Lupta pentru pace cu sediul pe Strada Vasile Lascăr

Din 1990, în România, singurii care au continuat lupta pentru pacea mondială au fost domnii Pantazi Ghica şi Vasile Lupu, pe atunci proaspăt pensionari. În acel an s-a desfiinţat „Alianţa pentru Pace" şi toate sucursalele sale naţionale şi au rămas pe baricadele albe cei câţiva voluntari de la Filiala Sectorului 2, în frunte cu Pantazi Ghica.

Potrivit acestuia, momentul '90 a mar­cat şi pe plan internaţional în­ce­putul unui dezinteres crescând pentru o cauză care, după cel de-al doilea război mondial, a fost misiunea unor organisme internaţionale neguvernamentale ce au mobilizat milioane de oameni de pe tot globul. În consecinţă, în ultimii 20 de ani, mica organizaţie a mai ţinut legătura doar cu formaţiuni similare din Grecia şi Chişinău, „filiera balcanică" cum îi spun cei doi voluntari pe care i-am vizitat la sediul lor, o cămăruţă de 6 metri pătraţi, pe Strada Vasile Lascăr.

„Noi am supravieţuit şi după 1990, cu activităţi specifice în şcoli, printre pensionari şi persoane defavorizate, dar activitatea noastră s-a restrâns tot mai mult. Organizăm pentru elevi concursuri de genul «cine ştie câştigă» cu premii în rechizite şi cărţi; avem o mică bi­bliotecă publică şi vreo 40 de cititori înscrişi", ne povesteşte Pantazi Ghica, astăzi în vârstă de 85 de ani şi care, în 1952, a ocupat funcţia de se­cretar general al „Alianţei pentru Pace" din România, afiliată „Consi­liului Mondial al Păcii". Preşedintele Alianţei a fost mulţi ani Mihail Sadoveanu, dar prolificul prozator nu se deplasa la congresele inter­na­ţio­nale din motive de sănătate, îşi aminteşte Ghica, unul dintre delegaţii obişnuiţi ai României la astfel de evenimente.

„În cadrul acestei mişcări mondiale am participat la foarte multe activităţi internaţionale. În '54 am fost la Berlin la sesiunea Consiliului Mondial al Păcii, unde au fost prezente mari personalităţi ale vremii (Eliza Branco, Monica Felton, William Frit, Jean Lafitte, Flo­rica Mezincescu, Raluca Ripan). În anii '52-'55, când s-au strâns semnături la nivel mondial împotriva războiului atomic, am fost la Helsinki la Marea Adunare Mondială pentru Pace. A prezidat întruni­rile Frederic Joliot Curie, preşedintele Consiliului Mondial şi soţul renumitei savante Marie Curie." Joliot Curie a organizat în acei ani două campanii mondiale împotriva utilizării bombei atomice.

La una dintre întruniri, îşi aminteşte Ghica, Curie ar fi zis: „Domnilor, eu îmi măsor cuvintele şi nu vreau să înspăimânt pe nimeni, dar dacă se dă o bombă atomică la Leningrad, dispare jumătate de Europă. Se pare că totuşi cuvintele acestui mare savant au avut efect", consideră Pantazi Ghica. Unul dintre ultimele momente de glorie ale luptei pentru pace a fost Adunarea mondială din anul 1953, din Bucureşti, condusă de I. Oyama, preşedintele de atunci al Academiei Japoneze. „Treptat însă, apreciază Pantazi Ghica, mişcarea pentru pace a fost confiscată de Partidul Comunist Român, care a desfiinţat în aceeaşi perioadă aproape toate organizaţiile de masă democratice precum Comitetul Democrat Evreiesc, Comitetul Democrat German, UDMR, UFDR (Uniunea Femeilor Democrate din România)." El însuşi, fost membru al Partidului Plugarilor, a fost propus ca secretar al „Alianţei pentru Pace" în momentul în care această formaţiune a fost desfiinţată, în 1953.

Deşi acum asociaţia mai rezistă doar prin eforturile celor doi voluntari octogenari, iar activităţile „specifice" se desfăşoară mai ales în şcoli şi licee din Sectorul 2 - şcolile 52, 57, 47 sau 49 (aici cei doi nu reuşesc să se pună de acord), colegiile George Coşbuc şi Mihai Viteazul -, idealiştii de pe Strada Vasile Lascăr sunt convinşi că au şi ei o contribuţie mică la faptul că de 65 de ani e pace mon­dială. „Între primul şi al doilea război au trecut 20 de ani, domnule, se entuziasmează Pantazi Ghica. Ei bine, de la al doilea război, din '45, de la încheierea păcii, datorită acestor mici activităţi ale unor astfel de organizaţii dezinteresate s-a reuşit ca totuşi să nu mai avem un al treilea război mondial... Am adus şi noi o mică contribuţie la această pace mondială." După părerea sa, cel mai bun instrument de prevenire a războiului este cultura: „Nivelul cultural al oamenilor e cel mai bun instrument de menţinere a păcii, crede Ghica. Din acest motiv ne-am şi zis, de curând, Asociaţia Culturală pentru Pace, pentru că un om cult nu porneşte la agresiune niciodată".