Jurnalul lui Adrian Păunescu – necesitate, şansă, condamnare (52)

3 martie 1987 - Gazetarul a baut premiul altuia
Dupa atata timp in care familiile reunite Chiriacescu-Stefanescu nu ne-au mai trecut pragul (sa tot fie 50 de ore), refacem atmosfera primelor clipe de martie, la noi.
Musafirii aduc un video, aparat de care noi n-avem inca, dar filmele pe care incercam sa le vedem ne dezamagesc. A.P. si Alex stefanescu se retrag la o partida de sah. Criticul e un adversar redutabil, dar nu reuseste sa invinga.

A.P. povesteste despre ziaristul P., pe care l-a aju­tat sa reintre in presa, la inceputul anilor ’70. Ace­lasi om care hotarase sanctionarea lui P. (Cornel Burtica) a fost convins de A.P. ca e pacat ca un con­deier de valoare sa nu-si reia locul meritat si a aprobat angajarea acestuia la revista 'Flacara'. Cativa ani mai tarziu, in 1985, imediat dupa se­din­ta in care a fost anuntata destituirea lui A.P. din functia de redactor-sef, primul care a iesit pe coridor si a exclamat, in gura mare, ca 'e bine ca s-a terminat cu acest tiran', a fost insusi gazetarul P.
De altfel, omul cu pricina a fost autorul unei gainarii celebre, cand redactorul sef adjunct de la 'Flacara' l-a trimis la Ramnicu Valcea, sa duca unui om de cultura premiul revistei 'Flacara' (pe care laureatul nu putuse sa si-l ia personal). Atunci, P. a luat banii, i-a baut si a aranjat cu niste camarazi de pahar sa spuna ca a fost pradat.

Forta impersonalului
Cand A.P. a fost dat afara de la 'Romania lite­rara', in 1970, Nicolae Ceausescu l-a chemat si i-a spus ca nu e admisibil ca un ziarist sa fie atat de dur si de neascultator cu forurile diriguitoare ale presei (A.P. il atacase pe Dumitru Popescu).
In momentul in care presedintele a spus ca 'S-a hotarat', ca 'E o hotarare de partid', ca Adrian Paunescu sa fie scos din munca, A.P. a intrebat: 'De ce spuneti ca «S-a hotarat», cand dumnea­voastra ati hotarat? De ce spuneti ca «E o hotarare de partid», cand dumneavoastra insiva ati luat aceasta hotarare?'.
Era prima oara cand se ataca public formula magica a impersonalului, impotriva caruia nu putea nimeni indrazni sa se ridice. Ca in fata trasnetului, trebuia luat fenomenul ca atare. Aducerea cu picioarele pe pamant, personalizarea, indicarea omului care a luat hotararea, oricat de sus ar fi fost el asezat, presupuneau, implicit, posibilitatea de recurs.

Pe cand, daca se spune ca 's-a' hotarat si daca se mai si adauga ca partidul a hotarat, cui sa te mai adresezi, cu sanse de a fi ascultat?
Este si aceasta una din cheile misticismului de tip modern, in societatile ateiste, ale democratiei populare, care vor sa faca din partidul unic si din decizia impersonala zeitati infailibile.

4 martie 1987 - In scaunul directoral la Liceul Central
Constatam, cu bucurie, ca evenimentele seismice nu se repeta, o data la zece ani. Daca ne lovea si azi un cutremur ca in 1977, probabil ca multe, inclusiv jurnalul meu, s-ar fi oprit la ziua de 3 martie 1987.
A.P. vine la Liceul Central, in cursul dupa-amiezii, invitat de directoarea Smeu. Mai sunt de dat cateva telefoane, pentru ca salvarea Liceului de Filologie-Istorie, de perspectiva sumbra a transformarii in liceu industrial, sa fie reconfirmata.
A.P. ia loc in scaunul directoral, dar instrumentul de lucru, telefonul, este stricat. Iau urma defectiunii si repar aparatul, de la care tata reuseste sa vorbeasca, in scurt timp, cu domnul Nicolae Croitoru, de la Capitala.

Impreuna cu Nae Leahu, cant doua piese, 'Pamantul din Luna' si 'Dreptul la boala', ca o surpriza pentru doamna directoare. Ne angajam sa facem un imn al Liceului Central, pana la sarbatoarea care va avea loc la sfarsitul lunii.