x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Legislaţie rutieră mai dură pentru teroriştii şoselelor!

Legislaţie rutieră mai dură pentru teroriştii şoselelor!

de Mara Raducanu    |    12 Aug 2010   •   00:00
Legislaţie rutieră mai dură pentru teroriştii şoselelor!
Sursa foto: Dan Marinescu/Jurnalul Naţional

Şoferii români nu mai ştiu de frică. Contează mai mult cine e mai şmecher, cine turează mai mult bolidul şi mai puţin cine respectă legea. Amenzile nu se mai plătesc, iar conducătorii auto - indiferent dacă se urcă beţi la volan sau dacă depăşesc limita legală de viteză - ştiu că "îşi spală" păcatele în instanţă. "Încurajaţi" de prevederile legale, ei o iau de la capăt cu aceleaşi şi aceleaşi apucături care duc la producerea tragediilor de pe şosele.

Revoltător este că, în timp ce autorităţile noastre analizează, fac dezbateri şi despică firul în patru în ceea ce priveşte masacrul de pe şoselele României, proiectele rămân undeva suspendate prin Parlament, fără o finalizare concretă. Comparativ cu alte state, legile rutiere româneşti sunt blânde, ţinând cont de masacrul de pe şosele. Iar realitatea "din teren" a demonstrat-o chiar zilele trecute. În timp ce vitezomanul Cristian Şerban, prins duminică pe Autostrada Soarelui conducând cu 248 km la oră un Porsche de 100.000 de euro, a rămas fără permis pentru 90 de zile şi a primit nouă puncte amendă, un vitezoman elveţian, prins cu 290 de kilometri pe oră pe o autostradă, a rămas fără maşină şi a plătit 720.000 de euro amendă.

În Olanda, pentru depăşirea limitei de viteză ţi se confiscă fără drept de apel autovehiculul, iar buzunarul ţi se goleşte cu 490-670 de euro; în Germania ţi se suspendă dreptul de a conduce pentru trei luni şi, în plus, te alegi cu o amendă de 425 de euro; în Franţa nu scapi fără o amendă de 1.500 de euro şi aceeaşi suspendare de trei luni; în Anglia - 2.500 de lire sterline, adică echivalentul a 3.700 de euro, iar în Serbia depăşirea vitezei legale este sancţionată mai nou cu închisoare de la 15 la 60 de zile. În Germania, dacă este prins fără centură, şoferul este amendat cu 30 de euro, în Franţa - 135 de euro şi trei puncte, Spania - 50 de euro; Olanda - 45 de euro, Grecia - 166 de euro, Suedia - 70 de euro, Danemarca - 66 euro, România - două puncte şi 14-20 de euro.

Legile slabe fără o sancţiune finală concretă îi încurajează şi pe şoferii prinşi băuţi la volan. Aceiaşi şoferi pe care instanţele nu îi consideră vreun pericol social pe şosele şi preferă să-i lase să huzurească în libertate. "Din 295 de permise ridicate cetăţenilor români de la începutul anului până în prezent pe teritoriul statelor UE, 100 au fost pentru conducere în stare de ebrietate. Dar ştiţi cum este în alte ţări? În nici un caz nu ţi se suspendă permisul pe 90 de zile şi ţi se dă o amendă! Dacă te prinde beat la volan, rămâi fără permis pe o perioadă de doi ani. Şi nu doar atât. Faci un curs de îngrijire a victimelor accidentelor rutiere, iar la sfârşit dai un test din toată legislaţia", ne-a declarat Lucian Diniţă, director al Direcţiei Poliţiei Rutiere. "În anul 2009 au existat 12.279 de dosare pentru conducerea fără permis şi doar 3.124 au fost trimise în judecată prin rechizitoriu, iar 7.554 de infractori au fost scoşi de sub urmărirea penală. Referitor la conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, din cele 14.042 de dosare, doar 7.831 au fost trimise în judecată prin rechizitoriu. Aceste date statistice pot induce un sentiment de «siguranţă» celor care încalcă legea rutieră. Astfel de oameni, înţeleg doar atât: pot să fac ce vreau, că nu mă trimite nimeni în judecată. Şi dacă mă trimite, oricum nu o să fiu condamnat. În cel mai rău caz, mi se dă ceva cu suspendare", a declarat Claudiu Cremănuţă, director de dezvoltare în cadrul Asociaţiei Victimelor Accidentelor de Circulaţie.


