Lupul cel bun

Dacii se numeau ei insisi lupi sau "cei care sunt asemenea lupilor". Erau neinfricati si iubeau libertatea la fel ca si acest animal care prefera moartea ingradirii libertatii.

PERSONIFICAREA TIMPULUI. Calendarul popular este structurat pe doua anotimpuri: iarna, simbolizata de lup, personificare a intunericului si a frigului, si vara, simbolizata de cal, personificare a luminii si a caldurii.

Toamna, lupul devine stapan si va fi alungat abia la Lasata Secului de Paste printr-un ritual numit Tarbacul, Jujeul sau Goana Cainilor. Un caine - ruda domestica a lupului - este convins, prin diverse schingiuiri, sa fuga si sa ia cu el si iarna. Peste momentele semnificative ale comportamentului natural de reproducere a lupului au fost suprapuse sarbatori si obiceiuri populare. Prin octombrie, lupii se strang in haite, ataca, formeaza perechile. Peste o luna, la Filipii de Toamna (14-21 noiembrie) incep imperecherile , care se pot incheia la Filipii de Iarna (29-31 ianuarie). Puii vor aparea primavara tarziu. In luna noiembrie este o mare concentrare de sarbatori dedicate lupului - Filipii de Toamna, Ovidenia, Santandrei, dar si la inceputul lunii decembrie: Mos Nicolae, Zilele Bubatului, Varvara. Santandrei este numita si Ziua Lupului.

Obiceiurile, actele rituale si practicile magice adapostite de acestea formeaza un spectaculos scenariu ritual de innoire a timpului calendaristic - care cuprinde, printre altele, moartea si renasterea simbolica a divinitatii - Bocetul Andreiului - , ospetele nocturne - Noaptea Strigoilor, Pazitul usturoiului - cu excese de mancare, bautura si distractie, care amintesc de orgiile antice; prepararea si consumarea alimentelor (Turta de Andrei) si a bauturilor rituale - Covasa. Se crede ca acum se deschid mormintele si se intorc spiritele mortilor, vorbesc animalele, ca se prind vrajitoriile.

FILIPII. Naprasnice personificari ale lupilor - reprezentate de o haita divina a carei capetenie este Filipul cel Mare sau Filipul cel Schiop - sunt celebrate fie la Ovidenie, pe 21 noiembrie, fie la Santandrei, pe 30 noiembrie. In Oltenia si Muntenia de Vest se credea ca in noptile de Filipi lupoaicele cautau cu inversunare taciuni aprinsi. Cele care nu reuseau sa manance foc - simbol universal al masculinitatii si virilitatii - ramaneau sterpe un an. Pentru a nu oferi sansa lupoaicelor sa gaseasca foc si sa se inmulteasca fara masura, femeile nu scoteau cenusa din vatra si nu imprumutau vecinilor foc.

MESAGERUL MORTII. Moartea nu vine neanuntata. Lupul in satele montane din Vrancea, cainele in celelalte zone ale Romaniei sunt mesageri - prevestitori - ai mortii. In credintele populare urletele lupilor sunt rugaciuni adresate Sanpetrului de iarna. Lupul nu apare numai ca mesager al mortii, ci si pe post de calauza a sufletului omului pe drumurile incalcite care separa lumea de aici de cea de dincolo. De aceea, la inmormantare, mortul este sfatuit sa se lege prieten cu un lup. "Si-ti mai va iesi/Lupul inainte,/ Ca sa te inspaimante,/Sa nu te spaimanti,/ Frate bun sa-l prinzi,/ Ca lupul mai stie/ Seama codrilor? S-a potecilor./ Si el te va scoate/ La un drum de plai,/ La fecior de crai,/ Sa te duca-n Rai (...)"

Articol realizat cu sprijinul domnului profesor Ion Ghinoiu de la Institutul de Etnografie si Folclor "Constantin Brailoiu" din Bucuresti

VIATA FARA DE MOARTE

Lupul, bun sau rau, fascineaza. Din fascinatie a aparut basmul"Tinerete fara batranete si viata fara de moarte". Numai ca aici lupul se transforma in strigoi. Unul dintre criteriile folosite de romani pentru identificarea strigoiului aflat in preexistenta (fatul in pantecele matern) este tipatul copilului inainte de a se naste. Fenomenul este cunoscut in medicina sub numele de "vagitus uterinus" sau "strigat fetal". Inchis in doua universuri geomorfe ale preexistentei, placenta si pantecele matern, care, prin comparatie, corespund cu sicriul si mormantul postexistentei. Apar astfel noi domenii de cercetare: unul psihologic - psihologia prenatala - si unul etnologic. Strigatul fetal sesizat de oameni la anumite sarcini, inaintea me-dicilor si psihologilor, explica geneza unor credinte, superstitii si basme romanesti. Eroul unuia dintre cele mai frumoase basme romanesti "Tinerete fara batranete si viata fara de moarte" intra in actiune inainte de a se naste. Feciorul de imparat incepe sa strige si nu se naste decat atunci cand imparatul ii promite tinerete fara batranete si viata fara de moarte. Pentru ca tatal nu-si respecta promisiunea, fiul isi implineste singur dorinta. Ajunge in tara tineretii vesnice, se casatoreste cu zana cea mica, dar are o singura interdictie: sa nu ajunga in Valea Plangerii. Destinul lui de muritor il aduce din nou in locurile in care s-a nascut. Trecuse o viata si mai mult, lumea lui disparuse si Moartea, certandu-l ca a facut-o sa astepte, il transforma in tarana. Dintre credintele generate de strigatul fetal cea mai cunoscuta este transformarea in strigoi a copilului care striga inainte de a se naste.