Lungul drum către eternitate

Sursa foto: /Jurnalul Naţional

Aflat în faţa casei în doliu, puştiul nu ştia dacă să fie trist pentru că momentul şi chipurile celor din jur o cereau sau dacă să fie ţanţoş, pentru că obiectivele camerelor de luat vederi sau aparate de fotografiat erau ţintă pe el.

Analizează atent fiecare bileţel de rămas bun, fiecare poezie copiată a maestrului şi fiecare tricolor în miniatură lăsat de admiratorii poetului decedat, fiecare floare atent aşezată de parcă ar vrea să le numere petalele. Calm, ridică o lumânare ce tocmai a căzut şi ameninţa un buchet de flori.

Pe trotuarul de vizavi, după ce au aprins o lumânare şi au spus o rugăciune, mai multe persoane deapănă amintiri legate de poet, de Cenaclu şi de tot ceea ce au însemnat toate acestea pentru o generaţie care rar descoperea o ieşire din cotidianul sumbru. "A fost acuzat că a scris poezii pentru Ceauşescu. Dar lumea a uitat câte a făcut şi cât a scris împotriva lui Ceauşescu?! Lumea uită ce a însemnat Cenaclul Flacăra pentru tinerii de atunci? Tinerii de azi nu înţeleg ce a însemnat această mişcare. Din păcate, lumea l-a uitat pe poetul Adrian Păunescu. Dar el rămâne aici, în inima şi gândul nostru. A fost simbolul unei generaţii care nu avea unde să meargă în altă parte", spune unul dintre cei care au lăsat un buchet de flori şi o lumânare la casa poetului. "Erau atunci întâlnirile cu Pittiş la care ascultam Pink Floyd şi Rolling Stones şi mergeam şi la Cenaclu, ca să îi auzim pe Hruşcă şi Vali Sterian", completează cel care a lipit pe copacul din faţa casei o hârtie pe care stă înscris: "Generaţia în blugi te salută, maestre!"

O femeie se dă doi paşi înapoi, ştergându-şi o lacrimă, neobservându-i pe cei patru băieţi care se opresc din fugă atunci când văd agitaţie. "Ce s-a întâmplat aici?", întreabă unul din ei încetinind, căutând iscoditor din priviri răspunsul la adulţii care sunt în jur. Află. Se opresc toţi patru şi privesc către mulţimea de flori de pe caldarâm. "A murit Adrian Păunescu?", se arată uimit şi uşor indignat unul dintre ei. "Adrian Păunescu, poetul?", insistă el. După ce primesc aprobarea mai întârzie câteva minute, apoi îşi văd mai departe de drum.
Uniunea Scriitorilor
"Uitaţi-vă în jur ce masă de oameni a reuşit să aducă omul acesta, fie chiar şi la moartea sa, deşi a strâns în jurul lui atât copii cu vârste fragede, cât şi oameni mai în vârstă care l-au apreciat chiar şi în timpul vieţii", îmi spune o doamnă care a stat nemişcată timp de aproape o jumătate de oră pe treptele Casei Scriitorilor privind în gol, într-un punct fix, Dumnezeu ştie le ce s-o fi gândit. Pe măsură ce orele trec, tot mai mulţi oameni se adună în curtea USR. E rumoare. O rumoare plăcută, ca o şoaptă, care mângâie, nu atacă. Se citesc sau se recită poezii scrise de Păunescu, se spun poveşti, se deapănă amintiri, toate avându-l personaj principal pe Adrian Păunescu. Un robinet nevăzut de nimeni parcă s-a deschis şi vin din ce în ce mai mulţi oameni. Cu flori şi o lumânare în mână. Părinţi cu copii. Bunici cu nepoţi. Intră în clădire pentru a-şi exprima regretul şi a-şi lua adio, pe rând.

Agitaţie. Un grup de 20 de copii de 10-12 ani, încolonaţi, însoţiţi de două profesoare intră în linişte în clădirea USR. Sunt din Constanţa, de la Şcoala nr. 26 "Dan Barbilian" şi erau în Bucureşti în excursie. A fost o întâmplare că au ajuns să-şi ia adio de la Adrian Păunescu. "Am venit în Bucureşti să mergem la Muzeul Antipa şi pentru că am aflat că a murit Adrian Păunescu am propus să venim aici, iar profesoarele noastre au fost de acord", spune o puştoaică de 12 ani.

