Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
2 aprilie 1987
Domnul Trifan jura ca s-a lasat de bautura. Astazi, vine sa se tina de promisiune in casa noastra. Nu e singur, ci insotit de fiica sa, Agneta. Cum intra in vestibul, domnul Trifan ne roaga sa-i aratam fiicei sale biblioteca si ce mai consideram demn de vazut in casa Paunescu.
Problema este sa scape putin de sub supravegherea copilei, care este hotarata sa pastreze, cu orice pret, juramantul tatalui sau. Trifan il roaga pe A.P. sa scoata de undeva o sticla cu vin, dar repede, ca se intoarce supraveghetorul. Dosita undeva, langa fotoliu, sticla se goleste numai in secundele in care domnisoara A. nu se gaseste in incapere.
Nu stiu daca avem sau nu casa mare, dar, masurat in alcool, imobilul ocupa un spatiu echivalent cu trei pahare de vin, baute pe nerasuflate.
A.P. e de parere ca domnul Trifan e un mare performer in lupta cu alcoolul, impotriva caruia lupta consumandu-l. Nu oricine e capabil sa se lase de cateva sute de ori definitiv, intr-o singura viata, de aceasta preocupare.
Foarte curand, vom pleca la Barca, in Dolj, unde speram sa rezolvam, la un pret rezonabil, cateva din problemele tehnice ale masinii, la service-ul fostului fotbalist al Universitatii Craiova, Petre Deselnicu, cu care A.P. ia legatura telefonic.
3 aprilie 1987, Bucuresti-Craiova-Barca
Vietasi ai propriului destin
Refacut incredibil, datorita tratamentului naturist al lui Valeriu Popa, bunicul meu este, din nou, puternic. si-a recapatat pofta de viata si de munca, dupa ce, acum numai doua luni, mari medici specialisti ii prevazusera cel mult doua saptamani de viata. Cu apa distilata, paine neagra si mere acrisoare, ulterior cu un meniu imbunatatit, care a cuprins alte legume usoare, fructe, miere, grau incoltit, supe dietetice, nuci, un ou saptamanal si absolut deloc prajeli si carne, barbatul de 71 de ani, care avea o tumoare de 14 centimetri pe capul de pancreas, si-a recapatat nu numai speranta de supravietuire, ci si vitalitatea. In plus, parul complet alb (de 20 de ani) a inceput sa se innegreasca!
A.P. considera ca o asemenea experienta, o suferinta care a trecut pe langa moarte ar fi bine sa ne dea de gandit si sa ne aduca aminte ca trebuie sa ne bucuram ca suntem in viata si sa ne strangem, intre rude, nu numai atunci cand avem de ingropat pe cineva. Iata de ce tata si tataie au organizat un drum la Barca, in casa noastra parinteasca, pentru toti cei ramasi in familie. Deocamdata o luam spre Oltenia, cu A.P. la volanul Daciei, cu mine insotindu-l, cu bunicul meu si Valeriu Popa intr-un ARO, condus de Gica Ionescu. Dupa multi kilometri de autostrada, imi aduc aminte ca am uitat aparatul de fotografiat si banii de drum. A.P., neasteptat de calm la o asemenea veste, imi spune ca importanti suntem noi. Daca suntem sanatosi, mai facem un aparat de fotografiat si ne descurcam cumva sa supravietuim. Cat priveste banii, in ciuda optimismului lui A.P., am foarte mari rezerve ca ne vom putea plati datoriile, acumulate la diverse cunostinte in ultimii ani, datorii care, in loc sa scada, cresc.
In foarte buna dispozitie de scris, A.P. imi dicteaza conducand, un amplu poem despre marirea si decaderea omului. Dupa strofa 44, cand suntem inca pe autostrada Bucuresti-Pitesti, oprim ca sa le citim celor din masina cealalta. A.P. le cere parerea. Constantin Paunescu si Valeriu Popa nu sunt degustatori fanatici de poezie si s-au cam obisnuit cu realitatea ca A.P. scrie poezie buna. Cand vor sa exprime ceea ce cred, au un mod extrem de sec de a-si formula parerea, pe care A.P. il preia si-l ironizeaza: “taticule si matale, nea Valerica, spuneti-mi, cum vi se pare poezia?'
Bunicul meu se gandeste cateva minute si concluzioneaza: “Ceva de nedescris'. Valeriu Popa completeaza: “Tov Adrian, e o minune'. A.P. nu renunta si foreaza in continuare: “Lasati minunile si spuneti-mi cum este!'. Cei doi ajung la parerea comuna ca este “Foarte frumoasa'. “Frumos, frumos, spune A.P., dar de ce? Ce va aduce la concluzia asta?' Tataie cauta sa explice: “Ma baiete, eu iti spun, e ceva de vis, de nedescris!'. “Matale, nea Valerica?' “Ce sa zic detaliaza inginerul Valeriu Popa foarte frumos, pot sa dau in scris, negru pe alb, scris cu mana mea, ca e foarte frumoasa.' Asa se lupta A.P. cu cei doi parinti ai nostri (unul dintre ei bioenergetic) si nu obtine altceva, decat calificative sumare.
Continuam drumul. Pana la Craiova, poemul ajunge la strofa cu numarul 70. Tata imi vede atat bucuria ca i-am transcris un mare poem, cat si oboseala unui tir continuu. Se confeseaza: “Vezi, Andrei, am iesit o clipa din nebunia de acasa, cu telefoanele si mizeriile zilnice in care traim, in care sunt bagat si in care ma bag si eu, si iata ce chef nebun am de literatura. Nu sunt de acord cu parerea drastica a domnului Noica, si anume ca nu trebuie sa ma bag in fleacuri, sa nu ma mai lupt cu sectoristul si sa ma ocup numai de problemele mari ale culturii nationale. Eu, fara fleacurile zilnice, n-as putea sa fac pasii mari. Dar trebuie sa ii dau filosofului dreptatea cuvenita. Nu se poate nici sa-mi irosesc viata in probleme minore si sa las nescrisa atata literatura.'
