Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Fiu al unui procuror ecleziastic (administrator al bunurilor Bisericii), Jean Cauvin (în latină Calvinus, de unde provine forma Calvin, care s-a impus) este destinat carierei ecleziastice.
În 1523 este trimis la Paris, ca student la colegiile „La Marche” și „Montaigne”. Licențiat în litere în 1528, urmează, la îndemnul tatălui său, studii juridice, mai întâi la Orléans, apoi la Bourges. În 1531 obține licența în drept, dar, după moartea părintelui său, renunță la cariera juridică. În continuare, facem loc tușelor biografei Mihaela Voicu, care a realizat un portret al lui Calvin pentru impresionantul „Dicționar al scriitorilor francezi” publicat de Polirom în 2012: „Tânărul Calvin studiază greaca și ebraica, sub îndrumarea umaniștilor Danès și Vatable. Întors la Paris, audiază cursurile «lectorilor regali», recent instituiți de regele Francisc I, și, sub numele latinizat de Calvinus, publică prima sa lucrare, o ediție comentată a operei lui Seneca De clementia (1523), dovedind o bună cunoaștere a terminologiei și a procedeelor retorice”.
Scandalul afișelor și exilul definitiv
În contur: „După obținerea doctoratului în drept la Orléans (1533), revine în toamna aceluiași an la Paris, unde își manifestă public adeziunea la ideile Reformei. Persecuțiile la care sunt supuși reprezentanții noii doctrine îl obligă să se exileze. Mai întâi la Angoulême, la curtea reginei Marguerite de Navarre, protectoare a ideilor Reformei în forma lor mai puțin radicală, cunoscută sub numele de «evanghelism». Apoi la Nérac, unde îl întâlnește pe episcopul umanist Jean Lefèvre d’Étaples, traducător al Bibliei în franceză. În sfârșit, în Italia, la Ferrara, la curtea reginei Renée, protectoare a lui Marot. Afacerea «afișelor» (L’Affaire des placards - septembrie 1534), texte-proclamație împotriva religiei catolice tradiționale și în favoarea ideilor reformatoare, expuse la Paris, Blois, Tours, Orléans și chiar pe ușa apartamentelor regale din castelul Amboise, întețește persecuțiile, determinând exilul definitiv al lui Calvin. În acest context polemic, redactează la Basel prima ediție, în latină, a celebrei sale lucrări Christianae Religionis Institutio (Învățătura religiei creștine), publicată în martie 1536. Precedată de o Epistolă către rege, în care Calvin cere încetarea prigoanei, dovedind că partizanii Reformei sunt supuși loiali”.
Statul teocratic de pe malul lacului Léman
În iulie 1536, Calvin ajunge la Geneva. Reformatorul Guillaume Farel vede în autorul Învățăturii religiei creștine omul providențial capabil să conducă noua comunitate pe care o întemeiase. „Este prima încercare de a impune statului «legea Evangheliei», soldată mai întâi cu un eșec, în ciuda eforturilor legislative și misionare ale celor doi, siliți, în 1538, să se exileze. Calvin va merge la Strasbourg, unde va conduce timp de doi ani Biserica reformată locală. Aici va publica în august 1539 a doua ediție (latină) a Învățăturii, iar în noiembrie un Comentariu la Epistola către Romani, unde afirmă cu tărie ideea predestinării. O schimbare de orientare a Consiliului municipal al Genevei îl readuce, în 1541, în orașul de pe malul lacului Léman. Va rămâne aici până la moarte, întemeind un stat teocratic: cetatea este guvernată de un consistoriu, format din șase pastori și doisprezece «prezbiteri» laici. Acesta conduce «după legea Evangheliei» viața cetățenilor și bunul mers al orașului. Se intensifică totodată activitatea de instruire a poporului: sunt create numeroase școli elementare, iar Geneva devine un centru de înalte studii umaniste și teologice în spirit erasmian”, evoca cercetătoarea Mihaela Voicu.
Cel mai citit text în Europa veacului Reformei
„În acest context - completa aceasta -, Calvin traduce în franceză Christianae Religionis Institutio, sub titlul Institution de la religion chrétienne, pentru a o face accesibilă «oamenilor simpli» (1541). Este poate textul cel mai citit în Europa veacului Reformei și a cunoscut paisprezece reeditări (cele din 1545 și 1551 aduc importante completări față de prima versiune) în timpul vieții autorului. Textul definitiv al lucrării, cuprinzând optzeci de capitole grupate în patru cărți, datează din august 1559. În ultima perioadă a vieții sale, autoritatea lui Calvin este incontestabilă. Din nefericire, numele lui se leagă de procesul și de condamnarea la moarte pe rug a medicului și umanistului spaniol Michel Servet, în octombrie 1553. Pentru a justifica o sentință pe care nu ar fi dorit-o, Calvin redactează în noiembrie 1553 Défense de la foi orthodoxe contre les erreurs de M. Servet (Apărare a dreptei credințe împotriva rătăcirilor lui M. Servet), text care afirmă totuși dreptul Bisericii de a-i pedepsi pe eretici”.
