Jurnalul lui Adrian Păunescu – necesitate, şansă, condamnare (57)

11 martie 1987
Tot azi, am redeschis sezonul de fotbal. Pe terenul de la Student Parc Tei, intr-un meci de antrenament, eu si A.P. ii invingem pe George Ciocoiu si pe soferul Gica Ionescu, in doua partide. De reintalnirea cu George Ciocoiu se leaga si una dintre cele mai reusite farse, pe care le-a gandit A.P. si le-am realizat impreuna. Iata in ce a constat farsa:

Halucinatii cu caini dobermani
In 1985, am imprumutat familiei de medici Ionescu cainele nostru doberman, pe nume Bot. Exemplarul era cu totul deosebit, si prin inteligenta, si prin particularitatea ca avea urechile netaiate, desi majoritatea dobermanilor sunt operati pentru a purta urechile ascutite si ciulite.

In iarna 1986-1987, care abia a trecut, prietenul nostru George Ciocoiu ne-a oferit, din partea tatalui sau, un pui de doberman, pe care l-am botezat Virgil. Catelul nou era menit sa continue in casa noastra traditia acestei rase, inceputa cu Bot. Cand l-am primit, Virgil avea 3-4 saptamani. George Ciocoiu ne-a spus ca, pe la 2-3 luni, trebuie sa-l ducem la veterinar, sa ii taiem urechile. Aseara, ne-a telefonat, sa ne spuna ca trece pe la noi, sa-l mai vada pe catelandru, inainte de a merge la fotbal.

Atunci, i-a venit lui A.P. ideea sa facem farsa. In cele doua luni, dintre momentul cand l-am primit pe micul Virgil si ziua de astazi, s-a intamplat sa-l recuperam si sa-l aducem acasa pe batranul Bot. Ciocoiu nu stia ca dobermanul matur a revenit la Bucuresti si nici nu stia macar ca el exista. Cand amicul a sunat la usa, l-am ascuns in baie pe micul doberman Virgil si l-am lasat liber, prin casa, pe batranul doberman Bot.

Asemanarea dintre cei doi caini era si este uluitoare, mai ales prin aceea ca ambii au urechile netaiate. Sigur, unul e foarte mic, iar celalalt e foarte mare. Dar, repet, prietenul nostru nu stia de existenta cainelui batran. Asa ca a intrat in casa, s-a facut comod in fotoliu si am inceput sa vorbim despre cat de bine ne va prinde fotbalul de azi. La un moment dat, a patruns in camera batranul Bot. Ciocoiu a ramas stupefiat:
– Ce-i cu asta? åsta e Virgil?
– Da, nea George, nu-l mai recunosti?, am raspuns.
– Dar ce e cu el, ce s-a intamplat de a crescut in halul asta? Era cel mai mic dintre toti. Stiam eu ca ai din urma vor fi cei dintai, dar nici chiar asa! Formidabil! Si nu i-ati taiat nici urechile. Nici nu cred ca i se mai pot taia la cat de mare s-a facut. E incredibil...

Atunci, i-am oferit prietenului nostru explicatia, care constituie esenta farsei:
– Asa e, nea George, am uitat sa va spun. Acum vreo luna, Virgil a scapat in camara, fara sa stim, si s-a dus la borcanul cu 'Apilarnil', un borcan de un kil. Mai erau pe acolo si alte produse apicole, 'Apireven', 'Propolis' si alte energizante. Cand ne-am dat seama ca animalul se duce prea des in camara, era deja tarziu. Mancase tot borcanul. Mai erau ratacite, pe jos, doua trei pastile, amba­lajele de hartie si celofanele goale de la celelalte produse. Apoi, a inceput sa creasca vazand cu ochii. Intr-o dimineata, ni s-a parut ca e mai mare, dupa-amiaza – ca e si mai mare, seara – ca s-a maturizat excesiv, iar a doua zi dimineata am avut halucinatii.

Virgil era deja matur!
Intr-adevar, ipoteza senzationala pe care o lansasem ar fi putut parea o nebunie daca nu exista de fata dovada. Intrucat batranul Bot era, repet, unul dintre rarele exemplare de doberman cu urechile netaiate, iar prietenul Ciocoiu, cunoscator al rasei, stia ca-l lasase acum o luna pe micul Virgil cu urechile lungi, nu exista posibilitatea descoperirii substitutiei pe care o facusem. Asa ca domnul George a acceptat ideea ca se intampla si minuni in natura si a inceput sa se intereseze de efectele miraculoase ale 'Apilarnil'-ului si daca produsul acesta nu are cumva efecte similare si la nivelul corpului uman.

In gluma, A.P. a precizat:
– In caz ca te intereseaza puterea 'Apilarnil'-ului de a face sa creasca anumite parti ale orga­nismului, afla ca, daca iti creste ceva, atunci iti cresc toate. Nu se fac diferentieri, adica sa luam 'Apilarnil' si sa ne creasca numai anumite organe! Suparat, probabil, ca a fost obiectul unei farse, dulaul Bot, in varsta de 3 ani, mi-a daramat chitara pe ciment si i-a rupt, cu totul, zona superioara a grifului, acolo unde sunt montate cheile.