Marii sfinţi postitori

Cum poate un om posti cănd atătea desfătări trupeşti, atătea petreceri şi atăt de multe oportunităţi de a-şi implini poftele ii stau la dispoziţie, il aşteaptă, il cheamă? Toate aceste intrebări par a avea un singur răspuns: nu se poate! Cu toate acestea, Scriptura este plină de exemple cu oameni, incepănd cu Măntuitorul insuşi, care este şi Om, şi Dumnezeu, care au postit şi ne-au invăţat postirea. "Luaţi aminte la voi inşivă, să nu se ingreuieze inimile voastre cu saţiul măncării şi cu beţia", spune Sfăntul Apostol Luca.

Părintele Constantin Pătuleanu, parohul Bisericii Udricani din Bucureşti, aduce in atenţia noastră exemple de mari postitori, precum şi argumente scripturistice cu privire la necesitatea postirii.

"Postul este deci o rănduială lăsată de Dumnezeu, punte de refacere a legăturii dintre Dumnezeu şi om, pierdute odinioară in grădina Edenului. Prima poruncă dată de Dumnezeu omenirii a fost una privitoare la post. Ea era neapărat trebuincioasă vieţuirii cu Dumnezeu in Rai şi cu atăt mai mult după cădere. Porunca privitoare la post a fost dată in Rai şi reinnoită in Evanghelie. In Vechiul Testament nu lipsesc modelele de postire: Moise, Enoh, Iacob, David, Ilie, Daniel şi Ioan Botezătorul. Ultimul a dus un post extrem in pustie, măncănd rădăcini şi miere, imbrăcat sărăcăcios şi propovăduind pocăinţa." Modelul cel bun şi desăvărşit de postitor este insuşi Hristos, care a postit timp de 40 de zile in pustie. Părintele profesor adaugă: "Hristos s-a supus de bunăvoie foamei şi ispitei demonului prin consimţămănt liber. El a instituit astfel postul şi asceza creştină prin propria Sa existenţă pentru a arăta El Insuşi calea ridicării lui Adam căzut din cauza lăcomiei. Postul este, aşadar, imitarea vieţii pămănteşti a lui Hristos".

In continuare, preotul Pătuleanu vorbeşte despre rostul şi importanţa postului in viaţa călugărului: "Monahul este un adevărat următor al vieţii lui Hristos, preot al unei liturghii mistice. In sanctuarul inimii sale, el ii aduce lui Dumnezeu «jertfe de bună-mireasmă»: posturile, privegherile şi psalmodiile pentru a se impărtăşi de Duhul Sfănt.

Scopul monahului e de a fi model, o icoană a vieţii creştine, şi pentru aceasta el trebuie să se transforme radical intr-o fiinţă liturgică. Misterul liturgic (preamărirea lui Dumnezeu şi sfinţirea creaturii in moartea-inviere a lui Hristos) e asumat de monah drept conţinut al vieţii sale şi model radical al vieţii lui".

După ce Domnul Hristos ne-a arătat că fără post şi rugăciune nu putem trăi, toţi cei care i-au urmat Lui şi au ajuns la o viaţă de sfinţenie au reuşit acest lucru şi probănd postul. "Mari postitori avem printre monahi precum Sfăntul Antonie cel Mare, Sfăntul Pahomie, Sfăntul Vasile cel Mare, Sfăntul Ioan Gură de Aur. Avem chiar şi un patriarh al Constantinopolului (582-595) cu numele de Ioan Postitorul, mare ascet şi făcător de minuni. Postul e o intoarcere in Rai. Pentru că lăcomia ne-a făcut să ieşim din Rai, postul ne va face să revenim la el", spune părintele amintit. Tot Sfinţia Sa ne semnalează cele spuse de Sfăntul Atanasie cel Mare despre post: "Surghiunit a fost Adam scos din Rai pentru neascultare şi a fost lepădat de la desfătare, amăgit de vorbele femeii, şi gol a şezut in prejma locului, tănguindu-se şi zicănd: Vai mie! Deci să ne sărguim toţi să primim vremea postului ascultănd de predaniile Evangheliei; ca prin ele să ne facem plăcuţi lui Hristos şi să dobăndim iarăşi sălăşluirea Raiului".

