Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Echipa națională a intrat pe ultima sută de metri pentru calificarea la Mondialul din vară. Însă cu zece zile până la meciul de la Istanbul, Mircea Lucescu vede că selecționabilii nu prea sunt în formă și trebuie să facă o minune cu ei să fie la înălțimea unui meci decisiv.
Cu siguranță că Mircea Lucescu nu și-a închipuit când a preluat mandatul de selecționer că va avea la dispoziție un lot atât de slab și ieșit din formă exact la meciul decisiv. Din lista stranierilor convocați pot fi numărați pe degetele unei mâini jucătorii care joacă constant la echipele de club, iar din campionatul intern nici măcar atât. Și, când te gândești că pe vremea când era el jucător, la un meci cu Turcia puteam merge și cu România B și tot le dădeam de la 3 goluri în sus. Acum situația este pe dos și suporterii naționalei noastre se gândesc să nu luăm noi de la 3 în sus la Istanbul.
Cel mai subțire lot din ultimii 30 de ani
Dacă ne uităm pe lista convocaților, doar Ionuț Radu, Andrei Rațiu, Razvan Marin, Ianis Hagi și Dennis Man au jucat constant și bine la echipele de club. În rest... „Greii naționalei” sunt într-o formă slabă și fără realizări importante. Louis Munteanu a prins doar 65 de minute de la transferul la DC United, Radu Drăgușin are situația incertă la Tottenham și, de la revenirea de după accidentare, abia în ultima lună a început să mai prindă echipa, însă fără să impresioneze, Valentin Mihăilă are prestații modeste pe la mijlocul clasamentului în Turcia, Marius Marin este cu Pisa la retrogradare în Italia și, mai mult, a ieșit accidentat în minutul 16 al meciului cu Cagliari în weekend, în dreptul lui Denis Drăguș scrie „jucător inactiv”, iar căpitanul Nicolae Stanciu are doar două meciuri jucate în acest an în China.
Deloc încurajatoare sunt și variantele din Liga 1. Olaru „este varză în ultima vreme”, după cum spune chiar Gigi Becali, Bârligea este în vizibilă cădere de formă, Nicușor Bancu este în continuare campionul gafelor la Craiova, Florin Tănase „pedalează în gol”, iar Olimpiu Moruțan este încă în perioada de acomodare la Rapid.
În aceste condiții, Mircea Lucescu trebuie să-i aducă pe jucători, în doar cele 4-5 zile în care va avea tot lotul la dispoziție, la o formă care să facă naționala noastră să conteze la Istanbul. Nu ne putem baza doar pe faptul că Ionuț Radu apără bine în Spania, că Rațiu joacă constant bine în La Liga. Îi vor avea în față pe Arda Güler, titular la Real Madrid, pe Kenan Yildiz, om de bază la Juventus, pe Zeki Çelik de la Roma, plus jucători în formă de la Galatasaray – Alper Yilmaz, Yunus Akgun, Kaan Ayhan – care respiră aer de Champions League și nu de baraj cu emoții. Noi venim cu Ianis Hagi, care a marcat după 5 luni, în campionatul turc, pentru Alanyaspor, echipă de pe locul 11.
Diferența nu mai e de talent, ci de ritm
Aici e, de fapt, marea problemă. Nu mai vorbim de diferențe istorice, de generații sau de nostalgii. Vorbim de ritm. Turcii vin dintr-un campionat în care se joacă tare, repede și sub presiune. Ai noștri vin... din vacanțe prelungite, bănci de rezerve și declarații optimiste.
În fotbalul modern, lipsa ritmului este echivalentă cu o condamnare sigură. Poți avea talent, poți avea experiență, poți avea chiar și un selecționer cu CV cât o bibliotecă, dar dacă nu ai minute în picioare, totul se vede în primele 20 de minute. Iar acolo se rupe meciul, exact acolo ne este teama cea mai mare: începutul. Pentru că, dacă turcii intră peste noi cu intensitatea cu care joacă în Champions League sau în derby-urile lor interne, riscăm să fim deja cu un pas înapoi chiar înainte să apucăm să ne așezăm în teren.
Lucescu, între strategie și speranță
Mircea Lucescu nu ar fi la primul miracol din carieră. A mai câștigat meciuri imposibile, a mai reconstruit echipe din nimic, a mai scos fotbal din jucători pe care alții îi considerau terminați. Dar acum pare că are de rezolvat nu doar o problemă tactică, ci una structurală.
Nu mai este vorba doar despre „cum jucăm”, ci despre „cu cine jucăm” și, mai ales, „în ce stare jucăm”. Iar răspunsurile nu sunt deloc liniștitoare. Probabil că selecționerul va încerca o abordare pragmatică: bloc defensiv, organizare strictă, tranziții rapide și speranța unui moment de inspirație. Un gol din fază fixă, o execuție individuală, o eroare adversă. Cam acesta pare planul realist.
Pentru că altul, sincer, e greu de construit în câteva zile cu un lot care arată mai degrabă a listă de probleme decât a listă de soluții.
Optimismul, ultimul „transfer”al naționalei
În tot acest peisaj, singurul lucru care nu ne lipsește este optimismul. Declarațiile sunt bune, atmosfera este „pozitivă”, iar speranța... eternă. Doar că optimismul nu ține loc de sprint, de duel câștigat sau de pressing reușit.
Sigur, în fotbal se întâmplă și minuni. Dar, de obicei, ele vin când există măcar o bază solidă pe care să se construiască. La noi, baza pare șubredă, iar construcția improvizată. Și totuși, rămâne întrebarea: poate Mircea Lucescu să mai scoată încă o dată „iepurele din joben”?
Pentru că, dacă nu, ne așteaptă un meci la Istanbul în care nu doar calificarea este în joc, ci și o realitate pe care o tot amânăm: aceea că fotbalul românesc nu mai trăiește din prezent, ci din amintiri. Iar la Istanbul, amintirile nu centrează și nu marchează.
Citește pe Antena3.ro
