „pisica” lui Klaus Iohannis, prin intermediul PSD și USR, amenințând cu declanșarea alegerilor anticipate, după ce premierul desemnat să formeze noul guvern, ministrul Apărării, Nicolae...

Haos general și surprize: s-au închis târgurile, în loc de mall-uri

Haos general și surprize: s-au închis târgurile, în loc de mall-uri
Cu exact o lună în urmă, făceam o previziune în legătură cu efectele introducerii certificatului verde. „Adio, piețe, târguri și oboare, după legea certificatului verde!” titram atunci, pe baza...

Salvați Miorița! Și PIB-ul Australiei...

Salvați Miorița! Și PIB-ul Australiei...
În Comisia pentru Agricultură din Parlamentul European este război total pentru eliminarea exporturilor de animale vii. Ca o coincidență, pe lângă luptele crâncene care se duc în comisiile parlamentare, chiar...

Pregătiți-vă! Vine o nouă explozie a prețurilor la energia electrică. Statul crede că nu plătim destul: scumpește două taxe pe energie!

Pregătiți-vă! Vine o nouă explozie a prețurilor la energia electrică. Statul crede că nu plătim destul: scumpește două taxe pe energie!
În timp ce Guvernul demis nu știe ce artificii să mai facă pentru a tempera creșterea facturilor la energia electrică pentru consumatori,  o nouă avalanșă de creșteri ale prețurilor este așteptată în...

Exclusiv Jurnalul. Pe frontul COVID, așteptând o butelie cu oxigen liberă

Exclusiv Jurnalul. Pe frontul COVID, așteptând o butelie cu oxigen liberă
Galerie Foto „Situația e cam așa: sună pacientul, e bine. Cere să fie testat, are simptome. Te duci, omul nu e roșu – urgență, e galben – trebuie consultat. Te grăbești, mai sunt alți 2.000 de oameni în acea zi care...

Școala Palatină, cea mai frumoasă poveste din tinerețea unui prinț nefericit

Școala Palatină, cea mai frumoasă poveste din tinerețea unui prinț nefericit
România aniversează astăzi un secol de la nașterea Regelui Mihai (1921-2021), prilej să celebrăm acest moment special prin evocarea unora dintre cei mai împliniți ani din existența monarhului, una nu tocmai...

Povestea cafelei adevărate

Povestea cafelei adevărate
Galerie Foto Zvonurile se adeveresc. Va urma o criză a cafelei. Producțiile compromise din America de Sud vor duce la o adevărată criză a cafelei și mai ales a cafelei de calitate. Costa Rica este, însă, apărată de acesta...

Dobânda pe termen lung pentru România a atins pragul de 4%

Dobânda pe termen lung pentru România a atins pragul de 4%
Rata dobânzii la creditele pe termen lung luate de România a înregistrat un nou maxim în luna septembrie, ajungând la pragul de 4%, după ce în luna august aceasta atinsese 3,24%. Potrivit datelor publicate de...
Serviciul de email marketing furnizat de