PSD refuză să mai participe la ședințele Coaliției, până când cei de la USR nu își schimbă această atitudine. Formațiunea condusă de Dominic Fritz s-a opus, în plină ședință de guvern, adoptării HG-ului prin care data de 7 august a fost declarată zi de doliu național, iar mai mulți miniștri progresiști, precum și câțiva parlamentari și europarlamentari cer Executivului să nu organizeze pentru Ion Iliescu funeralii de stat. Mai mult, două organizații #rezist se pregătesc să organizeze o… „petrecere de doliu național”, în această seară, în Piața Universității, în timp ce oficial sprijină strângerea de semnături pentru înaintarea către autorități a unei petiții prin care vor să solicite „stoparea procedurii în curs de organizare a funeraliilor naționale”. Aceste acțiuni, fără precedent într-un stat membru al UE, riscă să genereze un adevărat conflict la nivel politic între formațiunile aflate la guvernare și sunt catalogate de social-democrați ca fiind instigare la ură publică.
Uniunea Salvați România și organizațiile #rezist acționează coordonat în cadrul unei campanii de linșaj public la adresa fostului președinte al României Ion Iliescu, în timp ce Guvernul a declarat ziua de astăzi zi de doliu național și se pregătește să organizeze funeralii de stat.
Semnalul a fost dat, imediat după ce medicii au anunțat decesul fostului președinte al României, marți seară, de liderul USR Dominic Fritz, cetățean german și primar al municipiului Timișoara. Acesta a scris pe contul său de Facebook: „Din respect pentru victimele Revoluției și ale mineriadelor, USR a propus în ședința de Guvern să nu fie doliu național. Luăm act de decizia Guvernului. Reprezentanții USR nu va participa la funeralii”. Cel care a propus nedeclararea zilei de doliu național a fost chiar vicepremierul USR și ministrul Apărării Naționale, Liviu Ionuț Moșteanu. Această postare a lui Fritz a fost redistribuită, tot pe Facebook, și de ex-președintele USR, europarlamentarul Dan Barna.
Cel de-al doilea eurodeputat USR, Vlad Voiculescu, vicepreședinte al formațiunii progresiste, urmărit penal de DNA în dosarul vaccinurilor, a scris, la rândul său, tot pe Facebook, că „Iliescu e direct vinovat pentru moartea a sute de oameni la revoluție. (…) E treaba lui Dumnezeu ce face cu sufletul lui. Nici eu nu am și nici alții nu au dreptul să ierte în numele morților de la Revoluție, în numele morților de la mineriade, în numele femeilor violate, în numele tinerilor bătuți, în numele tuturor celor ale căror destine au fost distruse sau puse la grea încercare de tovarășul Iliescu”.
Năsui: „Doliul național decretat de Guvern este o rușine”
Iar lucrurile nu se opresc aici. În același timp, practic, cu aceste postări, a scris și deputatul USR Claudiu Năsui, ex-ministru al Economiei în Guvernul Cîțu, care l-a catalogat pe Ion Iliescu drept „criminal” într-o postare proprie publicată pe contul său de socializare și în care a conchis că „doliul național decretat de Guvern este o rușine”.
Deputata USR Diana Buzoianu este membru al Guvernului care a declarat ziua de 7 august 2025 zi de doliu național ca urmare a trecerii în neființă a lui Ion Iliescu. Din această calitate oficială, Diana Buzoianu a postat pe pagina sa de Facebook: „Dumnezeu să-l ierte pe Ion Iliescu, însă nu putem trece mai departe până nu se închid rănile rămase acolo. (…) Astăzi, când se vorbește despre funeralii de stat, cred că este momentul să ne întrebăm: putem cinsti un om uitând faptele lui? Eu cred că nu. (…) Nu putem vorbi despre reconciliere”.
Într-o notă mult mai dură a scris, tot pe Facebook, și Bogdan Rodeanu, liderul grupului parlamentar al USR din Camera Deputaților. „A murit un nemernic”, afirmă acesta, după care a distribuit postarea lui Dominic Fritz.
Și celebrul Marian Godină, susținător al USR și polițist în activitate (funcționar public cu statut special), a scris pe pagina sa de socializare: „Îmi pare rău că a murit acest ins, la 95 de ani, fără o zi de pușcărie. Nu mă pot bucura de moartea lui, uneori chiar mi-e milă. Dar e de ajuns să îmi amintesc cum l-a întors pe Regele Mihai ca să îmi treacă mila și să îmi fie silă, pe lângă toate celelalte rele pe care le-a făcut. Ar fi nedrept să aibă onoruri militare”.
