1993. Anul în care s-a născut Jurnalul. Tu ce făceai acum 25 de ani?

La începutul vieții. Sau la începutul carierei.  La școală sau aproape de examenele de maturitate. Sunt doar câteva dintre răspunsurile oferite de oamenii care au schimbat fața României în ultimii 25 de ani. Oameni politici, vedete, oameni de afaceri, inventatori, sportivi, medici etc.  Cu toții au oferit informații despre ceea ce făceau în anul 1993, anul nașterii cotidianului Jurnalul. 

Andreea Berecleanu, primul live în 1993

“În 1993, cand am intrat prima data în direct la TV (Soti, la acea vreme) s-a întâmplat atât de spontan, încât nu a apucat Mirela Vescan să îmi dea decât o pudră şi să-mi prind părul, atunci foarte bogat şi lung. Din acel moment, au trecut aproape 25 de ani şi nu am renunţat la această coafură adolescentină, clasică, atemporală. Şi nu-mi pare rău că m-am încăpăţânat să nu-l vopsesc ori să nu port breton”, a mărturisit Andreea Berecleanu, una dintre cele mai cunosctute prezentatoare de ştiri din România. “În aceşti ani am învăţat să împart din ce ştiu, să dau sfaturi, sa încurajez. Toţi colegii mei îmi cer sfatul, indiferent dacă e o problemă profesională sau personală. Le sunt alături necondiţionat”, a completat aceasta.

Brenciu, primii paşi în showbiz

Horia Brenciu, actualmente unul dintre cei mai îndrăgiţi cântăreţi şi una dintre cele mai în vogă staruri TV din România, şi-a început cariera în 1993, cu prima emisiune-concurs din ţara noastră de după Revoluţie. „În anul 1993 mi-am început aventura în viața publică. N-am fost singura noutate, în acea perioadă Antena 1 şi Jurnalul își făceau și ei apariția pe piață. Matematic vorbind, sărbătorim ani de intense transformări“, a spus Horia Brenciu.

În acele vremuri, artistul era mai slab, dar şi mai emoţionat. El a fost ales să prezinte Robingo de Doru Dumitrescu, realizator de programe la TVR, după vizionarea emisiunii de jocuri pe plajă “Concurs de seducţie”, pe care Horia Brenciu o prezenta de la Costineşti, în vara anului 1993. În toamna acestui an, entertainerul a debutat în emisiunea Robingo, iniţial drept colaborator al postului public, ulterior ca angajat. El a fost prezentator al Robingo până în anul 1998, când emisiunea a fost scoasă din grila Televiziunii Române.

Psihologul Gabriel Diaconu
 

„În 1993 eram elev la o școală în formă de «U» din București. Avea careu, zăbrele la ferestre, viermuială pe scări și fotbal în curte. Încă mai colectam sticle, maculatură, și  dintr-un motiv străin mie, adunam castane din parc (?). În februarie 1993, bunicul meu a paralizat. A mai trăit până în august 1994. Iar în vara lui 1993 mama mea a plecat pentru prima oară în străinătate la muncă. A fost, acum că mă gândesc, un an foarte greu. Bunica mea m-a pus să-i răspund mamei după ce ne-a scris din Franța. Mă fascinau timbrele, mirosul nefamiliar al hârtiei din plic. Cred că a fost prima și ultima scrisoare din viața mea căreia i-am răspuns, sau pe care am trimis-o eu cuiva. Tot în vara lui 1993 m-am îndrăgostit pentru prima oară. Foarte posibil, deci, că 1993 e sfârșitul copilăriei. Acum că mă gândesc, probabil că e unul dintre motivele pentru care 13 e cifra mea norocoasă. Și da, ascultam Phoenix. Mult Phoenix.” 

Dragoş Frumosu

În 1993 eram şeful atelierului mecano-energetic al societatea comerciale de prelucrare a cărnii Splai din Bucureşti, fostul abator de la Timpuri Noi, şi lider sindical. Un eveniment de care îmi aduc aminte şi care demonstrează că oamenii aveau mai mult curaj în trecut este o revoltă spontană a muncitorilor din societatea Splai. Au ieşit în faţa birourilor conducerii pentru a-şi cere nişte drepturi. Ei băteau cu cuţitele în tecile de la brîu şi făceau un zgomot infernal. În acelaşi timp cineva de la Ministerul Agriculturii fusese trimis să schimbe conducerea societăţii. Povestea are şi un final hazliu. De teama muncitorilor, reprezentantul ministerului nu a mai părăsit abatorul pe poartă, cum era normal, ci a fugit pe un geam care dădea în stradă.

