Bustul fostului comandant al Armatei Române, din timpul Primului Război Mondial, Ion Culcer, catalogat monument istoric a dispărut fără urmă din Cimitirul Eroilor din Târgu Jiu. Monumentul, care purta semnătura sculptorului Oscar Severin, a fost realizat din bronz şi cântărea peste o tonă.
Bustul lui Ion Culcer trona peste Cimitirul Eroilor din Târgu Jiu şi nimeni nu a avut curajul să-l mute, mai ales că oficialităţile oraşului au venit an de an în pelerinaj la mormântul generalului, unde depuneau coroane de flori. Duminică dimineaţă, o rudă a generalului s-a dus la mormânt să-i aprindă o lumânare şi nu mică i-a fost mirarea să constate că bustul generalului, cel care a condus Armata I pe frontul carpatic din Oltenia a dispărut. Gheorghe Nichifor, vicepreşedintele Societăţii de Ştiinţe Istorice din România şi-a exprimat indignarea în legătură cu această situaţie şi a cerut intervenţia rapidă a autorităţilor pentru recuperarea monumentului istoric, înainte ca acesta să fie înstrăinat, deteriorat, sau chiar topit şi vândut la fier vechi.
Autori necunoscuţi
Poliţia a înregistrat dosarul de furt cu autori necunoscuţi pe 12 martie 2010, iar purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, Daniel Trică a declarat că "cercetările continuă, până în prezent cazul nefiind soluţionat." Monumentul avea o înălţime de 1,3 metri şi cântărea peste o tonă. Cum este posibil ca nimeni să nu observe zarva din Cimitirul Eroilor în momentul în care hoţii îl dădeau jos de pe soclu, rămâne o enigmă.
"Am auzit că a dispărut bustul generalului din cimitir, dar Cimitirul Eroilor se află în administrarea Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor. Noi ca primărie am făcut demersuri pentru ca acest cimitir să treacă în administrarea şi paza primăriei, dar reprezentanţii armatei au refuzat, deşi s-au făcut mai multe adrese oficiale în acest sens. Cred că hoţii l-au furat pentru că era realizat din bronz.", a declarat şi primarul municipiului Târgu Jiu, Florin Cârciumaru.
Istorie
Originar din Târgu Jiu, generalul Ion Culcer s-a născut în anul 1853 şi a murit în 1928. A fost fiul doctorului Dimitrie Culcer, care a ridicat şi primul spital din oraş. A primit "botezul focului", cu ocazia asediului Plevnei şi s-a călit în lupta de la Lom - Palanca.
Citește pe Antena3.ro