Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Petersburg, 1 ianuarie 1890
Scumpa printesa Marie,
De fapt voiam sa va scriu mai demult, dar nu stiu nici eu cum, n-am avut o clipa de ragaz. Orisicum, trebuie sa va spun cat de bine am petrecut.
Intai si intai, nu gasesc ca-i atat de frig aici pe cat m-asteptam; mi s-a spus ca se intampla adesea, cand vine cineva aici, pentru intaia oara, sa nu simta deloc frigul.
E un print Belosselski, atasat pe langa duce, care e un om foarte placut si poarta grija de lady Coke si de mine.
Locuieste intr-o casa foarte draguta in marginea orasului si am fost poftiti acolo la dejun.
Ne-a plimbat in saniuta lui cu vela si apoi am patinat putin.
Era insa foarte frig pentru patinaj si aproape toate degetele de la picioarele lady-ei Coke au degerat, asa c-a trebuit sa se intoarca acasa si sa se frictioneze cu spirt, ca sa-si restabileasca circulatia; ceea ce dupa spusele ei era foarte dureros.
Alta petrecere, intr-adevar minunata, aici sunt muntii de gheata. Te asezi intr-o saniuta si-ti dai drumul pe o coasta, cat se poate de povarnita si apoi zbori pe suprafata neteda a ghetii cu o iuteala... ah! de nu stiu cati kilometri pe ora. La inceput ma lasam condus de altii, dar, incetul cu incetul, prinsei curajul sa-mi dau drumul singur.
In ziua intai mi-a mers de minune si n-am cazut decat atat cat se cuvine; dar in ziua a doua, o pornii singur de tot si, fiind prea indraznet sau prea neindemanatic, ma pomenii azvarlit si asezat jos, in capul oaselor pe gheata, in chipul cel mai caraghios. La urma imi dadui drumul in jos si, bineinteles, ma rasturnai; de data asta, imi scrantii degetul cel mare de la mana. M-a durut ingrozitor si am stat toata noaptea cu degetul in bandaje de gheata cu arnica pentru a-l dezumfla. Alta isprava a fost sa ma las azvarlit dintr-o sanie. De obicei, esti bine prins cu nasturi intr-o mare invelitoare la blana de urs, dar eu nu cunosteam siretenia asta si ma plimbam cu sania stand de vorba, foarte linistit, cu unul din tinerii de la ambasada, cu care ma duceam la montagnes russes. Deodata, sania se izbi de o piatra si facu un salt intr-o parte, iar eu ma pomenii afara, intins ca o pajura, latit ca o mare broasca testoasa, in marginea drumului.
Cu palaria intr-o parte si picioarele in alta, dar invelit tot in mantaua mea de blana, care se umplu de zapada. Totusi, nu mi-am frant nici un os si apoi eu radeam cat se putea, dimpreuna cu toti ceilalti.
Joia trecuta, mr. Morier, fiul ambasadorului Angliei, si cu mine am fost in cautarea unor ursi despre care auziseram.
Nu mai fusese la astfel de vanatoare si, bineinteles, nici eu. Luaram cu noi merinde si un om de la ambasada, care stia ruseste. Plecand la trei dupa-amiaza, facuram cu trenul vreo 80 de verste, adica vreo 15 mile. Drumul tinu sase ore; ceea ce inseamna ca ai putea sa fugi de-a lungul liniei ferate, rostogolindu-ti palaria cu varful piciorului tot atat de repede cat merge si trenul. Coborandu-ne din vagon, ne urcaram in niste saniute de tara, facute din impletitura, ca si cosurile, si porniram intr-o procesiune de patru, fiecare in saniuta lui, iar servitoruk intr-a treia, si calabalacul intr-a patra.
Dupa trei ceasuri de hopuri si hartoape, am ajuns si ne-am oprit intr-un sat. Trebuie sa marturisesc ca prima mea impresie despre drumul cu sania n-a fost tocmai placuta, dar cred c-a fost in mare parte vina mea, caci nu invatasem inca cum sa ma asez ca sa imi fie mai bine. Dupa ce luaram ceaiul in acea coliba joasa, poriniram iar. De data asta, pentru un drum de sase ore. Si nici acum nu invatai cum sa ma asez ca sa-mi fie mai bine, ceea ce aflai tocmai mai tarziu, si rezultatul a fost ca nu am putut inchide ochii toata noaptea. Totusi, izbutii sa ma tin la caldura, macar c-a nins toata noaptea si aveam 10 grade R sub zero. Zapada ma plictisea foarte mult, pentru ca mereu imi cadea pe nas si se topea si ma silea mereu s-o sterg si sa ma usuc. In sfarsit, dupa un dejun, alcatuit din ochiuri la capac si cate ceva din cosul nostru de merinde, am plecat in cautarea ursului numarul unu. Nu era acasa si nici nu cred ca fusese vreodata, astfel incat am ramas pacaliti. Insa ni se se spuse sa mai mergem cale de vreo 20 de mile, in cautarea altui vanat.
• fragment din scrisoarea lui Maurice A. Bourke
Citește pe Antena3.ro
