x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special La Toya: "Ştiu cine l-a omorât pe Michael!"

La Toya: "Ştiu cine l-a omorât pe Michael!"

de Sînziana Stancu    |    12 Iul 2009   •   00:00
La Toya: "Ştiu cine l-a omorât pe Michael!"
Sursa foto: /REUTERS

Sora megastarului a făcut declaraţii senzaţionale, în exclusivitate, pentru News of the World, precizând că "regele muzicii pop" a fost ucis pentru averea sa de aproape 2 miliarde de dolari.



Fostul "iepuraş" Playboy a mai declarat că este vorba despre "o conspiraţie", şi nu despre un singur ucigaş. "Ştiu cine a făcut-o!", le-a spus La Toya Jackson jurnaliştilor de la News of the World, dezvăluindu-le şi alte secrete despre moartea suspectă a fratelui ei, între care şi faptul că în corpul lui s-au găsit urme de droguri şi că lui Michael i-au dispărut 2 milioane de dolari cash şi foarte multe bijuterii.

"A fost o conspiraţie pentru a pune mâna pe banii lui Michael", a repetat La Toya, fără a da însă nume. Şocantele declaraţii ale sorei lui Michael sunt făcute la nici două zile după ce procurorii din Los Angeles, care se ocupă de cazul morţii vedetei, avansaseră varianta omuciderii.

MAI RENTABIL MORT DECĂT VIU
În impresionantul interviu de patru ore acordat publicaţiei News of the World, La Toya, considerată cea mai apropiată de Michael din tot clanul Jackson, a mai spus că aparentul cocktail de sedative care l-a ucis pe Michael a fost "un joc nebunesc" jucat de un grup clandestin, care urmăreşte să pună mâna pe averea de aproximativ 2 miliarde de dolari a lui Michael.

Pentru acest grup, Michael "valorează mai mult mort decât viu", a mai spus La Toya, referindu-se la faptul că numai creaţia artistică a lui Michael cu drepturile de reproducere valorează peste 1 miliard de dolari. La Toya mai susţine că ştie deja care sunt rezultatele testelor toxicologice, ce urmează să fie făcute publice peste două săptămâni, şi că "acestea vor fi o surpriză pentru toată lumea".

Ea a mai dezvăluit că pe gâtul şi braţele lui Michael erau urme de ace de seringă şi că, acum doi ani, el îi spusese că îi e frică să nu fie ucis pentru bani. "Mă vor ucide pentru înregistrările mele. Vor albumele mele şi mă vor ucide pentru asta. Ştiu că ceva îngrozitor se va întâmpla", i-a spus Michael. La Toya a spus şi că el nu a dorit să facă turneul aniversar la Londra şi în nici un caz să dea 50 de concerte, ci 10, cel mult, dar că a fost forţat de cei din jurul lui, pentru bani.

Michael voia chiar să se retragă din viaţa muzicală şi să se facă regizor de film. Făcuse şi posterul pentru un horror, pe care voia să îl intituleze chiar "Thriller".


Doctorul suspect
O altă publicaţie mondenă, TMZ, preciza cu o zi înainte de interviul cu La Toya că medicul personal al lui Michael, Conrad Murray, este pentru anchetatori principalul suspect. El a cooperat foarte greu cu ei, recunoscând doar că era la Michael acasă în seara când artistul a murit, dar precizând că fusese chemat abia după ce lui Michael i se făcuse rău şi nu mai respira, iar "pulsul i se simţea doar în artera femurală". Imediat după moartea lui Michael, avocatul lui Murray, Ed Chernoff, a declarat presei că medicul nu i-a prescris şi nu i-a administrat niciodată vreunul dintre medicamentele care l-au răpus pe Michael.

Totuşi, după noi investigaţii, anchetatorii au găsit suficiente dovezi care atestă că Murray a fost cel care i-a administrat puternicul anestezic Propofol, ce i-ar fi provocat megastarului stopul cardiac. De data aceasta, după a doua audiere a clientului său, avocatul Chernoff nici nu a confirmat, dar nici nu a infirmat presei că Murray nu i-a administrat lui Michael Propofol.

Anchetatorilor li s-a părut suspect şi faptul că Murray a ezitat aproape o jumătate de oră să sune la 911, ca să cheme o ambulanţă să-l resusciteze pe Michael. Murray a explicat destul de evaziv că nu şi-a amintit adresa la care locuia Michael, deşi aceasta este cea mai cunoscută din lume.

Un alt personaj care îi interesează în mod deosebit pe anchetatori este medicul Arnold Klein, care se numără printre doctorii suspecţi, care foloseau nume de împrumut, pentru a-i prescrie megastarului reţete cu medicamente cu efect de droguri.

×
Subiecte în articol: special michael toya