Laudatio pentru o Doamnă

In numarul 11 al revistei Secolul XXI de anul trecut, Alina Ledeanu a facut o dedicatie Dansului. Dansul romanesc. Si uite asa s-au adunat ca la o sar­ba­toa­re stelele cele adevarate ale dansului si baletului romanesc. Irinel Liciu, Stere Popescu, Gabriel Popescu, Gigi Caciuleanu, Miriam Raducanu, Ion Tugearu, Floria Capsali si Razvan Mazilu.

L-am rasfoit zilele trecute si am fost mandra, trista, nostalgica. Unde sunt astazi stelele ce dau lumina cu adevarat? Am gasit-o mai in toate paginile pe Miriam Raducanu. Miriam – Papa in alint, care si-a depasit vremea sau era/este din alta lume si cu dansul, si cu trupul, si cu mintea.

Miriam – care capteaza dand sen­zatii magice. Miriam - care zboa­ra, valorand ideile si miscarile corpului. Spectacolele ei vorbesc... Si la in­ce­put a fost Cuvantul.

Paradoxal, ea porneste de la cu­vant, gandeste cu mainile, cu corpul ei tot. Poate de aceea dansul ei mi-a dat mereu solutii. O intalnire cu Mi­riam era o spovedanie, o ispasire de pacate. Cu Miriam am avut me­reu o iesire din realitate, din timpul pre­zent. Miriam a rupt eti­che­tele de dans vechi si nou. Pun uneori verbul la trecut pentru ca asa pun o dis­tanta aristocratica intre ea si noi. Dar cand scriu ca o iubesc pun verbul la prezent. Pentru ca o iubesc.

O vad rar, nu stiu de ce, din cauza in­do­lentei pacatoase, a grabei, a aler­gatului fara rost sau cu rost, eu inca mai cred ca suntem vesnici. Dar de cate ori o vad, gandurile mele se ra­su­cesc si inima mea bate mai tare.

Un spectacol al lui Bejar se nu­mea 'Simfonie pentru un om singur'. E un titlu potrivit pentru dansul existential al acestei brave femei care a ridicat la nivel de arta obli­ga­tia de a supravietui. Un fapt de cultu­ra este viata. Senzatii, trairi, senti­men­te profunde in acele 'Nocturne' cu Gigi Caciuleanu si Johnny Ra­du­ca­nu la Teatrul Tandarica, intr-un Bu­cu­resti ahtiat de cultura pe atunci, desi politicul era foarte negru.

Aceasta mare dansatoare cu mai­nile ca niste alge tremuratoare, fluturand ca o pasare tragica – Pasare ma­iastra, Pasare de noapte, este foar­te curajoasa, este inimi­tabila, de necopiat si unica. Cel mai bine scrie Gigi Caciuleanu 'Vazand-o dan­sand, mi-am dat seama ca un gand poate fi mai coregrafic decat o mis­ca­re, sper sa ajung vreodata sa fac asa'. Miriam are legile proprii, dar niciodata nu le calca pe ale celorlalti. Imi pare rau pentru gene­ratia de as­tazi care nu are in fata un astfel de mo­del, adica sa poti spune 'Eu n-o sa fac niciodata ceva atat de bun – pentru ca e nevoie de standarde inalte, altfel nu ai cum sa le atingi'.

Asta pot scrie eu despre Miriam Raducanu astazi, in vara anului 2011, dar in toamna anului 2010 scriam in cartea domanei Alina Le­deanu: 'Pe langa Miriam Raducanu, restul lumii pare neslefuit. Miriam ne-a schimbat pe noi toti. Dansatori si actori. Cu incredibila sa vulnera­bi­li­tate a schimbat ordinea lucrurilor. A lucrat si a format multa lume, dar nu­mai Gigi Caciuleanu isi incepe fie­care discurs numai cu numele ei.

Miriam e contemporana cu noi, dar nu locuieste in geografia noastra. Exista itinerarii ascunse, locuri enig­matice si necunoscute, funambulesti. Acolo o gasesti daca iti da voie sa o cauti. A vorbi si a te intalni cu Miriam Raducanu este o terapie energe­tica, o lectie de supravietuire: sufletul e bandajat si inima iubeste. Poate ca esti norocos ca artist daca ai transfigurare pe scena, dar Miriam are transfigurare si in viata ce-i cu­pri­nde toata faptura. Am invatat de la Miriam ca nimic nu te poate murdari daca tu nu ii dai voie.