Împotriva superstițiilor
Referințe critice: „Din opera amplă a lui Calvin, care însumează cincizeci și nouă de volume, cuprinzând scrieri destinate catehezei unui public larg (Petit Traité de la Sainte Cène [Mic Tratat despre Sfânta Cină], 1541; Catéchisme de l’Église de Genève [Catehismul Bisericii din Geneva], 1542; De la prédestination éternelle [Despre predestinarea veșnică], 1552), lucrări polemice, redactate într-un limbaj violent, îndreptate împotriva «superstițiilor» (Traité des reliques [Tratat despre moaște], 1543; Excuse aux Nicodémites [Scuze adresate Nicodemiților], 1544; Avertissement contre l’astrologie [Luare aminte împotriva astrologiei], 1548) sau a sectelor extremiste (Brève Instruction pour armer tous les bons fidèles contre les erreurs des anabaptistes [Scurtă Învățătură pentru a-i înarma pe toți bunii credincioși împotriva rătăcirilor anabaptiștilor], 1544; Contre la secte fantastique et furieuse des libertins qui se nomment spirituels [Împotriva sectei fantastice și furioase a libertinilor care-și spun spirituali], 1545), la care se adaugă tratate docte de teologie sau de exegeză, redactate în latină, precum și un număr important de scrisori, istoria literaturii a reținut în principal Învățătura religiei creștine”.
Bunul plac al lui Dumnezeu
În trena acestei idei: „Această operă nu s-a impus pentru importanța ei dogmatică, incontestabilă în planul ideilor religioase, ci pentru că a «inventat» o limbă și un stil de o rigoare și o limpezime clasice, care vor impune un model de proză. Institution de la religion chrétienne nu este, așa cum se crede uneori, prima expunere a ideilor Reformei redactată în limba franceză. În afara traducerilor unor texte din Luther, între anii 1520 și 1530, autori precum Farel - care, în 1536, rezumase originalul latin al Învățăturii religiei creștine într-un Catehism redactat în franceză -, Lambert și alții oferiseră sinteze ale credinței reformate. Nici ideile nu sunt noi, Calvin mulțumindu-se să reia esențialul unui conținut doctrinar deja cunoscut: nu faptele omului îi aduc harul, ci «bunul-plac» al lui Dumnezeu, care binevoiește să îl primească pe om așa păcătos cum este. Îndreptățirea prin credință se revendică exclusiv de la autoritatea Scripturii, rupând definitiv cu învățătura și practicile tradiționale ale Bisericii catolice. Originalitatea gândirii lui Calvin se manifestă în două direcții: doctrina euharistică și relațiile dintre Biserică și stat”.
Revoluția semiologică impusă limbajului
Amănunțit: „Spre deosebire de Luther, Calvin nu poate admite subordonarea Bisericii față de suveran sau față de politica și interesele «burgheziei». Creștinul trebuie, de bună seamă, să se supună autorității publice. Dar atât statul, cât și Biserica trebuie să asculte mai întâi de legea Evangheliei. Calvin revendică astfel dreptul Bisericii de a călăuzi statul, ceea ce Luther nu îndrăznise să propună. Problema teologică a «prezenței reale» a lui Isus Christos în pâinea și vinul euharistice, viu dezbătută în epocă și abordată de Calvin și într-o lucrare separată (Petit Traité de la Sainte Cène), interesează azi nu atât prin conținutul dogmatic, cât prin «revoluția semiologică» impusă limbajului. Astfel, pentru Calvin, cuvintele rostite de Christos la Cina cea de Taină - «Acesta este trupul meu» nu exprimă un raport de esență, ci unul de semnificație: pâinea semnifică trupul, vinul simbolizează sângele. Autorul Învățăturii religiei creștine nu identifică pâinea cu trupul și sângele cu vinul, așa cum o face învățătura tradițională a Bisericii, ci distinge un «semnificant» și un «semnificat», unite - dar nu identificate - într-un raport de sens. Esențială pentru reforma calvinistă, dezbaterea legată de Euharistie și de «prezența reală» aduce în fața teologiei problema sensului, anticipând modalitatea saussuriană de abordare a limbajului”.
