Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Horea Popescu (17 decembrie 1925-24 ianuarie 2010), regizor de teatru şi film, a murit la vârsta de 84 de ani. A fost director artistic la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti timp de peste două decenii. De asemenea, de-a lungul carierei sale de şase decenii, a realizat peste 100 de spectacole, cele mai cunoscute fiind „Moartea unui artist”, de Horia Lovinescu, „Danton”, de Camil Petrescu, „Caligula”, de Albert Camus, „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, după Dale Wasserman, „Richard III”, de William Shakespeare, „Domnişoara Nastasia”, de G.M. Zamfirescu, „Beckett”, de J. Anouilh, şi „Titanic vals”, de Tudor Muşatescu. Horea Popescu şi-a pus semnătura şi pe peliculele de succes „Omul de lângă tine”, „Dragoste lungă de o seară”, „De trei ori Bucureşti”, „Cuibul de viespi” şi „Moartea unui artist” (la ultimele trei fiind şi autorul scenariilor).De asemenea, a realizat spectacole de televiziune precum „Bălcescu”, după Camil Petrescu, şi „Profesionistul”, după Dusan Kovacevici.
Michaela Tonitza-Iordache (9 noiembrie 1942-13 martie 2010) a fost un teatrolog desăvârşit. În urma dispariţiei sale, a pierdut atât teatrul românesc, cât şi învăţământul de artă. A păşit prin umbre, făcând loc în lumină altora. A făcut pârtii prin desişul vieţii, ca altcineva să alunece pentru a izbuti. S-a bucurat întotdeauna pentru oamenii cărora le-a dedicat viaţa. A fost făclie nu numai vieţii lui Ştefan Iordache, soţul şi omul pe care l-a iubit, l-a adorat şi a cărui dispariţie a înfrânt-o; a călăuzit cu harul său pedagogic promoţii de teatrologi. A format şi generaţii de spectatori (indirect), prin diriguirea cu multă responsabilitate a Teatrului Ţăndărică timp de 13 ani. A lăsat scrieri importante în teatrologia românească, publicând studii, dar făcând şi dramatizări din marea literatură a lumii. Michaela Tonitza-Iordache a fost şi rămâne un teatrolog important în cultura română. Doamna Tonitza s-a însingurat o dată cu plecarea pe alt tărâm a lui Ştefan Iordache. Exact un an şi jumătate a rezistat fără el, dar a reuşit să pună la cale nişte lucruri importante, care să ţină vie memoria marelui actor şi omului iubit.
Mile Cărpenişan (23 august 1975-22 martie 2010) este unul dintre puţinii oameni din presa postrevoluţionară care poate fi numit „jurnalist adevărat”, fără nici o urmă de îndoială. A crezut în principiile sale, nu şi le-a negociat, chiar dacă uneori s-a simţit singur împotriva tuturor. A relatat despre viaţă şi despre moarte şi a plecat dintre noi abia după ce a terminat propria campanie pentru salvarea unei vieţi. A mers în locuri în care alţii nu s-au încumetat, a realizat reportaje şi corespondenţe în exclusivitate, a căutat adevărul şi, cu siguranţă, ar mai fi avut multe de spus. Jurnalistul timişorean s-a stins la vârsta de 34 de ani. Mile Cărpenişan a fost timp de peste zece ani corespondent al Antena 1, realizând numeroase reportaje din zonele de război. A lucrat şi pentru Antena 3, iar din 2008 a devenit freelancer. A fost decorat post-mortem cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler şi a devenit post-mortem cetăţean de Onoare al Timişoarei.