 Mesaj pentru Jurnalul: Îmi doresc să continue pe aceiaşi linie de profesionalism şi obiectivitate în prezentarea tuturor evenimentelor pentru a rămâne un ziar respectat şi citit de cât mai mulţi oameni. Profit de această ocazie să-i felicit pe toţi cei care au activat sau activează în cadrul ziarului, pe toţi colaboratorii săi şi să le urez succes şi pe mai departe.

Ivan Patzaichin

A fost un an important pentru mine 1993. Am fost numit antrenor coordonator al lotului olimpic de kaiac-canoe. Nu am început cu dreptul, la campionatul de atunci de la Copenhaga am obținut doar 3 medalii, fără niciun aur. Și, colac peste pupăza, am pierdut și 3 sportivi, tot atunci. Au rămas în Danemarca. Au fugit, cum se spunea. De atunci, am adunat peste 150 de medalii mondiale, europene și olimpice  

Mesajul meu pentru Jurnalul: Multe sferturi de secol de acum înainte! Să rămână echilibrat și să acopere cât mai multe domenii în care românii performează. Așa, ca între campioni! Eu chiar urmăresc  Jurnalul, îmi place. Ar trebui mai mult sport, în ultima vreme. Mulțumesc Jurnalului că și el m-a urmărit pe mine, mi-a dedicat spațiu de ziua mea și în momentele importante. Sunt unul dintre privilegiați.  

Ionuț Budisteanu

Considerat unul dintre cei mai inteligenți români, Ionuț Budisteanu s-a născut chiar în 1993, în același an cu Jurnalul Național. Este singurul român nominalizat de prestigioasa revistă Time printre cei mai influenți tineri din lume (2013) și apare și în topul Forbes al antreprenorilor sub 30 de ani. Călătorește prin toată Europa și le vorbește tinerilor despre puterea de a schimba lumea, pasiune, roboți, calculatoare, software, proiecte și antreprenoriat. Bursier al “Fundatiei Dan Voiculescu Pentru Dezvoltarea Romaniei”, tânărul inventator a dat lovitura la 19 ani, cu un proiect despre mașini fără șofer. A câștigat la Phoenix, Arizona, un premiu de 75 de mii de dolari, premiu care nu fusese acordat niciodată până atunci unui concurent din afara Statelor Unite. A fost doar una dintre invențiile cu care a uimit America. Ionuț a lucrat la peste 50 de proiecte software și electronice, a participat la aproape 150 de concursuri internaționale și a câștigat competiții peste tot în lume, din China, până în Mexic. A fost premiat inclusiv de CERN – Organizația Europeană pentru Cercetări Nucleare. De anul trecut, lucrează și la dezvoltarea unei monede digitale, Web Dollar, și se focusează și pe dezvoltarea unei platforme web,  SkyHub. Vrea să revoluționeze forumurile de discuții cu o tehnologie nouă, cu un algoritm prin care utilizatorii să fie răsplătiți financiar pentru întreaga lor activitate. A pus și bazele unei firme care îi ajută pe inginerii în electronică și pe inventatori să transforme prototipurile în produse industriale. 

Mesaj pentru Jurnalul: “Dacă vrem să schimbăm România și să o facem așa cum ne dorim toți, trebuie să fim uniți, să lăsăm disputele deoparte. Schimbarea pornește de la fiecare dintre noi. Vreau să mulțumesc presei din România că există și că are curaj să arate toate greșelile statului.”

Felicia Filip

„Acum 25 de ani, circulam pe traseul Fraknfurt pe Main(Germania) - Basel (Elveţia) - Toulouse (Franţa) - Londra (Marea Britanie), cu spectacole care uneori se succedau, alteori se intersectau. 1993 a fost anul debutului meu pe marea scenă a lumii, Covent Garden din Londra, alături de legendara Monserrat Caballe“

Mesaj pentru Jurnalul: Jurnalul şi-a propus de-a lungul timpului să promoveze cultura românească. Nu o dată, am fost protagonista unor rubrici ca "Astăzi e ziua ta" sau "Omul zilei". La ceas aniversar, din suflet vă desemnez Publicaţia primăverii. Continuaţi şi autodepăşiţi-vă! La mulţi ani, dragă Jurnalul Naţional!

