Lumina sfîntă de la Muntele Athos

Muntele Athos a fost, este şi va rămîne, pe vecie, un loc interzis femeilor. Fie ele regine, oameni de stat, călugăriţe sau femei simple. Nici măcar animalele de sex feminin un au ce căuta în Sfîntul Munte. Aşa că, nouă, femeilor ne rămîne o singură variantă pentru a vizita Grădina Maicii Domnului: să o "vedem” prin ochii bărbaţilor. Să ascultăm poveştilor celor care au vizitat, la pas, locurile sfinte, şi să ne imaginăm ce-ar fi dacă… dacă am sărbătorii Învierea Domnului Iisus împreună cu sfinţii părinţi athoniţi. Astăzi, ne-au călăuzit, prin Sfîntul Munte, Andrei Vlădăreanu, redactor la revista "Lumea Credinţei” şi preot conf. dr. Ioan Moldoveanu.

Muntele Athos a fost, este şi va rămîne, pe vecie, un loc interzis femeilor. Fie ele regine, oameni de stat, călugăriţe sau femei simple. Nici măcar animalele de sex feminin un au ce căuta în Sfîntul Munte. Aşa că, nouă, femeilor ne rămîne o singură variantă pentru a vizita Grădina Maicii Domnului: să o "vedem” prin ochii bărbaţilor. Să ascultăm poveştilor celor care au vizitat, la pas, locurile sfinte, şi să ne imaginăm ce-ar fi dacă… dacă am sărbătorii Învierea Domnului Iisus împreună cu sfinţii părinţi athoniţi. Astăzi, ne-au călăuzit, prin Sfîntul Munte, Andrei Vlădăreanu, redactor la revista "Lumea Credinţei” şi preot conf. dr. Ioan Moldoveanu.

Pregătirile

De la Andrei Vlădăreanu, care a fost pelerin la Sfîntul Munte de nenumărate ori, am aflat că pregătirea pentru ziua Învierii începe cam cu 40 de zile înainte…

Postul Sfintelor Paşti este unul foarte dur: nu se mănîncă ulei, nu se bea vin sau alt fel de băutură alcoolică, iar dezlegare la peşte este doar de Buna Vestire şi de Florii. Comunitatea athonită respectă cu stricteţe aceste rînduieli. Mai mult, în primele trei zile, călugării şi pelerinii deopotrivă ţin post negru. Fără mîncare şi fără o picătură de apă, timp de trei zile!  Doar cei care primesc "pogorămînt” (îngăduiţă de a se abate de la o regulă unanim respectată) pot servi masa de seară din a doua zi de post şi atunci doar alune sau alte alimente negătite. Merită menţionat că pogorămînt primesc doar aceia care au nevoinţe trupeşti ce îi împiedică să respecte canoanele, adică suferă de vreo boală cumplită. Restul postului… se duce cu mese sărace şi multă, multă rugăciune. Cam şase ore durează o slujbă obişnuită, la care participă toţi părinţii şi pelerinii prezenţi la mănăstire, căci în centrul vieţii monahale se află biserica. Aşa cum tot biserica se află în centrul geografic al spaţiului monahal. Iar la Athos se respectă cu străşnicie toate canoanele Bisericii Răsăritene.

Spre exemplu, în vinerea dinaintea Paştelui, se scoate Epitaful în biserică, se acoperă cu o folie subţire de plastic şi peste aceasta se aşază petale de flori. Stareţul stropeşte aceste flori cu miresme, apoi clericii şi mirenii deopotrivă sărută Sfîntul Epitaf. În aceeaşi seară se înconjoară biserica de trei ori. Obiceiul de trecere pe sub masă, care se practică la noi, în România, nu există la Sfîntul Munte.

Sfintele Paşti

"Veniţi de luaţi Lumină!”, spune stareţul fiecărei mănăstiri în noaptea de Înviere, atunci cînd deschide slujba. Lumina de pe Sfîntul Munte este adusă într-o candelă tocmai de la Ierusalim, cu o cursă specială, de o delegaţie a Arhiepiscopiei Atenei, care apoi o transmite mai departe în toată ţara.

