Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
„Ofițer la Budapesta în tinerețe, a debutat (după propriile rememorări) ca scriitor maghiar sub pseudonimul Olly Oliver și Rebrean Oliver, majoritatea scrierilor în maghiară (proză cazonă, publicistică, teatru) rămânând în manuscris. Părăsind garnizoana de la Gyula, revine la Prislop și devine, treptat, scriitor român, fiind omologat ca nuvelist în Regat de Ibrăileanu și, mai ales, de Mihail Dragomirescu (care vedea în el un «verist»), cu un deceniu înainte de omologarea romancierului de către modernistul Eugen Lovinescu”, remarca istoricul Paul Cernat în deschiderea unei minibiografii închinate creatorului lui „Ion”.
Din pasiunea pentru teatru s-a întrupat femeia vieții
„Pasiunea pentru teatru - a urmat profesorul Cernat - s-a tradus și prin căsătoria nealterată de timp cu Fanny Rădulescu, cumnata lui Mihail Sorbul (fiica ei, Florica-Puia, nefiind a lui Rebreanu, ci doar recunoscută de el). Debutul românesc are loc în 1908 cu o nuvelă (Codrea) reintitulată, simbolic, Dezertorul. Episodul e marcat și în Caietele intime ale acelor ani, prelungite într-un gospodăros jurnal (cenzurat, din păcate, de familie în părțile sale picante sau incomode). Prin piese de rezistență ca Răfuiala, Proștii, Golanii, Culcușul, Mărturisire, Frămîntări, Norocul ș.a, cu conflicte de putere din medii sociale joase, devine un prozator realist de pondere”.
Cel mai valoros roman de război al literaturii române
Mai departe: „Parte din nuvele vor fi publicate în 1912 în volumul Frămîntări, altele - în anii 1920 (Trei nuvele, Cuibul visurilor). Romanele Păcală și Tândală și distopicul Minunea minunilor rămân în manuscris. În anii primului război are o atitudine ambiguu-neutrală, după o arestare în Imperiul austro-ungar. Tot atunci sunt concepute câteva masterpiece-uri epice pe tema dezertării: excepționala Ițic Ștrul, dezertor, pseudoromanul Catastrofa, cu destabilizanta sa criză de conștiință și - stimulat de moartea fratelui Emil, executat de austro-ungari pentru spionaj în favoarea românilor - multietnicul Pădurea spînzuraților (1922), cel mai valoros roman de război al literaturii române și una dintre capodoperele central-europene ale genului”.
Scrieri cinematografice
Mai mult: „Solidul, realist-expresionistul «roman rural ardelean» Ion (1920, inspirat de un caz real local) e un certificat de maturitate al romanului românesc modern, a treia capodoperă rebreniană fiind Răscoala (1933), epopee simfonică a răscoalei de la 1907, în care obiectivitatea e maximă: nu poți să-ți dai seama cu cine «ține» autorul, iar reconstituirea de medii e magistrală. Mult mai scurt, dar intens, e psihedelicul, expresionistul Ciuleandra, cu tragica ciocnire social-erotică între rurala Mădălina și fitzgeraldianul Puiu Faranga; chiar și Sergiu Nicolaescu va reuși, ecranizându-l, singurul său film de artă (ecranizarea Pădurii spânzuraților de către Liviu Ciulei e o capodoperă, iar cele după Ion și Răscoala - notabile, ultima, din 1965 - având, în plus, și prima scenă seminud din cinematografia românească...)”.
O ecuație simbolică a extremismului de dreapta
În continuare, urmând semnele cernatiene: „Deși Rebreanu ținea mult la metempsihoticul, fantasticul Adam și Eva (1925), romanul în speță este un semieșec ambițios dar patetic, iar istoricul Crăișorul (Horia) e mediocru, ca și burghez-melodramaticul Jar. Inegal, controversat, dar cu miză și anvergură mai mare e romanul politic Gorila (1938), ecuație simbolică a extremismului de dreapta, în care - ca și în Ion și Răscoala - alter ego-ul Titu Herdelea e raisonneur-ul înțelept, pe ruta Ardeal - București. Amîndoi (1943) se numără printre puținele policier-uri autohtone bune ale epocii. Dezamăgitor rămâne dramaturgul pseudocaragialian din Cadrilul sau din comediile Plicul și Apostolii”.
Academician la propunerea lui Sadoveanu
Nu în ultimul rând: „Cariera publică a lui Rebreanu e apreciabilă. Acomodant, diplomat, lovinescian o vreme, dar îndepărtat progresiv de magistrul sburătorist, a fost, între interbelicii noștri cel mai aproape de primirea Nobel-ului pentru literatură. A fost fondator al PEN Club România în 1923, președinte al Societății Scriitorilor Români (cel mai lung mandat în perioada interbelică), academician în 1941 la propunerea lui Mihail Sadoveanu, director al teatrelor și al mai multor publicații importante. Călător oficial prin Europa, proprietar la Valea Mare-Pravăț (Muscel), devine tot mai conformist. Fără a fi pro-legionar, aderă, în virtutea filogermanismului (dar și a conformismului său...), la regimul Ion Antonescu (deși denunță Dictatul de la Viena)”.
