"Mai bine haimana decât trădător. Mai bine huligan decât dictator"

A început ca un miting obişnuit, unul dintre multele de atunci. Apoi, zile şi nopţi la rând, a continuat cu discursuri şi cântece intonate de mii de oameni care au crezut că acolo este o oază de libertate adevărată. Şi s-a încheiat cumplit, sub bâtele minerilor aduşi, pentru a câta oară, să facă ordine în Bucureşti: Piaţa Universităţii, locul care, timp de aproape două luni, s-a numit "Golania".

Mitingul-maraton din Piaţa Universităţii a fost unul dintre cele mai ciudate, dar şi dramatice fenomene politice postdecembriste. Un fenomen care nici până acum nu a fost pe deplin clarificat. Cei care au participat la el, în mod direct, spun şi azi că acolo a fost o oază de libertate adevărată şi o tribună publică de la care s-au promovat principiile democraţiei reale.

Pentru cei care l-au urmărit doar din relatările intens politizate ale Televiziunii, "Golania" a fost un loc pestilenţial unde se adunau nişte nebuni care doreau "să-l dea jos pe domnul Iliescu al nostru". Iar pentru ca lucrurile să fie şi mai complicate, de câţiva ani încoace au apărut informaţii care par să arate că serviciile noastre secrete nu au fost chiar străine de acest fenomen.

GHIVECIUL DE PE BALCON
Bucureşti, duminică, 22 aprilie 1990. O zi frumoasă de primăvară, numai bună pentru un miting. Ba chiar două. Care au şi avut loc, ambele cu caracter electoral. Unul, organizat de Partidul Naţional Ţărănesc-Creştin Democrat, în Piaţa Aviatorilor. Al doilea pus la cale de Uniunea Democratică de Centru, în Piaţa Unirii. În plus, asociaţiile independente "16-21 Decembrie" şi "Alianţa Poporului" şi-au organizat propriul marş de protest, spre Piaţa Victoriei şi Televiziune.

La sfârşitul celor două mitinguri electorale, câteva mii de participanţi s-au alăturat acestui marş. Plecaţi de la cele două mitinguri electorale, manifestanţii purtau în mâini pancarte cu aceleaşi lozinci antiguvernamentale care fuseseră scandate de "opoziţia" încă de la începutul anului 1990: "Revoluţia a fost furată de FSN"; "Proclamaţia de la Timişoara, lege pentru toată ţara"; "Iliescu şi Guvernul comunist"; "Jos comunismul!"; "Jos decretele ceauşiste"; "FSN e PCR".

Dar şi un refren mai nou, scandat cu intensitatea unei rugăciuni: "Apel din Timişoara - trezeşte, Doamne, ţara". Plus obsedanta întrebare, rămasă chiar şi acum fără răspuns: "16-22, cine a tras în noi?". La un moment dat, în jurul orei 18:00, o delegaţie compusă din câţiva membri ai asociaţiilor "16-21 Decembrie" şi "Alianţa Poporului" s-au dus la Televiziune, unde au depus un comunicat pe care-l doreau adus la cunoştinţa opiniei publice. Restul coloanei a pornit mai departe, spre Universitate.

Pe drum, din blocul "Sofia" de pe Calea Dorobanţi, un "bucureştean de bine" a aruncat o floare spre mulţimea care, sincer vorbind, nu deranjase încă pe nimeni. Ce-i drept, floarea era cu tot cu ghiveci care, aruncat de undeva de la etajul 7 al imobilului, şi-a încheiat traiectoria exact în capul Sandei Lugoj. Efectul a fost devastator: o fractură craniană care a adus-o în comă pe doamna în vârstă de 59 de ani.

Indignaţi de faptul că poliţiştii aflaţi la faţa locului nu au mişcat un deget ca să-l descopere pe cel care aruncase ghiveciul, grupul de manifestanţi a decis, în mod spontan, să se adune în Piaţa Universităţii, unde să participe la o veghe în onoarea acelei noi victime, căreia medicii nu i-au dat şanse prea mari de supravieţuire.