Călin Popescu Tăriceanu negocia fuziunea PL ’93 cu PNL

„În 1993, din punct de vedere politic, eram încă la începutul carierei. Era o perioadă tumultuoasă atunci pentru mișcarea liberală din România din cauza faptului că PNL ratase intrarea în Parlament. Îmi aduc aminte că în 1993 eram în București, alături de o serie de alți colegi din PL ’93, şi purtam negocieri cu PNL-ul în vederea unei eventuale fuzionări. Reprezentam atunci aripa tânără a liberalilor, alături de care în 1990 am participat la restartul mișcării liberale din România.

1993 îmi rămâne totuși în minte tot printr-un moment politic, și anume aderarea României, în octombrie, la Consiliul Europei. Era o etapă obligatorie pentru țara noastră dacă voiam să aderăm la Uniunea Europeană și NATO. Pentru mine, ca liberal, această aderare reprezenta îndeplinirea unui obiectiv al generației mele, pentru că eram mai aproape de familia democrațiilor liberale, de statele pentru care principiile respectului pentru drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, pentru valorile democraţiei şi ale statului de drept erau fundamentale. Era ceea ce visasem noi în toată perioada comunistă.”

Mesaj pentru Jurnalul: Așa cum se cuvine la ceas aniversar, încep prin a vă transmite că mă bucur foarte mult că Jurnalul Național împlinește 25 de ani de existenţă. Vă doresc mulţi ani de acum încolo! Sunt bucuros că în peisajul presei româneşti există continuitate. Jurnalul Național va rămâne un reper al presei românești, datorită tuturor jurnaliștilor care i-au trecut pragul și care şi-au făcut treaba cu profesionalism. Prin materialele sale, prin informațiile transmise, Jurnalul Național a reușit să schimbe peisajul presei româneşti prin contribuţia pe care a avut-o la democratizarea societăţii în primii ani de după Revoluţie. Știu foarte bine că începuturile nu au fost deloc uşoare, pentru că cenzura încă mai exista după 1990, dar cu toate acestea, Jurnalul Național a reușit să depășească toate obstacolele. Am vorbit, nu o dată, despre importanța pe care libertatea de expresie o are pentru România, ea fiind cheia de boltă a democraţiei, a libertății presei. O democrație autentică nu poate fi concepută în afara libertății presei. Libertatea necondiționată a presei ar trebui să fie un element în gândirea tuturor celor care cred că au un cuvânt de spus în societatea românească. Dacă vom îngrădi sau suprima această libertate, atunci tot edificiul nostru democratic se prăbușește. În final, nu pot să urez decât mulţi ani de existenţă. La mulţi ani întregului colectiv redacţional!

Prof. univ. dr. Dan Mircea Enescu, membru al Academiei de Științe Medicale

I s-a spus de-a lungul timpului „Îngerul copiilor de la Grigore Alexandrescu” sau chiar „Un Dumnezeu mai mic”. O somitate cu recunoaștere mondială și deschizător de drumuri în medicina românească, prof. univ. dr. Dan Mircea Enescu a pus bazele chirurgiei plastice pentru copii, este inventatorul mai multor produse pentru tratamentul arsurilor și a înființat prima Bancă de piele de la noi. Face parte din conducerea Asociației Europene de Arsuri și este membru activ al Academiei de Științe Medicale din New York, dar a ales să rămână în România.

Îmi amintesc cu mare bucurie anul 1993. A fost pentru mine un an nemaipomenit, am participat la Primul congres al Asociației Europene de Arsuri, la Brighton. Fusesem deja în America în 1991, dar la Brighton a fost un moment special. Să vezi toate somitățile în același loc, să ajungi dintr-o dată în mijlocul acestei organizații, e ceva extraordinar. Acolo, am auzit spunându-se: uite, un băiat de perspectivă. Am mai stat trei săptămâni, m-am dus la toate centrele importante din Anglia, au stat după mine profesori importanți, am văzut tratamentul arsurilor pentru copii din mai multe perspective, din mai multe școli. Cea mai mare realizare în toți acești ani este că sunt împăcat cu mine însumi, cred că mi-am atins potențialul și am senzația că pot face și mai mult. Am reușit să creez o specialitate, am reușit să-mi fac o familie și am reușit să le armonizez în așa fel, încât să fac tot ce pot pentru acest spital, pentru secția mea. Am pus tot sufletul, am făcut totul cu mare dragoste și cu dorința de a lăsa ceva în urma mea.

