Într-un interviu acordat The Sun, Madonna a spus că nu se poate opri din plâns. "A fost Regele care ne-a inspirat pe toţi. Sunt foarte tristă. Să faci ceea ce a făcut el, începând de la o vârstă atât de fragedă, este nepământesc. Cu toţii am crescut la umbra lui", a declarat cântăreaţa.
"Să lucrez cu el, să fiu prietenă cu el şi să ne pierdem vremea îmreună a fost extraordinar pentru mine", a spus Madonna. Cei doi cântăreţi au devenit staruri în anii '80 şi fiecare dintre ei a adus ceva nou pe scenă.
"A fost un real paradox. Pe scenă era unul dintre cei mai siguri cântăreţi pe care i-am cunoscut, dar, în viaţa reală era foarte timid. Atât de timid că uneori ţi-era milă de el. Când am auzit că va concerta din nou, m-am oferit să facem ceva împreună. Habar nu am ce am fi putut face. Poate i-aş fi cărat bagajele".
Tributul Madonnei pentru Regele muzicii Pop
Citește pe Antena3.ro