Ion Gavrila - Ogoranu a condus, timp de sapte ani, cel mai vanat grup de partizani din Fagaras. El a avut sub mana pana la 30 de barbati decisi sa termine cu bolsevicii sau cu viata. Securitatea a avut pierderi grele pana sa lichideze grupul Gavrila. Pe seful „bandei" l-au prins abia dupa 28 de ani.

Hristi rastigniti pe cruci batute de ploaie si vant petrec satele fagarasene. Asemeni celor care si-au dat ani din viata si sufletul sub batjocura comunistilor. In rezistenta anticomunista au fost implicate 64 de localitati din Tara Fagarasului, dupa cum noteaza Ion Gavrila Ogoranu, in cartea sa „Brazii se frang, dar nu se indoiesc". Miscarea de rezistenta armata din Fagaras cuprindea un numar mare de studenti la Cluj, printre care: Ioan Gavrila Ogoranu, Laurean Hasu (Agronomie), Ioan Chiujdea (Stiinte Naturale), Marcel Cornea (Farmacie), Mihai Maga, Bubu Pintea (Medicina). Ion Gavrila Ogoranu a stat in munti sapte ani si apoi ascuns timp de 21 de ani in Alba la cea care i-a devenit sotie, fiind arestat de Securitate abia in 1976, la Cluj-Napoca.

Primele arestari

Primele loturi de partizani din Fagaras au fost arestate si intemnitate in 1957. Sase dintre ei au fost executati prin impuscare. Altii condamnati la munca silnica pe viata sau la multi ani de inchisoare comunista. Sentinta: „Crima de acte de teroare si constituire in banda in scop terorist" sau „crima de uneltire impotriva securitatii interne si externe a Republicii Populare Romania".

Au urcat la padure in 1950, dupa ce s-au ascuns vreme de doi ani in satele fagarasene de la poalele muntelui. Toti cei care le-au oferit gazduire sau ceva de ale gurii au platit scump la Securitate. Unii s-au ales cu controale si vizite inopinate, interogatorii si mazilirea pana la sange. Altii au patimit ani de-a randul in inchisoare, pana la decretul din 1964. Dar erau uniti de aceeasi credinta, pe care si-o aminteste invatatorul Olimpiu Borzea din Vistea de Jos, judetul Arges. „Dumnezeu si dragostea de tara pana la sacrificarea proprie. Dragostea de familie si ajutarea fratelui ca pe tine insuti".

Mirajul Greciei

Si totul s-a terminat cu tradarea. Nu a fratilor intre ei, ci prin infiltrarea de catre Securitate a unor iscoade. Si din dorinta celor din grup de a pleca in strainatate sau de a lua legatura cu cei de peste hotare. „Mai eram 8 in 1954. Ultimii am fost inselati ca putem pleca in Grecia", spune Ion Gavrila. Totul a fost pus la cale de Securitate. Medicul Burlacu, printr-un prieten, ofiter de graniceri in Dobrogea, a organizat o posibila trecere in Bulgaria si Grecia. Prin intermediul lui Costica Nicolescu au fost arestati Ion Chiujdea, Victor Metea, Gheorghe Hasu, Laurean Hasu, Ion Novac, Jan Pop si Olimpiu Borzea. „Am ramas doi. Eu si Ioan Pop, care a fost prins in capcana in 1956, in acelasi mod", spune Gavrila Ogoranu.

„Pistolari cu frunti inguste"

Pentru acestia au urmat zilele si noptile de tortura in celulele renumite din Sibiu „Trei morminte" si „Talpa Iadului". Si mai tarziu, procesul de la Sibiu in care au fost condamnati la moarte prin impuscare: Ion Chiujdea, Victor Metea, Gheorghe Hasu, Laurean Hasu, Ion Novac, Olimpiu Borzea si Nicolae Burlacu.

„Pistolari cu frunte-ngusta", mai murmura din cand in cand Olimpiu Borzea din amintirile de la proces. „Si ei toti aveau fruntile mai inguste ca noi", adauga fostul invatator. Cuvinte din pledoaria procurorului, dupa cum aminteste si Gavrila Ogoranu: „Asa cum cocosatul nu scapa de cocoasa decat cand ii creste iarba verde pe piept, tot asa scumpa noastra republica, iubitul nostru partid nu va scapa de acesti pistolari cu fruntile inguste decat atunci cand le va creste iarba verde pe piept ".

