Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Dacă v-am explicat în ziarul de ieri mecanismul care declanşează efectuarea convorbirilor telefonice ale unor persoane de anchetatori, la fel de clare ar trebui să fie şi condiţiile în care acestea se dispun. Deşi legiuitorul specifică faptul că se cere autorizarea înregistrărilor în momentul în care există suspiciuni asupra comiterii unor fapte penale, cei ascultaţi şi care într-un final sunt inculpaţi în dosare penale sunt de altă părere.
Cel mai recent exemplu este cel al fostului ministru Ioan Mureşan (inculpat alături de Traian Remeş în deja celebrul dosar "Caltaboşul") şi al fostului şef al Direcţiei Generale a Finanţelor Bihor, Ioan Lascău (judecat pentru fapte de corupţie). Cei doi au contestat la Curtea Constituţională art.91 indice 1 din Codul de procedură penală, cel care se referă la modalităţile de înregistrare video şi audio de procurori.
Cei doi au motivat că acest articol din Cod încalcă prevederile Constituţiei Române şi ale art 8 din Convenţia Drepturilor Omului "deoarece este posibilă autorizarea interceptărilor şi înregistrărilor audio-video, indiferent dacă este sau nu declanşat un proces penal. Or, obţinerea unor astfel de mijloace de probă anterior începerii urmăririi penale, deci în afara regulilor specifice procesului penal, este de natură a leza echitatea procesului şi inviolabilitatea secretului corespondenţei", se arată în plângerile celor doi, conexate într-un singur dosar de judecătorii Curţii Constituţionale.
"De asemenea", continuă explicaţia în plângere "în ipoteza dispunerii interceptărilor şi înregistrărilor audio-video atunci când există doar date privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni, este afectat şi principiul proporţionalităţii consacrat de art 8 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale deoarece gravitatea faptei penale ce nu a fost însă efectiv comisă nu poate fi evaluată, pentru a fi pusă în balanţă cu gravitatea ingerinţei în exercitarea dreptului la viaţă privată".
Analizând aceste argumente, magistraţii Curţii Constituţionale au considerat că susţinerile celor doi nu "stau în picioare" pentru că "societăţile democratice sunt ameninţate de un fenomen infracţional din ce în ce mai complex, motiv pentru care statele trebuie să fie capabile de a combate în mod eficace asemenea ameninţări şi de a supraveghea elementele subversive ce acţionează într-o societate democratică, în vederea asigurării securităţii naţionale, apărării ordinii publice ori prevenirii săvârşirii de infracţiuni. (...) Dispoziţiile legale criticate nu permit, aşa cum în mod eronat susţine autorul excepţiei, administrarea mijloacelor de probă în afara procesului penal, adică în faza actelor premergătoare. Dacă ar fi aşa, în mod evident o astfel de instrumentare poate fi cenzurată în faţa instanţelor de judecată".
Astfel, prin decizia 962 din 25 iunie 2009, Curtea Constituţională a respins plângerile lui Mureşan şi Lascău, privind neconstituţionalitatea art.91 indice 1 din Codul de procedură penală care se referă la interceptări audio şi video de organele de anchetă, decizie justificată şi prin faptul că "textul stabileşte în termeni fără echivoc, că înregistrarea audio sau video se dispune dacă sunt date privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni, prin această a doua alternativă înţelegându-se evident şi situaţiile ce intră în sfera actelor de punere în executare a hotărârii de a săvârşi infracţiunea în acord cu art.20 din Codul penal referitor la tentativă şi nu în sfera unor simple ace de pregătire."
Această decizie a venit după ce în urmă cu un an Dumitru Popescu câştiga la Curtea Europeană a Drepturilor Omului procesul cu statul român după ce reclamase că i s-ar fi încălcat drepturile la viaţă privată şi de familie, precum şi dreptul la un proces echitabil, ca urmare a interceptării convorbirilor sale telefonice de autorităţi şi a utilizării transcrierii lor ca probă în cadrul procesului penal în care era inculpat.
Dumitru Popescu a fost judecat pentru că a participat la evenimentele care s-au desfăşurat în noaptea de 16-17 aprilie 1998 pe Aeroportul Militar Otopeni, unde o mare cantitate de ţigări a fost descărcată dintr-un avion înmatriculat în Ucraina şi introdusă ilegal pe teritoriul românesc. Operaţiunea a fost cunoscută la vremea respectivă ca "Ţigareta II".
Potrivit procurorilor, pe toată prioada derulării acestor operaţiuni, inculpaţii s-au aflat în contact telefonic prin intermediul reţelelor de telefonie mobilă, aşa cum reiese din lista convorbirilor telefonice dintre ei la momentul săvârşirii faptelor ce constituie obiectul cauzei, listă pe care au întocmit-o serviciile speciale şi pe care parchetul a anexat-o la rechizitoriul său, ca probă în acuzare. Parchetul însă, spune că rechizitoriul nu a fost întemeiat pe eventuale ascultări operate la posturile telefonice ale lui Dumitru Popescu.
Articolul 8 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, intitulat Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie prevede: "Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesar pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora".
Autorizarea convorbirilor telefonice ale lui Popescu a fost făcută prin mandatul nr. 00169 din 6 martie 1998 emis de Parchetul Înaltei Curţi. Susţinând că interceptarea telefonului său a fost ilegală, întrucât nu s-a făcut o redare integrală în scris a rezultatului acestor ascultări, Popescu nu a avut câştig de cauză în faţa magistraţilor militari. Instanţa militară a reţinut că într-adevăr conform art 92 indice 2 din Codul de procedură penală înregistrările trebuiau transcrise integral, dar a respins acest argument pentru că "aspectul integralităţii convorbirilor se referă la fapte şi persoane ce sunt deduse judecăţii".
Acelaşi art.91 indice 1 din Codul de procedură penală este contestat de avocatul lui Dumitru Popescu la Curtea Constituţională, care respinge însă plângerea la 3 februarie 2000, invocând o hotărâre a CEDO din 1978 în procesul Klass şi alţii împotriva Germaniei care contestau prevederile legii G10, care spuneau ei, nu respectă dreptul la o viaţă privată prin interceptarea telefoanelor şi a corespondenţei.
După o perioadă lungă de timp, Dumitru Popescu, ajuns cu contestarea art.91 indice 1 din Codul de procedură penală la CEDO, câştigă, judecătorii europeni constatând că i-a fost încălcat dreptul la o viaţă privată fiindu-i interceptate convorbirile telefonice de la birou. El nu a contestat niciodată conţinutul stenogramelor, ci modul în care s-au efectuat înregistrările. Astfel Curtea Europeană, prin hotărârea din 26 aprilie, admite încălcarea prevederilor art.8 din Convenţia Drepturilor Omului şi "că simpla constatare a încălcării sale constituie în sine o satisfacţie echitabilă suficientă pentru prejudiciul oral suportat de reclamant din cauza acestei încălcări".
Curtea Drepturilor Omului i-a dat câştig de cauză şi fostului judecător clujean Viorel Burzo care a contestat legislaţia naţională în domeniu. Adică acelaşi art. 91 indice 1. Fost preşedinte al Secţiei Penale a Curţii de Apel Cluj, a fost condamnat în România pentru trafic de influenţă. Împotriva lui au fost folosite înregistrări telefonice obţinute la dispoziţia procurorului (între timp legislaţia a fost modificată iar interceptările se pot face numai cu autorizarea emisă de un judecător). CEDO a constatat astfel încălcarea dreptului la o viaţă privată prin înregistrarea telefoanelor de la birou şi a drepturilor parentale.
Citește pe Antena3.ro
