Israel - Romăncele, la măna angajatorilor

Romănia nu are semnat un acord bilateral cu Israelul privind schimbul de forţă de muncă. Şi totuşi, statul evreu se află printre destinaţiile preferate de romănii dornici să-şi găsească un loc de muncă bine plătit. Afectate de inflaţie sau şomaj, femeile iau calea bejaniei. Ajunse in Ţara Făgăduinţei, luptă să-şi căştige atăt traiul zilnic, căt şi pe al celor de acasă. Neapărate de nici o lege, dependente de "patron", cu greu se hotărăsc să-şi spună păsul. Iar drama e dificil de imaginat.

"Muncitorii străini in Israel - o formă contemporană de sclavie". Sub acest titlu, in 2003, a fost publicat un studiu realizat sub egida Federaţiei Internaţionale pentru Drepturile Omului şi Reţelei Euro-Mediteraneene a Drepturilor Omului. Cercetarea celor două organizaţii explică, printre altele, motivaţiile istorice care au determinat statul evreu să apeleze la muncitori de peste mări şi ţări, prezintă drepturile de care ar trebui să se bucure muncitorul emigrant conform legislaţiei internaţionale şi israeliene şi detaliază statutul legal şi social ambiguu pe care il au muncitorii străini in Ţara Sfăntă.


SEMNALE DE ALARMĂ. La vremea respectivă, concluziile au fost preluate de mass media internaţională, atrăgăndu-se atenţia asupra situaţiei muncitorilor străini in Israel. Pe baza datelor culese la faţa locului, autorii studiului au apreciat la 300.000 numărul muncitorilor străini din Israel, dintre care peste 60% (aproximativ 200.000) lucrau fără forme legale. După criteriul naţionalităţii, peste jumătate proveneau din Asia, 45% din Europa de Est (majoritatea din Romănia şi Republica Moldova), iar restul din Africa şi ţările Americii Latine. Dintre cei cu permise legale de muncă, contingentul cel mai mare - apreciat la 40.000 de muncitori - era format din persoane venite in Israel pentru a ingriji oameni in vărstă sau suferinzi de diverse maladii. Pe locul doi, s-au situat cei 32.000 de lucrători din construcţii şi agricultură.

Problemele semnalate cu patru ani in urmă par aceleaşi şi astăzi. Conform ediţiei electronice a cotidianului Haaret’z din 27 mai 2007, o comisie prezidată de Zvi Eckstein (guvernatorul Băncii Israelului) pregăteşte o serie de norme care ar trebui să stabilească regulile de angajare a muncitorilor străini in Ţara Sfăntă. Israelul, stat nou, cu suprafaţă redusă şi cu o populaţie puţin numeroasă, a avut intotdeauna probleme in a asigura forţa de muncă necesară unor sectoare ce necesită un grad nu foarte inalt de specializare. Conform legislaţiei, un muncitor străin poate lucra numai intr-una dintre profesiile autorizate, cum sunt ingrijirea bolnavilor la domiciliu, agricultură, construcţii şi alte profesii in industrie, gastronomie.


VALURILE BRAŢELOR DE MUNCĂ. Fenomenul lucrătorilor veniţi din alte ţări işi are originea in situaţia politico-militară a zonei. Imediat după crearea statului Israel, locurile de muncă ce nu solicitau studii deosebite au fost ocupate de palestinieni. Intifada ("războiul sfănt"), cu cele două faze ale sale, s-a soldat cu apariţia statului palestinian. Din considerente de securitate (de pildă, prevenirea atentatelor teroriste), arabilor le-a fost interzis accesul către locuri de muncă in Israel. Deficitul de forţă de muncă astfel creat a fost rezolvat prin apelul la străini, avantajos din două motive: nu prezentau probleme etnice şi religioase şi puteau fi plătiţi mult mai puţin decăt un cetăţean israelian. Al doilea val masiv de lucrători a apărut in deceniul nouă al secolului trecut, după căderea comunismului in Europa de Est şi destrămarea Uniunii Sovietice.

Rentabil pentru statul evreu in anii ’90, "importul" de muncitori străini a devenit o afacere proastă odată cu incetinirea ritmului de creştere economică. Scăderea numărului locurilor de muncă a forţat autorităţile să ia măsuri. In ultimii ani, Knesset-ul (Parlamentul israelian) şi guvernul caută să reducă numărul muncitorilor străini, fie nemaipermiţănd venirea unor noi contingente, fie expulzănd masiv pe cei ce lucrează fără forme legale. Autorităţile se confruntă insă cu opoziţia manifestată de angajatori, care preferă să lucreze in continuare cu muncitori străini, pe care ii plătesc mai puţin decăt pe localnici.