Jean Constantin (21 august 1927-26 mai 2010) a murit singur, la vârsta de 82 de ani. A fost găsit de rude în locuinţa sa din Constanţa. În ultimul an, actorul a fost internat în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Constanţa şi la Spitalul Fundeni din Capitală cu afecţiuni cardiace. De fiecare dată, el le-a cerut medicilor discreţie şi a solicitat ca afecţiunile sale să nu fie făcute publice. „El avea inima cam obosită, ce-i drept, dar nu m-am aşteptat să se întâmple atât de repede şi atât de brusc”, spunea atunci Stela Popescu. Jean Constantin a debutat pe scenă la secţia de estradă din cadrul Teatrului de Stat Fantasio din Constanţa în 1957. Începând cu anii ’60 a jucat şi în filme precum „Baronul Ecluzei” (1960), „Răzbunarea haiducilor” (1968), „Zile de vară” (1968), „Prea mic pentru un război atât de mare” (1969), devenind celebru în anii ’70 cu seria de filme de comedie „BD – Brigada Diverse”, dar şi cu „Nea Marin miliardar” (1979). Totodată, Jean Constantin a fost asociat şi cu personajul Ismail din „Toate pânzele sus”, de Mircea Mureşan. Printre ultimele filme se numără „Poker” (2010) şi „Supravieţuitorul” (2008), de Sergiu Nicolaescu, „Roming”, de Jiri Vejdelek (2007), şi „Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii” (2006), de Cătălin Mitulescu.
Citește pe Antena3.ro
Lucia Mureşan (31 ianuarie 1938-12 iulie 2010) ne-a rămas în suflet cu vocea sa inconfundabilă, una dintre vocile Teleenciclopediei, după cum era adesea amintită. S-a stins la 72 de ani. Actriţă la bază, a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Secţia Arta Actorului, în anul 1958. Împreună cu toţi colegii de promoţie a fost repartizată la Piatra-Neamţ, unde au înfiinţat Secţia de Teatru. Cinefilii au urmărit-o în pelicule precum „Gioconda fără surâs”, „Buletin de Bucureşti”, „Al 5-lea As”, „Divorţ... din dragoste”, „Raport despre starea naţiunii” sau „Disidenţii”, iar iubitorii de teatru au văzut-o în piese ca „Livada de vişini”, „Antigona”, „Othello”, „Micul infern”, alături de mari actori ai scenei româneşti: George Constantin, Ştefan Iordache, Alexandru Repan, Ştefan Radof, Ion Dichiseanu etc. Lucia Mureşan a fost recunoscută ca unul dintre cei mai buni recitatori din teatrul românesc, mărturie stând nenumăratele recitaluri de poezie pe care le-a susţinut de-a lungul vieţii.
Sandu Neagu, eroul de la Guadalajara (19 iulie 1948 – 17 aprilie 2010). Sandu Neagu a încetat din viaţă la 17 aprilie, la 61 de ani, la Spitalul Universitar de Urgenţă, după ce a suferit două stopuri cardiorespiratorii. Atacant al echipei de aur a Rapidului care a câştigat primul ei titlu, cel din sezonul 1966/1967, şi component al echipei naţionale a României, participantă la CM de fotbal din Mexic 1970, în grupa de la Guadalajara (cu Brazilia, Cehoslovacia şi Anglia), unde a marcat contra Cehoslovaciei, Neagu a avut un destin ciudat. Bolnav de ciroză, el şi-a fracturat femurul piciorului drept în timp ce făcea pase cu fiul său Robert, de 5 ani, pe gazonul din Giuleşti. Medicii ortopezi i-au introdus o tijă în picior şi i l-au imobilizat pe un dispozitiv special. Nu l-au operat, fiindcă analizele hepatice i-au ieşit foarte prost. Apoi, Sandu Neagu a făcut un stop cardiorespirator, dar doctorii l-au resuscitat. A fost dus imediat la Terapie Intensivă, unde a mai făcut un stop cardiorespirator. Din păcate, de data asta n-a mai putut fi salvat. Medicii au concluzionat că decesul a fost provocat de ciroza hepatică! Eroul de la Guadalajara a fost un ghinionist în viaţă. O perioadă a locuit cu familia chiar într-o încăpere situată sub tribuna oficială a stadionului Rapid!