Mesaj pentru Jurnalul: Jurnalul reprezintă sufletul poporului român, problemele lui, viața, limitele, vârfurile lui, existența lui adevărată. Mulțumim pentru existență!

Oana Stancu Zamfir

Acum 25 de ani... intram la liceu. Acum 20 de ani... intram pentru prima dată în redacţia Jurnalul. Aveam să fac asta zilnic timp de 11 ani. Întreaga mea perioadă de presă scrisă. Şi mi-am respectat promisiunea de a nu semna în nicio altă publicaţie după!
Jurnalul a supravieţuit celor mai grele încercări pentru că lucrurile făcute cu trudă, dar şi conştiinţă, dar şi dragoste şi entuziasm nebun nu se pot dărama!
Viaţă lungă, Jurnalule! Viaţă! Sânge cald! Ţipete pe culoare când ediţia trebuie oprită de la tipar pentru că avem o ştire în exclusivitate! Vervă în tastele computerelor! Frenezie în reporteri şi calm înţelept în şefi! Viaţă, Jurnalule, îţi urez! Viaţă lungă şi mândria supravieţuirii în aceste vremuri în care toate forţele răului au vrut să îngroape presa scrisă, ziarişti cu totul! Să iasă din arhiva-ţi bogată mirosul ameţitor al tiparului care să anime generaţii multe de aci înainte!

Alexandra Nichita

Nu-i place să se laude dar, exact în urmă cu 25 de ani, se năștea “Micuta Picasso”. Românca de 8 anișori stabilită la Los Angeles cucerea lumea mondială a artei cu picturile ei care semănau izbitor cu stilul marelui Picasso. Alexandra devenea faimoasă  în America iar tablourile ei se vindeau cu sute de mii de dolari. În timp, lucrările ei au ajuns în colecțiile unor personalități de top din Statele Unite și ea este cea care sprijină tinerii artiști să aibă acces în expoziții.

In urmă cu 25 de ani, trăiam în Los Angeles cu părintii și bunica, aveam vârsta fragedă de numai 8 ani. La  vremea aceea, am avut una dintre cele mai prolifice perioade în studioul meu improvizat.

Mesaj pentru Jurnalul: Întotdeauna am avut o apreciere profundă pentru ziarele si televiziunile care au acordat atenție și respect culturii și au susținut valoarea. Jurnalul Național a fost și va rămane voccea unei generații în stare de metamorfoză, coloană vertebrală a moralului general. Pentru asta, va felicit și va mulțumesc!

Dan Negru

Prezentatorul „Next Star” și “Guess My Age - Ghicește vârsta” rămâne un nonconformist atât pe platourile emisiunilor, cât şi în afara lor. Dan Negru ne-a acordat un interviu-fulger, în stilul caracteristic, cu zâmbetul pe buze. În 1993, el lucra la Radio Timişoara, locul în care şi-a început cariera. Tot în acelaşi an, a trăit printr-un şoc când cineva i-a aruncat o cărămidă în maşină pentru că... avea număr de Timiş. Gestul a fost însoţit de următorul mesaj: ”Regalistuuuu’ mă-tii!”.

Jurnalul: Ce făceai în urmă cu 25 de ani?

Dan Negru: Mă gândeam cum ar fi să dau interviuri peste 25 de ani...

Ce planuri aveai? Ai ajuns unde îţi doreai?

Sunt încă pe drum.

Cum te-ai schimbat în acest sfert de veac?

Ce poți să faci în 25 de ani decât copil fiind să te faci mare.

Unde te vezi peste 25 de ani?

Ar însemna să am 72 de ani . E dincolo de imaginația mea. Dar dacă ar fi să fie, mă văd cu nepoți de mână, e tot ce va rămâne. Interviurile astea sau emisiunile de tv sunt fum.

Un mesaj pentru Jurnalul şi pentru cititorii săi.

Rămâneți în viață și peste alți 25.