Teologie „exportabilă”
Aproape de final: „Rigoarea gândirii și limpezimea exprimării sunt cele două calități majore, reprezentative pentru «noutatea» stilului lui Calvin și pentru capacitatea sa de a se impune ca «model». Tradusă din latină, Institution de la religion chrétienne a știut să evite stilul greoi și pretențios de care sufereau majoritatea operelor din acea vreme care doreau să transmită un conținut abstract. Luându-și drept model simplitatea cuvântului evanghelic, Calvin optează pentru fraza scurtă, gândirea lineară, precizia vocabularului. Sub pana lui, limba franceză devine aptă să exprime cu eleganță idei abstracte. Mai mult, precisă și foarte clar structurată, teologia lui Calvin este, spre deosebire de luteranism, care se limitează la spațiul germanic, lesne «exportabilă» către alte spații culturale, uneori foarte diferite (Anglia, Scoția, Olanda, Ungaria, apoi America de Nord și Africa de Sud). Mai mult decât oricare alta, literatura franceză este o «literatură de idei», exprimate într-un limbaj disciplinat, ordonat, atent la simplitate și sobrietate, la formularea pertinentă și clară. Calități care, pentru reprezentarea comună, se manifestă odată cu Descartes. Rădăcinile «spiritului cartezian» sunt însă cu un secol mai vechi, avându-și obârșia în scrierile lui Calvin”. Un teolog-vrăjitor (al cuvintelor) seducător!
Opera
Principalele ediții: Joannis Calvini Opera Omnia, ed. J.W. Baum, E. Cunitz și E. Reuss, 1863-1900, 58 vol. in 4. (O nouă ediție a operelor complete este în curs de apariție la Editura Droz din Geneva.)
Opere separate: Lettres de Jean Calvin; lettres françaises, ed. Jules Bonnet, 1854, 2 vol.; Choix d’Œuvres de Calvin, Société calviniste de France, t. I: Catéchisme de Genève (1545), Confession de la Rochelle (1559), ed. Auguste Lecerf, 1934; t. II: Épître à Sadolet (1540), Traité de la Sainte Cène (1541), Traité des Scandales (1550), ed. Albert-Maria Schmidt (1939); t. III: Sermons, ed. J. de Saussure și A.-M. Schmidt, 1936; Trois Traités, ed. A. Lecerf, 1934; Institution de la religion chrestienne, textul din 1560, ed. J.D. Benoit, 1957-1963, 5 vol.; Institution de la religion chrétienne, textul din 1541, ed. J. Pannier, 1961; Des Scandales, ed. O. Fatio, 1984; Advertissement contre l’astrologie judiciaire, ed. O. Millet, 1985; Lettres à M. et Mme de Falais, ed. F. Bonali-Fiquet, 1991.
Referințe critice: É. Doumergue, Jean Calvin, les hommes et les choses de son temps, Lausanne-Paris, 1899-1921, 8 vol.; J. Pannier, Calvin écrivain, Paris, 1930; A.-M. Schmidt, Calvin et la tradition calvinienne, Paris, 1957; É.G. Léonard, Histoire générale du protes tantisme, t. 1, Paris, 1961; J. Delumeau, La Civilisation de la Renaissance, capitolul IV, Paris, 1967, 1984 (trad. rom. Civilizația Renașterii, București, 1995); Naissance et affirmation de la Réforme, Paris, 1968; H. Dubief, La Réforme et la littérature française, Paris, 1972; L. Terreaux, Culture et Pouvoir à l’époque de l’humanisme et de la Renaissance, Geneva-Paris, 1978; P. Chaunu, Église, Culture et Société. Essais sur Réforme et Contre-Réforme (1517-1630), Paris, 1981; O. Millet, Calvin et la dynamique de la parole: étude de rhétorique réformée, Paris, 1992.
517 ani s-au împlinit în 10 iulie 2026 de la nașterea reformatorului religios Jean Cauvin, zis Jean Calvin.
59 de volume însumează opera scrisă a lui Jean Calvin.
Originalitatea gândirii lui Calvin se manifestă în două direcții: doctrina euharistică și relațiile dintre Biserică și stat. - Mihaela Voicu, cercetătoare
Rigoarea gândirii și limpezimea exprimării sunt cele două calități majore, reprezentative pentru «noutatea» stilului lui Calvin și pentru capacitatea sa de a se impune ca «model». - Mihaela Voicu, cercetătoare
Rădăcinile «spiritului cartezian» sunt însă cu un secol mai vechi, avându-și obârșia în scrierile lui Calvin. - Mihaela Voicu, cercetătoare
Citește pe Antena3.ro
