Izabela Sadoveanu, primul critic literar-femeie din România

Formată în atmosfera militantă a primelor noastre cercuri socialiste (Gherea & Co) și în cenaclul poetului-arheolog Nicolae Beldiceanu (unde îl cunoaște pe Ion Creangă), tânăra profesoară cu studii de filosofie și psihologie - și am numit-o aici pe Izabela Sadoveanu - va cuceri spontan publicul intelectual și muncitoresc prin generozitatea, curajul și entuziasmul numeroaselor sale inițiative reformator-sociale (a fost și animatoarea unor greve din Brăila ...). „Spirit cultivat și cumpănit, cu cap politic, spirit organizatoric și un orizont intelectual larg, Izabela Sadoveanu se apropie de cercul «Vieții românești» și rămâne definitiv acolo. În 1908 publică singurul volum antum de «Impresii literare» și primul nostru studiu amplu, obiectiv și avizat despre simbolism, într-o revistă ostilă acestuia. De-a lungul a patru decenii semnează un număr greu comensurabil de cronici și recenzii despre literatura română (pe care a monitorizat-o cu consecvență și probitate) și universală, pe care-o cunoștea la fel de bine (inclusiv despre autori moderni ca surorile Brontë, Dostoievski, Virginia Woolf, Colette, D. H. Lawrence, Kafka, Freud, K. Mansfield, J. B. Priestley, L. Aragon, Stefan George, Th. Mann, L. Pirandello), despre scriitori/scriitoare și curente”, notează criticul și istoricul literar Paul Cernat într-o minibiografie dedicată celei mai moderne și influente femei din familia Sadoveanu.

A scris primul manual autohton de psihologia copilului

Și o bilă neagră: „I se poate reproșa - consideră Paul Cernat - o prea mare inhibare în fața spiritului de grup al viețiștilor și al lui Garabet Ibrăileanu, fapt care a împiedicat-o să-și impună autoritatea și autonomia. Specializată în psihologia copilului (la 42 de ani se înscrie la Universitatea din Geneva, pentru perfecționare!), pionieră a noilor metode în domeniu, Izabela este co-autoare a primului manual autohton de psihologia copilului și autoare a mai multor lucrări inovative”. Mai mult: „Membră și diriguitoare în toate comitetele și asociațiile feministe disponibile (Asociația pentru emanciparea civilă și politică a femeii, Asociația universitarelor, Asociația scriitoarelor române) ca și în cele responsabile cu reforma școlară, Izabela Sadoveanu a fost delegată în 1923 la Societatea Națiunilor, membră a Ligii contra prejudecăților și secretară din 1936 a Comitetului Național Permanent pentru Pace prezidat de Nicolae Titulescu”.

Militantă antifascistă în presa din Sărindar

Ultimele remarci cernatiene: „Izabela Sadoveanu a promovat prin toate pârghiile emanciparea politică și socială a femeilor și construirea unei alternative politice progresiste, via poporanismul țărănist al liniei C. Stere - N. Lupu. Colaboratoare ferventă la «presa din Sărindar» («Adevărul» - «Dimineața»), militantă antifascistă, Izabela a publicat spre sfârșitul vieții o memorialistică relevantă despre începuturile mișcării socialiste. Scrisă plăcut, cu talent portretistic, memorialistica doamnei Sadoveanu a fost restituită în 1980, după apariția unui utile, dar seci monografii documentare alcătuite de Cora Barbu, Lenormanda Benari și Gh. Popescu. Ar merita un alt tip de recuperare”.

Adoptată imediat după naștere

Fiică a lui Gheorghe Morțun și a Eleonorei (fostă Dumitriu), Izabela a fost adoptată la scurt timp după naștere de cuplul Mia și Alexandru Andrei. A urmat ciclul primar la Bacău, apoi la Iași, Institutul Pedagogic (1881-1886), vreme de doi ani studiind filosofia și psihologia la Universitate, în paralel cu lecțiile de la pensionul „Dodun des Perrieres” (aici a fost și pedagogă pentru clasele mici). În această perioadă, tânăra Izabela a intrat în contact pentru prima oară cu ideile socialiste care mai târziu îi vor influența cariera didactică și literară.

Studentă purie

Anul 1898 a însemnat un capitol important în existența Izabelei, care a acceptat să devină soția ofițerului Alexandru Sadoveanu, frate mai mare (vitreg), după tată, al romancierului Mihail Sadoveanu. Își va urma cariera didactică la Focșani, apoi la București, la Școala Centrală de Fete (1908). Sfidând cutumele vremii, Izabela avea să devină în 1912, la 42 de ani, studentă la Institutul Pedagogic „Jean-Jaques Rousseau” din Geneva (pe care-l va absolvi trei ani mai târziu).

