x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Marea recalculare portocalie: praf şi pulbere peste pensiile militarilor

Marea recalculare portocalie: praf şi pulbere peste pensiile militarilor

de Carmen Dragomir    |    20 Ian 2011   •   20:47
Marea recalculare portocalie: praf şi pulbere peste pensiile militarilor

Dragă pensionarule, ai câştigat! Feli­citări! Dumnezeu ţi-a pus mâna în cap şi, printr-o minune divină, Guvernul îţi dă mai mulţi bani fără să faci ni­mic în plus. Te poţi considera norocos. Şi tu, ca femeia, mereu ne­mul­ţu­mit. Ba te mai şi revolţi! Ministrul tău ţi-a zis-o! Clar. "Toate pensiile celor cu carieră militară completă care pri­meau sub 3.000 de lei au crescut prin re­calculare, la fel şi 80% din pensiile ce­lor cu stagiul incomplet." Dacă tu vezi altceva pe cuponul de pensie, e din cauză că te-ai ramolit. Dacă eşti prin­tre cei 20% (oficiali) care primesc mai puţini bani după recalculare, în­seamnă că aveai pensie de nesimţit. Te plângi că pensia ta a scăzut, deşi pri­mi­sei asigurări că n-o să se în­tâm­ple? Îţi lipsesc ani buni pe adeverinţa eli­berată? Nu-i nimic, sunt şi ei oa­meni şi au greşit. Ai grijă să nu faci in­farct de supărare până reuşeşti să o ob­ţii pe cea corectă. Dacă reuşeşti. Unii chiar au murit între timp. În plus, era momentul să faci şi tu ceva pentru ai tăi, să mai laşi şi tu de la tine, din ce­ea ce ţi se cuvine, faptul că ai în­du­rat multe în slujba ţării tale a fost prea puţin.

Aşa că, pe timp de criză în­c­hide şi tu ochii şi lasă Guvernul să mai completeze din buzunarul tău bu­getul de austeritate. Şi-apoi, bine a zis cine-a zis că "aritmetica bugetară este cinică". Ce treabă are asta cu mo­rala!? Aşa că, dragă pensionarule militar, lasă-ţi deocamdată statutul deoparte şi lasă-te transformat în asis­tat social. Mai încolo o să vezi tu dacă legea e retroactivă, dacă nu, nu. Dar acum, fă-te, pentru binele ţării şi mai ales al conducătorilor ei, că n-ai priceput că statul s-a împrumutat puţin şi de la tine.

Contrar tuturor lucrurilor pe care le-ai crezut când ţi-ai făcut meseria, lasă-te umilit! Uite, de exemplu, Dumitru Prunariu, un model şi un erou al naţiunii. Singurul român care a zburat vreodată în Cosmos. Statul a considerat că românul Prunariu este nesimţit, că are o pensie prea mare, din care mai merită să ciu­gu­lească şi alţii. Aşa că i-a redus veni­tul cu 70%, făcând pierduţi taman cei trei ani de şedere în fosta URSS, timpul în care s-a pregătit pentru zbor. Pierderea anilor de carieră militară prin arhive şi dosare prăfuite s-a întâmplat însă multor rezervişti.

Un martor direct al procedurii de arhivare a documentelor militare în baza cărora se calculează pensiile justifică, în exclusivitate pentru Jurnalul Naţional, rezultatele aiuritoare ale aplicării grăbite a procedurii prin haosul din sistemul de arhivare. Lipsesc adeverinţe din dosare, iar recalcularea s-a făcut după ureche, sub presiune, inclusiv de oameni în vârstă şi fără pregătire IT, pe baza unor registre din care abia se disting, dacă se disting, cifrele. El caracteri­zează procedura lăudată la televizor de ministrul Gabriel Oprea drept, "o caterincă făcută într-un stil de hei(mi se)rupism ceauşist".

"Lucrez la o unitate militară, ca angajat civil. Am participat la caterin­ca de arhivare a documentelor cadrelor militare, în acelaşi stil de hei(mi se)rupism ceauşist. Cu o săptămână înainte de ziua Armatei (25 octombrie), s-a făcut mare şedinţă mare cu toţi cei care lucram pe calculator. Am fost anunţaţi că trebuie să facem un efort până pe 25, să lăsăm activitatea noastră cea de toate zilele şi să ne dedicăm actualei probleme, care arde...

Ne-au împărţit pe 2 schim­buri, vreo 40 de oameni, pentru a băga în sistemul informatic situaţiile cadrelor militare din cele mai străvechi timpuri. Un program obosit, făcut la repezeală (normal), care trebuia să înghită informaţii de la circa 20 de calculatoare/schimb, şi care mergea foarte prost. Care era procedura? Din beciurile prăfuite unde ţineau dosarele cu situaţiile respective, nişte oameni de bine făceau poze cu o mână, şi cu cealaltă ţineau dosarul respectiv. Pozele respective erau puse pe CD-uri, aduse la noi, trase la imprimantă şi trântite pe masă la noi, ordonate după ani, luni. Noi trebuia să introducem numele, prenumele, gradul, salariul brut, gărzi – acolo unde era cazul.

Erau cazuri când nenorocirea aia de ştampilă acoperea două nume şi nu aveam încotro, trebuia să sărim peste. Bineînţeles, în primele două zile am protestat la colonelul care răspundea de «afacere», că muncim de pomană, programul mergea foarte greu, imaginile îngheţau, nu memorau datele introduse de noi, aveam probleme legate de vizibilitatea do­cumentelor...

Nea colonelul lu’ peşte, prima oară a început să urle la noi: să ne vedem de treabă şi să nu mai comentăm! În rest, unde nu înţelegeam săream peste foi întregi.