Secretarul de stat al vicepremierului Moșteanu îl vrea pe Iliescu în cărțile de istorie, la capitolul „nemernici”
Seria oficialilor USR care au acționat în aceeași manieră continuă cu fostul deputat progresist Cristian Seidler. Acesta a postat, pe contul său de Facebook: „Regret decesul lui Ion Iliescu. Aș fi vrut să trăiască suficient pentru ca cei care l-au protejat să dispară, iar el să fie judecat, A fost un comunist mai reformist, dar tot un comunist, parte din criminalii care au condus țara. «Despre morți numai de bine» e doar pentru cei care nu se tem de strigoi. Urmașii lui Iliescu mai pot fi găsiți în justiție, în politică, în societate”.
Seidler a adăugat: „Bunicului i s-au furat pământul de două ori: o dată de comuniști și a doua oară de neocomuniști, care i-au explicat că s-a terminat pământul din sat și că nu mai poate primi înapoi tot ce le fusese furat părinților lui. Ăsta e testamentul lui Ion Iliescu pentru România. Îl refuz. Sper ca în cărțile de istorie să fie menționat la capitolul nemernici. Cu zâmbet larg”.
Cristian Seidler a scris aceste rânduri la scurt timp după ce Guvernul României adopta HG nr. 630/5 august 2025 privind declararea zilei de 7 august 2025 zi de doliu național pe teritoriul României, „în memoria domnului Ion Iliescu, șef al statului român între anii 1990-1992, 1992-1996 și 2000-2004”.
Conform acestui HG, în ziua de 7 august, toate instituțiile și autoritățile publice centrale și locale vor arbora drapelul României în bernă. Drapelul României în bernă se va mai arbora, printre altele, inclusiv la sediile partidelor politice, adică, teoretic, inclusiv la sediile USR. Mai mult, aceeași obligație revine și persoanelor fizice, dacă arborează drapelul României la domiciliu sau la reședință.
Deci, declararea zilei de doliu național este un act al Guvernului României, iar organizarea funeraliilor de stat reprezintă o obligație care revine din cuprinsul Legii nr. 215/2016 privind ceremoniile oficiale. La articolul 17 al acestei legi, se prevede că „funeraliile de stat sunt ceremonii oficiale organizate de Guvern în cazul decesului Președintelui României și al foștilor șefi ai statului român. Funeraliile de stat includ și onoruri militare”.
Prin aceeași lege, se înființează și Consiliul Protocolului Național, ca organism interministerial care are drept scop îndrumarea activităților de protocol desfășurate de autoritățile și instituțiile publice în cadrul ceremoniilor oficiale, adică și în cadrul ceremoniilor prilejuite de funeraliile de stat.
Ei, bine, acest Consiliu al Protocolului Național este format din conducătorii structurilor cu atribuții în organizarea și desfășurarea activităților de protocol din Administrația Prezidențială, Senat și Camera Deputaților, Guvernul României, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne și Secretariatul de Stat pentru Culte.
Postarea lui Cristian Seidler este cu atât mai neavenită cu cât, potrivit Deciziei premierului Ilie Bolojan nr. 37 din data de 15 iulie 2025, autorul a fost numit în funcția de secretar de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al viceprim-ministrului și ministrului Apărării Naționale, Liviu Ionuț Moșteanu. Adică în aparatul propriu de lucru al ministrului care a propus Guvernului să nu decreteze zi de doliu național și să nu fie organizate funeralii de stat pentru fostul președinte al României Ion Iliescu.
PSD nu mai participă la ședințele Coaliției și acuză USR de instigare la ură publică
Această atitudine concertată, care pare să urmeze un plan dinainte stabilit de cei de la USR, poate avea efecte devastatoare, deoarece poate duce chiar la ruperea Coaliției de guvernare. Ieri, la Guvern, ar fi trebuit să aibă loc ședința Coaliției, în care urmau să fie bătute în cuie măsurile din pachetul al doilea al austerității. Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a precizat însă că „istoria nu poate fi mistificată, iar cei care judecă azi, vor fi judecați mâine, la rândul lor. PSD are respect față de instituțiile statului român. Refuzăm să girăm formele de instigare la ură publică manifestate de liderii USR, chiar și în ședințe oficiale de Guvern. De aceea, am decis, alături de colegii din conducerea PSD, să nu participăm la ședințele Coaliției până când cei de la USR nu vor da dovadă de maturitate politică și își vor revizui atitudinea. Solicităm tuturor oamenilor politici să arate respect și decență față de primul președinte al României democratice, cel care a condus România pe drumul european și euroatlantic”.