CAUZE ALE MIGRAŢIEI LA ROMĂNI. Conform raportului din 2003, romănii se numără printre lucrătorii din Europa de Est ale căror drepturi garantate de legislaţia internaţională a muncii sunt grav violate. Dintre locurile de muncă oferite de piaţa israeliană, compatrioţii noştri lucrează mai ales in construcţii şi ingrijirea vărstnicilor sau a persoanelor bolnave. Dacă in construcţii lucrează bărbaţii, pentru asistenţa la domiciliu a persoanelor cu nevoie speciale sunt angajate femei. Cum şi de ce au ajuns romănii să-şi părăsească ţara pentru a lucra in străinătate, Israelul fiind doar una dintre destinaţiile muncitorilor emigranţi?

Dacă pănă in 1990 vizele de muncă pentru străinătate se obţineau cu destulă dificultate, schimbarea regimului a adus liberalizarea circulaţiei persoanelor. Ieşiţi din "epoca de aur" a cozilor pentru alimente, a restricţiilor la căldură şi lumină, romănii au plecat pe meleaguri străine in căutarea a "ceva mai bun". Perioada de tranziţie prelungită in care intrase Romănia "oferea" multora inflaţie şi şomaj. Salariul lunar minim pe economie, conform datelor statistice, nu a depăşit, in perioada 1990-2000, 100 de dolari, ceea ce inseamnă o medie de 3,3 dolari pe zi. Şomajul, dintotdeauna, a afectat cu preponderenţă femeile. Statisticile indică faptul că jumătate din numărul total al şomerilor il reprezintă femeile. De dragul familiei, romăncele lăsau casa şi masa pentru a munci in străinătate. Şi nu numai atăt. Asumarea riscurilor pornea de la părăsirea locului de muncă din ţară, unde practicau o meserie nu intotdeauna necalificată sau prost plătită. Statul a pierdut astfel de-a lungul timpului forţă de muncă pentru care, in anii socialismului, investise capital. Indiferent de nivelul de educaţie, insă, odată ajunse la muncă, romăncele işi indeplineau cu prisosinţă obligaţiile contractuale.


CONTRACTUL, INTRE TEORIE ŞI PRACTICĂ. Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre angajator. Romănia nu are semnat un acord bilateral cu Israelul in materie de migraţie a forţei de muncă. S-a creat astfel, indirect, un cadru prielnic incălcărilor prevederilor contractuale de către angajatori. Contractele pe care le semnează muncitorii la plecarea din ţara de origine sunt standard şi stipulează următoarele: datele de identificare ale angajatorului şi ale lucrătorului, descrierea muncii care urmează a fi prestată, salariul, elementele sale componente, data plăţii salariului, reţinerile legale, cotizaţiile părţilor la asigurări sociale, data la care incepe angajarea şi durata angajării, orele normale de lucru şi cele de odihnă săptămănale, absenţele de la locul de muncă plătite, inclusiv concediul, zilele de sărbătoare legale, concediul medical, date cu privire la cazare. Potrivit legislaţiei, lucrătorul nu are voie să lucreze altceva decăt s-a prevăzut in contract, altfel riscănd expulzarea.


24 DE ORE DIN 24. Am găsit in Israel căteva romănce aflate acolo la muncă, de la care am incercat să aflăm dacă teoria se aplică şi in practică. Din păcate, poveştile lor de viaţă ne-au convins că litera şi spiritul contractului "se opresc" la poarta "stăpănului".

Li se spune "metapelet". Cuvăntul desemna la origine doică, sau persoana care avea grijă de copii. Prin extensie, termenul se referă astăzi şi la asistentele sociale care ingrijesc persoane cu nevoie speciale, cum ar fi bolnavii de Parkinson şi Alzheimer. Boli ale sistemului nervos, aceste maladii au o evoluţie lentă şi ireversibilă. Persoanele afectate, in majoritate vărstnici, necesită ingrijiri deosebite. Spitalizarea in instituţii specializate presupunea alocarea unor importante resurse de la bugetul de stat. După 1990, probabil pentru a economisi banii publici, statul israelian a trecut responsabilitatea ingrijirii unui astfel de bolnav in grija familiei. Unora dintre persoanele afectate, numite "risaion" in ebraică, statul le dă dreptul de a angaja o asistentă socială la domiciliu, plătită de familia bolnavului. Conform statisticilor, un număr important de femei israeliene nu lucrează, fie din motive religioase, fie din alte cauze. In schimb, romăncele, filipinezele nu se dau inlături de a face munca a trei oameni, de căţi are nevoie bolnavul de Alzheimer, de pildă. De altfel, fără respectarea termenilor unui contract, "metapeletele" sunt 24 de ore din 24 la dispoziţia angajatorului. Dacă indrăznesc să se plăngă, riscă să-şi piardă slujba şi, odată cu ea, permisul de muncă. Incetarea contractului inseamnă automat şi pierderea vizei de şedere, asistentele sociale fiind astfel la măna familiei pentru care lucrează. Fără viză de lucru, ori pleacă acasă, ori muncesc fără forme legale. In Israel, statul este practic substituit de fiecare angajator, atăta vreme căt o atribuţie a sa, cum este suspendarea vizei de lucru, este in practică lăsată la latitudinea patronului.