Ateneul Român
Poetul este în holul Ateneului. Aşteaptă să vină lumea în vizită. Ciudat, Poetul nici nu cântă, nici nu recită. "Vulcanul" tace. Şi oamenii vin încetişor, se apropie de el şi-i dăruiesc un zâmbet amar, două-trei vorbe, o floare sau două sau un buchet. O lacrimă. Fiecare ce poate. Poetul le primeşte tăcut.

Lângă dumneavoastră stă familia. Andrei, cu tricolorul în dreptul inimii. Sufletul lor calcă pe cioburi încinse. Primesc condoleanţe, primesc îmbrăţişări. Maestre, este prea multă linişte aici! Am promis că nu am să fac o listă a celor (a personalităţilor) care au venit să vă spună adio. Era normal, era o datorie de onoare. Dacă nu pentru omul politic, pentru Omul-Poet. Pentru că le lăsaţi comoara aceasta în urmă: să-i poată spună Ţării "te iubesc" citind o poezie de-a dumneavoastră. Am să notez, însă, aşa: "A fost un nonconformist, un revoltat, a fost liderul generaţiei lui de mari creatori printre care s-au numărat Nichita Stănescu, Marin Sorescu şi Ion Alexandru. A generat cultură". A spus-o fostul preşedinte Ion Iliescu. Şi am să mai adaug momentul când aţi plecat din Ateneul Român, pe sub bolta de flori, în aplauzele miilor de admiratori, iar galeria Universităţii Craiova, echipa dumneavoastră de suflet, şi-a luat la revedere bărbăteşte: "Păunescu! Nu te vom uita!" şi ţi-au cântat, maestre, "Oltenia, Eterna Terra Nova...", imnul scris de dumneavoastră cu dragoste.

Ultimul lui noiembrie
I-ar fi plăcut să vadă Cimitirul Bellu plin de mii de oameni. Spectacolul, marele şi ultimul spectacol la care a luat parte fără să mai fie prezent cu trupul, fără să-l mai regizeze, fără să mai vorbească, fără să mai spună poezii. Atmosfera semăna cu ceea ce se întâmpla cu ani în urmă la Cenacul Flacăra. Cel din urmă spectacol, într-o zi de noiembrie, ultimul lui noiembrie şi ultima lui toamnă, nu l-ar fi dezamăgit. Totul a fost grandios, o mare de oameni, o mare de flori, onoruri militare, aplauze şi poezie. Înmormântarea i-a fost un spectacol pe măsura vieţii. Tulburat, emoţionant, plin de forţă, plin de forţa mulţimii, plin de poezia aceea pe care el a făcut-o înţeleasă şi iubită tuturor, plin de o forţă pe care, poate, numai cei care au fost la Cenaclul Flacăra ar putea-o înţelege, de un fior de emoţie care se transmitea din om în om şi care făcea ca patetismul să capete valoare de mare poezie. Simplu şi învelit în tricolor, Adrian Păunescu a intrat pe aleea cea mare de la Cimitirul Bellu, în lumina de amiază, însoţit de aplauze. Peste două mii de oameni aşteptau în linişte, cu lumânări aprinse în mână şi cu multe crizanteme.

Aproape două ore, cei care i-au fost aproape sau l-au admirat au urcat pe scena amenajată aproape de intrarea pe Aleea Scriitorilor să îi aducă omagiu sau pur şi simplu să vorbească despre el. Să spună poveşti, să-şi aducă aminte. "Ne storcea pe rând de toate energiile şi scotea la lumină ce avea fiecare mai bun", a spus Victor Socaciu, care a vorbit în numele întregului Cenaclu Flacăra. Şi le-a propus apoi tuturor foştilor colegi să ducă mai departe opera lui Păunescu: "Să refacem şi mai ales să reaprindem flacăra".

În sunete de fanfară, Adrian Păunescu a fost condus spre mormânt. Drapelul care-i învăluise sicriul i-a fost înmânat lui Carmen Păunescu. Dar până acolo drumul a fost lung şi a durat o mică eternitate. Regimentul de gardă l-a însoţit alături de marea de oameni care a ascultat imnul "Deşteaptă-te, române!" şi salvele trase de garda militară.