Lumina din inima plămînilor

HAR  ●  Minunea unei vieţi
Un medic aparţine mai mult celorlalţi decît lui însuşi şi asta presupune cel puţin un sacrificiu. Profesorul doctor pneumolog Paul Stoicescu ne vorbeşte despre profesia sa de suflet şi despre probelemele medicinei "mioritice".

HAR  ●  Minunea unei vieţi
Un medic aparţine mai mult celorlalţi decît lui însuşi şi asta presupune cel puţin un sacrificiu. Profesorul doctor pneumolog Paul Stoicescu ne vorbeşte despre profesia sa de suflet şi despre probelemele medicinei "mioritice".


      Jurnalul Naţional: Care este secretul unui om care... îşi dedică viaţa oamenilor?

Paul Stoicescu: În primul rînd, ca medic trebuie să înţelegi suferinţa oamenilor, apoi trebuie să conştientizezi că ai de învăţat toată viaţa şi tot nu vei şti tot. E foarte important, de asemenea, să nu păstrezi nimic pentru tine. Tot ce am ştiut am încercat sa-i învăţ si pe alţii. Sînt fericit cînd văd că elevii mei mă depăşesc, şi sînt mulţi care o fac.

      Cea mai mare suferinţă a dumneavoastră ca medic, ca om ce aparţine "sistemului destinelor, de cele mai multe ori triste"...

Cea mai mare durere este cînd văd că medicii  buni pleacă, iar impostorii se instalează la putere. Acum, că au auzit că se intenţionează să fie plătiţi după "performanţă", tentaţia de a pleca va fi şi mai mare. Dacă fondul de salarii rămîne acelaşi, cu siguranţă acesta va fi mecanismul. În loc să se decidă creşterea salariilor şi plata suplimentară pentru cei ce sînt solicitaţi în plus, se va creea un sistem care nu va avea ca rezultat decît o stare conflictuală generală între medici, fără ameliorarea actului medical..

      Care sînt cele mai mari probleme ale medicinei româneşti actuale?

În primul rînd, amatorismul celor ce sînt desemnaţi să stabilească măsuri coerente pentru eficientizarea sistemului sanitar, apoi finanţarea necorespunzătoare a sistemului de sănătate şi utilizarea nejudicioasă a fondurilor disponibile. Salarizarea personalului medical nu cores-punde importanţei actului medical, pregătirii profesionale şi gradului de responsabilitate. O situaţie sub orice critică!

      De ce pacienţii acuză adesea medicii de malpraxis, de neglijenţă etc?

Sînt de acord cu sancţionarea celor care greşesc din neglijenţă, nestiinţă, rea-voinţă sau condiţionează actul medical. Patologia umană este extrem de complexă şi nu poate fi abordată corect decît de persoane cu o pregătire deosebită. Toate aceste lucruri nu pot fi realizate dacă nu există susţinerea financiară. Crearea unei imagini negative prin promovarea erorilor unor medici poate dăuna, în mod fatal, medicilor buni, care vor fi tentaţi să evite să intervină în cazuri grave, la care riscul de eşec este mai mare. Poate că soluţia ar fi să se promoveze în măsură egală şi succesele, altfel tot pacientul va suferi. Progresele înregistrate de medicină, chiar dacă nu le egalează pe cele din astronautică, sînt enorme, iar perspectivele sînt foarte promiţătoare.

De ce o imagine negativă?

      Deseori vorbim urît despre medici şi în special despre cei tineri. Consideraţi că tineretul de astăzi nu mai învaţă ca altădată? Ce s-a schimbat în sistemul de astăzi?

Nu sînt de acord că medicii tineri sînt slab pregătiţi. Unii sînt, nu există pădure fără uscături, dar majoritatea sînt foarte bine pregătiţi. Un medic, pentru a avea rezultate pe măsura pregătirii lui, trebuie să beneficieze de o dotare corespunzătoare în ceea ce priveşte aparatura şi condiţiile de lucru. Acestea nu se rezolvă schimbînd managerii spitalelor şi punînd în locul lor favoriţi politici. Dovada că medicii tineri nu sînt slab pregătiţi am avut-o cu ocazia vizitării anul acesta a unui spital din Franţa. O treime dintre medicii care lucrau acolo erau tineri medici români. Colegii francezi aveau numai cuvinte de laudă la adresa lor şi îmi solicitau să le recomand şi alţi colegi.

Situaţie nedorită de medici

      Este o minune să simţi că poţi reda viaţa. Şi totuşi... dacă ar fi să alegeţi între a salva viaţa unui copil sau cea a mamei sale, pe care aţi alege-o şi care e raţionamentu dumneavoastră?

Cel mai bine ar fi să le poţi salva pe amîndouă. Cînd eşti pus în situaţia să iei o asemenea decizie intervin o mulţime de factori şi raţionamente: care este şansa reală de supravieţuire în timp a fiecăruia, care este cauza care te pune în situaţia de a decide, care este decizia aparţinătorilor. Şi totuşi, admiţînd că eşti pus în situaţia de a decide cine să fie sacrificat, şansele de supravieţuire fiind egale, intră în discuţie în special aspectele sentimentale şi morale. Dacă este vorba de momentul naşterii este de ţinut cont că mama a trăit în relaţii sentimentale şi sociale cu cei din jur o bună perioada de timp şi trauma acestora va fi mai mare dacă dispare mama decît copilul şi atunci decizia ar fi să salvezi mama. Este o situaţie cu care nu aş dori să mă întîlnesc. Niciodată.


"Paradoxul din spitalele noastre este că cel care se internează primeşte masă şi medicamente gratuit, iar cel care se tratează în ambulatoriu trebuie să plătească tot. Dacă medicamentele în ambulatoriu ar fi compensate substanţial, ar scădea numărul de internări, şi din banii economisiţi pot fi compensate medicamentele. Amestecul politicului în stabilirea ierarhiei valorilor şi a strategiei asistenţei medicale este o mare suferinţă pentru cel care se dedică acestei profesii."
Paul Stoicescu - profesor doctor pneumolog