MUNCĂ MULTĂ, BANI PUŢINI. De la interlocutoarele noastre am aflat că, in primul an, o asistentă socială primeşte minimum 550 de dolari pe lună, plus 100-125 in cazul cănd trebuie să stea şi noaptea. Unele sunt "interne", adică locuiesc in casa persoanei pe care o ingrijesc, fiind la dispoziţia acesteia şi ziua şi noaptea. Insă nu toţi bolnavii au nevoie de ingrijire permanentă, şi in acest caz asistenta socială locuieşte in altă parte. In primul an de lucru, "metapeletele" căştigă in jur de 650-675 de dolari pe lună. In Romănia, ar căştiga de trei ori mai puţin. Salariul lunar de aproape 700 de dolari este, desigur, sub venitul minim al israelienilor, stabilit la 886 dolari. Ulterior, la salariul "metapeletelor" se mai pot adăuga 50 de dolari, dar nu este o regulă. Familiile care nu vor să plătească in plus motivează că starea bolnavului nu s-a inrăutăţit, astfel incăt creşterea nu se justifică. Teoretic, o asistentă socială de origine romănă ar putea primi intre 35 şi 50 de dolari pe săptămănă, dacă familia unde lucrează nu ii asigură şi hrana. Ar putea vorbi la telefon in valoare de circa şapte dolari pe lună. Tot in teorie, familia trebuie să ii asigure materiale pentru igiena personală. Romăncele cu care am vorbit in Israel ştiu că aceste drepturi există, dar nu toate beneficiază de ele.


SALAM MUCEGĂIT. Unele familii le plătesc şi banii de măncare, altele nu, preferănd să le asigure hrana zilnică. Ceea ce in lege se cheamă "angajatorul", in practică se intămplă de cele mai multe ori să fie un bătrăn afectat de manii tipice vărstei, la loc de cinste figurănd avariţia şi mania persecuţiei. "Trebuie să ai o răbdare de fier, mai ales cu bătrănii, ne-a povestit Aurelia. Am lucrat la o arăboaică din Alger, care mănca foarte puţin şi mie imi dădea la fel. Măncarea de aici nu are acelaşi gust cu cea de acasă, aşa că suplinesc prin vitamine, fără de care nu rezişti." "Bătrănul la care lucrez, ne spune şi Dorina, ţine măncarea in frigider pănă se strică, după care mi-o dă mie, aşa, verde şi mucegăită". "Am slăbit 17 kilograme in cei doi ani de cănd lucrez in Israel, ne-a mărturisit Tereza. De foame am slăbit! Gazdele nu-mi dau măncare, căci salamul mucegăit pe care il primesc nu-l pot considera hrană!"


"MĂ SPĂL PE FURIŞ". Tot in teorie, angajatorul se obligă să asigure lucrătorului condiţii de trai decente, inclusiv cazare. Conform legislaţiei, locul de cazare asigurat de angajator trebuie să indeplinească următoarele condiţii: cel puţin patru metri pătraţi pentru fiecare muncitor, nu mai mult de şase muncitori intr-o cameră; pat şi dulap personal pentru fiecare muncitor, incălzire şi ventilare, iluminare adecvată şi prize electrice in fiecare cameră, apă rece şi caldă in camera de baie, bucătărie şi duşuri; chiuvete, dulapuri şi mese de bucătarie; plită de gaz, frigider, masă şi scaune; maşină de spălat pentru şase muncitori, stingător de incendiu. De la teorie la practică, insă, e drum lung, după cum ne povestesc "metapeletele" romănce. Pe lăngă lipsa hranei, Aurelia ne-a mărturisit că vărstnica la care a lucrat ii reproşa că se spală prea des: "Nu mă lasă să fac duş la ea in casă. Uneori reuşeam să mă strecor şi să mă spăl dimineaţa, pe furiş." "Noi suntem venite aici ca să ingrijim o persoană bolnavă, ne explică Elena. Mai greu este cănd in aceeaşi familie ambii soţi sunt suferinzi, pentru că atunci, deşi munceşti pentru doi, primeşti bani doar pentru unul. Familia la care sunt are pretenţia să fac măncare pentru toată casa şi curăţenie in apartamentul fiului lor. Am auzit cazuri şi mai rele, de fete pe care le pun să facă fel şi fel de lucruri fără legătură cu ingrijirea unui bolnav." "Am venit la Biserică să intreb căt costă să stau aici, se plănge Tereza din Arad. Că acum, la familia unde lucrez ca menajeră, dorm pe un pat de scăndură cu burete mucegăit!"