La rândul său, fostul lider social-democrat Marcel Ciolacu a reacționat și face un apel ca, în memoria fostului președinte Ion Iliescu, să ignore „toate mojiciile și mizeriile politice. Sunt doar atacuri penibile ale unor oameni care nu se vor ridica niciodată la înălțimea moștenirii lăsate de liderul fondator al PSD. Propaganda morbidă a unui simulacru de partid, făcută pe seama unui fost președinte al României, demonstrează doar ură bolnavă și lipsă de decență. (…) Rănile sufletești și faliile sociale nu se închid prin dezbinare și revolte prostești în fața istoriei”.
Și liberalul Emil Boc îi arată pe progresiști cu degetul
Liderul PSD Arad, Mihai Fifor, fost ministru al Apărări Naționale, arată însă că „funeraliile unui fost șef de stat - indiferent cum s-ar fi numit el - fac parte din însăși funcționarea instituțională a unei democrații europene. (…). Asta nu pot sau nu vor să înțeleagă acești haiduci autoproclamați ai democrației, care și-au făcut o profesie din «salvarea României». Dar România nu se salvează cu aroganță, incultură și lipsă de caracter. România nu are nevoie de progresiști de carton care își bat joc de valorile esențiale ale statului, ci de oameni care înțeleg rostul funcțiilor publice, simbolistica lor și greutatea pe care o poartă în momente-cheie. Acești oameni care astăzi disprețuiesc formalitățile statului, batjocoresc simbolurile și confundă zgomotul cu curajul civic, vor rămâne în istorie doar ca niște episoade rușinoase. (…) România merită mai mult. Și românii simt foarte bine cine servește țara cu respect și cine doar mimează interesul public, făcând, de fapt, jocuri mici cu pretenții mari”.
O reacție la fel de dură a venit și din partea primarului PNL al municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc. Acesta scrie pe contul său de Facebook: „Ion Iliescu a avut un rol important în orientarea României spre NATO și Uniunea Europeană. Istoria va așeza fiecare lider politic la locul lui potrivit. În aceste momente, respectul și decența față de un fost șef de stat cu ocazia funeraliilor de stat spune totul și despre noi, ca stat democratic”.
Mișcările #rezist vor să dea petrecere „de doliu național” în Piața Universității
Dacă atitudinea ostilă a celor de la USR în legătură cu această chestiune îmbracă doar forma retoricii, mai multe grupări din zona ONG, apropiate USR, trec chiar la fapte. ONG-ul „Corupția ucide”, entitate de bază a mișcărilor de tip #rezist, are, începând de marți seara, pe pagina sa de socializare, o adevărată campanie de linșaj la adresa lui Ion Iliescu. Acest ONG a distribuit inclusiv un eveniment pe care vrea să îl organizeze „comunitatea celor de la Declic”, sub denumirea „Petrecere de doliu național - Memorii Neîmpăcate - Spațiu de Memorie Alternativă”. Evenimentul propus ar urma să aibă loc în această seară, între orele 19.00 și 23.00. Acest anunț este însoțit și de un banner pe care scrie „Fără onoruri militare, fără zile de doliu național pentru criminalul bolșevic Ion Iliescu (VEZI FACSIMIL).
De asemenea, pe contul oficial de socializare al ONG-ului Declic a fost postat faptul că se strângeau semnături pentru susținerea unei petiții în vederea înaintării către „Comitetul de Organizare a Funeraliilor de Stat din România” a solicitării „să stopeze procedura în curs a organizării funeraliilor de stat pentru personajul controversat Ion Iliescu, pentru a nu legitima crimele la care a fost co-autor în 1989-1990”.
Inițiatorul acestei petiții, Vladimir Dumitru, se erijează în instanță de judecată și susține, în textul petiției, că „faptul că nu a fost condamnat oficial în Justiția obedientă timp de peste 30 de ani nu îl absolvă de această vină dovedită prin rechizitoriile Parchetului Militar”.