Toti au facut recurs si au cerut gratierea la Marea Adunare Nationala din 1957, dar li s-a comunicat ca cererile lor au fost respinse. Numai pentru Olimpiu Borzea si Nicolae Burlacu a mai existat o sansa. Ei au obtinut comutarea pedepsei la munca silnica pe viata. Victor Metea este singurul care nu a facut recurs. De la Uranus, inchisoarea din Bucuresti au fost mutati la Jilava. Trupurile lor nu s-au gasit nici pana acum. Restul au indurat in inchisorile de la Aiud si Gherla. In aprilie 1964 prin decretul 176 au fost pusi in libertate toti detinutii politici.

Inchisoarea de dupa puscarie

Dar nici viata la lumina zilei nu le-a fost prea prielnica. Familiile au fost torturate sau destramate de Securitate. Averea confiscata.

Ion Ilioiu, despre care familia stia ca e mort a ajuns acasa, la Sambata de Sus si a trecut pe langa mama lui fara sa se cunoasca. El nu mai vedea, iar mama lui nu mai stia ca are un fiu. Nevasta n-a mai gasit-o deloc. S-a recasatorit mult mai tarziu, in urma cu 17 ani si traieste in Fagaras.

Olimpiu Borzea a intrat in inchisoare cand avea 93 de kilograme si sanatos tun. La eliberare nu cantarea mai mult de 42 de kilograme.

„Eram siliti sa ne omoram roman cu roman"

„Cartea vietii mele n-am scris-o eu, ci altii. Eu am facut doar cateva completari", spune Ion Gavrila Ogoranu despre volumul al patrulea al cartii sale „Brazii se frang, dar nu se indoiesc". „Eu locuiesc in Galtiu, Alba si-s plugar", zice, modest, capul rezistentei armate anticomuniste din muntii Fagaras, cel care s-a ascuns peste 30 de ani de politia politica.

Jurnalul National: „Banda lui Gavrila" din Fagaras. Cum s-a infiintat grupul condus de „Mosu"?

Ion Gavrila Ogoranu: Banda lui Gavrila... asa au botezat-o ei. Grupul Gavrila a fost infiintat de un grup de studenti care au reusit sa nu fie arestati in marile arestari din 1948. Noi am fost de nuanta legionara. Ni s-au adaugat frati de cruce scapati in ’48, tarani, muncitori, intelectuali, militari activi. Erau vreo suta de studenti in jurul Fagarasului care preconizau lupta armata. In 1948, toamna, am facut un inventar al celor care nu fusesera arestati. Vreo 20 de oameni. Ne-am hotarat sa ne opunem cu arma. Cat despre Mosu, nu-i decat o porecla pe care mi-au dat-o baietii prin liceu. Si o ramas.

Cand ati urcat la padure si cand v-ati „intalnit" prima data cu Securitatea?

In 1947-1948 a fost organizat un Comandament unic pe tara al rezistentei anticomuniste. Noi, din 1948 pana in 1950 am stat ascunsi in satele de la poalele Fagarasului, apoi, vreo 20 ne-am urcat la munte. Ca numar au fost 108 actiuni militare mai mari de la un pluton in sus. Ne-am intalnit cu Securitatea ca armata din regiunea Arges. Am avut noroc de cel mai compact masiv muntos din tara, cu munti inalti si prapastiosi, un teren greu pentru Securitate, locuri pe care le mai pastrez inca in memorie. Am adoptat o strategie proprie, am renuntat la o baza fixa de rezistenta, cautam sa fim peste tot si nicaieri. Asta pentru ca, la ora aceea, comunismul era peste tot, de la Vladivostok pana in Cehia. Apoi ne-am extins zona cat mai mult posibil: muntii Fagarasului, Piersaniului, padurile Rupea, Sebesului, Sibiu.

Au fost tentative de otravire, confruntari armate ?