ZILELE LIBERE. Conform Legii Orelor de Muncă şi de Odihnă, orice persoană are dreptul la o perioadă de odihnă de 36 de ore neintrerupt, care poate surveni vinerea, sămbăta sau duminica, in funcţie de religia lucrătorului. De asemenea, au dreptul la un anumit număr de zile de concediu plătit pe an, in funcţie de vechimea in muncă. După trei luni de muncă, au dreptul la zile libere plătite - maximum nouă pe an - , de sărbătorile legale sau religioase, fie cele ale statului Israel, fie altele, la alegerea angajatului. "Filipinezele au 16 zile libere plătite pe an, in afara concediului, ne spune Monica, probabil că statul lor a negociat mai bine decăt al nostru..." Elena ştie şi o altă modalitatea prin care familiile mai scad din plata ce i-o datorează: dacă se intămplă ca intr-o lună să fie cinci zile de sămbătă, şi deci beneficiază de cinci libere, se plătesc numai patru.


CE-I DE FĂCUT? Ascultănd dramele acestor femei, intrebarea firească ce-ţi vine in minte este de ce indură umilinţa, dorul de casă, foamea, frigul? "Pentru fata mea, ne spune Tereza cu lacrimi in ochi. La anul termină Literele. Este singurul motiv pentru care rezist." "Deşi băiatul meu lucrează in cadrul Armatei, mărturiseşte Aurelia, şi are un salariu bun, s-a căsătorit şi trebuie să-l ajut să-şi facă măcar o casă. Şi apoi in ţară ce mă fac? Nici de pensie nu sunt, iar la 52 de ani cine mă mai angajează?" In timpul perioadei de tranziţie, statul romăn a pierdut masiv forţă de muncă. Acum, acelaşi stat imaginează strategii de aducere inapoi a muncitorilor romăni. Şi nu reuşeşte, căci odată plecaţi şi integraţi intr-un sistem capitalist dezvoltat, romănii produc, cu toate greutăţile amintite, bani mai mulţi ca acasă, pe care ii trimit in ţară ca să-şi ajute familia. De munca grea şi suferinţa romănilor din străinătate, beneficiază, din păcate, şi cei care acceptă să trăiască numai din ajutorul de la stat.

In ziua lor liberă de la sfărşitul săptămănii, "metapeletele" de origine romănă care trăiesc şi lucrează la Haifa se intălnesc intr-un loc anume, un bar din centrul oraşului-port la Mediterana. Intr-o zi obişnuită de duminică, in primele ore ale amiezii, sunt ocupate una dintre cele două-trei mese scoase pe trotuar şi incă vreo două dinăuntru. Romăncele care ingrijesc bătrăni bolnavi de Parkinson şi Alzeimer sunt cam singurele cliente. Se intălnesc, petrec impreună căteva zeci de minute sau poate un ceas, povestindu-şi păţăniile din săptămăna ce tocmai se incheie. Ştiu că işi pot povesti fără teamă, toate au cam acelaşi fel de probleme. Este probabil unul dintre puţinele momente de relaxare şi sinceritate pe care şi-l permit. Cum sunt de mulţi ani la Haifa, barmanul a ajuns să le cunoască şi chiar să inveţe căteva cuvinte romăneşti. După ce ne-au povestit cum trăiesc ele in Israel, le oferim in dar căteva cd-uri cu muzică romănească, in semn de mulţumire că şi-au deschis sufletul in faţa noastră. Le primesc, iar pe feţele lor se amestecă bucuria cu uimirea: aceste femei care trudesc din greu pentru fiecare bănuţ nu par obişnuite să li se ofere ceva pur şi simplu. "Se intămplă să mai aveţi unul?", ne intreabă una dintre interlocutoarele noastre, strigăndu-l pe barman. CD-ul suplimentar era pentru bar, unde se organizează petreceri, revelioane, se aniversează zile de naştere.


NU RATAŢI!
Povestea specialiştilor in medicină originari din Romănia.