Despre felul in care creştinul lucrează la curăţirea sufletească in zilele rănduite pentru post vorbeşte acelaşi părinte: "Postul este nimicirea morţii care a fost consecinţa păcatului. Omul care posteşte scapă legilor lumii căzute. El rupe cercul infernal al dialecticii poftei şi plăcerii, al foamei şi săturării, indreptăndu-şi dorinţa spre contemplarea realităţilor cereşti. Aşa cum fecioria e o imagine a vieţii ingereşti şi o restaurare a nevinovăţiei şi nepătimirii lui Adam, tot aşa şi postul il face pe om asemenea făpturilor cereşti, e icoana vieţii paradisiace şi anticiparea vieţii veşnice in care aleşii vor fi ingeri in trup, puterea dorinţei lor fiind in intregime convertită dinspre trup spre duh.

Să ne inălţăm găndurile la dumnezeiescul aşezămănt al postului şi prin contemplarea acestui aşezămănt să dăm viaţă, să dăm suflet nevoinţei postului. Viaţa ascetică nu este altceva decăt prelungirea vieţii primite in Sfintele Taine. Postul este acel timp privilegiat din cursul anului bisericesc, cănd pregătirea pentru participarea credincioşilor la Taina intrupării ia forma unei anticipări ascetice la bucuria naşterii Domnului nostru Iisus Hristos.

Pe parcursul zilelor de post, priveghere şi rugăciune stăruitoare, credincioşii lucrează cu smerenie la curăţirea şi restaurarea firii intinate şi risipite de păcat. Postul ortodox e profund marcat de această atmosferă eshatologică, a vieţii veşnice cu Dumnezeu. Altfel spus, postul e necesar şi obligatoriu in perspectiva moştenirii vieţii veşnice şi măntuirii. Teologia ortodoxă evidenţiază imposibilitatea separării radicale dinte cult şi asceză. De altfel nu putem ajunge la Inviere decăt trecănd mai inainte prin Cruce: «Căci prin Cruce a venit bucurie la toată lumea». Asceza sau postul presupune astfel asumarea unei cruci nu tocmai uşoare, dar nici insuportabile. Fără asceză, adică fără curăţirea persoanei prin lupta impotriva patimilor şi prin răstignirea duhovnicească, bucuria sărbătorilor ar rămăne lumească şi n-ar putea fi intemeiată pe bucuria veşnică a celor ce au trecut «de la moarte la viaţă».

Postul este o silă făcută firii, o infrănare necesară pentru ca raţiunea să-şi regăsească stăpănirea naturală asupra păntecelui şi părţii iraţionale a sufeltului. In timp ce hrana naşte patimile, postul e maica virtuţilor şi a tuturor lucrurilor bune. El este calea impărătească a curăţirii, păzitorul curăţirii şi maica nepătimirii.

Postul se inscrie intr-o mişcare de sinergie. Mortificarea şi supunerea trupului nu depind decăt de noi, dar această dăruire voluntară ne asigură o compensaţie spirituală de altfel incoparabil superioară efortului ascetic pe care-l oferim: «Dacă am păcătuit, spune Sfăntul Ioan Gură de Aur - , vom posti pentru că am păcătuit. Dacă n-am păcătuit, vom posti ca să nu păcătuim. Să dăm ce avem, postul, şi vom primi ceea ce nu avem, nepătimirea»". Acestea sunt argumentele pentru importanţa postului aduse de părintele Constantin Pătuleanu, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova.


"Acest intre sfinţi Parintele nostru Ioan a trăit pe vremea impărăţiei lui Iustin II (565-578), Tiberiu şi Mauriciu. Se năcuse in Constantinopol şi fusese lucrător de aur, om evlavios şi iubitor de săraci şi de străini, şi temător de Dumnezeu. (...) La infrănare atăt se nevoia, incăt n-a băut apă şase luni, fără căt numai miezul unei lăptuci i-a fost şi măncare, şi băutura sau puţintel pepene; ori struguri sau smochine, schimbăndu-le. Acestea i-au fost hrana, in treisprezece ani şi jumătate ai arhieriei sale. Iar somnul lui era şezănd cu pieptul lipit de genunchii săi. Infigea o undrea intr-o lumănare aprinsă, şi cănd ajungea focul lumănării la undrea, cădea undreaua intr-un lighean, şi se trezea. Iar de se intămpla să nu audă sunetul undrelei, toată noaptea următoare o petrecea fără somn". (Din Sinaxar, 2 spetembrie, cănd se pomeneşte Sfăntul Cuvios Ioan Postitorul)

Â

Â

● Ritualuri şi semne din popor ● Odihnă in post ● Rostul şi inţelesul Sfintei Liturghii ● Zilele de post şi sărbătorile ● Maica şi Pruncul in iconografie ● Aşteptarea lui Mesia ● Să dovedim că merităm numele de bun creştin ● Puterea Maslului ● Postirea omului modernÂ