Mircea Micu (31 ianuarie 1937 – 18 iulie 2010), prezenţă distinctă în domeniul literar din ultimele cinci decenii, a încetat din viaţă la Spitalul Elias. Avea 73 de ani. Un romantic incurabil, un singuratic, după cum se autodefinea. A început să scrie poezii de esenţă romantică sub influenţa „Eminescului”, aşa cum îi plăcea să spună. Poet, prozator, dramaturg, eseit, gazetar, Mircea Micu este autorul a 30 de cărţi, laureat al premiilor literare pentru proză, poezie şi dramaturgie ale Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti şi Academiei Române. A fost funcţionar la Uniunea Scriitorilor şi după 1989, inspector al Direcţiei de Cultură din Primăria Capitalei. Volumele sale, tipărite înainte de ’89, precum şi cele de după au cunoscut o largă audienţă în rândul cititorilor, apărând într-un tiraj de peste un milion de exemplare. În ultimii ani, Mircea Micu a colaborat şi la posturi de televiziune, realizând emisiunile „Cafeneaua literară” şi „Ateneul artelor”. A primit premii pentru poezie – „Poeme pentru mama” (1979), proză – romanul „Patima” (1980) şi teatru: „Avram Iancu” (1978), toate din partea Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti, precum şi Premiul Naţional al Ministerului Culturii şi Cultelor în 2003.
Anton Şuteu (17 ianuarie 1947-13 septembrie 2010), compozitor, a decedat la vârsta de 63 de ani, în urma unui infarct. Din 2005, Anton Şuteu a fost doctor în muzicologie la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, iar din 2006, profesor la catedrele de Compoziţie şi Muzicologie. Meritele sale au fost răsplătite cu importante trofee, printre care Premiul Gaudeamus la Concursul internaţional din Olanda, în 1979, menţiunea specială a juriului Trandafirul de Aur de la Montreux, în Elveţia, în 1984, Premiul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor, în 1986 şi 1987, Premiul Uniunii Cineaştilor din România, în 1991, 1992, 1993, 1995, 1996, Premiul Marocului la Casablanca, în 1989, şi Ordinul „Steaua României” în grad de Cavaler în anul 2000. Anton Şuteu a compus melodii interpretate de cântăreţi cunoscuţi, precum Dida Drăgan, Mirabela Dauer, Adrian Daminescu şi Angela Similea.
Mădălina Manole (14 iulie 1967-14 iulie 2010), cântăreaţă cu talent incontestabil, dar o personalitate extrem de fragilă, a încântat generaţii de admiratori, dar şi simpli ascultători care apreciază muzica românească. A ales să-şi pună capăt zilelor chiar la data la care ar fi împlinit 43 de ani. Artista s-a sinucis în locuinţa sa din Otopeni, înghiţind un pesticid. Interpreta, compozitoarea şi instrumentista Mădălina Manole a cunoscut un succes imens alături de fostul soţ, compozitorul Şerban Georgescu, dar a şi compus ea însăşi muzică. Mădălina a obţinut Discul de Aur pentru albumul „Fată dragă” (2001), care a primit ulterior alte două Discuri de Aur, pentru vânzări de peste două milioane de unităţi. O dată cu albumul „Lină, lină Mădălină”, artista a devenit primul nume al muzicii pop româneşti care a intrat în catalogul unui mare producător muzical internaţional – Polygram Group (prin Zone Records România). Ultimul album al său, lansat în luna mai, s-a numit „0 9 Mădălina Manole”.
Adrian Păunescu (20 iulie 1943-5 noiembrie 2010) a scris până în clipa în care a închis ochii. De pe patul de suferinţă a simţit nevoia să le vorbească îndrăgostiţilor de poezia sa, a dorit ca gândurile sale să ajungă la sufletele celor care vor trăi pentru totdeauna cu amintirea Cenaclului Flacăra, a împărtăşit întregii lumi temerile de a-şi lăsa în greu impas ţara pe care a iubit-o nespus: „De-aici, dintr-un pat de spital din Secţia de Reanimare a inimii, de la Spitalul de Urgenţă, mi se limpezeşte privirea către crâncenele noastre bătălii de fiecare zi, către fronturile noastre fără învingători, către uitarea de sine, care domină cu trufie lumea dată, o face imposibil de cuplat cu alte lumi, ne fugăreşte de dimineaţa până seara pe noi toţi, să nu cumva să ne găsim unii cu alţii şi să conlucrăm la salvarea omului”. Poetul „generaţiei în blugi” a plecat însoţit de un fluviu de lacrimi, aşa cum numai la dispariţia unei valori a neamului se întâmplă. Nemuritoare au rămas cuvintele celui care a fost Adrian Păunescu, rămân vii spiritul lui şi datoria celor mulţi de a nu uita, de a duce mai departe.