La noi au fost numai incercari, nimeni nu a cazut. Impotriva noastra au luptat efective de un pluton, o companie si la urma un regiment. In confruntarile armate, numai unul a fost prins, ranit grav, restul au fost morti. Iar in spatele fiecarui mort a fost o tradare. Dar noi in grup ne cunosteam de mult, de mici copii; vanzarea era exclusa. Incepand din toamna lui 1950 au murit cinci insi de-ai nostri, in confruntari. In actiunile noastre nu am urmarit sa tragem in soldatii trimisi dupa noi. Daca am omorat vreun om? Am fost nevoiti sa tragem, eram siliti sa ne ucidem roman cu roman pe crestele muntilor. Nu am fost batut sau omorat la Securitate pentru ca sotia mea avea un var preot catolic in SUA. A venit in tara in suita presedintelui Nixon cu anumite misiuni si a aflat de existenta mea. In 1969, i-a fost inmanata o scrisoare lui Ceausescu, un tabel cu persoanele despre care se intereseaza statul american. Printre ele eram si eu.

Condamnat in 1951, arestat in 1976...

In 1951 am fost condamnat la Tribunalul Militar din orasul Stalin, Brasovul de azi, de un complet de judecata condus de Alexandra Sidorovici, sotia lui Silviu Brucan. Dupa aceea am mai fost condamnat la sapte ani de inchisoare corectionala. Acuzatia? „Constituire de banda terorista armata impotriva oranduirii socialiste". In 1955, m-am dus in Alba cu gandul sa aflu ce s-a intamplat cu vaduva doctorului Sabaus. Am ramas pana in 1976. Dar cazier am si acum.

Cum ati fost prins?

Intrebarea e de unde a stiut Securitatea. Am fost acasa la mama, dupa 30 de ani in care ea ma stia mort si dadea pomelnice la biserica, unde ma trecea pomenit la morti. Dupa vizita mea in Gura Vaii, a mai aparut un Ion in pomelnice la vii. In decurs de trei ani m-au prins, din aproape in aproape. Mama a fost batuta-moarta sa spuna cum vorbeste cu mine. Si n-a spus, dar avea incredere deplina in fetele bisericesti si s-a confesat unei calugarite. De prins, m-a prins la Cluj o echipa de holoangari - oameni de ajutor la constructii - care m-au dus la Securitate. La Bucuresti mi-au dat o camera unde m-au tinut patru, cinci luni, au incercat sa ma iradieze, iar dupa sase luni mi-au dat drumul. M-am angajat la muncitor la IAS Apoldu de Sus, iar dupa 10 ani m-am pensionat ca tehnician principal. Eu am inaintat in socialism.

„Albumul foto" al Securitatii

Novac Ioan, Hasu Laurean, Novac Gelu. Povestea ultimului avea sa o afle Gavrila Ogoranu dupa 1989, cand a publicat la ziar o notita prin care cerea informatii despre disparitia lui Gelu Novac si a lui Gheorghe Sovaiala, doi tineri ucisi langa satul Obreja. Tot ce se stia despre ei in 1955, cand s-a destramat grupul, e ca au plecat cu un an in urma spre un prieten de pe Tarnave. Varianta data de doi cetateni la ziar a fost ca un satean din Oreja, care i-a ajutat pe cei doi la inceput cu hrana, i-a parat in final la Militie, atunci cand nu mai aveau bani. Securitatea a venit imediat cu doua camioane de ostasi. Au fost ingropati pe loc, iar ulterior Securitatea a venit, i-a dezgropat si i-au dus la Orastie. Nelu Novac si Laurean Hasu au fost arestati la 31 iulie 1955, cand a fost inscenata plecarea grupului in Grecia. Cei doi au plecat din gara Vistea de Jos, insotiti de invatatorul Olimpiu Borzea. La 15 iulie 1957 Nelu Novac a fost condamnat la Sibiu, dupa torturile din inchisoare, si condamnat la moarte. A fost executat prin impuscare.

Invatatorul care a construit reteaua de sprijin a grupului

Invatatorul Olimpiu Borzea s-a nascut la 31 iulie 1921 in Vistea de Jos, a facut Scoala primara la Vistea, Liceul „Gh. Lazar" din Sibiu, iar apoi sase ani de Scoala Normala. „O data cu plecarea regelui nadejdile noastre au ramas in spate", spune si acum cu regret Olimpiu Borzea.

