x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Jurnalul lui Adrian Păunescu – necesitate, şansă, condamnare (69)

Jurnalul lui Adrian Păunescu – necesitate, şansă, condamnare (69)

de Andrei Paunescu    |    14 Apr 2012   •   21:00
Jurnalul lui Adrian Păunescu – necesitate, şansă, condamnare (69)

29 martie 1987
Mama
Acum 46 de ani se nastea, la Bucuresti, femeia care avea sa ma aduca pe lume, poeta Constanta Buzea. S-a casatorit cu tata in septembrie 1961 si s-au despartit, formal, in 1976-1977, dupa un proces de divort si de incredintare a copiilor (eu si Ioana), intins pe vreo 3 ani, cu infatisari nenumarate, inclusiv la Tribunalul Suprem. In cei peste 15 ani in care au stat impreuna, tatal meu si mama mea au realizat fiecare, in afara de doi copii, carti ce raman in biblioteca literaturii contemporane si, mai mult ca sigur, a literaturii romane durabile.

In plus, au fost impreuna in calatoria vietii, caci fiecare om are o calatorie a vietii, in 1970-1971, la bursa academica pe care a primit-o A.P., la Programul International al Scrisului de la Universitatea din Iowa City - S.U.A. Tata, din 1962, iar mama, incepand cu 1974, si-au legat numele si de viata gazetareasca din Romania. Nu pot eu discuta acum ponderea faptelor fiecaruia, in lucrarea spirituala a vremii. stiu doar ca au luat-o de foarte jos, cu viata plina de necazuri, intr-o tinerete saraca, si au ajuns nume de rezonanta in bibliografii si dictionare.

Sunt unii care spun ca a fi copilul unei personalitati este ca o dezvoltare vegetala, sub umbra constrangatoare a copacilor stufosi. Sunt altii care afirma ca protectia copacilor respectivi este exclusiv un avantaj, un ingrasamant. Parerea mea e ca, daca samanta plantei tinere este puternica, doar copacul nou aparut transforma umbra in ingrasamant.

Peste extreme grabit
Incercam sa ne dezmortim, jucand tenis de masa si fotbal cu Anel Pasa, George Ciocoiu si Gica Ionescu. Seara, A.P. se simte foarte rau. Anel sta nemiscat, Ciocoiu se minuneaza, eu ii fac masaj esential dupa metoda Shiatsu. Telefoane pe la cunostinte specializate in domeniul sanatatii. Doctorul Ionescu Targoviste nu e azi acasa, doctorul Bratila nu raspunde la nici un telefon (Gica se duce si bate zadarnic la portile din strada Visarion numarul 6, unde nu raspunde nimeni, se pare ca doctorul e intr-un cantonament cu Nationala de fotbal), doctorul Ozun e plecat cu sotia si copilul, iar Valeriu Popa are, ca de obicei, telefonul scos din priza. Cu capul fierbinte si privirea slabita, cu dureri de stomac si de piept, A.P. ne spune: 'Ei ma gasesc intotdeauna pe mine, iar eu, cand am nevoie, pot sa mor si n-am cum sa-i anunt'.

Nici compresele reci pe frunte si plexul solar nu ajuta la nimic. A.P. e sigur ca totul vine de la o dereglare digestiva, dar nu e totul sa stii de unde vine raul, ca sa-l si poti inlatura. Prima metoda care da rezultate este baia rece la picioare, asa cum ne-a invatat inginerul Valeriu Popa. Dar starea de rau persista, chiar si dupa ce A.P. isi pune singur cateva ace de acupunctura pe mana, picior si abdomen, in punctele Stomac 36, Intestin Gros 4, Splina Pancreas si chiar in cap, pe Meridianul Vas Guvernor.

La Salvare nu apelam, pentru ca nu stim ce marsavii pot face dusmanii nostri nevazuti, dupa tentativa de asasinat de la Paltinis, din vara trecuta. Totusi, A.P. ne spune ca, in disperare de cauza, putem apela si la Salvare. Stari asemanatoare A.P. a mai avut de multe ori. Dar cu aceasta intensitate si pe durata atat de indelungata, aproape niciodata. Paradoxal ca intotdeauna, A.P. 'trece peste extreme grabit' (cum singur scria in poezia 'Iertarile') si, la numai jumatate de ora distanta, nu mai este omul in suferinta, vecina cu disperarea, ci barbatul puternic, care isi surclaseaza adversarii la tenis de masa. Insusi recunoaste: 'Din mort, acum cateva clipe, iata ca joc ping-pong'. Inginerul Valeriu Popa obisnuieste sa spuna, cand se afla in fata unor astfel de ciudatenii: 'Din intamplari adevarate'.

Cliseele lui Valeriu Popa
Bioenergeticianul are o multime de formule-cliseu, pe care le foloseste fara prejudecati. Nici nu ar putea fi inventiv la nesfarsit, cand vede, zilnic, sute de oameni. Domnia sa considera, cum am mai notat, ca 'Sanatatea este scoala cea mai dura a acestei planete', ca in Romania lucrurile merg prost pentru ca mereu se face uz de 'Mila-Pila-Forta-Bani', ca singura dovada, in orice imprejurare, pe care nimeni n-o poate interpreta confuz si contesta, este 'Negru pe alb, scris cu mana lui'.

Mai mult chiar, fenomenalul terapeut oltean, despre care exista ideea ca detine cea mai puternica bioenergie aplicata din lume, cu efectele cele mai bune, vrea sa fie si autorul unor definitii pe care nimeni nu le-a reusit cu exactitate, in istoria stiintei: ce este curentul electric; ce este lumina; ce este sunetul; de unde venim, cine suntem si unde mergem. Initiativa e, trebuie sa recunoastem, temerara. Deocamdata, prima concluzie ar fi ca 'in curentul electric se misca elemente ce detin calitati electrice'. Tocmai asta e problema: nu curentul ne intereseaza, ci substratul efectului electric. Dar sa lasam cercetarea sa-si faca datoria.

×