Erau cazuri când în cadru nu intra chiar coloana cu nume, se vedea doar prenumele, câteodată nici atât. Bineînţeles, din cauza ochiului fotografului.  Erau cazuri când dosarul respectiv nu era deschis cores­punzător şi, la fel, nu se vedea numele; erau cazuri când dosarele erau scrise de mână, cu un scris îngrozitor. Şi, bineînţeles, în cele mai multe cazuri, pur şi simplu paginile se vedeau foarte şters.

De menţionat că, dintre cei 40 de operatori PC, vreo 20 eram ceva mai tinerei, restul de 20 se apropiau peri­culos de vârsta pensionării, asta însemnând vedere mai slabă, mai de­gra­bă obosită, răbdare la limită şi atitudinea «mi se rupe» foarte dezvol­ta­tă. Noi, ăştia mai tineri, care ne mai pricepeam, mai prelucram poza cu probleme, ne mai jucam cu contrastul pe imagine ca să stoarcem de informaţie amarâta aia de pagină. Am terminat cu partea noastră de documente la limită, cu uriaşe găuri negre în trecutul pensionarilor militari.
Cum era de aşteptat, sistemul îi îngroapă pe bieţii oameni cu ajutorul nostru, fir-ar să fie!
Încerc să îmi găsesc scuze pentru că am participat la aşa grozăvie...."

Militarii au adus în aceste zile nenumărate dovezi în ceea ce priveşte diminuarea drastică a pensiilor sub 3.000 de lei, a neregulilor înregistrate în procesul de eliberare a adeverinţelor. În ciuda tuturor argumentelor,  ministrul Gabriel Oprea se jură că majoritatea pensiilor au crescut. Degringolada procesului de arhivare este reclamată în fiecare zi de cei mai mulţi pensionari militari:

"Sunt Ivănescu Ştefan, maior în rezervă, am 44 ani, am ieşit la pensie la 31 decembrie 2005, moment în care s-a desfiinţat structura Anexa 2007 (în urma procesului de restructurare a Armatei). Am depus cererea de recalculare a pensiei pe data de 9 decembrie 2010 şi trebuia să primesc pensia nediminuată. Pensia veche primită în decembrie 2010 a fost de 1393,00 lei. În ianuarie 2011 am primit 982,00 lei. Rezultă o dife­renţă de 411,00 lei."

Un alt rezervist ne explică: "Amărăciunea mea, a familiei mele şi dispreţul guver­nan­ţi­lor faţă de oştirea ţării mă determină să încalc comportamentul normal şi atitudinea de care trebuie să dea dovadă un mili­tar de carieră, chiar în con­di­ţiile în care suportă unele nedreptăţi. Am purtat cu cinste şi onoa­re toate gradele mili­tare, de la Frun­taş  la Colonel. Am absolvit şcoa­la de subofiţeri, fiind declarat şef de promoţie, iar în şcoala de ofiţeri activi am îndeplinit timp de 3 ani funcţia de încheietor de batali­on, la absolvire fiind declarat şef de promoţie pe armă. Am trecut prin situaţii din care prin minune am scăpat cu viaţă. Niciodată nu m-am gândit să abdic de la «Sacrificiul Suprem» – asumat prin jurământ faţă de POPOR şi ŢARĂ. Nu vă scriu determinat de dimi­nuarea drastică a pensiei mele şi a soţiei, ci de procedura folosită, fiind convins că la un apel al guvernanţilor, noi, militarii în rezervă – a doua armată a ţării – am fi acceptat să fim solidari prin dimi­nuarea într-un anumit cuantum al pensiilor pentru o perioadă de timp prestabilită. Servesc Patria!" (col. rez. E. Corneanu)

Un fost colonel povesteşte pentru Jurnalul Naţional cum i-au dispărut mai mulţi ani de carieră mili­tară şi cum i-a intrat la apă pensia: "Sunt colonel în retragere, trecut în rezervă în 31.07.2000 (având atunci vârsta de 52 ani şi 3 luni) conform prevederilor Legii 80/1995 prin aplicarea art. 85, al. 1, lit. e care prevedea trecerea în rezervă. Mi s-a recunoscut o vechime în serviciu de 37ani 4 luni şi 13 zile (din care 14 ani în condiţii deosebite de muncă) şi un timp de contribuţie la fondul pentru pensie suplimentară de 30 ani 7 luni şi 5 zile (Decizia din 28 oct. 2010). În baza acestei Decizii am primit o pensie netă de 2.803 lei în luna decembrie 2010. Acum, în ianuarie 2011, am primit o nouă Decizie din 31.12.2010 privind recalcularea pensiilor în baza Legii 119/2010 – Decizie din care (fără nici o motivare) mi-a fost retras gradul de colonel, mi s-au şters 5 ani 7 luni şi 5 zile din contribuţia pentru pensia suplimentară şi mi-au fost recalculaţi cei 37 de ani de serviciu pe baza salariului mediu brut pe eco­no­mie, virându-mi-se pe card suma de 1.630 lei! PS: Oare de ce nici un act emis de MApN nu poartă gradul şi numele celui care l-a semnat – şi unde vor sta banii care ni s-au luat (şi care ni s-au promis restituiţi în 2-3 luni) şi cine va încasa dobânda?"

Printre marile dureri ale re­zer­viş­ti­lor nu se numără numai pierderea banilor, ci şi a statutului de militar în rezervă, un statut câştigat după ani de instrucţii, aplicaţii, misiuni în care glonţul le-a trecut pe lângă ureche, un statut pe care guvernanţii au decis că nu-l merită.

×