Maestrul - Cuvinte cantate

Se simte bine in orice anotimp, cre-de in glasurile pasarilor, iar daca n-ar fi cantat, i-ar fi placut sa fie preot sau profesor ori medic. Dar a pornit pe un drum caruia nu-i vede sfarsitul.

Se simte bine in orice anotimp, crede in glasurile pasarilor, iar daca n-ar fi cantat, i-ar fi placut sa fie preot sau profesor ori medic. Dar a pornit pe un drum caruia nu-i vede sfarsitul.

Il asteptam in fata intrarii artistilor din spatele Teatrului National. Portarul, care se lupta cu "artistii" interesati de locurile de parcare gratuite, mi-a spus ca este inca pe drumul dinspre Craiova. Asa ca-l asteptam de vreo zece minute, cand l-am zarit coborand dintr-o masina.

A scos din portbagaj o valiza mare, dreptunghiulara, in care ar fi putut incapea un violoncel sau un contrabas. Probabil ca era o chitara inauntru, dar eu speram sa fie o cobza, intrumentul cu care multi l-au identificat de-a lungul timpului. Am urcat impreuna la etaj, in teatru, si am intrat intr-o cabina care mi s-a parut jalnica: mobila veche si tocita, un difuzor ragusit. Ne-am asezat la vorba. "Daca nu esti pregatit, trenul trece si poti sa fugi o viata dupa el. Nu-l mai prinzi, el a oprit, sta putin si tu esti pregatit din toate punctele de vedere sa urci in vagon", imi spune dupa ce-i povestesc despre "trenul personal" al Jurnalului. "Eu am fost pregatit in permanenta, am stat mereu pe peron."

EL INSUSI. Daca n-ar fi fost cine este, i-ar fi placut sa fie profesor sau preot, sau medic. "Daca n-as fi Tudor Gheorghe, daca n-as fi ceea ce sunt, mi-as dori sa fiu nevasta de fotbalist sau ungur in Romania", spune maestrul razand cu pofta.

Are 40 de ani de cariera in spate, dar crede ca n-a ajuns la jumatatea vietii artistice. "Viata biologica se va duce, ca doar n-o sa traiesc cat Matusalem. O sa am si decenta sa nu cant atunci cand voi simti ca nu mai am forta necesara. N-o sa pun o banda de cand eram eu tanar si cantam.

Ma voi retrage linistit la mine, undeva in sat, si o sa scriu, ca, slava Domnului!, am ce sa scriu. O sa incep sa-mi iau in serios versurile pe care le-am scris si pe care nu le-am publicat si rar de tot am cantat cate o poezie de-a mea." Tudor Gheorghe mai trebuie sa-si povesteasca drumurile din strainatate, sa-si adune prietenii, pentru care sa faca un spectacol special.

Mai mult decat prefacatoria, n-a urat nimic. "Nu-mi plac minciuna, lipsa de verticalitate, umilinta umana, brutalitatea, lucrurile de care m-am ferit si pe care le detest." Imi place tot ce e legat de seriozitate, de profesionalism, sunt un om indragostit de natura, cred in puterea mirifica a cuvantului. Cred in glasul pasarilor, cred in murmurul izvoarelor. Cred in lucrurile pure. Iubesc copiii, copiii mici. Imi place tot ce e mic, imi plac puii, manjii, imi plac iezii, de miei sau de caprioara, imi plac bobocii de rata, de gasca, de curca, imi place tot ce-i pui. De altfel, in acest festival, la 1 iunie, va fi un spectacol «Diligenta cu papusi», in care vor fi pe scena Palatului in jur de o suta si ceva de copii din toate colturile tarii care vor canta cu mine." Din 29 mai, timp de sapte zile consecutive, Tudor Gheorghe va risipi frumuseti in sapte concerte diferite.

PLIN DE VIATA. Lui Tudor Gheorghe ii plac toate anotimpurile. Iarna nu-i place in oras, pentru ca in oras zapada se murdareste repede. N-a obosit cu atatea concerte. Crede ca oboseala apare atunci cand faci ce nu-ti place, cand stai in spatele unui birou "chiar daca ai aer conditionat". "Cand faci ce-ti place, o faci pentru ca tu vrei, pentru ca tu iti alegi drumul. Eu am pornit pe drumul asta si, sincer sa fiu, nu-i vad sfarsitul. «Luminita» sta acolo, la capatul tunelului, si-mi face semne. Dupa calculele mele, daca Dumnezeu o sa ma tina sanatos, mai am de facut cinci spectacole definitorii, sa las celor care vor fi mandri ca sunt in Uniunea Europeana o zestre culturala cu care sa se mandreasca", spune artistul.

"Am auzit ca am fost morti din punct de vedere spiritual cat am fost in comunism - aiurea! Talentele nu le poate opri nici un regim, oricat de totalitar ar fi el. In acea perioada au creat si au scris si Nichita Stanescu, si Ioan Alexandru, si Marin Sorescu, si Preda, si Stancu. Si iata literatura romana toata. Din ’90 si pana acum, in afara de niste chinuri ale lui Cartarescu, unde mai vezi forta in literatura si poezie? Eu n-am avut de suferit in perioada aia. Am suferit brusc in ’87, cand am fost interzis definitiv. Dar pana atunci am facut niste spectacole. Multe dintre ele au fost cenzurate, dar asta m-a obligat sa fac altceva: bun, asta nu se poate, dar cautam in alta parte. Putorile, lipsa de talent, au zis: «Dom’le, n-am putut, am fost chinuiti, n-am avut libertate sa gandim». Ba vreau sa spun ca ne-a prins bine, a trebuit sa ne ascutim mintea"