Doborât de cancer? Asasinat? Sinucidere?
Înainte de final: „Trepidantele memoriale de călătorie prin capitalele europene (vol. Metropole) confirmă fascinația pentru politica de mână forte, iar dosarul său politic este, oricum, complicat - chiar și moartea de pe 1 septembrie 1944, la Valea Mare, pusă pe seama unui cancer pulmonar, s-ar fi produs, după unele surse, în circumstanțe controversate (tentativă de suicid sau asasinat). Cinic, presa postbelică va consemna faptul că «a murit la timp»...” Concluzia: „N-a fost, cum s-a spus, doar un «romancier rural» (omolog al polonezului W. Reymont) sau al «gloatei», ci și unul «urban», pe filiera marii proze ruse (Tolstoi) și germane (Hauptmann), dar pe format american, cinematografic, afin lui John Steinbeck. Prozator robust și complex, de construcție, realist la suprafață, dar cu o demonie expresionistă în substrat, Rebreanu rămâne romancierul nostru-fanion, modern-clasic și exportabil”.
Profil de teuton
Liviu Rebreanu își justifica astfel orientarea progermană: „Mai ales sper că subt influenţă germană mai sănătoasă decît a fost cea franceză, neamul românesc ar dobîndi […] o disciplină a muncii. Dacă se va elibera de orientalismul, tembelismul şi pezevenglîcul şi şmecherismul şi se va cultiva seriozitatea, munca, hărnicia, vom ajunge la o înflorire vrednică de un neam mare […]. Pilda germană poate să ne fie folositoare.” Criticul literar Ion Simuț a surprins (în România literară, nr. 2/2000) poate cel mai bine fibra politică a lui Rebreanu: „Carlist pentru aproape un deceniu, legionar de o zi, antonescian până la capăt, filogerman de-o viaţă, Liviu Rebreanu a trecut cu naivitate de la o speranţă la alta, vizionând spectacolul politicii contemporane cu neliniştea profitului pentru sine şi cu sentimentul unei drame personale.”
Fratele din „Pădurea Spânzuraților”
Emil Rebreanu (1891-1917), fratele scriitorului Liviu Rebreanu, a luptat sub stindardul armatei austro-ungare pe fronturile din Galiția, Rusia și Italia, fiind distins pentru curajul său. 1917 s-a dovedit pentru el a fi un an de profundă confruntare lăuntrică întrucât a fost pus în situația de a lupta împotriva Armatei Române: „Nu pot să-i împușc pe frații mei români, nu pot să-l împușc pe Liviu.”, îi scria surorii sale. A încercat să dezerteze, dar, din nefericire, a fost prins și executat pentru trădare, primind ca pedeapsă moartea prin spânzurătoare, cea mai degradantă pedeapsă pentru un ofițer. Experiența sa de război, împreună cu scrisorile trimise familiei, au constituit surse de inspirație pentru Liviu Rebreanu în construirea romanului „Pădurea spânzuraților”. De altfel, personajul principal, Apostol Bologa, se identifică până la suprapunere cu nefericitul Emil Rebreanu.
Ploaie de stele
Amintiri minunate din prima zi de viață (povestite de învățătorul Vasile fiului Liviu): „Sunt născut într-o noapte când pământul s-a întâlnit cu resturile Cometei Biela. În această noapte a fost cea mai formidabilă ploaie de stele. Îmi spunea tata că stătea pe prispă și că ploua cu stele cu adevărat, așa cum plouă cu apă. Mai târziu am controlat în Flammarion și, într-adevăr, am văzut că în seara în care m-am născut a fost o formidabilă ploaie de stele”.
138 de ani se vor fi împlinit pe 27 noiembrie 2023 de la nașterea scriitorului Liviu Rebreanu
14 copii a avut cuplul Vasile și Ludovica Rebreanu (născută Diuganu), Liviu fiind al cincilea
„Omul prețuiește întotdeauna mai mult ceea ce nu are. Sau pentru că n-are. Sau pentru că nu vrea să aibă”, Liviu Rebreanu
„Acomodant, diplomat, lovinescian o vreme, Liviu Rebreanu a fost, între interbelicii noștri, cel mai aproape de primirea Nobel-ului pentru literature”, Paul Cernat, istoric literar
„Prozator robust și complex, de construcție, realist la suprafață, dar cu o demonie expresionistă în substrat, Rebreanu rămâne romancierul nostru-fanion, modern-clasic și exportabil”, Paul Cernat, istoric literar