„Doamne, ajuta-ma sa nu gresesc!", incepe a depana amintirile. Pe Gavrila Ogoranu, conducatorul rezistentei anticomuniste din Fagaras, nu l-a cunoscut decat dupa ’90, dar a inceput sa ajute grupul Gavrila in ’52. Prima intalnire a fost cu Remus Sofonea si Ion Ilioiu. La 31 august 1952, dupa ora 22:00, la liziera gradinii familiei din Vistisoara. „Le-am dat medicamente, alimente, faina, carti", sunt numai cateva dintre ajutoarele primite de la Borzea. A urmat corespondenta pe care a purtat-o cu fugarii si Reteaua de Sprijin Vistea, organizata in ianuarie 1953.

Pe Remus l-a reintalnit de mai multe ori, dupa ce Ilioiu a fost ranit si prins de Securitate. Ultima intalnire a fost in 1954 cand s-a sinucis in casa lui. „Sa trag aer in piept... Voi stiti ce-i ala aer ?".

A fost arestat pentru prima data in martie 1955, iar in octombrie al aceluiasi an pentru a doua oara. Condamnat la moarte, pus pe scaun cu pistolul la tampla, a scapat in ultima secunda. O eroare de nume. In schimb s-a intors din puscarie cu TBC pulmonar, ganglionar si osos. In 1967 s-a pensionat pe caz de boala. In casa lui din Vistea de Jos au mai ramas amintirile, la fel de dureroase ca adevarul pe care l-a indurat.

A orbit in beciurile Securitatii

Nevazator de gradul I, Ilioiu Ion sta acum in Fagaras. La 18 ani, elev la Liceul „Radu Negru" din Fagaras, intrat in randurile grupului de luptatori anticomunisti, Vulturul Carpatilor. „Eram mai multi elevi, am prins de veste ca vin sa ne aresteze. Ne-am ascuns prin sate si cand am avut ocazia sa urcam in munti ne-am atasat de Ogoranu", povesteste fostul detinut politic. „In padure la Avrig m-a prins". Si asta in 1954, cand in timpul unei confruntari deschise cu Securitatea, Ion Ilioiu a cazut ranit grav in ficat, plamanul drept si coloana. Au urmat anii de ancheta, hipnoza la care a fost supus pentru a spune adevarul. „Nu aveau ce sa afle, stiau mai multe decat mine", isi aminteste Ilioiu. In ’58 a fost condamnat la munca silnica pe viata, iar in ’64 eliberat cu decretul.

Steagul rosu si 20 de ani de munca silnica

Mitru a Bambului, cum il stiu satenii in Lisa, judetul Brasov, sau Moldovan Dumitru, asa cum apare la Securitate. Primul an de puscarie l-a facut in ’50 dupa ce a dat foc la steagul rosu. „Eram cam minor si mi-au dat 1 an condamnare", isi deruleaza Mitru, cu precizie de ceasornic, viata sub comunism. „Uite ai ocazia sa te reabilitezi. In randurile noastre s-au infiltrat dusmani...". Asa a incercat Securitatea sa il racoleze. Fara sorti de izbanda. Au urmat mazilirea si fuga. „Pana in toamna lui ’51 am stat urmarit". 22/23 noiembrie 1951 i-a fost zi fatidica, in care a vrut sa urce la padure cu provizii si a ajuns impuscat in burta si apoi condamnat in 1953 la 20 de ani de munca silnica. La Jilava, Gherla, Capu Midia, Salcia... Dupa ’89 ? „Uite, e o tar de libertate, dar o lasat comunismul atatea neajunsuri"

SUMAR EDITIE DE COLECTIE

Haiducii lui Dumnezeu

Razvratitii din padurile Maramuresului voievodal

Luptatorii din Tibles

Ion Gavrila, cosmarul Securitatii

Prabusirea centrului de comanda al rezistentei

Singurul supravietuitor: mit in manualul de istorie

Aristina Saileanu, eroina in pantaloni din Lapus

Eroii din Vrancea: Paragina si Timaru

"Vrem doar adevarul"

Banatenii au fost fruncea miscarii anticomuniste

Carti despre „banditi"

Partizanii Dobrogei

Haiducul din Babadag

Satul de dupa gratii

„Cate strazi din sat au numele eroilor?"