L-a apărat pe conu’ Mihail la debut

Izabela a avut primul contact cu scena culturală românească în 1890, când a publicat (cu numele Izabela Andrei) mai multe poezii în revista „Şcoala nouă” din Roman. Cariera de critic literar și-a început-o mai târziu, la cotidianul „Voinţa naţională”, cu un articol despre debutul literar al lui Mihail Sadoveanu, urmat în 1905, de un alt material - „Artă şi morală” -, o primă intervenţie polemică adresată lui H. Sanielevici, ca răspuns la textul denigrator al acestuia cu privire la creația lui Mihail Sadoveanu. Confirmarea vocaţiei critice a venit însă mai târziu, odată cu apariţia revistei „Viaţa românească” (1906), la care va publica aproape un deceniu fără întrerupere. Izabela Sadoveanu a scris şi la „Adevărul”, „Dimineaţa” (redactează în 1932 rubrica „Pagina femeii”), dar mai cu seamă la „Adevărul literar şi artistic”, unde va deţine, între 1925 și 1939, rubrica intitulată „Cărţi şi reviste”. A mai colaborat la „Noua revistă română”, „Drapelul”, „Povestea vorbei”, „Educaţia”, „Renaşterea română”, „Lamura”, „Gazeta cărţilor”, „Boabe de grâu” etc. 

Adeptă a concepțiilor lui Taine

În activitatea de critic literar, Izabela Sadoveanu a fost adepta standardelor stabilite de filosoful și istoricul francez Hippolyte Taine, care susținea o critică bazată pe criterii științifice, imparțială, necariată de preconcepții și subordonată total operei literare. Cea care semna de multe ori cu pseudonimele „Evan”, „I.Z.S.D” ori „Iz. Sd.” a scris cu miez despre romanele lui Liviu Rebreanu, Cezar Petrescu, Gib I. Mihăescu, Jean Bart, Ionel Teodoreanu, Mihai Ralea, Demostene Botez, G. Călinescu etc. Dintre poeți, Izabela îi agrea pe Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ion Pillat, Adrian Maniu și George Topîrceanu.  

A promovat școala de tip Montessori

Cu o recunoscută vocatie de pedagogă, Izabela Sadoveanu a promovat, alături de Vl. Ghidionescu, Bogdan-Duică ș.a., principiile noi ale școlii active și ale pedagogiei experimentale. Metoda Mariei Montessori, întemeiată pe educația liberă, a fost încercată de Izabela la Școala Normală de Fete „Elena Doamna” și la Școala de Puericultură, în vederea modernizării învățământului rezervat reprezentantelor sexului frumos.

Operele reprezentative ale Izabelei Sadoveanu

„Impresii literare”, București, 1908;
„Educația estetică și artistică din ultimele două decenii”, București, 1911;
„Material didactic Montessori (cu 14 ilustrațiuni)”, București, 1916;
„Metoda Montessori”, București, 1916;
„Educația nouă. Îndrumări pentru părinți și educatori”, București, 1929;
„Teatrul pentru copii și tineret”, București, 1931;
„Psihologia copilului”, în colab. cu C. A. Angelescu, București, 1933;
„Să ne cunoaștem neamul și țara”, în colab. cu Mihail Sadoveanu și Ion Simionescu, București, 1933;
„Amintiri”, în colab. cu I. Teodorescu, ed. îngrijită de Aristița Avramescu, cuvânt înainte și note de T. Avramescu.

Traduceri:

Grazia Deledda, „Valurile vieţii”, Bucureşti, 1909;
Matilde Serao, „Mama vitregă”, Bucureşti, 1910;
Giovanni Verga, „Tire de tigroaică”, Bucureşti, 1923

81 de ani s-au împlinit pe 6 august 2022 de la moartea Izabelei Sadoveanu, primul critic literar-femeie din România

Spirit cultivat și cumpănit, cu cap politic, spirit organizatoric și un orizont intelectual larg, Izabela Sadoveanu se apropie de cercul «Vieții românești» și rămâne definitiv acolo”, Paul Cernat, critic literar

1908 este anul în care Izabela Sadoveanu a publicat singurul volum antum de «Impresii literare» și primul nostru studiu amplu, obiectiv și avizat despre simbolism

Izabela a fost soția ofițerului Alexandru Sadoveanu, fratele vitreg al romancierului Mihail Sadoveanu

Izabela Sadoveanu a susținut carierele literare ale unor scriitoare precum Hortensia Papadat-Bengescu, Elena Farago sau Otilia Cazimir