"Avem cele mai mici amenzi din Europa!"
Lucian Diniţă (foto), şeful Direcţiei Poliţiei Rutiere, a mărturisit că amenzile mici din ţara noastră nu mai sperie pe nimeni şi că cele mai multe nu ajung niciodată să fie plătite. "Da, aşa este, amenzile nu mai sperie pe nimeni. Şi nu mai sperie şi fiindcă avem cele mai mici amenzi din Europa. Gândiţi-vă că 60 de lei înseamnă vreo 14 euro şi, dacă mai ai şi posibilitatea să achiţi la jumătate, ajungi la 7 euro. În 2009, Poliţia Rutieră a dat vreo trei milioane de sancţiuni. Or, la trei milioane aplicate la o medie să mergem pe minim de 60 de lei, minimul amenzii, haideţi să vedem unde ajungem. Dacă facem o socoteală, gândiţi-vă câţi bani se strângeau la buget." Acesta susţine că nu există o structură specializată care să se ocupe de colectarea amenzilor. "Poliţia amendează. Nu pot să mă duc eu la uşa omului să-i cer să plătească amenda. În alte ţări funcţionează sistemul «Bonus-malus». Dacă nu ţi-ai plătit amenzile, nu scapi sub nici o formă, pentru că atunci când te duci să îţi plăteşti poliţele de asigurare te trezeşti cu totul blocat. Şi te vezi obligat să achiţi legal tot ce trebuie." Nerespectarea limitelor de viteză, neatenţia la volan, conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice sunt, potrivit şefului de la direcţie, principalele cauze generatoare de accidente. "Poliţia Rutieră nu poate să facă nimic de una singură. Fenomenul rutier trebuie înţeles în toată complexitatea lui. Au existat voci care au spus că limitele de viteză sunt mici şi că românul trebuie lăsat să conducă liber. Astea sunt consecinţele."


Şoferii români, agresivi în trafic
Cele mai multe accidente rutiere în primele luni din 2010 s-au înregistrat pe DN 1, ajungând la 247, din care 45 de morţi, 127 de răniţi grav şi 243 de răniţi uşor. Pe locul doi, cu 216 accidente rutiere şi 42 persoane decedate, 102 răniţi grav şi 203 răniţi uşor, este DN 7, iar pe locul trei se situează DN 2, unde s-au produs 190 de accidente, 50 de persoane decedate, 84 de răniţi grav şi 150 de răniţi uşor. Cele mai multe accidente au survenit în intervalul orar 14:00-22:00, în care s-au produs 1.822 de accidente grave, soldate cu 428 de morţi şi 1.671 de răniţi grav, pe fondul oboselii şi al stresului acumulat în cursul zilei, reflectate în scăderea capacităţii de concentrare a atenţiei participanţilor la trafic. Sondajul de opinie asupra atitudinilor sociale privind riscul în trafic, realizat de Institutul de Prevenire şi Psihosociologie, a scos în evidenţă agresivitatea în trafic a şoferilor români. Astfel, unu din cinci conducători auto a recunoscut că a agresat verbal alt participant la trafic. Unu din 10 a recunoscut că a blocat în ultimele şase luni o altă maşină în parcare. Grav este faptul că 57% din subiecţi se simt în nesiguranţă în trafic, principalele motive fiind starea precară a drumurilor şi comportamentul celorlalţi şoferi.

×
Subiecte în articol: special