POLIŢIA DĂ TÂRCOALE
Odată ajunşi în Piaţa Universităţii, manifestanţii s-au oprit şi în scurt timp au decis blocarea paşnică a circulaţiei prin zonă. La început au fost cam 2.000 de oameni. Într-o primă fază s-a arborat o lozincă imensă în care se spunea: "Susţinem punctul opt din Proclamaţia de la Timişoara". Ceva mai târziu, prin portavoce s-a cerut abrogarea Decretului nr. 4733, privitor la subordonarea televiziunii faţă de Guvern.

În jurul orei 21:00, în faţa Spitalului Colţea a sosit un autobuz plin cu poliţişti care au stat acolo cam o jumătate de oră. Considerată un soi de victorie, plecarea lor le-a dat curaj manifestanţilor, care au marcat cu nişte cordoane tricolore spaţiul pe care, în decembrie '89, se aflase "baricada de la Inter". Apoi, o dată cu apropierea nopţii, majoritatea manifestanţilor a plecat pe la casele lor. Spre miezul nopţii mai rămăseseră vreo câteva sute. Iar dimineaţa mai erau doar câteva zeci de tineri, rebegiţi de răcoarea nopţii. Absolut paşnici, ei şi-au strâns "materialele propagandistice" pe care le-au adunat la intrarea dinspre Intercontinental a metroului.

 

Arestaţi "Gogoşaru'"!
Poate că lucrurile ar fi rămas în această fază dacă autorităţile ar fi dat dovadă de mai mult tact. Dar nu a fost nici pe departe aşa: jignite de contestările publice anterioare, au decis să intervină şi, la 23 aprilie, în jurul orei 10:00, l-au arestat pe Dumitru Dincă. Alintat de prieteni cu apelativul "Gogoşaru'", Dincă era un revoluţionar cu merite deosebite, supravieţuitor al "Baricadei de la Inter". Iar în aprilie 1990 era unul dintre liderii organizaţiei "Alianţa Poporului".

Vestea că "Gogoşaru'" a fost arestat a provocat indignarea bucureştenilor care, oricum, nu prea iubeau FSN-ul. Motiv pentru care, în jurul amiezii, Piaţa Universităţii a fost din nou ocupată. Declaraţiile ulterioare ale martorilor menţionează că, în jurul orei 14:45, acolo au ajuns două autobuze pline cu militari ai unităţilor speciale de la Băneasa, de fapt ai fostei Securităţi care între timp îşi schimbase doar numele.

Manifestanţii au început să-i huiduie, iar autobuzele cu "scutieri" s-au retras pe străzile din spatele Teatrului Naţional. În jurul orei 16:00, zona era ocupată de aproximativ 6.000 de oameni, iar ceva mai târziu - peste 10.000. Pe la 17:00, "Gogoşaru'" a fost pus în libertate şi a revenit în mijlocul mulţimii. Spre miezul nopţii, în Piaţa Universităţii şi în faţa Intercontinentalului se adunaseră cam 30.000 de manifestanţi. Purtau în mâini făclii aprinse şi scandau "Jos Iliescu", "Azi e ultima zi", "Acum sau niciodată" şi mai ales "Nu plecăm", cuvinte care le-au dat curaj ori de câte ori s-au aflat faţă în faţă cu forţele de represiune.

Peste noapte, în piaţă au rămas iarăşi doar aproximativ 150 de tineri, hotărâţi să organizeze acolo pichete de pază a noilor "baricade" ridicate pe locul unde, cu patru luni înainte, muriseră eroii din noaptea de 21/22 decembrie 1989. A doua zi, la 24 aprilie 1990, în jurul orei 5:00, forţele de ordine au intervenit iarăşi. Dar de astă dată, într-un mod deosebit de hotărât. Iar acea intervenţie a adus cu ea indignarea unei bune părţi a bucureştenilor care nu au văzut nici o deosebire între forţa brută aruncată atunci în stradă şi cea asmuţită asupra lor de Ceauşescu în Decembrie 1989.