În noaptea de Înviere, lumea iese afară, în curte, unde se citeşte din Sfînta Evanghelie şi se ţine o mare parte din slujbă. Dimineaţă, rugăciunile  se termină, cu salutul Învierii: "Hristos anesti!” ("Hristos a înviat!”) apoi se serveşte masa cu peşte şi ouă roşii. Cine merge la rugăciune în Sfîntul Munte să nu se aştepte să audă vreo predică la sfîrşitul slujbelor, fiindcă nu există aşa ceva. Doar la masă se citeşte "Cuvînt de folos” şi, uneori, stareţul ţine cîte o cuvîntare. Cît despre meniu… nici vorbă de carne. Cel mult peşte.

Diferenţe

La Athos, în cadrul slujbelor, se folosesc obiecte de cult de mare preţ, multe dintre ele fiind şi foarte vechi. Lucrurile de acest fel, la noi în ţară, sunt ţinute în muzee, afişate frumos în vitrine, cu toate că locul lor este în biserică, căci pentru slava lui Dumnezeu au fost făcute.
La muntele Athos şi preoţii care oficiază slujbele poartă veşminte preţioase, vechi de sute de ani. Unele chiar cusute cu fir de aur. Iar prin aceasta se respectă fastul specific bizantin. Biserica trebuie să întruchipeze Slava Lui Dumnezeu, să fie o frîntură ruptă din Rai. La fel şi cîntarea bisericească este una psaltică, înălţătoare, inconfundabilă. La noi, la români, în majoritatea bisericilor se fac cîntări corale, apropiate genului clasic, care deşi frumoase, sunt incomparabile cu cele psaltice.

Orînduire

În Sfîntul Munte există astăzi 20 de mănăstiri. Comunitatea athonită este condusă de un Protos, care este secondat de patru reprezentanţi ai altor mănăstiri. Conducerea se schimbă însă anual. Fiecare mănăstire are în subordine schituri şi chilii, colibe, bordeie şi sihăstrii. Acestea din urmă sunt aşezăminte monahale cu o dezvoltare obştească bine pusă la punct, dar care, din punct de vedere administrativ, au un statut inferior mănăstirilor. Astăzi Athosul este popular de monahi greci, ruşi, bulgari, sârbi şi români.

Despre începuturile vieţii monahale la Athos facem doar cîteva precizări. Astfel, cea mai veche mănăstire este Marea Lavră care cinsteşte numele Sfîntului Atanasie, după cum ne-a mărturisit părintele Moldoveanu. Primele clădiri ale acestei mănăstiri datează de prin anii 960-962. În perioada 997-1006, viaţa monahală de aici a luat amploare, numărul călugărilor ajungînd chiar la 120. De această mănăstire aparţine şi cel mai mare aşezămînt românesc din Muntele Athos. Este vorba despre Schitul Prodromu (care înseamnă "Înainte Mergătorul” şi face referire la Sfîntul Ioan Botezătorul). Despre începuturile mănăstirii Vatoped, a doua în ierarhia athonită, istoria ne spune că lăcaşul a fost zidit de Constantin cel Mare, apoi distrus de Iulian Apostatul şi, din nou ridicat de Teodosie cel Mare (în jurul anului 397). Ulterior mănăstirea a fost refăcută la iniţiativa a trei arhonţi din Adrianopol – Atanasie, Nicolae şi Antonie –, care au venit la muntele Athos în timp ce se construia Marea Lavră. O altă mănăstire impresionantă este Ivir, care a fost ridicată de regii georgieni înainte de 972. Astăzi, la acest lăcaş de cult se află Icoana Maicii Domnului-Portăreasa, una dintre cele mai vestite de pe Sfîntul Munte. La noi în ţară, în judeţul Buzău, există chiar o copie a "Portaitisei”, ceea ce dovedeşte relaţiile strînse dintre Ţările Române şi comunitatea athonită. Arhiva mănăstirii păstrează şi astăzi urmele relaţiilor cu ţările noastre, după cum punctează părintele Moldoveanu.