Horia Şerbănescu (16 mai 1924-19 septembrie 2010) a murit la vârsta de 86 de ani, în urma unei lungi suferinţe. A activat atât pe scena teatrului de revistă şi de comedie, cât şi în televiziune. Cum spunea Alexandru Arşinel, Horia Şerbănescu „a fost unul dintre stâlpii Teatrului de Revistă, un om de o inteligenţă şi de un spirit ieşite din comun, un actor cu un umor subţire, actor care nu de puţine ori a jucat atât pe scena Teatrului Constantin Tănase, pe scena Naţionalului, cât şi în multe dintre filmele epocii trecute. Alături de Radu Zaharescu a făcut unul dintre cele mai renumite cupluri, descreţindu-ne fruntea la Tănase, la Televiziune sau în ediţiile emisiunii Unda veselă a lui Ion Vova, la Radio”. Horia Şerbănescu a jucat pe scena Teatrului din Sărindar, condus de Tudor Muşatescu, şi pe scena de la Teatrul nostru, condus de Dina Cocea, ulterior transferându-se la Teatrul Victoria. A jucat în filme de televiziune precum „Directorul nostru” (1955), „Telegrame” (1959), „Politică şi delicatese” (1963) sau „Mofturi 1900” (1964). În teatru a deţinut roluri în spectacole precum „Pe aripile Revistei”, „Trei Căluşari”, „Vitamina M... Muzica!”, „Horia şi Radu îşi asumă riscul”, „Cu muzica e... de glumit!”, „Carnaval la Tănase” şi „Nepotul domnului prefect”.
Roxana Briban (28 octombrie 1971-20 noiembrie 2010) s-a sinucis la vârsta de 39 de ani. Artista s-a dedicat vieţii muzicale de la vârsta de 6 ani, prin studiul viorii şi al cântecului. A devenit în scurt timp solistă a Corului de Copii al Radiodifuziunii Române, cu care a susţinut peste 300 de concerte în ţară şi în străinătate. A studiat canto, a absolvit Universitatea de Muzică din Bucureşti şi a obţinut Premiul „Ludovic Spiess”, din partea Forumului Muzical Român, şi distincţia „Vocea de Aur”, din partea Societăţii Române de Radiodifuziune. Imediat după absolvire, în 2000, a debutat ca solistă a Operei Naţionale Bucureşti. Începutul carierei internaţionale este marcat de debutul la Wiener Staatoper în anul 2003, iar de atunci soprana a devenit invitat permanent al scenei vieneze, încheind contracte până în stagiunea 2009/2010. A cântat pe scenele unor mari instituţii din lume, precum Volksoper Wien, Deutsche Oper Berlin, Théâtre du Capitole de Toulouse, Teatro Municipal de Santiago de Chile şi Het Muziektheater Amsterdam.
Rodica Tapalagă (12 ianuarie 1939-18 decembrie 2010) a fost o actriţă greu de egalat. Unii oameni de teatru care au cunoscut-o foarte bine spun că una ca ea nu va apărea în curând. De o inteligenţă sclipitoare, a iubit teatrul, i-a iubit pe cei care s-au dedicat întru totul teatrului. Personajele realizate de ea i-au configurat profilul artistic, reprezentând acum o filă în istoria teatrului românesc. A lucrat cu regizorii de teatru Vlad Mugur, Lucian Pintilie, Liviu Ciulei, Valeriu Moisescu, Lucian Giurchescu, Sanda Manu, Cătălina Buzoianu, Silviu Purcărete, Alexandru Tocilescu, Tudor Mărăscu, Alexandru Darie. În film a lucrat cu Dan Piţa, Mircea Veroiu, Gheorghe Vitanidis. Primul rol în cinematografie a fost în „Alo?... aţi greşit numărul!”, regia Andrei Călăraşu, 1958, iar ultimul în „Sistemul nervos”, de Mircea Daneliuc, 2004. A interpretat multe roluri în spectacole radiofonice, la televiziune. Totuşi, în ultimii 20 de ani a jucat puţin, se supărase „pe meserie”. Peste două săptămâni, Rodica Tapalagă ar fi împlinit 72 de ani.
• Departamentul Cultură şi departamentul Sport
