Marcile romanesti sau bunastarea interbelica

Pantofii Mociornita, cosmeticele Elida, ciorapii Areca, frectia Diana sau sampania Mott sunt cateva dintre produsele pe care le cumparau romanii in perioada interbelica.

Despre efervescenta si stralucirea vietii pe care o duceau bucurestenii intre cele doua razboaie mondiale putem afla astazi doar din carti sau din povestirile strabunicilor. Reclamele din ziarele vremii sunt o imagine a pietei romanesti din acei ani, cu produse autohtone, dar si cu marcile marilor firme internationale prezente in Romania. Ce mancau romanii, cu ce se imbracau, care erau obiceiurile celor de la oras, cum isi petreceau timpul liber - sunt intrebari la care gasim raspuns in articolele si anunturile din ziarele aparute intre 1920-1939.

Bucurestenii, sclavii modei

Strainii care au vizitat Bucurestiul in perioada interbelica descriu capitala romaneasca drept „micul Paris", „un oras de lux si de foc" sau „orasul cel mai vesel din Europa". Jocurile de noroc, mesele bogate si petrecerile luxoase din saloanele de vaza erau o emblema a Bucurestiului anilor ’20. Femeile din Capitala erau ingrijite, cochete si bine imbracate, iar doamnele din lumea buna cautau sa fie mereu la moda. „Femeile tinere erau in pas cu moda occidentala, mai ales cu cea de la Paris. Rochiile au devenit mai scurte, „trei sferturi" sau chiar pana la genunchi. Talia era cazuta, adica peste solduri, pentru a se pune in relief corpul", noteaza Ioan Scurtu in lucrarea „Viata cotidiana a romanilor in perioada interbelica". Intre cele doua razboiae mondiale, atat femeile, cat si barbatii isi puteau face haine la comanda sau si le puteau cumpara „de-a gata".

In cotidianul Universul din 1928 gasim un anunt al fabricii de confectii Industria din Iasi, prin care doamnele erau instiintate ca isi pot comanda „o garderoba completa cu numai 775 de lei". Aceasta cuprindea: „trei metri stofa lana orice culoare si desen, doua camasi fine cu broderii si garniturile cele mai moderne, doua perechi de ciorapi, o pereche cercei de imitatie de perle diferite culori, o brosa frumoasa pentru bluza, un pieptene de cap cu pietricele frumoase, o sticluta de parfum si o cutie de pudra fina cu un puf".

Haine si pantofi de marca

Printre cele mai cunoscute marci ale vremii era Ceho, care cuprindea incaltaminte si obiecte de vestimentatie pentru doamne, domni si copii. Acestea erau comercializate prin magazinele Cehoslovaca, deschise in marile orase ale tarii, precum Ploiesti, Galati, Craiova, Brasov si Timisoara. Reclamele la aceasta marca, pe care le gasim in presa din 1936, ii indemnau pe romani sa adopte un stil de vestimentatie modern, elegant si de bun gust: „Treceti in randul celor bine imbracati! Imbracati-va numai la Cehoslovaca, singurii specialisti in arta imbracamintei."

In perioada interbelica, femeile purtau pantofi cu toc de 4-5 cm, cu barete si decoratii, iar barbatii se incaltau cu pantofi sau ghete de piele, lac sau alte materiale. Una dintre marcile apreciate de incaltamite prin anii ’30 era Mociornita. La depozitele proprii ale fabricilor cu acelasi nume se comercializau „pantofi barbatesti din box, negri si marron, pantofi de lac si ghete pentru copii si doamne, de cea mai buna calitate". Daca ti se rupeau incaltarile, puteai sa le pingelesti cu talpa Palma Okma „impermeabila, elastica, durabila si eftina". Iar pentru buna intretinere a pantofilor se putea folosi crema de ghete Electra, pe baza de ceara de albine.

Cand venea vremea rea, romanii purtau pardesie si se puteau apara de ploaie cu umbrelele produse la fabrica bucuresteana Pluvius. O marca de renume, inregistrata in anii ’30, care a rezistat si in perioada comunista, era „fulgarinul", un pardesiu elegant de ploaie, fabricat din material cauciucat. Haina era impermeabila, „usoara ca fulgul", de aici provenind si numele produsului. In perioada interbelica, bucurestenii isi puteau cumpara haine, incaltaminte, obiecte pentru plaja si sport de la celebrul magazin al lui Theodor Athanasiu, La vulturul de mare cu pestele in ghiare, sau de la renumitele Galerii Lafayette.

Accesorii vestimentare

„Pentru unii, imbracamintea raspundea unei necesitati fizice, pentru altii (sau, mai ales, altele), hainele constituiau un etalon al bogatiei si al modernitatii", precizeaza Ioan Scurtu in cartea dedicata perioadei interbelice. Potrivit modei din acea vreme, barbatii de la oras purtau palarie din stofa, pe care o puteau cumpara de la producatori precum I. Torcatoru, Rubens sau de la pravaliile de pe Lipscani. Si cravatele nesifonabile de la fabrica Sammitgum erau in voga inaintea celui de-al doilea razboi mondial.

O tanara femeie avea nevoie de mai multe articole de imbracaminte si accesorii pentru a fi pusa la punct. In 1928, doamnele isi puteau cumpara ciorapii Mousselin, care costau intre 75 si 85 de lei perechea, iar daca erau de matase sau de calitate superioara ajungeau si la 95 de lei. O pereche de chiloti „de fil d""Ecosse" se puteau cumpara cu 150 de lei, iar o pereche de manusi de piele Glace erau doar cu 10 lei mai scumpe. Toate acestea puteau fi achizitionate de la pravalia fratilor Rossin, de pe Strada Lipscani. In anii ’30 gasim renumita marca de ciorapi Adesgo, dar la fel de populari se pare ca erau la acea vreme si ciorapii de dama Ady. „Din spuma marii para facut ciorapul Ady, atat de fina, de imateriala este tesatura acestuia. O podoaba de pret pentru eleganta unei femei, o capodopera", se spunea in textul unei reclame din cotidianul Capitala. In perioada interbelica, damele mai puteau cumpara ciorapi de matase Lissy sau Areca, „ciorapul surprinzator de subtire si rezistent".

Iohanna Onaca

---

CONTINUARE: Electrocasnice si masina straine pentru omul modern